Pe cine sa sacrific sa fiu fericita..?

Fetelor, o buna prietena a mea si a voastra de altfel pentru ca este si ea memebru are nevoie de data asta de ajutorul vostru, de un sfat de o parere. Prefera sa-si pastreze anonimatul deocamdata pentru ca sunt si alte persoane implicate si cum DC e foarte cunoscut si citit, criza pe care o trece ea acum ar fi accentuata inutil de reprosuri de la acele persoane si mai ales de la fostul sotz. Iata povestea:" Timp de aproape 10 ani am fost impreuna cu tatal copilului meu, 10 ani plini de certuri, neintelegeri si despartiri. Perioadele bune erau atunci cand ne impacam sau cine stie cum altfel, dar foarte rare, dar ele erau de scurta durata. De ce nu a mers niciodata relatia noastra? Pentru ca suntem amandoi “doua capete tari”, doua firi foarte diferite, pentru ca el si-a lasat toti prietenii sa se bage in relatia noastra, prieteni pe care ii iubea mai mult decat pe el, pentru ca are o mama care nu m-a inghitit vreodata si lista poate continua. In timpul lungilor noastre despartiri (chiar si 2 ani) noi am cunoscut si alte persoane, deci sa nu se inteleaga ca a fost singurul meu barbat. In ianuarie 2002 am plecat in USA la familia mea, cu acte si cu tot tacamul. La putin timp dupa aceea descopar ca sunt insarcinata..... Nu aveam alta sansa decit... avortul, facusem chiar si programare la dr, reusisem sa fac rost si de bani, dar EL, inebunit, plangea la telefon ca viata lui nu mai are nici un sens fara mine bla bla… ca daca vin inapoi va fi “un sot iubitor si un tata bun”… Si, m-am intors… in 2 luni ne-am casatorit iar in septembrie s-a nascut minunea vietii mele, o fetita superba! Toate bune si frumoase pana aici, el a fost ok toata sarcina mea, s-a purtat cu mine ca si cu un ou, mai putin parintii lui care cum ma vedeau nu incetau cu complimentele: “vaaai ce grasa esti!” “vaaai ce mare te-ai facut!” “lasa-l si pe el sa mai manace sa te ajunga din urma”, iar prietenii… erau plini de ura, pentru ca noi nu mai mergeam in cluburi si baruri cu ei (eu nu suportam fumul) si ma acuzau (pe la spate bineinteles) ca ii despart de prietenul lor (cu 2 dintre ei este si asociat la o firma), si nici nu pot sa va pun in cuvinte aici cate mizerii debitau ei atunci la adresa mea….Apoi am nascut…. Iubitul meu sot s-a schimbat la 180 de grade. Pacat ar fi sa nu recunosc, dar ca tata nu am avut vreodata ce sa ii reprosez, insa povestea cu sotul iubitor a fost de foarte scurta durata. In primul rand, la nici o luna de la nastere, prietenii lui buni, asociatii lui il baga in sedinta, ca ei nu mai sunt prieteni din cauza mea, ca de ce vine in timpul programului la noi (sincer, venea daca era neaparat nevoie sa cumpere ceva de la farmacie, si asta numai daca avea 10-15minute libere) si foarte multe alte reprosuri care nu are rost sa le povestesc aici. Din clipa aceea EL a inceput sa se poarte cu mine ca si cu ultimul om, imi vorbea urat, tipa la mine, tot timpul imi reprosa ca eu il izolez de oameni de prieteni si de familie… in ritmul acesta ajunsesem sa imi alaptez fetita plangand… lucru care a durat putin pentru ca la 4 luni fetita mea a refuzat laptele meu (cred si eu, la stresul la care ma supunea taticul….)Nu pot sa zic ca pleca de acasa in repetate randuri, asa cum vad la alte fete pe forum, DAR, in ajunul Craciunului, cand nu aveam nici un cadou cumparat si il asteptam acasa sa facem si noi bradul ca o familie, iubitul meu sot a venit la 7 seara rupt de beat si cu chef de scandal. Revelionul l-am facut amandoi acasa ca nu m-a