Substituire -UN RASPUNS AVIZAT , VA ROOG !

Voi incerca sa fiu scurta si la obiect . Am un baiat din prima casatorie in varsta de 5 ani . Relatia cu tatal natural am intrerupt-o gradat,incepand cu varsta de 2 ani, insa i-au ramas baiatului meu destule amintiri placute . Acum nu-l mai recunoaste- e lucru verificat.
In urma cu 1 an l-am cunoscut pe actualul meu sot , care se intelege bine cu puiul meu (Alex).DAR AM FACUT O GRESEALA !
La inceputul relatiei cu sotul meu Alex ii spunea - "prietenul tau" si intreba unde e tati .Intr-o zi am facut o gluma ,ce mi s-a parut nevinovata dar care cred ca are repercursiuni grave . Eram toti 3 in parc si ne jucam cand brusc Alex a inceput sa vorbeasca de tati- i-am spus ca prietenul meu e tati al lui numai ca a fost la coafor si si-a schimbat tunsoarea !!!!!!!!!!!!!! Nu va inchipuiti ce a urmat! De atunci Alex nu-l mai scoate pe sotul meu din tati insa ceva nu-i este clar - pune tot felul de intrebari referitoare la amintirile care i-au ramas din perioada post. Uneori ii spune ca parca inainte era mai bun . Odata mi-a spus ca a auzit el de la cineva ca nu are tata .
NU STIU CUM SA ABORDEZ PROBLEMA ! VA ROG SA-MI DATI O SOLUTIE !

marius spune:

Eu am sa iti dau un raspuns uman si unul "dur". Cel uman este acela al dreptului copilului la tatal lui, singurul tata in realitate. Restul sunt doar compromisuri de la inceput si pana la sfarsitul sfarsitului.
Al doilea raspuns este ca indiferent de motivatiile tale, indiferent de buna ta intelegere cu actualul sot, ai dat dovada de un egoism feroce. Eu ca si persoana si daca as fi baiatul tau nu ti-as ierta-o daca nu niciodata sigur foarte, foarte greu. Nu uita ca baiatil tau de 2 ani apoi de 5 ani apoi de 15 ani apoi de 25 de ani apoi viitor sot si tatic nu va fi in situatia de a nu pune intrebari directe care nu vor putea avea decat raspunsuri directe. A fi cinstita cu propriul copil e la fel de important dupa mine cu a fi cinsita in general.

Daca te-am ranit imi cer scuze dar am fost cinstit.

Parere personala.

cl spune:

Marius, e foarte usor sa tragi concluzii, cand nu te afli in situatia respectiva. Eu am sa-ti pun o intrebare, din punctul de vedere al copilului care nu a stiut ce inseamna tata, pentru ca tatalui real nu i-a pasat de copilul lui. Si as fi vrut un tata adevarat, chiar daca acesta nu era genetic! Copilul nu merita un tata? Crezi ca e de condamnat faptul ca i se va explica, mai tarziu, toata situatia? Sunt persoane care nu merita atributul de tata! Nu e totul sa "insamantezi"! Dreptul tatalui???? Ma faci sa rad! De ce nu se intereseaza de copil? Daca se interesa, situatia ar fi fost alta. Dar dreptul copilului, la o viata normala, nu este?
Marius, scuze, nu am vrut sa par dura, am spus numai ce gandesc. Cine nu a fost intr-o astfel de situatie, nu are cum sa stie sentimentele celor ce trec prin asta.
Nefertari, eu as lasa lucrurile asa, pentru o vreme. I-as spune ca tata este cel care-l iubeste si are grija de el. Cand puiul va fi mai mare, i-as explica totul.

Claudia

marius spune:

Nu ma supar, am citi cu mare atentie continutul mesajului. Chiar am fost atent, nu m-am grabit cu virgula concluziile. "...au ramas destule amintiri placute", "...relatia am intrerupt-o gradat",
acum minciuna care e ...ufff ma opresc "...i-am spus ca prietenul meu e tati al lui numai ca a fost la coafor si si-a schimbat tunsoarea" pozitie egocentrica 100%, din nou realitati care dor "...Uneori ii spune ca parca inainte era mai bun " si unul din efectele inerente ale dorintei de tata chiar si substituit, chestiune psihologica infantila "... nu-l mai scoate pe sotul meu din tati" si refuzul realitatii daca nu nestiute (falsificate treptat cu buna stiinta "relatia am intrerupt-o gradat", "i-am spus ca prietenul meu e tati al lui numai ca a fost la coafor si si-a schimbat tunsoarea" pana cel putin dureroase prin realitatea in sine dusa la extrem de mediul inconjurator are nu are menajamente "Odata mi-a spus ca a auzit el de la cineva ca nu are tata !!!!".

