Bebelusi de oct-noi-dec 2003 (43)
Raspunsuri - Pagina 7
mara03 spune:
mamaaa da ce activitate pe aici!!!!!
adriana, sunt super dulci copilasii tai! bine ca am vazut tortul vostru ca mi-am amintit ca trebuie sa merg si eu sa cumpar figurine de la cofetarie! noi am comandat tortul la o tanti care face niste prajituri suuuper iar noi il mai ornam cu una alta si gata.
elena, vikinga sunteti niste fete de nota zece!!!
fetele care ati plecat departe, peste mari si tari, eu va admir tare mult pentru curajul vostru si daca ati avut acest curaj inseamna ca a meritat. nu va mai ganditi la cum ar fi fost daca...sigur e mai bine asa...
despre mine acum: am facut facultatea la cluj (studii europene) si m-am angajat inca din timpul ultimului an de faculatate la orange (dialog pe atunci). mi-a fost greu si cu lucrarea de diploma si cu programul incarcat de la serviciu dar aveam nevoie de bani, ca era proaspat casatorita. la dialog nu mi-a placut, dar am "rezistat" vreo sapte luni pentru ca-mi era bine din punct de vedere financiar. dupa asta m-am angajat la o firma de radiatoare pentru masini din bistrita, la export. aia a fost o perioada fericita din viata mea. faceam ce imi placea, aveam colegi nebunatici cu care ieseam destul de des la clubul unde lucreaza sotul meu, la chefuri la cabana firmei de la munte...din martie 2003 m-am hotarat sa-mi schimb locul de munca (nu stiu de ce, poate ca sa-mi complic viata, si am reusit)...si uite-asa am ajuns la o firma nemteasca cu pretentii care face cablaje pentru masini celebre si are filiale in toata lume. suna bine dar de fapt nu e bine deloc...
m-am mutat acolo chiar inainte de a ramane insarcinata si asa a inceput chinul si greul si stresul. nu m-am adaptat la stilul lor de munca, mai eram si insarcinata, mai aveam si o "sefa" ...[cenzurat]... si uite-asa am dus-o pana cand am intrat in concediu de maternitate care a venit ca o binecuvantare pentru mine. acum m-as intoarce la munca dar nu ma trage inima sa merg inapoi la firma asta. cred ca o sa ma intorc la cea de la care am plecat initial, ca sunt convinsa ca ma vor primi inapoi...
acum despre viitor: ne dorim foarte mult sa mai avem o fetita, roscata ( cam in genul lui julianne moore) pe care s-o cheme mara . dar nu prea se poate pentru ca stam intr-un apartament cu o camera de la ANL si am fi prea inghesuiti...
asta e marea noastra durere acum, ca nu avem un apartament mai mare...si nici sanse sa ne luam unul in curand nu sunt 
. dar perseveram...
gata ca v-am plictisit cu povestile mele...
pupici la toti copilasii draguti si iubiti si la toate mamicile brave!!!
ps: eu am reusit sa vad pozele adrianei, pe toate...
Andreea & Tudor (9 dec. 2003)
noi cu poze noi :)
ciuf spune:
Salutare, dragele
Adriana, eu am reusit sa-ti vad toate pozele. Sa-ti traiasca puiutii ca par tare cuminciori si frumosi. E minunat sa ai doi copii. Cresc impreuna mai repede.
Multumim pentru raspunsurile cu spalatul pe dinti. Vad ca aseara si azi nu i-a mai mirosit gurita. Mai vedem.
Referitor la profesii, eu am terminat Litere, nu am profesat, m-am angajat la un cabinet notarial ca secretara si castigam foarte bine. Am facut si munca de secretariat la o scoala unde am avut un colectiv nemaipomenit.
Sotul era inginer la Daewoo si tot avea delegatii internationale. Lucra la sectia de testare motoare si asa l-a intalnit pe prietenul nostru care ne-a ajutat sa venim aici. Firma care avea stand de testat motoare la Daewoo era in cautare de un inginer care sa cunoasca foarte bine echipamentul. Asa ca Scott l-a recomandat pe sot si asa a inceput demararea procesului. In anul in care Dan a fost la interviu in SUA, eu am pierdut sarcina. A fost cel mai groaznic an al nostru.
