ce ma fac?

Cand nu ai probleme, iti cauti!!! sunt maritata , am doi copii si 30 si de ani. Copiii sunt perfecti, sotul nu prea,eu ... ce sa mai spun, dar viata merge inainte. partea mai proasta e ca de la un timp (cam 3 luni) am inceput sa ma gandesc destul de des (mult mai des decat as vrea) la prima mea iubire. Nu stiu de ce m-a apucat asa de'o data. Nu ne-am vazut de 15 ani, n-am vorbit tot de atunci si vesti despre el am ami avut acum vreo 10 ani cand am aflat ca se insoara. Pe moment nu mi-a venit sa cred cat de afectata am fost. Eu m-am casatorit in urma cu 4 ani. Si acum hodoronc-tronc intorc capul dupa toti roscatii pe strada, imi vine sa plang cand aud muzica la radio etc, etc... Stam la 2500 de km si nu am deat o vaga idee despre zona in care poate locuieste. cred ca e mai bine asa. daca as avea posibilitatea probabil ca as incerca sa-l sun sau sa aflu ceva despre viata lui, dar imi este imposibil. Cel putin imposibil fara sa declansez un uragan. Nu vreau sa-mi parasesc familia si nici nu cred ca pot intoarce timpul inapoi, dar... Nu stiu ce sa fac ca sa nu ma mai gandesc atata la el, in afara de haz de necaz... Am ajuns sa-l visez noaptea. Voi aveti vreo idee?

melina34 spune:

da, si mie mi s-a intimplat, stiu cum e;parca se spune ca timpul vindeca totul dar se pare ca nu e chiar asa, citeodata;mi s-a intimplat sa ma gindesc intens la cineva la care am tinut enorm mai ales atunci cind mie nu-mi mergea bine, imi aduceam aminte de acea persoana, de felul cum se purta, de gesturi, vorbe si ma intreabm oare cum ar fi fost daca....??;
am avut perioade(ani intregi) in care n-am putut asculta nici macar muzica ce-mi amintea de acea persoana;poate ca acum treci printr-o situatie similara cu a mea, ti-e greu acasa si....te fura gindurile, ai vrea sa retraiesti clipele cind ti-a fost bine;

si apropos de muzica, azi, acum, pot sa ascult melodiile care in urma cu citiva ani ma faceau sa pling amintindu-mi de el; una dintre ele, favorita mea se numeste ,,love hurts'' cintata de NAZARETH - off, Doamne, asa este!!

M.

didita spune:

Merci Melina. Faptul ca li se mai intampla si altora este pe undeva o usurare. Imi tot spun ca daca as avea vesti despre el mi-ar fii mai usor. As stii ca a imbatranit ca noi toti, ca s-a ingrasat si ca e un nesimtit (poate). Mi-e imposibil sa mi-l imaginez asa. Cred ca daca l-as revedea peste 20 de ani tot tanar si frumos ar fii (pt mine).
Ne-am despartit din voia mea. Dupa doi ani de o poveste minunata , o adevarata poveste de dragoste la prima vedere ... ne-am scris scrisori cum niciodata n-am mai avut curajul sa scriu. Mi-e si frica sa le recitesc (de altfel le-am lasat in Romania). Imi vine sa plang numai cand ma gandesc la ele. Si au trecut 17 ani de atunci.
Culmea e ca nu cred ca as fii avut o viata mai usoara si mai placuta cu el si nici copii mai frumosi, dar... ne-am despartit in termeni buni si ne-am mai vazut o data (din intamplare) doi ani mai tarziu. Am discutat indelng despre prostii, ne-am luat in brate si ne-am redespartit amici. I-am spus ca mi-a fost tare dor de el si discutand despre actualii prieteni respectivi mi-a zis ca de cand ne-am despartit a avut mai multe prietene, dar nici una ca mine. Si asta mi-a spus-o uitandu-se in ochii mei cu tristete si un zambet resemnat. Nu pot uita ultima despartire.
Cred ca as face bine sa consult un phsi!!!