lasat sufletul sa imi las bebelusul de numai 3 luni cu nimeni, dar nu va spun ce mutros a fost el in seara aceea, cand am implinit un an de la nunta dragutul de el si-a facut bagajul si a plecat de acasa, pt ca el nu ma suporta stresul la care il supuneam eu, in fine, trebuie sa scriu prea mult despre ce a facut el si a dres… ideea e ca nu ezita nicicand ma dezmierde cu cate un “te bag in p… matii” sau “imi bag p… in gura ta” sau “daca mai scoti o vorba iti f… si una” De dat in mine nu a dat vreodata dar abuzul a fost sub toate celelalte forme, zic eu si sexual.De ce sa nu recunosc, dupa nastere eram si eu cu psihicul la pamant, m-am trezit brusc un copil cu un alt copil, nu m-a ajutat nimeni, mi-am crescut copilul din carti, si aveam si eu gura mare, dar dupa episodul cu plecatul de acasa mi-am schimbat total atitudinea, si am inghitit cat s-a putut, am tacut, plangeam pe ascuns, dar el tot nu s-a schimbat.In noiembrie 2003 am clacat. Nu am mai putut sa suport! Dupa un mare scandal, i-am spus sa isi faca bagajele ca daca nu mi le fac eu si plec cu fata si dorm in gara daca e nevoie, dar noi doi nu mai avem ce cauta sub acelasi acoperis. In ianuarie 2004 am bagat actiunea de divort iar in aprilie eram divortati.In februarie am inceput o relatie. Este vorba de un coleg de facultate, cu care am fost mult timp doar buni prieteni. Nu am cum sa descriu in cuvinte aceasta relatie… pot sa va spun ca mi-am gasit sufletul pereche, poate e prea mult, dar ideea e ca am inflorit langa acest barbat care si-a revarsat toata afectiunea asupra mea si a fetitei mele, care m-a invatat sa fiu eu insami, langa care am descoperit intreaga mea fiinta si care m-a sustinut si ajutat asa cum propria mea familie nu s-a sinchisit sa o faca. Unde este problema? Problema sta in sentimentul meu de vinovatie vis a vis de fetita mea, ca i-am impartit lumea in doua, ca mi se rupe inima cand o aduce tatal ei de la plimbare si ea plange dupa el;Tatal ei oricat de rau ar fi fost, s-a purtat ireprosabil cu ea, a venit mereu mereu la ea, i-a cumparat tot ce a avut nevoie, la medic cand a fost cazul a mers cu noi, iar tot timpul acesta a inebunit-o pe mama mea tot repetandu-i ca el fara noi nu are nici un rost, ca sunt unica femeie pentru el, ca numai pe mine ma vrea etc. Si tocmai purtarea aceasta a lui m-a intors pe dos tot timpul, de partca eu am fost vinovata de tot. Nu pot sa va explic ce fel puneam capul pe perna… cat de greu imi era sa ma uit in ochii copilului meu, stiind ca mie imi este bine iar ea plange dupa tatal ei.Si iata-ma acum, m-am trezit spunandui iubitului meu ca nu mai rezist in ritmul asta, ca trebuie sa ma impac cu fostul sot….Acum, fostul sot insista sa ne mutam la el, adica e vorba ca zilele acestea trebuie sa ne mutam… dar eu nu imi gasesc puterea sa o fac, sufletul meu nu poate face pasul acesta! Stau de 3 saptamani cu fostul meu sot si nu reusesc sa ma apropii de el. Nu pot nici macar sa il sarut, iar el vrea totul de la mine. Sunt foarte fericita cand imi vad fetita fericita, dar eu nu stiu cum sa mai fug de el, sa evit contactul fizic. Totul in mine plange dupa iubitul meu. Am momente in care simt ca il urasc pe fostul meu sot, ca nu are ce cauta aici lanag mine. El se poarta foarte bine acum cu mine, nu am ce sa zic, dar in mine nu a mai ramas nici o farama de sentiment pentru el…Nu stiu ce sa fac, am impresia ca mi se ia parca dreptul la fericire, cum sa ma impart oare???M."Vikinga& micul viking Aldo(15noi2003) http://community.webshots.com/user/vikinga109

