Depresia post-natala

marcuali spune:

quote:

---

Originally posted by mama lui codrut

Eu am nascut acum o luna si ceva prin cezariana, dar extrem de usor - a doua zi ma plimbam cu bb in brate si aveam deja lapte, peste inca 1 zi plecam acasa cu operatia in curs de vindecare si bb sanatos. Dar sunt singura - deci a trebuit sa strang din dinti cand am avut de dat apa la soareci. M-am gandit ca "se acreste laptele".
Acum incerc sa-mi vad si de lucrarile pe care le mai am de facut - sunt genul 'telectual, care tre' sa scrie daca vrea sa conteze in mediul in care se misca. Mama ma ajuta in sensul ca vine din cand in cand si sta cu copilul cateva ore cat trebuie sa ies eu sa-mi rezolv facturi, cumparaturi etc. si imi mai aduce cate ceva de mancare - gatita, ca eu sportul asta nu prea il mai practic de cand m-am despartit de sot (cred ca si ca o reactie psihologica, fiindca inainte gateam mereu).
Bb are zile (si/sau nopti) cand e cuminte si linistit de nici nu-l simt si altele cand nu e: nu vrea sa pape, dar plange de foame. Mananca un pic, dupa care nu mai vrea, dar daca-l las in patut - peste 5 minute iar cere. Si tot asa pana cad lata - mai ales daca se intampla noaptea, iar eu a doua zi speram sa pot sa citesc ceva si sa mai scriu la cate un paper...
Asa ca m-am decis sa-mi aman depresia pentru momentul in care voi avea primele predari si nu voi reusi sa le fac fata, ceea ce va insemna ratarea unor publicatii, conferinte etc - adica a iluziei mele ca le pot face pe toate la "nivel inalt". Daca n-as fi singura si n-ar trebui sa reconstruiesc o gramada de lucruri care au fost destramate o data cu casatoria, poate ca n-as avea nevoie de o asemenea iluzie. Dar asa, e absolut necesara!
O sa revin deci mai tarziu cu o "depresie intarziata" - si probabil cu un strigat de ajutor.

sada

---

Bravo domle'
adica draga mamica de Codrut!!Ma bucur ca se poate si asa, ca sunt femei puternice care reusesc sa tina in frau 2 vieti -a ta si a bebeului. Sa dea Dumnezeu sa scrii la cat mai multe papeuri si sa mergi la cat mai multe conferinte, sa te bucuri de copilul tau si de tine. Dar acorda-ti timp tie si copilasului tau, sa treceti prin perioada asta. Goana dupa grijile cotidiene sau activitatea intelectuala te ajuta sa iti canalizezi energia si uneori sa iti defulezi offurile.Insa nu in exces...
asa ca spor la toate si crestere usoara!!

marcuali

Leta spune:

Readuc in discutie subiectul deoarece sint efectiv disperata. Mai am doar 2-3 saptamini pina nasc si sint total la pamint. Ma intreb ce se va intimpla dupa ce va sosi micuta pe lume, daca acum ma simt atit de oribil. Nu mai exista nici un lucru pe lume care sa imi placa. ce ma fac?

Rosey spune:

eu nu am avut timp de depresie....
si eu am fost absoluta singura, atat pe perioada sarcinii cat si dupa ce am nascut. am avut o sarcina grea, am facut tratament de mentinere si a trebuit sa indur toate sfaturile "binevoitoare" ale celor care ma bateau la cap sa avortez...tatal fetitei mele nu a vrut sa o recunoasca, si de aici mi-am ridicat in cap toata familia care considera bebele nenascut ca pe o rusine....
cand am nascut, prin cezariana, unchiul meu mi-a trimis bani. aceasta a fost sansa mea. am stat 7 zile in spital- fiica-mea a facut un icter foarte urat, din cauza incompatibilitatii de grupa sanguina. habar nu aveam ca exista asa ceva: eu am grupa 0, ea are A2, de la taica-su. am aflat ulterior ca ar fi putut muri in utero, numai din cauza asta, pe langa celelalte probleme pe care le aveam eu....
in fine, ajunsa acasa, a stat sora-mea cu mine 2 saptamani, si apoi am fost pe cont propriu. era o iarna extrem de geroasa, chiar sa nu fi fost operata era periculos sa ies afara, absolut toate stradutele erau acoperite de gheata. nu prea ieseam, asa ca nu prea mancam. apa pt. baia de seara a fetitei mi-o caram cu o oala mica, pt ca nu puteam duce greutati mari, din cauza operatiei. si tot la fel inapoi, dupa ce o spalam. nu mi s-a parut nici o clipa ca ar fi greu. nu am simtit niciodata ca nu as putea face fata. eram doar eu cu ea in casa....si totusi a fost ok, si nu regret si nu ma dau batuta....acum ea are 3 ani si e o dulceata:)

