Parintii...
Raspunsuri - Pagina 2
mitub spune:
Eu inca nu pot concepe ideea ca mama s-ar putea stinge intr-o zi.
Niciodata nu se plange de nimic, e ultima care ar zice ca o doare ceva, sufera in tacere pana in ultima secunda si de obicei ne spune doar dupa ce totul a trecut sau aproape.
In schimb, e in permanenta disponibila sa ne ajute cu absolut orice, sufera daca ni se intampla noua ceva, iar acum de cand este si copilul, ar face ORICE ca sa o stie fericita si in siguranta.
Anul trecut a fost o perioada de o luna cand am lipsit si eu si frate-meu din tara o luna (in locuri diferite fiind), a suferit ingrozitor, si se bucura cand afla de noi, ca am vorbit, ca stim unul de celalat si nu zic cum a fost cand ne-am intors...
Sa dea Domnul sa avem parintii sanatosi si sa ramana mereu tineri cum ii stim!
Boga
country girl spune:
Dureros subiect
Desi parintii mei sunt sanatosi (Doamne ajuta!) si se inteleg bine, mi-e greu sa-i stiu departe. Vorbim saptamanal, am plecat de cativa ani de acasa dar parca de cand sunt plecata din tara si-i vad si mai rar imi lipseste sa-i pot auzi mai des, sa-i pot ajuta cu mici gesturi care mi-erau mai la indemana in Romania...
alona spune:
Intr-adevar e dureros subiectul! Si eu sint departe si nu i-am vazut de 2 ani si mi-e tare dor de ei.Imi trece de multe ori prin minte ce m-as face daca Doamne fereste s-ar imbolnavi si eu nu sint acolo! Sper si ma rog sa- fie sanatosi.
Am si eu o poezie. e tare trista dar imi place foarte mult:
"Repetabila Povara"
Adrian Paunescu, sec XX
Cine are parinti, pe pamint nu in gind
Mai aude si-n somn ochii lumii plingind
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatrinind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atitia copii si de atit nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirind tot mai greu,
Sint parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sint tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cita munca in plus, si ce chin, ce nesomn!
Chiar acuma, cind scriu, ca si cind as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne amintim, si de ei, dupa lungi saptamini
Fii batrini ce suntem, cu parintii batrini
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de ciini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei piini.
Cine are parinti, pe pamint nu in gind,
Mai aude si-n somn ochii lumii plingind.
Ca din toate ce sint, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parintii, ci parinte de fii.
Ochii lumii plingind, lacrimi multe s-au plins
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dinsii copii?
Pe pamintul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
S-au scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pina-aci,
Unde avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cind n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sint si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocirjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simt si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cind te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cind vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tirziu,
Cind vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fii uita curind,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plingind,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plins.
Anca, Vlad si Thea
http://photos.yahoo.com/alina_stoica
"O zi in care nu ai ris e o zi pierduta"
nic23 spune:
Acum cativa ani a fost mama mea la mine chiar de sarbatorile de iarna si am sarbatorit Revelionul cu toti prietenii la mine.
La inceput, unul dintre prieteni i-a spus "mama"( mama lui nu mai este printre noi de cativa ani) si apoi au inceput si altii sa-i spuna asa. Mama noastra.
Cu cat inainteaza in varsta cu atat ii acord mai multa atentie si o rasfat mai mult. Ma supar pe ea cand nu se indura sa-si cumpere tot felul de fructe si de alte minuni care mie aici mi se par normale.
Stiu ca orice as face nu mi se pare suficient, dar ea e intotdeauna super multumita.
Singura mea multumire sufleteasca e ca am fost o fetita cuminte, premianta si a carei unica problema era ca cresteam prea repede pentru imbracamintea si incaltamintea mea( daca asta se poate numi problema). Si pentru o mama singura, cu o viata foarte chinuita in spate, am fost o adevarat binecuvantare. Cel putin asta spune mama mea. Dar si daca as fi fost o rea, tot m-ar fi iubit la fel de mult, cred eu.
Pe 15 decembrie vine iar la mine si sta o luna. Daca pe 14 ianuarie bagati de seama ca timpul s-a oprit in loc, inseamna ca mi-a reusit mie magia si ca mama mea nu mai trebuie sa plece inapoi in Romania.