roisin spune:

Nu, nuuuu! Nu face asta, nu te intoarce la o viata plina de nervi si stres, nu ar folosi nimanui, si mai ales nu ar folosi fiicei tale.
Fetita cred ca e inca mica, insa va veni o vreme cand o sa inteleaga ca mami si tati, chiar daca nu mai locuiesc impreuna, o iubesc in aceeasi masura iar ea se poate bucura de prezenta si sprijinul lor, chiar daca separat. In plus, ea are o viata linistita si alaturi de prietenul tau, sunt sigura ca se va obisnui cu situatia si o va accepta cand se va face un pic mai mare.

Nu ma pricep deloc sa dau sfaturi (de cele mai multe ori nici nu ma bag in subiecte delicate), dar in cazul tau raspunsul imi e clar: NU! Nu-ti strica fericirea si linistea sufleteasca, nu-i oferi fetitei tale ocazia sa vada cat de urata poate fi o familie in care nu mai exista dragoste. Pentru ca, inevitabil, peste ceva vreme veti ajunge tot la separare. Doar ca o sa fiti cel putin doua suflete cu mult mai chinuite decat sunteti acum.

http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

Mirunda spune:

Draga M.,

nu cred ca iti poti forta sufletul la nesfarsit, sa faca asa cum iti zice capul....Eu in locul tau nu m-as muta, nici cu unul , nici cu altul...si mai ales nu cu fostul sot! Stai si aduna-te un pic, ai grija de fetita ta, si nu te mai chinui atata....Fetita ta o sa sufere si mai tare daca va vedea iarasi certuri si necazuri, si pe masura ce creste, isi va da seama din ce in ce mai bine de asta....Mai lasa un pic sa treaca timpul, mai aduna-te un pic, si mai vezi daca schimbarea sotului (fost) este reala...Daca da, atunci va mai astepta! Si tu vei sti ce simti, intr-adevar...Daca te vei intoarce acum la el, s-ar putea ca peste un an de zile sa fii in acelasi punct unde ai fost inainte de divort. Si nu iti va fi usor...Eu zic sa nu te grabesti sa te intorci la el.
Cu drag,

Mirunda

http://community.webshots.com/user/mirunda
"Copilului tau, atunci cand este mic, sa ii daruiesti radacini, atunci cand este mare, aripi".

adda spune:

Fetita poate avea o relatie cu tatal ei chiar daca voi nu mai sunteti impreuna. Nu te intoarce la fostul sot. Nu ai de ce! Nu vad absolut nici un motiv pentru care ai fi obligata sa faci acest pas. Plange fetita dupa el, e nefericita cu voi doi (tu si prietenul tau)? Sau doar simti ca ai datoria de a-i oferi copilului tau o familie formata din adevaratii parinti?

Eu sincer nu cred ca fetita ta va avea o viata mai buna astfel. Nu-l iubesti, iar el este imprevizibil (ce te faci daca iar isi schimba atitudinea la 180 grade?), iar daca la un moment dat veti ajunge in acelasi punct mort ca atunci cand erati casatoriti cu siguranta nici fetitei nu-i va fi bine, indiferent cat de bine v-ati purta cu ea.
Deci parerea mea este sa te intorci la iubitul tau, cel care te respecta si te iubeste. Iar pe fostul sot lasa-l sa fie doar tatal copilului tau.

Sper ca nu ti-am inteles gresit mesajul, ca nu am tras concluzii pripite si ca nu am spus ceva care sa-ti intoarca si mai mult cutitul in rana!

Ada

---

"Fiecare lucru are frumusetea lui, dar nu oricine o vede." - Confucius

---

Lia spune:

evit sa dau sfaturi,dar citind
"Nu stiu ce sa fac,am impresia ca mi se ia parca dreptul la fericire,cum sa ma impart oare?" m-am gandit sa scriu ce gandesc vis-a-vis de fericirea mamei vs. fericirea propriului copil,daca se ajunge la situatia trista in care "fericirea" mamei e-n directie opusa "fericirii" copilului:(((...
Eu cred ca-n momentul in care am hotarat sa-i aducem pe lume,fara legatura cu conjunctura din momentul respectiv(ex. nu ma simteam pregatita,etc.),"fericirea" mamei ar trebui in mod firesc sa treaca pe locul al doilea.
Imi pare rau ca ai fost nevoita sa traiesti multe momente triste...
Probabil ca in situatia descrisa de tine as incerca sa fac tot ce tine de mine pentru "resuscitarea" relatiei cu tatal natural al copilului.As incerca sa discut deschis toate aspectele deranjante existente in relatia trecuta,dupa care sa trag o linie finala clara intre ce s-a intamplat si prezent,viitor.
Si daca pana la urma totusi relatia esueaza din nou(nu din cauza ta),vei scapa de sentimentul perfect firesc de vinovatie,vei avea constiinta ca ai facut tot ce se putea face omeneste pentru a-i oferi fetitei voastre o existenta alaturi de tatal natural-care din cate povestesti,o iubeste si sentimentele-s reciproce(perfect firesc,e tatal ei!),desi n-a fost un sot bun.
Sa te ajute Domnul sa iei cele mai bune hotarari si sa va fie bine!
PS parerea exprimata n-are nici o legatura cu calitatea de moderator