slakje spune:

didita, poate ca nu de el ti-e dor ci de vremurile cand aveai 16, 17 ani, erai libera ca pasarea cerului, incercai primii fiori ai dragostei, senzatii noi, scrisori de dragoste cu flori si parfumuri...

pai stiu ca si eu la 16 ani am avut asa un prieten, huh, el avea 22, ce mai dragoste mare,locuiam la distantza, ne intalnisem la munte, el era student eu eleva, scrisori, drumetii la munte cu cortul in spate, nu tu griji, nu tu familie, nu tu casa, nu tu kinderi, trai ce mai...pai normal ca-mi aduc cateodata aminte si ma iau lacrimile, si normal ca ma gandesc ce s-o fii ales de el, cum o fii, bine, fericit...sper.

pai eu cred ca te incearca melancolia dupa niste amintiri frumoase din vremea tineretii lipsite de griji, stai linistita, pe toti ne incearca...

irinai spune:

Offf, este atat de greu. Inteleg exact prin ce treci, si eu la fel o "tin" de cativa ani. Nu stiu ce sa iti spun sa faci sa nu te mai gandesti la el, ca eu nu am gasit raspunsul.
Pot sa iti spun ce am facut eu. Poate ajuta...Daca nu, poate aflam raspunsul de la cineva mai puternic decat noi.
La mine a fost mai simplu pentru ca stiam unde sta, aveam datele de contact. Vorbeam cam o data pe an, la telefon, eventual ne mai si vedeam la un suc, aveam prieteni comuni...
Nu reuseam sa scap de dependenta. Si de fiecare data cand aveam vreo problema acasa, primul gand, instinctiv era "Ma intorc la EL" (de parca El statea sa ma astepte pe mine, dar ce sa ii faci, gandul era reconfortant..)
Si pe masura ce trecea timpul ma re-indragosteam de el, din fanteziile mele.
Cum am scapat? M-am intalnit intr-o zi cu un prieten comun, un bun prieten de-al lui, caruia i-am expus situatia, exact cum era in acel moment si i-am cerut sfatul. Moment in care omul mi-a povestit cam cum este in realitate EL, ce a mai facut, etc..
Acum nu stiu daca prietenul nostru comun avea de platit niste polite, eu inclin sa cred ca nu, dar cert este ca intalnirea mi-a lasat un gust amar si am inceput sa reconsider dependenta mea.
Acum cand ma gandesc la EL, incerc sa il asociez cu eticheta de "ratat" si sa nu il mai idealizez.
Nu merge intotdeauna, dar de cele mai multe ori ajuta.

didita spune:

Aveti mare dreptate! Ce ma ingrijorezaza pe mine e faptul ca mi-e dor de el , mi-e dor de noi. Faptul ca e inaccesbil pt mine (fizic vorbesc) cred ca il face si mai atragator. Nu ma gandesc la el ca la Fat Frumos si am reusit sa-mi amintesc si defecte, dar... nu ajuta.
Cand am alat ca se insoara am crezut ca pamantul o sa se deshida si o sa dispar. De fapt am sperat ca o sa se-ntample asa, ca mi-era insuportabil gandul. Si trecusera deja 7 ani de cand ne despartisem. Aveam o viata mai mult decat placuta si plina de sperante. Multe dintre ele s-au si realizat. Si totusi...
De multe ori imi spun ca n-am avut dreptate sa-l las. Povestea e ca l-am iubit din prima clipa. Eram in vancanta si totul era extrem de romantic. Bineinteles ca la sfarsitul vacantei mi-am zis ca nu mai era nici o sansa sa continue povestea indiferent de ce vroiam eu. N-am sperat nimic, dar am asteptat unsemn de viata. Si a venit o srisoare, doua, telefoane , intalniri intre doua trenuri si din nou vacanta si uite asa timp de doi ani si mai bine. Si dupa doi ani, cand eram amandoi indragostiti pana peste urechi el se hotaraeste sa fie 100% sincer cu mine si imi povesteste ca dupa ce ne cunoscusem in urma cu doi ani a mai intalnit o alta fata careia i-a si scris. Eu i-am raspuns prima si de cealalta nici nu-si mai amintea numele. IMi povestea asta pt ca acum nu-si putea explica cum a putut fii atat de stupid si pe langa ce ar fii putut trece daca era o problema la posta!!! M-am simtit tradata si am crezut ca nu aud bine. Desi stiam ca mi-a povestit asta tocmai pt ca era constient de prostia pe care a facut-o si avea impresia ca ma minte daca nu-mi spune tot adevarul...si ca in fond nu facuse nimic grav! N-am putut ierta si am crezut ca totul s-a terminat in secunda aia.
Acum ani de zile dupa... nu stiu ce sa fac ca sa nu-mi ranesc familia si sa pot trai fericita cu ai mei.
Deja cand scriu, ma simt ceva maibine, ma ajuta sa fac un pic de ordine la mine in capsor si asta nu e un lux !!!

CryssUK spune:

Offff fetelor!
Mi-am petrecut ani din viata intrebandu-ma daca prima dragoste se uita si acum cativa ani mi-a raspuns o femeie de la tara , batrana.Stateam pe banca, si ea mi-a povestit de omul pe care il iubise toata viata ,desi se casatorise cu altcineva, acum era femeie batrana cu copii, nepoti(cred ca avea vreo 65ani).El....murise,iar ea inca mai visa la el.
Si eu am iubit f mult pe cineva, ani intregi am suferit si m-am gandit si am sperat.
Insa,D-zeu a scos in calea mea un om deosebit,pe actualul meu iubit, prieten,protector,invatator,copil si speram viitor sot.
Crezusem ca o viata intreaga voi fi afundata in amintirile despre ''celalalt'',dar D-zeu a vrut sa fie altfel.
M-am indragostit din nou si in fiecare zi mai mult (dupa 3 ani!!!),nu m-am plictisit niciodata langa actualul meu prieten,nu mi-a mai fost dor de trecut!
Acum ma simt implinita, intreaga ,sunt fericita si trecutul reprezinta doar o poveste din care parca nici nu as fi facut parte.
Nu uitati ca cui pe cui se scoate si dragostea adevarata invinge!
Recunosc ca daca am avut 2,3 momente in care nu imi convenea ceva la prietenul meu, ma gandeam la iubitul din trecut.In mintea mea incercam sa cred ca el ar fi facut ceea ce iubitul meu nu face.
Era o mareeee amagire!
Nimeni nu poate fi mai bun decat Cristi(iubitul meu de acum).
Cel din trecut traia doar in mintea mea,era idealizat,dar de cate ori il intalneam in realitate imi dadeam seama ca nu e cel din mintea mea.Nu as fi stat mai mult de cateva luni cu el, era ''badaran'' cateodata,superficial,etc.
Fetelor, incercati sa va ganditi la Fat Frumos asa cum este in realitate ,cu defecte, greseli, neajunsuri!Idealizarea face f mult rau!
POate gresesc, dar inclin sa cred ca intorcerea voastra in trecut se datoreaza neimplinirilor si frustrarilor pe care le simtiti langa actualul sot, partener.Incercati sa evadati din lumea rece si urata , in lumea de vis a iubirii din tinerete, dar ceea ce voi nu vedeti este ca acolo nu mai e nimeni.E doar un loc gol,o iluzie pe care tb sa o alungati din mintra voatra pt ca face numai rau.
Eu nu condamn pe nimeni pt ca stiu cum e sa simti ca ti-e dor de un om, de trecut,dar aveti grija de sufletul vostru,nu va mai aduceti suferinta fara rost!
O solutie ar fi sa incercati sa reaprindeti flacara din actualul cuplu, sa invatati sa iubiti din nou(asta daca actualul partener merita).Daca nu merita.....asta e o alta poveste , la fel de trista ca si ...iluzia
Pupici,
Cristina

geut spune:

Didita, te inteleg mult prea bine.
Si credeam ca numai eu am probleme de-astea!

