Cine nu are batrani sa si-i cumpere!

ralualexandrei spune:

Niciodata nu vom fi pregatiti pt un lucru atat de categoric cum este moartea.Chiar daca constientizam ca este inevitabil,atunci cand se intampla ,doare ingrozitor,asa ca de ce sa-mi macin sufletul cu gandul la o durere pe care oricum o voi simti?

Mama mea are 73 de ani,este mama pt ca ea m-a crescut si s-a sacrificat pt mine,si imi este bunica pt ca asa scrie in acte,este cea mai draga si mai blanda fiinta,datorita ei sunt ceea ce sunt si tare as vrea sa nu ne paraseasca niciodata,insa asta nu se poate, asa ca ma bucur de prezenta ei zi de zi si incerc sa-i fac viata cat mai frumoasa,asa cum a facut ea cu a mea.

Andra ,mamica lui Robert si a Mariei http://f2.pg.photos.yahoo.com/ph/ralualexandrei/album?.dir=/2037&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//f2.pg.photo

Kehleyr spune:

Tot ceea ce putem sa facem este sa fim cat mai mult alaturi de ei atat timp cat sunt in viata. Sa le impartasim bucuriile si necazurile, sa ii ascultam cand au ceva de povestit, sa ii facem sa se bucure de viata cat mai mult posibil. Si mai ales, sa nu lasam sa moara amintirea lor.

Era undeva o fraza, cred ca intr-un film: "Nu sunt morti cu adevarat atat timp cat ne aducem aminte de ei".

Eu ma gandesc ca atatea lucruri mor odata cu parintii, cu bunicii nostri. O lume intreaga, un mod de viata, povesti, amintiri. Trebuie sa preluam noi aceasta mostenire. La urma urmei, nu au trait degeaba daca ne-au lasat pe noi in urma, caci ce poate fi mai frumos in viata decat sa ai urmasi...

Este o melodie a lui Stefan Hrusca pe care eu o stiu de cand eram copil, dar care si acum ma face sa plang: "Ruga pentru parinti". Cred ca spune cel mai bine ceea ce simt...

Fiti alaturi de ei cat mai mult.

Dana si Stefania (27.06.2003)
-----------------------------------------------------
"Life has more imagination than we carry in our dreams".

ionela-roxana spune:

Dupa ce am citit aici i-mi pare tare rau ca nu-mi sunt asa de apropiate bunicile pe cum mi-am dorit!
Ar fi fost tare placut sa-mi fie apropiate dar din pacate nu e asa,ne vedem foarte rar si atunci vorbim foarte putin.......of!of!
Sincer va invidiez!

Roxi si bb Rares 9. april.2002
http://ca.f2.pg.photos.yahoo.com/saracutionela

marittamarina spune:

Draga Sanziana,

Am avut si eu odata, candva,nu demult, doi parinti. Acum nu mai sint. Taticul meu a murit acum 8 ani (nici nu-mi vine sa cred ca a trecut atata amar de vreme)iar mamicuta mea, a murit (ce cuvant nesuferit mie)acum 2 ani.
Stii, stateam odata si ma intrebam, ce e mai usor (de suportat): sa aud ca brusc, unul din ei a murit, sau mai bine as sti din timp cand unul din ei va muri, ca sa am timp sa ma pregatesc sufleteste?

Ei bine, aceasta tampita curiozitate s-a adeverit sub ambele forme: ascultati-ma cu atentie, nici una din variante nu e de preferat celeilalte.

Despre tata m-a anuntat intr-o zi cineva ca a murit. A fost un soc. Ne-a luat pe toti pe nepregatite, mai ales ca nu era suferind, era cardiac, dar sub observatie.Si acum aud ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat intr-o zi de primavara-vara, cand eu ma uitam la serialul preferat (MASH): "dupa film, te astept pe balcon sa facem baie lamaiului" (un pomisor de toata frumusetea, preferatul lui, pe care si acum il mai am). Dar eu am adormit, si, de atunci,nu l-am mai vazut pe tatal meu scump. Si nu i-am indeplinit ultima lui dorinta.
Acuma "fac baie" lamaiului, dar nu mai e TATA.