Acum pune totul in reprezentarea sau mai exact in capacitatea de reprezentare a unui copil de 5 ani si spune-mi, cum iti pare realitatea? M-am grabit intr-adevar?

Oricum ceea ce este esential in mesaj este exact ultima propozitie. Ce este, sau ce ar fi de facut?! Grea intrebare cu adevarat. Eu am un singur raspuns pe care mi-l asum. Fi in primul rand cinstita cu fiul tau. Pentru ca pur si simplu merita.

Parere personala.

miau-miau spune:

quote:

---

Originally posted by marius

Fi in primul rand cinstita cu fiul tau. Pentru ca pur si simplu merita.

---

Eu zic ca si putina mila n-ar strica. Cam dura si in bataie de joc gluma cu e tata dar a fost la coafor. Suna a povestiri din camera de tortura...

karmen spune:

E clar ca ai facut o greseala, dar dupa parerea mea nu este ireparabila. Oricum e timpul sa ai o discutie cu fiul tau despre cine este tatalul lui natural (ajuta-l sa-si aminteasca momentele petrecute impreuna, arata-i poze, etc) adica intregeste-i imaginea despre acest personaj. La fel explica-i ca sotul tau, este alta persoana, care ai cunoscut-o cu un an in urma, ca si el il iubeste ca pe fiul lui si ca intr-un fel si el este un tata pentru copil, doar ca nu unul natural. Explica-i aceasta diferenta. Daca doreste poate sa-i spuna "tati", poate sa-l iubeasca ca pe tatal lui (daca copilul doreste acest lucru). Si nici intr-un caz nu poate sa-i spuna cineva ca nu are tata, ci dimpotriva se poate lauda ca are "2 tati".
Ai grija ca relatia copilului tau cu Alex sa fie una buna, sincera, pentru ca acest copil are nevoie de o imagine masculina cu care sa se identifice ca baiat. Eu zic sa inlaturi confuziile din mintea copilului si sa le lamuresti pe loc indata ce apar (recunoaste ca ai gresit spunandu-i bazaconii) asta pentru ca baiatul te va judeca mai tarziu daca nu-i spui adevarul.

Carmen Ghilescu

sinzi_ana spune:

Eu am o prietena care dintr-o relatie scurta a ramas insarcinata. In ziua in care a aflat ca e insarcinata s-au despartit. Tipul nu a mai cautat-o si nici ea. El nici nu a stiut ca a pastrat sarcina.
Timp de 2 ani s-a chinuit daca sa ii spuna sau nu, de fapt ii era frica ca el va veni intr-o zi, va cere un test de paternitate si va cere drepturi asupra copilului doar ca sa ii faca zile amare...
De cateva luni, a facut pasul, l-a sunat si s-a dus la intalnire cu fi-su...reactia lui a fost uimitoare...s-a bucurat asa de mult, l-a indragit pe copil si are o relatie fantasica cu el (si copilul ii spune "tata" si este foarte atasat de el).
Acum se bucura in fiecare zi ca i-a dat sansa fiului ei sa aiba o relatie cu tatal lui biologic. Chiar daca ei au vieti separate si fiecare un alt partener, nimic nu se compara cu relatia parinte-copil!
Daca tipul ar fi refuzat sa il cunoasca si nu l-ar fi indragit, tot ar fi fost bine, caci ea va fi impacata ca a facut tot ce i-a stat in putinta sa ii apropie...cand copilul va fi adult nu va avea ce sa ii reproseze.
A! Si tipa e psiholog!
Eu nu sunt de parere ca trebuie sa minti un copil, oricat de dureros este adevarul...va suferi mai mult cand va afla adevarul (caci va veni si timpul acela) si isi va pierde increderea in tine, ca mama! Copiii se adapteaza perfect, si daca stiu adevarul, fac fata foarte bine la rautatile celorlalti copii din colectivitate (care eventual stiu adevarul de la parintii lor...)