Alyssa spune:

Nu trebuie sa sacrifici pe nimeni ca sa fii fericita!... Mai ales pe tine!!! Pentru ca asta vad ca faci tu acum, te sacrifici pe tine!!!

Ok, va merge o perioada poate dar nu la nesfirsit...

Parerea mea personala este sa iti dai tie un "time out"!... Se vede ca esti derutata, nu stii pe cine sa alegi, inima vrea "hais" si creierul vrea "chea"... Asa nu merge!
Spui ca v-ati mai despartit si ati avut amindoi si alte relatii care nu au mers si v-ati intors mereu inapoi...
Ai incercat vreodata sa te redescoperi, sa fii cu adevarat fericita singura, sa afli ce iti place tie cu adevarat sa faci, ce nu iti place, sa gasesti multumire in compania ta si a fetitei tale fara sa te gindesti la lucruri negative, fara sa te lasi influentata de rugamintele lui sau ale altui barbat, sfaturile parintilor sau de ceea ce spune lumea?... Cui pe cui se scoate, dar formeaza un cerc vicios cind ai nevoie de alt cui si in timp nu este rentabil!

Ai rabdare cu tine, asculta-te pe tine, invata sa te redescoperi, fii intelegatoare cu tine si totul va fi bine!... Nu este usor deloc, dar merita sa incerci! Da-ti o sansa tie! La urma vei avea de cistigat dragostea fata de tine care este mai de pret ca orice si care te va proteja de alte inimi frinte!

Va doresc tot binele din lume!

Alice

casandra spune:

Daca ati fost 10 ani impreuna, chiar si cu despartiri, dar urmate de impacari, inseamna ca relatia voastra a fost si placuta, nu numai plina de certuri si scandaluri.

Eu cred ca e bine sa mai astepti un timp pana sa te intorci la el, sa fii sigura ca relatia va merge.

Ioana Sora spune:

Nu cred ca va merge povestea cu sotul. Iar sa ramaneti impreuna doar pentru copil nu e o solutie. Ti-a dovedit ca nu se poate schimba...

Donia spune:

Eu ma gandesc doar cum va creste fetita ta simtindu-te pe tine nefericita, poate umilita, poate abuzata. Ce idee isi va face ea despre casnicie, despre fericirea dintr-un cuplu?
Cred ca unui copil cel mai important este sa ii oferi un mediu stabil si echilibrat. Gandeste-te care relatie ar fi mai armonioasa, mai calda, plina de respect, de dragoste?


Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

casandra spune:

Gandeste-te si ca relatia cu noul prieten de-abia a inceput in februarie. Nu poti sti daca dupa 10 ani il vei mai considera sufletul pereche. Si despre fostul sot spui ca s-a purtat foarte frumos cu tine la inceput, pana au intervenit prietenii, soacra ..... Daca relatia cu noul prieten se va oficia, vei avea din nou soacra, prieteni care pot sa intervina sau cine stie ce altceva ....
Si, totusi, primul este tatal copilului....
Eu cred ca are rost sa te intorci la primul doar daca v-ati maturizat, si tu si el, daca aveti mai multa ingaduinta unul pentru celalalt. Oricum, nu te grabi.

lorelei_19 spune:

Un copil e fericit, doar daca si parintii lui sunt fericiti. Intoarce-te la cel pe care il iubesti, ascultatzi inima si nu te lasa terorizata de copil. Fetitzei tale sa-i daruiesti multa dragoste, o educatie buna si sa ai grija sa nu i se intample nimic, in rest TU iei deciziile, TU esti omul matur, nu ea. Nu ne-ai povestit insa nimic de cum se impaca sotzul tau nou cu fata, este foarte important.


Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm