Bulimie

Karina spune:

Sabina, eu n-am fost niciodata in situatia ta, dar ti-as da un sfat, poate te ajuta. Papa incet, mesteca bine, bine, de multe ori mincarea. Stai linistita la masa, fara graba. Si mie mi se intimpla ca atunci cind maninc repede, dupa o portie zdravana de mincare sa-mi fie inca foame, dar ma abtin si in 10-15 min. imi trece. Sau bea un pahar de apa, suc. Asra nu stiu daca e sanatos, dar eu cam beau apa dupa masa.



Karina + Bogdanel

Nu traim ca sa mincam, ci mincam ca sa traim

lai spune:

Pentru Vera si Sabina,

Am avut si eu problemele astea si, episodic, le mai am, si stiu ce nasol este Intrebarile acelea pe care le-am postat nu cred ca sunt o piatra absoluta de referinta, si cred ca depinde si de cum le interpretezi si de cum iti evaluezi propriul comportament, depinzand cred chiar de starea ta de spirit intr-o zi ti se poate parea ca un raspuns ar fi da si in alta zi ca nu (mie cel putin mi se intampla asta). Dar ca idee cred ca pot fi folositoare.
Daca puteti sa vedeti un nutritionist si un psiholog, cred ca ar putea ajuta.
Pe de alta parte, si referitor la intrebari si indraznesc sa spun chiar si referitor la psiholog (pe mine m-a ajutat psihologul sa inteleg anumite lucruri, dar progresele s-au vazut nu in paralel cu aceste sedinte ci mai tarziu - se poate insa sa fi fost doar cazul meu si se poate sa fi avut eu o perceptie subiectiva asupra lucrurilor) cred ca se poate sa existe cercul vicios - cu cat te gandesti mai mult si iti interpretezi comportamentul si te panichezi ca ai o problema nasoala, cu atat problema devine mai nasoala.
Cu mai multi ani in urma discutam despre asta cu o buna si inteleapta prietena, care mi-a spus "you have to let go". Adica sa nu ma mai chinui sa controlez (obsesiv) ce mananc si sa ma simt vinovata, ci sa imi ascult organismul, sa il las pe el sa-mi spuna ce si cand vrea. Prima mea reactie a fost de scepticism total, pai daca "let go" o sa mananc pana mor, o sa ma fac de 1000 de kile. Ea mi-a spus, da, stiu ca suna ciudat, si probabil o sa te ingrasi la inceput, dar in timp organismul tau isi va gasi singur punctul de echilibru. Nu i-am urmat sfatul atunci, mi-era mult prea frica.
Cred ca si acum mi-ar fi frica sa-l urmez absolut, poate nici nu este o idee buna, dar in varianta adaptata cumva simt ca este. Adica nu sa bagi in tine tot ce-ti vine fara absolut nici o atentie, ci 1. sa nu te mai stresezi, panichezi, invinovatesti cu privire la mancare/greutate 2. obiectivul tau sa nu fie trebuie musai sa slabesc x kile, altfel sunt o grasa, o urata, si nu sunt buna de nimic, ci sa-ti doresti sa fii buna cu corpul tau, sa-l iubesti, sa-l hranesti cu lucruri sanatoase, sa-i oferi ocazia sa faca sport 3. sa inveti sa-ti asculti corpul si sa-ti dai seama cand ti-e foame cu adevarat (si atunci sa te hranesti), cand ti se pare ca ti-e foame dar de fapt ti-e sete, sau de fapt incerci sa inabusi anumite sentimente/ganduri etc. cu mancare si atunci sa gasesti o activitate alternativa.
Eu am slabit controland cu strictete ce mancam, cum, cand etc., dar invariabil ma saturam de atata control si atunci puneam la loc cu glorie (eventual si mai mult). Cel mai bine (durabil) am slabit in perioade in care nu ma mai gandeam atat de mult la mancare/greutate/slabit/ingrasat. Nu stiu insa sa va spun exact cum am facut sa nu ma mai gandesc atat. Din pacate, pentru ca as vrea si eu sa stiu raspunsul.
Of, nu cred ca v-am fost foarte de ajutor, am vrut doar sa va impartasesc cam ce gandesc eu zilele astea cu privire la acest subiect, si sa va spun ca va sustin, si sa nu uitati ca sunteti niste frumoase!

Lai