Eu l-am vazut dupa 12 ani, am vorbit, fiecare a incercat sa para mai fericit decat este, n-am facut decat sa jucam teatru ca doi prosti... de toata jena!

Am constatat ca omul pe care l-am iubit intotdeauna nu mai este asa cum il stiam, s-a schimbat foarte mult, nu-mi mai place de el, dar asta nu schimba cu nimic fondul problemei.
Rana este acolo si va ramane.

Te sfatuiesc sa vorbesti cu un psiholog, mie mi-a folosit, adica am putut sa merg mai departe, sa continui sa supravietuiesc.

E pacat ca atunci cand esti tanar crezi ca vei fi la fel toata viata si atunci cand intalnesti dragostea treci pe langa ea...

didita spune:

Cred ca am sa merg pana la uram sa vorbesc cu un psi. Pana acum nu am facut-o pt ca nu consideram ca merita. Ca si sum nu as avea voie sa ma plang. In viata mea de acum nu pot spune ca am mari probleme. Suntem toti sanatosi, avem unde sta, ce manca, vacante, copii frumosi, destepti. Ne iubim. Imi e greu sa spun ca-mi iubesc sotul, desi tin f mult la el. As face orice pt el fara sa ezit, dar am senzatia ca lipseste pasiunea. Ne iubim linistit.

casandra spune:

Mi-e imposibil sa cred ca putem sa ii uitam de tot pe cei care au trecut prin viata noastra. Nu ma refer neaparat la iubiti, dar si la prieteni, rude, profesori,..., oameni care si-au pus amprenta intr-un fel sau altul asupra noastra. Si, cateodata, ne aducem aminte de ei, cu mai multa sau mai putina intensitate. Cand avem dispozitie pentru amintiri din acestea? In special cand ne lipseste ceva ce aveam atunci cand i-am cunoscut pe respectivii: aprecierea si incurajarea profesorului indragit, timp pentru discutii interminabile cu prietenii,.... Dar, cred ca inclinam mai mult sa ne aducem aminte de fostele iubiri, pentru ca de dragoste avem nevoie tot timpul, in viata sunt si momente cand ti se arata mai putina dragoste, atentie,...iar amintirile acestea satisfac intr-o oarecare masura nevoia de dragoste manifesta.

-----
didita:
Copiii sunt perfecti, sotul nu prea,eu ... ce sa mai spun,
-----

Se pare ca tu nu esti prea multumita de sotul tau, de relatia dintre voi si iti reamintesti ce bine iti era odata. Daca vrei sa retraiesti intr-o oarecare masura perioada de atunci, incearca tu sa redevii cea din trecut, sa te porti cu sotul tau cum te purtai cu cel de atunci, poate se va schimba si sotul, dar tu cu siguranta te vei simti mai bine.

didita spune:

E adevarat ca pe undeva intre mine si sotul meu e o fisura. E foarte impulsiv si la suparare spune multe. Nu m-a jignit niciodata in mod direct (vorbe urate sau injuraturi), dar i s-a intamplat de cateva ori sa depaseasca limita acceptabilului. I-am atras atentia imediat, am putut discuta (cu adevarat) si si-a dat seama cat de rau poate face cu un singur cuvant. Si-a schimbat deja destul de mult felul de a reactiona. Cu toate astea inca i se mai intampla sa "explodeze", dar mult mai rar si nu foarte rau. Intre doua certi totul e OK, iar discutiile ne-au facut mult bine.