Heeei, cu mama a fost altfel, mititica de ea. Suferea de cea mai cumplita boala, CANCER !
In sinea ei stia de ce boala sufera, dar noi, fetele ei, nu i-am marturisit niciodata ca de cancer suferea. O MINTEAM! Vroiam sa o protejam, macar psihic, daca fizic suferea enorm.
Deci la mama stiam din timp ca va muri, si-mi ziceam ca trebuie sa ma pregatesc sufleteste, ca nu va fi un soc , ca la tatal meu.....
Mergeam cu mama la control, nu mai putea sta in picioare (avea metastaze)asteptam ore intregi in fata usilor inchise, intram impreuna cu ea in cabinete, pt. a face semn doctorilor care o consultau, sa nu-i spuna de ce sufera, sa O MINTA....
OAMENI BUNI, NU VA MAI MINTITI NICIODATA PARINTII, INDIFERENT CAT DE DUREROS E ADEVARUL, PENTRU EI SAU PENTRU VOI !!!! MINCIUNA VA UCIDE CU ZILE.
A venit si vremea imobilizarii la pat a mamei mele. Eu am continuat sa ma duc in locul ei la doctori sa intreb cat mai are de trait, sa apelez la terapii neconventionale, ca si asa nu mai aveam nimic de pierdut. Mi se inchideau usile, nu mai aveau ce sa-i faca, ce sa-mi recomande. Un singur medic din lumea asta mi-a spus pas cu pas ce va urma, cu alte cuvinte ma pregatea sufleteste pt. ce va urma. I-am spus sa-mi dea orice pt.MAMA mea, fiecare zi de viata reprezentand pt mine o victorie, nu eram pregatita inca, nici de data asta.Ma luptam pt inca o zi macar, si inca una, si inca una...
In tot timpul asta, mama mea suferea enorm, dar nu ne spunea, ca sa nu ne supere. Mai avea putere sarmana de ea sa fie zambitoare, glumeata, blanda...oooo Doamne ce blanda era, parca era o caprioara ranita, asa statea ea in patutul din camera baiatului meu. Dar in fiecare zi se ruja, asa cum mai putea, se pieptana, ma ruga sa o parfumez, sa-i schimb zilnic hainutele, sa-i fac unghiile....Dar daca ma intorceam cu spatele, o vedeam cum se stramba de durere saraca, dar nu vroia sa o vada nimeni.
Si a venit si ultima seara, si stia lucrul asta, chiar mi-a spus:"Marinuta , mama moare azi, nu mai pot..." Eu o repezeam, ii spuneam ca nu e adevarat, sa inceteze cu tampeniile astea, ca mai bine ii chem o Ambulanta, sa se linisteasca....A fost de acord, am sunat, asteptam sa vina Salvarea aia odata...., eu stateam langa mamicuta mea , si tot mama ma mangaia pe fata cu mainile incinse, tremurande...si zambea, tot mai avea puterea sa zambeasca, caprioara mea.
In final, a venit si salvarea, mi s-a facut semn de catre medic ca e in stadiul final, in agonie, ca nu mai rezista mult....Nu intelegeam cum e agonia aia ca mama mea era constienta, era atenta la orice miscare, nici lumanari nu puteam aprinde in camera, m-am dus la bucatarie si am aprins acolo o lumanare. Intre timp i-a facut doctora o injectie cu morfina, i-a luat si tensiunea, care era 2 cu 0, nu va mint, i-a facut si o perfuzie cu cea mai puternica substanta care exista,pentru ridicarea tensiunii...si nimic.
Mama mea se uita in ochii mei, mie imi era din ce in ce mai greu sa o privesc, nu ma mai puteam abtine sa nu plang, iar cand nu reuseam, dadeam o fuga pe balcon sa fumez, sa ma calmez. Nici nu mai nimeream gura, asa imi tremurau mainile....DAR MAMA MA MANGAIA!Apoi m-a mai privit o data, m-a rugat sa o ridic in picioare, ca amortise, eu nu vroiam, ca stiam ca ne vom prabusi amandoua, deja nu mai zambea, avea o privire incruntata, se tot uita la usa de intrare, si nu stiu nici acum de ce, parca astepta pe cineva, sau avea vedenii, nu stiu..., s-a mai uitat o data la mine, apoi pe geam la lamaiul de pe balcon, care era asezat in dreptul geamului...SI A ADORMIT. DEFINITIV

In concluzie ,(cred ca am scris prea mult, si nimeni nu va avea rabdare sa citeasca povestea mea) Sanziana, fii cat mai blanda posibil cu bunica ta, nu o minti, fa-i toate poftele, fii cat poti tu de optimista, de vesela, de jucausa cu ea, spune-i ca o iubesti(....mie imi era rusine sa-i spun asta mamei mele in seara in care murea, desi vroiam sa strig TE IUBESC MAMI...NU MURI, AM NEVOIE DE TINE.... )da-i curaj, imbarbateaz-o. Gandul care deja te osedeaza, in legatura cu cum va fi fara ea, crede-ma, este doar o farama din ce vei simti DUPA...Traieste cu intensitate maxima fiecare clipa alaturi de ea, marturiseste-i ca ai nevoie de ea, da-i motive sa lupte, faceti planuri de viitor in care sa fie si ea inclusa,pune-o sa-ti povesteasca ceva din tinerete, de ex. cum l-a cunoscut pe bunicul tau....de la o varsta incolo ajungem sa traim din amintiri, iar dezgolirea lor ne prinde tare bine.

Mult curaj si incredere in tine in primul rand.