Pentru cei ce inca mai aveti parinti printre voi, iubiti-i si ajutati-i si nu uitati sa faceti multe poze si casete video cu ei si pentru ei.
Pentru ceilalti, ganditi-va ca de acolo de undeva ei sunt tot cu voi.
Salutare tuturor si multe clipe placute alaturi de cei iubiti( fie si de la distanta, prin telefon).
madelaine spune:
Si pentru mine e valabila intrebarea. De cite ori nu mi-am reprosat ca sint departe de ei si atit imi doresc sa fiu acolo cind au nevoie de mine. Sint atit de singuri, iar cind ii sun mi se pare ca vocea le tremura. E groaznic ce sa mai... mai bine sa fii alaturi de ei si sa-i ajuti pe cit poti. Eu cred ca merita totul. Citeodata imi ascund ca sint bolnavi, aflu intimplator, dupa ce se fac bine. Frumoasa poezia, imi aduc aminte ca o cintam , si foarte trista intr-adevar.
Madelaine si cei trei muschetari
Amalia spune:
Tare dureros subiect. Iti vine sa-ti sfasii hainele privind la bietii parinti cum imbatranesc. Pe mamica mea, n-o mai pot privi decat in poze, pentru ca are deja ani buni de cand ne-a parasit, asa ca va ramane vesnic tanara in amintirea mea...pentru ca asa era cand a murit..In schimb, privesc la taticul meu cum imbatraneste pe zi ce trece. Parca dintr-o data a inceput sa nu mai aduda bine, sa fie mai bolnavicios...ce viata efemera avem.
Imi este dor de zilele cat am fost copil si ei erau tineri si veseli.
Iubiti-i si aveti grija de ei asa cum sunt. Nu pot uita cate i-am spus mamei in anul de dinaintea mortii. Ma tragea atza sa ma deschid si mai mult in fatza ei si cred ca niciodata nu m-a auzit atat de des spunandu-i cat am apreciat cum ne-au crescut si cat de mult ii iubesc. Simplul fapt ca mi s-a dat sansa de a-i spune toate acestea, ma face sa-mi amintesc de ea cu mai putina durere.
Sanatate maxima!
lorelei_19 spune:
Si mama are o multzime de probleme, saraca. I-am propus sa se mute la noi si nu vrea. Noi suntem toata ziua la serviciu si ea singura, acasa, ce sa faca? Offf, fetelor...
Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm
alinkav spune:
E cumplit de greu sa-ti vezi parintii imbatranind, dar cel mai greu este sa-i pierzi. Dar asa este in viata, candva si copiilor nostri va fi la fel de greu cum este noua acum.
alina si bb Alex(22.11.2003)
http://community.webshots.com/user/alinkava
dana d spune:
Va spun eu cum e mai bine: sa le fiti alaturi fizic. Nici o suma de bani nu poate inlocui prezenta copiilor alaturi de parinti, mai ales cand acestia au probleme de sanatate si incep sa se gandesca la moarte. Poate nu va spun ca sa nu va faceti griji, dar e groaznic sa ai copii departe si sa te temi ca nu il vei mai vedea. Sora mea e plecata in Canada, parintii mei sunt inca in putere dar sufera enorm si mai ales in tacere. Nu vor sa fie o piedica in celea fericirii copilului lor dar mor de dorinta de a o avea aproape. Nu se plang dar ii simt, oricat de discreti ar fi imi dau seama ca sufera dupa ea.
Si apoi, eu nu va prea inteleg pe cele care ati plecat. Adica va inteleg dar nu sunt de acord cu voi intr-o privinta: Si anume ca aici nu se poate trai decent, nu se pot castiga bani si nu v-ati fi putut ajuta parintii ramanand in tara. Permiteti-mi sa va contrazic, sunt situatii in care e chiar mai usor sa gasesti un job bun si sa-ti faci un rost si aici. Nu mai vorbesc ca acum avem si in tara cam toate posibilitatile din lume, ma refer in cazul de fata la asistenta medicala. Nu va suparati pe mine. Am sesizat in multe postari un dispret pentru tara asta. Departe de mine gandul de a fi nationalista, nici vorba, dar nici chiar asa de negru nu e 
.
http://www.babiesonline.com/babies/i/ilincuta
http://community.webshots.com/user/danaf123
slakje spune:
Vai dragilor ce subiect....
DARAEL