mai este cineva ca si mine sau eu sant.....nebuna
Raspunsuri - Pagina 2
gabirus spune:
Draga Rodica,
Esti complet normala, si asa cum au mai spus si alte fete, probabil ca ai doar anumite probleme emotionale de atasament si o anumita nesiguranta pe calitatile tale de mama; si eu trec uneori prin asta; cand era fetitza mica de tot, ma stresa ca pateste ceva si nu stiu ce sa-i fac, cum sa o ajut, dupa ce a crescut ma panicam ca se loveste de una-alta, de caderi in parcuri si diverse altele. Dar am noroc cu sotul care ma mai echilibreaza in fazele mele mai ciudate si atunci incerc sa privesc si eu mai realist problema si sa protejez copilul doar atunci cand are nevoie, nu cand mi se pune mie pata 
gabirus
Elena spune:
Fetelo, si eu cred ca psihoterapia este o idee buna, insa pana a ajunge acolo, o solutie mai la indemina este pur si simplu autocontrolul, sa alungati gandurile negre de cum vin !!! Nu lasati in nici un caz aceste ganduri 
sa va copleseasca, nu va lasati mintea sa nascoceasca mai stiu eu ce scenarii de groaza, ushuiti-le, alungati-le cu maturoiu“ !!! CU MATUROIU`AFARA PE USHA !!! 
Pai nu-i pacat ? Dumnezeu v-a dat copiii frumosi si sanatosi, ca sa va bucurati de ei, si voooi...
Eu cred ca toate mamele sunt vizitate uneori de astfel de ganduri, iar daca unele sunt putin mai grijulii, asa nu inseamna ca nu trebuie luptat cu raul !!
Si mersul la biserica mi se pare o idee buna si la fel de bine va puteti ruga acasa atunci cand incep "vizitele", rugati-va cu putere ca Domnul sa va dea pace sufleteasa si sa va ajute sa va linistiti.
CURAJ, FETILI !!!
BEBEI SANATOSI SI MAMICI VESELEEEEEEEE !!!
Elena&Laura
otau spune:
Ma inscriu si eu in club!
Eu sunt paranoica de-a dreptul!
Mereu ma gandesc numai la rau. Cateodata chiar simt ca devine obositoare toata chestia asta! Si ma mai gandesc sa nu atrag raul in felul asta!
La mine cred ca totul se trage de cand eram mica. Era asa o aiureala in capul meu si mereu imi ziceam: "se intampla exact ceea ce nu te astepti". Asa ca ma gandeam la toate prostiile pana ajungeam acasa de la scoala, avand siguranta in felul acesta ca nu o sa se intample nimic rau. Sunt cam ciudata, nu ? Apoi pentru ca fratele meu e mai mic decat mine cu 5 ani jumate, l-am avut in grija(greseala mamei, desi ea nici acum nu recunoaste, dar mereu imi spunea "ai grija de baiat!" si am avut cu varf si-ndesat); si l-am dus si adus de la scoala si l-am ajutat la lectii si am facut de toate, de a ajuns frate'miu un leeeenes si jumatate ( si sa se insoare ii e lene
)
De cand il am pe Vladut sunt ceva de speriat! Si acum ma trezesc noaptea si ma duc la el in camera sa vad cum doarme, daca nu are febra etc. Ziua, cand il aud ca tuseste ma sperii asa de tare ca il sperii pe el. Imi si spune cateodata: "mami, nu te mai speria atat, ca ma enervezi!"
Partea buna, cred eu, este ca sunt constienta de lucrurile astea, deci nu sunt total nebuna, zic eu! Am incercat sa iau magneziu, tinctura de sunatoare si tot felul de alte ceaiuri sa ma linistesc si degeaba.
Ar fi multe de povestit despre nebuneala din capul meu.
Cand cineva din familie e plecat cu masina, undeva in tara, si anunta pe la TV cate un accident, imi sta inima pana vad despre ce e vorba. Nu mai zic de plecarile sotului meu cu avionu'
Asa ca... fetelor hai sa ne incurajam una pe alta!
Aurora, mami lui Vladut ( 6 ani jumate)
Andries spune:
Si eu patesc cateodata asta. Pana sa il am pe Victor, am pierdut 2 sarcini si tot timpul cat am fost insarcinata cu el imi era teama sa nu se intample ceva.
Plus ca aveam tot felul de reactii exagerate si faceam tot felul de chestii stupide, de exemplu aveam un fix cu carnea tocata si salamul, sa nu cumva sa mananc pentru ca sigur ma imbolnavesc si pierd sarcina.
Dupa ce am nascut, imi era la fel de frica, dar m-am fortat sa ma abtin de la gesturi exagerate.
Ma fortez si acum sa ma comport normal, chiar daca imi este frica. Pana la urma este o chestiune de exercitiu.
Plus ca eu am inceput sa cred in soarta, daca iti este scris sa se intample ceva anume, sigur se va intampla. Si cred ca daca mi-a fost dat sa am un sot si un copil mununati, sigur ii voi avea mereu.
Andries
rodicaosoian spune:
Si eu sant constienta de ceea ce gandesc si repede imi zic:nu ,nu trebuie sa gandesc asa dar gandul a fost deja stiti voi ca imaginatia vine repede
si este adevarat ca am trecut printr-o perioada foarte gra din viata mea,ii o saptamana de cand am pierdut o fiinta draga-MAMA si nici macar nu am putut sa ma duc sa o vad pentru ultima data,dar toate chestiile astea nu sant numai de acum,este de cand il am pe Robert,dar o perioada buna nu a mai foast asa dar acum de curand am inceput iarasi
sau poate mi se trage ca sant prea grijulie cu el,eu de cand il am am stat numai eu cu el pana acum doua luni in urma ca am inceput servicuil si nu mi-la luat nimeni din brate+nu mai zic sa ies undeva seara fara el sau sa lipsesc vreo noapte de acasa(nici nu se pune in discutie,sau sa se scoale cineva in afara de mine la el noapte?nici asta ca am impresia ca nu se pricepe(sotul meu)si zic ca nici Robert nu accepta daca nu sant eu
poate din cauza asta sant asa ,poate daca as fi avut pe cineva aici ca sa ma ajute sant sigura ca eram mai relaxata dar asta este,viata departe de acasa este foarte grea.
dar ma simnt mai bine ca nu sant singura ,b mai si rad cu lacrimile in ochii cand mai citesc si de altele,ma bucur ca va am
va multumesc multtttttttttt
Emi si mami spune:
Rodica
Suntem alaturi de tine.
Robert o sa fie ok, o sa vezi. A propos, ce nume frumos are! 
Poate ca nu ar fi rau sa-i faci un fratior sau o surioara. Asta te mai elibereaza de griji. Nu pot sa-ti spun din experienta mea, noi acuma ne straduim sa-i facem lui Emi un fratior sau o surioara, dar am o prietena care mi-a spus ca nu mai are spaimele pe care le avea cand avea un singur bb. 
Sanatate si liniste!
Emi si mami
Anamaria-Livia spune:
Cred ca suntem o gramada de mamici care, uneori, au gānduri negre. Nu este zi data de la Dumnezeu sa nu-mi vina in minte cine stie ce grozavie care i se poate intāmpla lui Andrei. Asa ca si eu subscriu la paranoia.
Eu, cel putin am inceput la doua zile dupa ce l-am nascut. Casca bietul copilas de somn si pe mine ma ducea gāndul direct la hipoxie cerebrala (!!!!), iar cānd se intindea din toate incheieturile, imediat faceam legatura cu oaresce disfunctii neurologice, de ajunsesem de speriat si de rāsul lumii....
mamica dulce spune:
ohooo...eu sunt paranoica sefa pe forum!!!De cand s-a nascut Marc am intrat in criza,pana la 1 an jumate l-am verificat si la 10 minute daca respira bine,..mai ales ca doarme profund.Acum am rarit-o la o juma' de ora.:)Obsesii de genul ca se imbolnaveste bebe,cade,pateste ceva sau ..moare...si cum mor eu dupa aia..imi duduie capul de ele..cand era bebe mic si il alaptam ,ma fulgerau ganduri din astea si incepeam sa plang ca nebuna.De cand citesc pe forum despre bebelusi bolnaviori,cu SD,pierduti,cat de usor se poate intampla o nenorocire..sunt terminata...ma inchin,ma rog sa.l creasca Dumnezeu sanatos si bun si sa.mi dea si mie minte mai multa.
De cand citesc ..nu stiu cum sa spun,e greu de explicat,dar parca sunt de o mie de ori mai constienta de minunea lui Dumnezeu,de un copil asa sanatos si normal.Si ma rog pentru toti copiii,..e greu de spus in cuvinte ce simt.
Incerc sa nu ma gandesc prea mult,cum apar gandurile astea fac orice sa le alung,cum am o clipa libera citesc,nici la o tigara nu ma duc fara o carte.
In fine,acum nu mai este chiar asa de grav dar cred ca teama asta e absolut normala si o simte fiecare mama cateodata muuult mai intens decat e permis (ca sa ramai intreaga
Rodica,numai bine si un pupic mare la Robert!
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=mamica%20dulce
poze noi cu puisorul(1 an si 7 luni)
http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/anca20_ro/album?.dir=/5ee0
Alyssa spune:
Cind am nascut-o pe Sarah aveam deja 28 de ani, deci nu eram asa de nestiutoare. Ei bine, prima seara la spital, dupa nastere nu ma lua somnul tot uitindu-ma la ea din patul meu, ea in bazinetul ala al lor de maternitate, transparent, linga pat. Aveam camera privata, veioza aprinsa, usa camerei inchisa ca sa nu aud ce e pe hol... In linistea asta ma apuca o panica groaznica!!! Ma uitam la Sarah cum dormea si parca mi se parea ca nu mai respira. Dormea atit de adinc!!!... Am sunat la asistenta si i-am zis sa vina imediat, dar fiecare secunda mi se parea ora... Asa ca am iesit pe hol stigind "my baby died!!!"... Ei, au venit toate asistentele buluc in camera, s-au uitat la bb, s-au uitat la mine ca la o nebuna si mi-au spus ca doarme. Nu, nu, nu doarme! zic eu de acolo! Daca doarme, treziti-o!!... Au desfasat-o si au manevrat-o pina au trezit-o si a scos un plinset de soricel adormit!... Aaaaa... dormea... Si apoi priviri ciudate catre mine!
Ma panicam mereu cind se inneca in lapte, ma treceau toate naduselile!
Prima oara dupa ce am adus-o acasa si a tras o repriza de plins eram in timpul imbracarii inainte de a merge la plimbare... Atunci a inceput al meu sot sa tipe ca i-am rupt piciorul si i-am dezlocat umarul si ca de aia plinge!... Panica pe amindoi, nici nu mai imbracam copilul, o infasuram in paturica si tai-o peste drum la un cabinet medical, dam buzna si ii spunem doctorului ca i-am rupt piciorul copilului si i-am dezlocat umarul. Dar copilul tacea chitic atunci.
Ne ia doctorul deoparte si ne intraba daca este primul nostru bb. Ne spune sa fim asa mai relaxati ca bb e ok!
Acum mi-a trecut! La a doua pot sa spun ca am fost mai linistita!
Relaxati-va fetelor si bucurati-va de bb-i! Cresc asa de repede...
Alice
Dan.D. spune:
Draga Rodica si dragele mele prietene(sper sa nu va suparati),cred ca este normal sa fiti asa grijulii cu puiutii vostri dragi. Vreau sa va spun un singur lucru, noi o avem pe Cosmina foarte bolnava, si din niste situatii ingrozitoare si-a revanit cu ajutorul lui Dumnezeu si cu al nostru, si noi sintem cu ochii pe ea, dar am observat ca ei au o capacitate extraordinara de protectie, cu atit mai puternica cu cit situatia este mai urita.
Va doresc multa sanatate voua si celor mici,si multa liniste !
Cu drag Dan.
http://www.ana-design.ch/cosmina/cosmina.htm