Leta spune:

Aoleu, Rosey...
Mie imi vine sa mor citindu-ti povestea...
Incredibil!

dienuca spune:

Desi a trecut un an de la eveniment inca, amintirile sunt proaspete. Nu eram constienta de depresia in sine, dar o aveam. Orice femeie o are, mai mult sau mai putin accentuata.
La mine se manifesta asa: daca nu eram odihnita, cat de cat, o luam razna pe campii. Adica, copilul urla de colici, si eu cot la cot cu el. Al meu sot, la un moment dat, cand am facut primul blocaj la unul dintre sani, si nu mai puteam de durere, oboseala, si nu mai stiam cum ma cheama, m-a luat de o "aripa", m-a scos afara din camera, a luat copilul si l-a adormit el. Mi-a spus foarte calm: agiti copilul si nu e bine. Du-te sa te culci dincolo si te chem eu cand va fi cazul. A fost atat de bineeeee. Si atunci am realizat: stau [rost cu nervi. Si dupa o luna, aceasta stare a trecut asa ... pufff, ca prin miracol.

Va doresc nastere fara depresii.:D

Diana

Leta spune:

Rosey, eu intre timp am nascut, m-am intors acasa si de doua nopti pling numai gindindu-ma la povestea ta.

Vreau sa stii ca ai toata admiratia mea pentru curajul si puterea de care ai dat si dai dovada. Esti intr-adevar o femeie puternica, asa cum am crezut cindva ca sint si eu. Din pacate, odata cu sarcina eu mi-am pierdut o parte din viata si probabil n-o voi recupera niciodata. In schimb, m-am "incarcat" cu durerile celor din jur - ele sint de fapt sursa spaimelor mele.

Inca o data...te admir! Sa-ti traiasca fetita si sa aiba mult noroc.
Daca pot sa te ajut cu ceva, in vreun fel, spune-mi.

Rosey spune:

Leta!!
felicitari pentru bebe, sa fie sanatos si sa iti traiasca:)
eu nu mi-am zis povestea ca sa sperii pe cineva, doamne fereste! ideea era ca intotdeauna se poate si mai rau, si trebuie sa fim recunoscatori pentru toate cele bune pe care ni le ofera Dumnezeu...crede-ma, eu ma consideram norocoasa ca am avut o nastere fara probleme deosebite, ca am un pui sanatos, ca am un acoperis deasupra capului, ca am lapte sa imi pot hrani copilul si multe, multe alte lucruri marunte, dar care conteaza!

ce anume simti ca ai pierdut din viata? si in ce sens te-ai incarcat cu durerile altora? si de ce? eu consider ca avem destule sa ne batem capul in dreptul nostru, asa ca nu e cazul sa ne stresam pt problemele altora....dar cine stie cum stau lucrurile la tine? poate daca imi dai mai multe amanunte, o sa imi dau si eu cu parerea...avizata sau mai putin avizata:))

Leta spune:

Rosey, iti trimit PM zilele acestea.

Rosey spune:

astept, Leta:)

ghinetz spune:

Oare faptul ca m-a bucurat sa vad ca si altcineva trece prin ceea ce trec eu e egoism? As vrea sa cred ca e doar bucuria de a vedea ca nu sunt singura. Hm! Tot a egoism suna, nu?
Cert e ca parca ma simt mai bine acum, dupa ce am citit ce ati scris voi. Poate pentru ca mi-am identificat problema. Dar se mai poate vorbi de depresie post-natala la aproape doi ani de la nastere?
Si as mai avea o intrebare:
*cum ati reusit voi de ati primit sprijinul sotului?(la sprijinul moral ma refer).Intelege tipetele, lacrimile, lipsa de chef pentru sau neincrederea in propra persoana? Daca da, cum ati reusit???


La ajutorul unui psiholog a apelat cineva?

OANA SI STEFAN-VLADIMIR

"unui copil trebuie sa-i dai radacini si aripi"