Sinzi si David
The best of David, new

madalina horsa spune:

Nu m-as baga in discutie daca nu as fi trait ceva similar..numai ca Alex am meu avea doua mame ( eu si mama naturala). Cu toate ca nu avea cine stie ce amintiri despre ea ( cand avea Alex doi ani si jumatate ea a plecat din tara,)am considerat ca trebuie sa stim cum stam de la inceput. Avea si el la inceput "suparari" de astea, ca nu a avut mama, si eu i-am explicat ca trebuie sa fie mandru ca are doua mame, ca alti copii nu au deloc parinti etc. Nu am vorbit de rau de mama lui, am pastrat poze, vederi, tot ce se putea pastra de la ea, ii aratam uneori poze si ii vorbeam de ea, ca a trebuit sa plece, ca il iubeste, ca si eu il iubesc....a capatat destul de repede un echilibru si acum este totul ok, noi ne intelegem foarte bine iar mami cealalta e acceptata ca fiind ceea ce este cu adevarat, mama naturala care l-a nascut si care a trebuit sa plece.

Parerea lui Karmen, mai ales ca e de specialitate, cred ca era de ajuns, totusi am vrut sa punctez ca Marius nu a gresit cand a spus ca sinceritatea, pe masura varstei copilului bineinteles, cu vorbe adaptate varstei lui adica, e necesara si binevenita, in special pe termen lung.

Nefertari, dar nu trebuie sa disperi, la varsta asta cred ca ii poti spune ca iti pare rau ca ai facut asa o gluma, si sa-i povestesti cum stau lucrurile in general. Cand va merge la scoala va intelege repede ca nu e singurul in situatia asta si, zic eu, va fi mai usor.
Cu drag,
Madalina

nefertari spune:

Va multumesc tuturor pentru raspunsuri !
Marius - nu ma simt ranita , pentru ca subiectul in sine este unul dur pentru mine . Stiu ca am facut o mare greseala , am recunoscut asta demult fata de mine, insa nu stiu cum sa abordez problema fata de copilul meu . Nu am nevoie de compatimiri, de mila , ci de o parere sincera , o alta viziune decat cea egocentrica a mea , de o discutie care sa ma ajute.
Motivele care m-au determinat sa reactionez in felul acesta nu-si mai au rostul - doar ca si ele au fost dure .Poate copilul meu are amintiri placute insa pe mine acea persoana m-a adus in pragul disperarii( la modul cel mai concret).
In privinta sinceritatii - nu-mi lipseste - doar ca trebuie " sa simt" momentul potrivit .Cred ca nu-mi mai pot permite greseli.
Nu vreau sa-i impun un tata ci doar sa il ajut sa inteleaga realitatea , sa o accepte mai usor .
Mi se pare cu atat mai greu cu cat pana acum foarte putin timp a fost crescut de parintii mei si nu cred ca il cunosc indeajuns de bine.

mitub spune:

Hai sa-ti povestesc si eu o alta intamplare, care te va lamuri cam cum gandesc copiii cand sunt mici.
Noi avem niste prieteni care au: el o fetita, este divortat, iar fetita sta cu mama; ea un baietel, nu a fost casatorita niciodata iar tatal real nu vrea sa stie de acest copil, desi este o minunatie. Sunt impreuna de ceva vreme, copiii se joaca si se iubesc, iar, de curand, s-au casatorit si urmeaza a avea un copil.
Povestea vine insa in legatura cu fiica mea, careia nu ii este clar care copil al cui este, sau nu vrea sa vada realitatea. Deci, dupa ce i-am explicat ca fetita este a tipului si baietelul al tipei, discutia a decurs asa:
...."fetita" e a ..."prietenului", nu? (fii-mea)
Da, mami. Dar "baietelul" al cui este? (eu)
RASPUNS Miruna: mami, dar "prietenul" il iubeste si pe "baietel", nu? E si taticul lui, nu???

Asha ca am luat-o in brate si i-am zis ca da, este taticul amandurora.

Deci eu cred ca pentru copii cel mai important este sa se simta iubiti si asta e criteriul primordial in definirea unei mame si a unui tata. Fireste, realitatea trebuie sa fie stiuta de copil, caci asta este singurul mod de a-l apara de lume, dar decizia finala asupra celui caruia i se spune MAMA sau TATA trebuie sa-i apartina in exclusivitate!

In speranta ca ti-am putut fi de ajutor,
Boga

cl spune:

Sunt insa si eu nelamurita cu ceva. Si v-as ruga sa-mi raspundeti cu toata sinceritatea. Daca ati avea un copil adoptat, la 5 ani i-ati spune adevarul? Ca voi nu sunteti parintii lui reali (mama, respectiv tatal lui), dar ca voi l-ati luat, il iubiti, insa sunteti parinti adoptivi? Sincer, nu ati mai astepta putin? Nu v-ar fi teama ca-i veti putea narui toata lumea si echilibrul lui? Un copil la 5 ani intelege destule, dar nu cred ca le poate intelege pe toate!

Claudia