In paralel mergeam cu dosarul pentru Canada. Nu mai aveam decat sa ne ridicam viza, eram pregatiti pe ultima suta de metri, cand ni s-a oferit oportunitatea cu USA.
In 2001, 9 martie, ne-am prezentat in Colorado Springs. Nu cunosteam pe nimeni aici, decat pe Scott. In aprilie am fost la biserica cu speranta ca vom intalni romani si ne-om lipi si noi de cineva. Dzeu ne-a scos in drum o familie cu care ne-am inteles excelent, dar care anul trecut au fost deportati in tara.
Inceputul pentru noi a fost foarte greu. Am venit aici decat cu cateva cutii cu toale si carti. Atat. A trebuit sa incepem de la lingura, cum se spune. Sotul nu castiga excelent, era doar la inceput, dar am fost cuminti si am reusit sa strangem si ceva bani. Cu timpul, facand si delegatii multe, salariul i-a crescut iar noi ne-am putut permite o masina buna si o casuta pe placul nostru, micuta, ce-i drept, dar intr-o zona foarte buna a orasului.
Oricum este foarte greu sa nu ai prieteni. In Ro casa noastra era plina de prieteni. Ne duceam unii la altii, neinvitati, faceam chefuri de care ne amintim tot timpul cu placere, mergeam la mare ... timpuri foarte frumoase. Iar deodata, ajunsi aici sa nu ai pe nimeni. Eu am trecut printr-o pasa foarte proasta pentru ca nu vorbeam cu nimeni si eram mai tot timpul singura. Imi amintesc ca stateam pe terasa apartamentului de-l inchiriasem si numaram masinile care treceau pe strada. Acum cantam, acum plangeam. Pentru sot, eram o greutate. El s-a adaptat destul de repede la serviciu, dar inceputul a fost foarte greu pentru el ca trebuia sa invete totul intr-un ritm alert. La doua saptamani dupa ce am venit in USA l-au si trimis in delegatii.
Apoi eu am facut voluntariat la Crucea Rosie timp de un an jumate, pe motiv de socializare si limba, mi-era mult mai usor sa o invat asa, dupa care am intrerupt pe motiv de sarcina. Asta a fost cea mai frumoasa perioada. Eu am fost o rasfatata de sot.
Am nascut cu o saptamana mai devreme, conditiile la spital au fost super, fericire maxima ... numai ca noi eram tot singuri. Au venit doua prietene la noi si atat. M-am simtit tare rau ca nu-mi vedea si mie nimeni copilul. Simteam ca suntem ai nimanui. Apoi au aparut problemele cu Luki ca timp de 24 ore de la nastere nu a facut pipi si s-au ridicat multe semne de intrebare, si asa au inceput investigatiile. Am stat doua zile in spital, apoi acasa o noapte, ca a doua zi am ajuns la Urgenta pe motiv de pipilica. Iar nu facea. L-au pus pe perfuzii (in cap era pus acul) si de a doua zi nu a mai avut nici o problema.
Dzeu ne-a incercat in multe privinte.
A doua saptamana, Dan a fost trimis in delegatie iar eu am ramas cu copilul singuri. Am avut mari emotii, nu stiam ce sa-i fac, avea colici si plangeam cu el. Traiasca telefonul international.
Si uite asa a trecut un an, copilul e bine acum, noi avem multi prieteni, ne-am acomodat bine, dar ... eu mai sunt cu dor de tara. Mi-e dor de familie, prieteni, distractii, tot ce nu pot avea aici.
Acum ca am parintii aici e tare bine.
fetelor, sa nu radeti, dar eu acum dorm cu mama. Si e asa de bine. Ma simt ca un copil rasfatat.
Cam asta e povestea noastra.
Aici avem mari satisfactii si sunt convinsa ca atunci cand voi avea drept de munca, totul va fi schimbat pentru mine.
Dragele, am mai pus niste poze. Cand aveti timp, sunteti invitate sa le vedeti.
Pupicei,
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa
carmen77 spune:
Am vazut si eu pozele acuma, Adriana, sa iti traiasca dulcetile de copilashi. Eu cred ca acasa am ceva vreun firewall instalat, ca de la munca am reusit sa le vad.
Poze cu MATEI 
Carmen si 
Matei Gabriel - 27.10.2003
mara03 spune:
ciuf, ti-am citit povestea. bravo pentru curaj si pentru reusita!!! am vazut pozele cu luca. e un dulce puiul!si lui tudor ii place sa roada curele de ceas.
Andreea & Tudor (9 dec. 2003)
noi cu poze noi :)
alinkav spune:
quote:
fetelor, sa nu radeti, dar eu acum dorm cu mama. Si e asa de bine. Ma simt ca un copil rasfatat.
Cam asta e povestea noastra.
Si eu am un dor sa stau langa mama, sa dorm langa ea. Nu ca mi-ar fi rau, dar asa , pur si simplu mi-e dor de mama.
Sarbatori Fericite!
alina si Alex(22.11.2003)poze cu Alex
alinkav spune:
Foarte frumos Adriana!! Sa-ti traiasca cei doi copilasi!!!Sarbatori Fericite!alina si Alex(22.11.2003)poze cu Alex
Ven spune:
Mai Ciuf, mama, rusine sa-ti fie ca m-ai facut sa plang, sa ud frumusete de tastatura noua si ergonomica
Serios acuma, nu stiu de ce, am plans cand am citit ce ai scris. Poate pentru ca ma regasesc si eu putin in povestea ta, desi distanta dintre mine si ai mei e de numai 300 km, iar intre sotul meu si mama lui de vreo 1200 km. Deci practic si noi suntem cam "singurei pe lume", si desi avem prieteni si cunostinte, cred ca niciodata nu ma voi obisnui cu lipsa alor mei de langa mine. Uite acuma e mama la mine, si deja imi vine sa plang cand ma gandesc ca in curand pleaca, si iar raman singura-cuc....
Of, of, asa e viata asta, niciodata nu le poti avea pe toate......
Dar sa stii ca te admir mult de tot pentru felul in care esti, si am zis in gandul meu de multe ori "uite ma la fata asta, cum isi amenajeaza singura casa, renoveaza dulapruri, etc".......pe cuvant, esti o femeie jos-palaria
Iar Luki e o minune de copil serios si curios, un capsor blond care sunt sigura ca va va aduce multe bucurii si de-acum incolo.....
Ah, de mult vroiam sa te intreb, daca nu cumva sunt prea indiscreta, care e prenumele tau? "Curiosity killed the cat", stiu, dar deh, apucaturi de baba
Ca vorbirati de meserii, eu am terminat Litere, engleza-italiana, am predat 5 ani, si imi placea la nebunie, dar din cauza banilor putini am plecat la mareata firma nemteasca mentionata de mara03(noi acolo ne-am cunoscut, fiind primele din firma care au "indraznit" sa ramana insarcinate ). Unde nici pe mine nu prea ma trage inima sa ma intorc, ca e program nasol, pana la 5, si exploatare maxima, pe bani......nu foarte multi.....
Sincer, acum regret ca am plecat de la liceu, daca stiam ca o sa fac bebe, nici prin cap nu-mi trecea sa plac, ce, nu mi-era mie bine cand implineste Markus 2 ani - program pana la 13-14, vacante de vacante, si faceam si ce-mi place.......
Dar asta e, se pare ca asa mi-a fost soarta, noi ne tot distram cu sotul, zicand ca de asta am ramas gravida, pentru ca am schimbat mediul in care lucrez .Ca noi de 3 ani ne chinuiam, Markus tare s-a lasat asteptat, eram pe punctul de a incepe tratamente si figuri, cand, la 2 sapt. dupa ce m-am angajat acolo, s-a intamplat minunea 
Deci mutarea a fost pana la urma de bun augur.......Dar, dupa cum ziceam, nu le poti avea pe toate........
Imaginati-va ca acum ma bate gandul sa dau iar concurs pt. un post de profa, sa ma intorc la salariul ala mizerabil, dar efectiv simt acum, dupa ce-am incercat si altceva, ca asta e vocatia mea........iar cand copiii incearca si acum sa ma convinga sa ma intorc, sa fiu iar profa lor de engleza, simt ca se rupe ceva in mine.....
In fine, om vedea ce va mai fii pana la anul in decembrie......
Cam asta e cu viata mea profesionala...
In rest, ma chinuie rau spondiloza asta, iau anti-inflamatoare, fara de care nu pot dormi, maine merg sa fac o radiografie sa vad exact cum stau. Iar de azi am inceput masaj medical, 10 zile. Sper sa fie bine.
Markus are o perioada cu nopti agitate, seara, dupa ce adoarme pe la 8-9, are 4-5 treziri pana la 12 noaptea, habar n-am ce-l doare, ca plange a durere, cre' ca incepe puternic ofensiva dintzoasa, ca baleste iar in ultimul hal 
Ne pregatim cu liste si listute pt. ziua lui Markus 
Va las, ca ma omoara cervicala asta....
Somn usor!
Venera, mama lui Markus (10 dec.2003)
si
adameasca spune:
Bonsoir!
Vai, ce povesti frumoase am citit despre voi. Ciuf (chiar, sio io baba corioasa care e numele tau?) meriti 
de la noi, si Allya, de fapt toate meritati . Fiecare poveste are ceva interesant.
Si chiar admit fetele care au avut curajul sa plece departe de tara. Eu nu l-am avut pentru ca sunt prea legata de familie.
Ven, daca tu crezi ca ti-ai gasit vocatia cred ca ar trebui sa o urmezi. Io nu cred ca as putea vreodata sa ma fac profesoara, simt ca ma depaseste chestia asta.
Dana, inainte de a stabili locatia de concediu cred ca tre sa stim ce buget aveti. O tara dupa care io sunt topita, are soare si mare, e frumoasa si merita vizitata e Grecia. Eu o iubesc si i-am zis lui Alex ca daca nu ma duce la anu' iar in Grecia ma supar rau pe el. Cica se aranjeaza. :)) Se pare ca am fost cuminte daca n-a comentat nimic.
Mara, poate o sa va surada norocul si o sa va puteti muta intr-o casa mai mare. Si noi am stat la Bucuresti intr-o garsoniera si nu cred ca puteam sa mai stam acolo si cu catel si cu purcel.
Carmen, pupici la bietul Matei. In rest cum se simte? Are pofta de mancare?Doarme? face traznai?
Si eu sufar dupa prieteni, mai ales ca nu ne mai vedem asa des ca atunci cand eram in Bucuresti... Dar asa e viata, cred ca nu e nimic intamplator... Ne-am facut prieteni noi la Buzau, ne-am mai intalnit cu cei vechi, dar nu mai e la fel ca inainte. Cu adunari ad-hoc in mijlocul saptamanii, cu jucat rummy si baut bere la terase...
Luca e nazdravan rau. Azi a umblat cu batul de la mop in mana juma de zi. Si cu un facaletz de lemn. Ne-am cam ferit piciarele din raza lui de actiune, ca mi-am luat una peste genunchi de-am vazut stele verzi.
Si sa vi-l laud: de ieri face kk la olitza!!!!!!! Deja stie ca pt aia e olitza. Azi la pranz nu am fost pe faza, desi stiam ca e momentul dar am avut musafiri. S-a dus la el in camera, a stat cuminte si am zis ca sigur a facut. Si dupa ce a terminat a venit la mine cu olitza si a inceput sa se screama langa ea. Ieri a facut o data din 3 la olitza, azi de doua ori din 3. Daca aveam grija, facea si la pranz.
Va pupam.
Uram sarbatoritii de maine: 
pentru Stefan si Tudor!!!!
Ileana, lui Luca(2 octombrie 2003)
pozele noastre
vikinga spune:
Chiar ca frumoase povesti, m-am emotionat si m-am bucurat la toate
. Chiar asa ce femei de femi se ascund in spatele unor nick-uri, cite povesti de viata..! Si vorbim in fiecare zi si ne stim unele de cind bbi erau in burtica. Am sorbit toate cuvintele voastre!Allya eu stiam povestea voastra, ai mai spus-o undeva cind ai venit pe forum, de atunci m-a impresionat povestea voastra de iubire ca in filme. Ce pot sa-ti zic doar : nu te uita in urma, mergi inainte! Fara remuscari, ai facut bine! Mai ales cu pregatirea ta, uite ce oportunitati ai acolo! Si mai bine USA decit Europa in astfel de meserii deosebite, nu e asa multa discriminare. Totul o sa fie mult mai bine incet incet, sunteti abia la inceput de drum!Lorelei amazoanco!!! Eu una am murit de dragul tau cind am citit ocupatia ta! De aia esti asa nebunatica si proaspata tot timpulIleano eu una ma inverezesc
cind aud cum altii de acasa stiu mai multa germana ca mine, plsss ai mila de incepatori ca mine. Si bafta in proiectele de viitor! Sigur eu o sa am nevoie de ceva consiliere pe viitor pt o vacnata tur asa pt sotz, ca n-a fost in Ro pina acum.Alinka te inteleg ca e mai bine acasa, eu acum nu mai job mi-ar mai trebui, ca in rst le fac pe toate singura! Dar ma gindesc ca pe viitor trebuie sa fac ceva. Ma cam trage inapoi insa gindul ca voi cistiga foarte putin bani in mina, impozitul cel mare va pica pe mine, e normal ca e avantaj pt banii adusi in casa, e un sistem cam aiurea de taxe in germania care parca impinge femeie sa stea acasa! Si cind am vb cu sotzu cam ce slariu mi-ar da, vorba aia ca-s nevasta proprietarului
, a zis ca in nici un caz nici macar cu un cent mai mult decit oricare altul, plus ca dupa 4 ore de gradinita tre sa-l aduc si pe Aldo la birou. Ei nu pe bune ca mai bine stau acasa! Din salariu scad enormele taxe mai scad gradinita daca ar mai ramine de-un ruj si o fusta sa zic saru-mina! Dar cum v-am zis sunt optimista! Daca se lipeste de mine limba asta nenorocita poate am si eu sansa la un job mai bine platit in hotel. Ciuf wow chiar ca ati trecut si voi atitea!! Dar ati si realizat atitea! Felicitari si tot asa!De prieteni asa e, cind esti plecat din tara e tare greu... Eu am adoptat sau m-au adoptat ei pe mine, adica prietenii sotzlui. Cu fetele ma inteleg bine, dupa perioada de inceput cind stateau asa in expectativa la orice, acum e ok. Chiar rid cind vad cum acum vin la mine la cafele si o birfa mica si secrete asa de fete la mine si nu intre ele. Acum sunt in situatii de genul "vai tu s-ati zic ceva dar sa-i nu-i zici nu stiu cui" ele prietene de peste 10 ani. Ei bine asa nimicuri, ca-s fete bune, parol! Si toti ne iubsc ca suntem de viata si nebunatici, glumim asa mai cu foc, facem si glumite deocheate, na avem singe latin pus pe shotii
si ei rid si se amuza, parac-s copii pe bune. Dar cel mai bun prieten al meu e sotzul aici, uneori ii zic in gluma, "ia o cafea si fa-te ca esti si tu femeie ca am chef sa-mi birfesc barbatul ca m-a enervat azi". So ce vreau eu sa zic ca n-am gasit asa fete dupa sufletul meu aici, decit asa un surogat, noroc de net
!Ven cred ca acum dupa ce ai un copil, mesreia de profa e altfel, e mult mai pe dragul inimii. Mult succes!Am sa trec sa vad pozele noi.Felicitari pt kk la olita! Elena si Ileana aveti baieti mari mai nu gluma! Bravo!Vikinga& micul viking Aldo(15noi2003) http://community.webshots.com/user/vikinga109
adameasca spune:
Vikinga, nu-ti imagina ca mai stiu ceva germana... Din pacate. In facultate nu am avut parte de profesori buni, chiar in fiecare an am avut lipsa de prof cate un semstru... 9daca-i posibil asa ceva, mai ales la o facultate cu plata . Si n-am mai pus mana pe o carte de germana de cand am terminat... Din pacate si sa-mi fie rusine. Si facem si-un proect de vizitat Ro pt sotz, stai linistita.
Am uitat s-o felicit pe Lorelai pentru o asa meserie, bravo!!!! De cand ma stiu mi-am dorit sa invatz sa calaresc, dar n-am avut ocazia pana acum din pacate. Daca imi fac o casa la tara o sa-mi iau un cal. parol. Vise, vise, vise... Da' ne ajutam sa vedem viata in roz, nu?
Ileana, lui Luca(2 octombrie 2003)
pozele noastre