Marittamarina
mama lui Mihai Octavian

aniela23 spune:

draga marina, si mama tot acum 2 ani a murit, tot de cancer si privind inspre usa cand si-a dat sufletul.Inca nu am ajuns sa ma gandesc la ea fara sa incep sa plang de fiecare data.Eu stiu exact ce simti...

anangel_lexi spune:

Sinziana, eu am trecut deja prin asta. Eu am fost un copil norocos, care s-a bucurat mult timp de ambele perechi de bunici. Exact cu 6 zile inainte sa implinesc 15 ani a murit bunicul meu din partea lui tata, un om nu doar extrem de bun si bland, dar iubit si apreciat de toata lumea pentru calitatile lui morale si pentru faptul ca stia foarte multe (vorbea fluent 8 limbi). Apoi, acum 3 ani a murit si bunica din partea tatalui. M-am bucurat mult ca am reusit atunci sa vin in tara ca sa ma vada inainte de a muri. Mi-a fost si imi este inca foarte greu, uneori mi-e tare, tare dor de ei si ii pomenesc mereu cu drag. Cand mi-e foarte dor de ei ascult casetele audio pe care bunicul meu le inregistra cu mine mica si unde le pot auzi vocile, si lui, si a bunicii, si a parintilor mei. Asa ca inregistrarea pe o caseta audio sau video (daca ai posibilitatea, pe vremea aia nu exista inca asa ceva, cred)poate candva iti va mai alina durerea dupa cei dragi.

Sometimes I still lose my mind/ when life is cruel and unkind/ but it's when I suffer that I learn/in a repenting heart love will burn/oh I'm/ thanking blessed Mary for light divine

sinzi_ana spune:

Eu am trecut printr-o perioada grea dupa accidentul de masina in care i-am pierdut pe mama si fratele meu, si nu cred ca mai "fac fatza" la inca o tragedie. Imi e frica de reactia pe care probabil o voi avea.
Imi e atat de groaza de moarte, uneori imi doresc sa mor eu prima sa nu mai fie nevoie sa trec prin asta! Ce idee tampita, dar ma bantuie!
Desi sunt o fire optimista si pun mereu binele inaintea raului, asta cred ca e spaima mea cea mai mare: moartea cuiva drag mie!
Multumesc de sfaturi...am sa umplu golurile pe care le aveam cu ideile voastre.
Marittamarina, eu petrec destul de mult timp cu bunica mea, stie ca o iubesc, si i-o arat mereu, dar de cand cu boala asta...parca ma doare sa o privesc...adica cand ma uit la ea, imi fuge gandul la cum as privi locul unde sta ea acum, cand ea nu va mai fi...Nu stiu cat de bine m-am facut inteleasa...


Sinzi si David
Poze NOI-NOUTE cu David la 20luni

marittamarina spune:

quote:

---

Originally posted by aniela23

draga marina, si mama tot acum 2 ani a murit, tot de cancer si privind inspre usa cand si-a dat sufletul.Inca nu am ajuns sa ma gandesc la ea fara sa incep sa plang de fiecare data.Eu stiu exact ce simti...

---

Aniela,

....condoleante....si daca vei dori sa vorbim despre mamicutele noastre, oricand te astept sa-ti exprimi sentimentele, regretele, ...uneori asa asa dori sa vorbesc cu cineva despre mama mea, dar din pacate nu prea am cui, nimeni nu mai are rabdare, nici macar sotul meu, din pacate.

Te pup si numai bine

Marittamarina

marittamarina spune:

quote:

---

Originally posted by sinzi_ana

Eu am trecut printr-o perioada grea dupa accidentul de masina in care i-am pierdut pe mama si fratele meu, si nu cred ca mai "fac fatza" la inca o tragedie. Imi e frica de reactia pe care probabil o voi avea.
Imi e atat de groaza de moarte, uneori imi doresc sa mor eu prima sa nu mai fie nevoie sa trec prin asta! Ce idee tampita, dar ma bantuie!
Desi sunt o fire optimista si pun mereu binele inaintea raului, asta cred ca e spaima mea cea mai mare: moartea cuiva drag mie!
Multumesc de sfaturi...am sa umplu golurile pe care le aveam cu ideile voastre.
Marittamarina, eu petrec destul de mult timp cu bunica mea, stie ca o iubesc, si i-o arat mereu, dar de cand cu boala asta...parca ma doare sa o privesc...adica cand ma uit la ea, imi fuge gandul la cum as privi locul unde sta ea acum, cand ea nu va mai fi...Nu stiu cat de bine m-am facut inteleasa...


Sinzi si David
Poze NOI-NOUTE cu David la 20luni

---

Sanziana, condoleante pt. mama si fratele tau. Nu am stiut ca s-au dus si ei....

Te-ai facut perfect inteleasa, eu si acum cand sint singura acasa (mi-e jena s-o fac in prezenta sotului sau a copilului meu)ma asez in patul in care a murit mamicuta mea, satu la fel ca ea, si stau si ma gandesc la tot ce e legat de ea. Te inteleg perfect.

Ideea cu inregistrarea pe o caseta fie ea audio sau video, e ffff buna.


Te pup,
Marittamarina