copil crescut la bunici sau cu doica?

Gabrielama spune:

Dragele mele,

depinde de la caz la caz; eu am incercat ambele variante si cea cu bona n-a mers.

Am incercat cu doua bone - pe una dintre ele nu o suporta, cum intra pe usa, copilul meu incepea sa urle si urla de nu o mai oprea nimeni. Cealalta bona era mai suportabila, dar era puturoasa; ea statea linistita pe canapea, bataia caruciorul si imi spunea "Doamna Gabi, trebuie sa facem niste lapte"; si Doamna Gabi se ducea frumusel la bucuatarie si facea lapte...

Pentru ca a trebuit sa ma intorc foarte devreme le servici, am adus-o pe mama din timp la noi sa vedem cu sta treaba (nu sunt din Bucuresti); au fost si zile grele, ne-am mai certat, ne-am mai contrazis, dar acum, dupa 6 luni, pot spune ca am ales varianta cea mai buna. Eu lucrez foarte mult, plec din tara - acum nu sunt in tara - si nu stiu ce bona ar veni dimneata la 6.30 si ar sta pana ajung eu. Mara se intelege foarte bine cu buni a ei, dar stie ca eu sunt mami si stie cand vin acasa.

La programul pe care il am, cred ca daca nu era mama sa stea cu Mara, ajungeam la nebuni.

Sa nu uit - mama vine la noi duminica si sta pana vineri la pranz, cand pleaca la ea acasa (unde tata sta singur in timpul staptamanii); nu e usor nici pentru noi - nici foarte greu, pentru ca avem 4 camere - dar este cel mai bine pentru copil.

Succes!


Gabi

carmenp spune:

In nici un caz nu se pune problema urmarilor psihice, caci asa cum se ocupa bunica de nepot/nepoata nu se va ocupa o bona!

quote:

---

Originally posted by gabdyd

Dragi mamici,
va, multumesc mult pentru mesaje, au fost incurajante si edificante,
Nu sunt si nici nu vii fi adepta lasarii copilului departe de parinti, pentru ca eu cred ca parintii trebuie sa isi ia foarte in serios rolul. Intamplarea mea se datoreaza fatpului ca doica mea, cu care se intelegea Julie foarte bine, e pe cale sa nasca si atunci, urgent a trebuit sa o duc pe mica la bunici.
Ma gandesc sa o las acolo pana in iunie, cand ne vom muta si noi la ei pe vara (pana atunci nu avem camera libera), iar de la toamna sa incerc sa gasesc o alta doica, la fel de buna ca prima, daca nu cumva tot pe ea. Cred ca asa este cel mai simplu. Asta va depinde foarte mult de bb, de cum se simte , de ce vrea si ea.
Dar, asa cum v-am mai spus bebica e foarte bine ingrijita si, daca ar fi sa iau in considerare interesul ei fizic si imediat nici nu trebuie sa stau pe ganduri ca sa o las la bunici. Mi-e teama doar de urmari psihice legate de lipsa noastra, dar sper ca dragostea infinita a bunicilor sa compenseze in timpul saptamanii lipsa noastra, macar pana in momentul in care ne vom muta si noi acolo.
Pe bunica mea nu o pot aduce la noi pentru ca nu e chiar in putere, nu o poate schimba pe zvarluga mea de fata, doar se joaca si vede de ea prin casa, si o ajuta o matusa de-a mea care e vecina cu parintii mei.
multumesc din nou pentru raspunsuri

cde

---

gabdyd spune:

Dragi mamici,
si uita asa, curajoasa de mine rezista o saptamana, a doua, a treia si ... joi intrai in criza. Cred ca am plans o ora cu sughituri ca mie mi-e dor de Julie si vreau sa o aduc inapoi acasa. Sunt nebuna?
Cand vad un bebel pe strada ma uit lung cu ochii umezi, la televizor la fel, deja nu mai am liniste. Si inchipuiti-va ca nu e prea departe, e la 20 km., dar cand m-a apucat plansul era deja intuneric si mi-era frica sa plec in halul ala, ca mai mult rau faceam daca ma vedeau mama si fata asa.
Eu am un program stesant si ... necunoscut. Pot sa vin la 12 acasa sau pot sa vin seara la 10. Pot sa am zile, mai rar, in care sa nu trebuiasca sa plec. E foarte greu sa gasesti o doica care sa nu stie cat va trebui sa stea in ziua acea. Pe de alta parte, eu lucrez mult si acasa, pe calculator sau caut prin carti, dosare, etc., deci nu pot spune ca daca am ajuns acasa pot sa stau numai cu puiul. Dar constat ca acum, cand e la tara, desi am timp sa lucrez nu ma pot concentra, pentru ca mi-e dor de ea!!!
Ideal ar fi sa stea mama la noi dar din pacate nu se poate. Ea inca lucreaza si stau la distanta.
Asa ca sunt in acelasi mare impas.
Am inceput sa caut doica. Sper sa gasesc pe cineva care sa merite despartierea de bunici pentru ca fetitei ii e foarte bine acolo.
Ma straduiesc din rasputeri sa nu o iau acasa inapoi din egoism, din dorul meu. ma straduiesc sa gandesc la "rece" dar nu stiu daca pot. Am fost la ea in weekend si am stat numai cu ea in brate.
Si acum ma podideste plansul.
Dragostea de parinte nu e o nascocire, e reala, creste cu fiecare zi iar cei care sunt capabili de violente sau alt fel de nenorociri fata de copiii lor sunt niste erori genetice.
am sa va tin la curent cu ce mai facem si daca am gasit doica.
si ma rog lui Dzeu sa ma ajute sa nu gresesc in viata puiutei mele.
Diana


cde

adrienne12 spune:

Draga mea fiu-meu a fost crescut de ai mei parinti la Ploiesti de cind l-am scos din maternitate pina pe la vreo 5 ani. In tot acest timp am fost parinti de duminica. La 5 ani l-am adus la Bucuresti la gradinita unde a fost asa si asa. In clasa intii dupa scoala ii gasisem o tanti care se ducea sa-l ia de la scoala si sa stea la ea pina veneam eu de la servici. Nu va spun ca fiu-meu nici macar nu a vorbit cu doamna cu pricina. S-a imbufnat, nu a vrut sa manince, mi-a declarat ca mai bine sta singur decit la ea, asa ca l-am lasat cu cheia de git si veneam eu la ora prinziului sa-i dau de mincare si sa ma asigur ca totul e in regula dupa care plecam la serviciul nr. 2 de la care veneam seara pe la 8pm (aveam 2 joburi pe vremea aceea).

l_carmen2003 spune:

Eu am crescut la bunici, tot in Iasi insa la ei acasa. Se ocupa tot timpul cineva de mine si asa am plecat la scoala stiind sa scriu sa citesc plus multe altele.
Fratele meu mai mic a avut bona. La 6 luni l-a scapat de la etajul 1 in zapada... Accident cerebral, etc cu tot tacamul. Frate-meu e nevazator. E asistent medical si are un post bun. S-a si insurat, e fericit. Cat de fericit poti fi nevazator.

Deci comparatia e clara.

Eu aveam fluturi in cap dupa ce l-am nascut pe fiu-meu. Mi-am luat bona si voiam sa ma intorc urgent la scarbiciu. Mi-a trecut repede cand mi l-a bagat in spital la 5 saptamani. Asa ca mama sta cu noi la noi. Si fiu-meu e super OK. Doamne fereste sa mai am nevoie vreodata de bona insa nimeni nu e ca mama.

Carmen si Alex

allice spune:

Eu am crescut in casa parintilor cu bunica... Ea m-a ajutat la lectii, ei i-am povestit despre primul baiat.Erau si parintii mei acasa. Si sigur ca i-am iubit intotdeauna, dar pentru mine bunica este cea careia ii sunt recunoscatoare pentru copilaria mea fericita.Nu parintilor care, de fapt, lucrand aduceau bani pentru mofturile mele. Pentru mine asa era normal. Duminica da, suntem toti, in rest, trebuia sa astept sa vina mama de la servici sa-mi dea voie...., iar pe tata nu-l mai asteptam... venea dupa 10 seara.
Copilul se obisnuieste cu conditiile pe care le are, pentru parinti e mai greu... Dar sti ce inseamna sa vii rupta de munca si superstresata si sa vrei sa te gheia o pauzasti pe o canapea, dar sa-ti doresti sa te joci cu copilul tau si sa nu mai poti? Gabdyd, eu cred ca-i mai bine sa aiba parinti de sambata si duminica fericiti si dispusi, decat toata saptamana prezenti doar fizic...
Pai eu mi-as face griji daca as afla ca e cel mai 'cuminte' cu noi, parintii. Al meu la gradinita, sau in vizita, sau cand e cineva strain in casa, e alt copil. Cand e numai cu noi e titirez.