Autoritatea in fata copiilor

Acum cateva zile auzisem o discutie intre doua cunostinte de-ale mele. Una zicea ca are un baiat de 18 ani si nu il poate "stapani" deloc, ca " atunci cand tipa ta'su la el stia de frica". Si atunci mi s-a nascut intrebarea: un parinte singur poate fi si mama si tata -din punct de vedere al educatiei, severitatii? Sau mai concret, in cazul exemplului meu: o mama nu poate avea aceeasi autoritate ca un tata in fata copiilor? Voi ce spuneti? Va invit la dialog pt ca mi se pare o problema de care se loveste oricine mai devreme sau mai tarziu.

Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!

adda spune:

Dupa cum stii, eu nu am copii...deci nu pot fi sigura ca ceea ce voi spune e corect in practica ...ai facut bine ca ai deschis discutia asta...acusi ne vom izbi si noi de problemele astea
Sunt de parere ca atat timp cat iti tratezi copilul ca un partener de discutie serios si el iti va arata acelasi respect...adica: sa nu se faca abuz de statutul de parinte, sa i se explice copilului de ce nu e bine sa faca anumite lucruri si nu sa i se impuna asta, sa nu se apeleze la vargutza prea des (sa zicem o palmutza usoara o data pe an si asta numai in cazuri extreme...tatal meu mi-a dat doar doua palme in copilarie; nu m-a durut nimic, dar stiu ca mi-a fost foarte rusine ca l-am suparat in asa hal incat sa faca el gestul asta)...parintii ar trebui sa fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor...asta nu inseamna sa le ofere libertate totala, ci sa-i inteleaga, sa nu-i judece si sa fie in masura sa le dea un sfat bun chiar si in situatii disperate...
Nu stiu daca urmariti "Fetele Gilmore" pe Acasa...stiu ca e doar un film, dar mi-ar place foarte mult daca eu as reusi sa ma inteleg cu (,) copiii mei macar pe jumatate cat se inteleg Rory si Lorelai.


"Fiecare lucru are frumusetea lui, dar nu oricine o vede." - Confucius

gianina-alina spune:

nu prea stiu ce sa spun...sau nu vreau(!)cred sa recunosc ...
Andreea sre trei ani si pina acum a fost un copil cuminte si inteegator care nu avea probleme legate de faptul ca eu spuneam (cu explicatiile de rigosre) ca un lucru este interzis pentru ea...nu pot compara cu nimic situatia de acum insa...este mereu cu NU in brate,imi ia extrem de mult timp(in sensul de explicatii si negocieri)sa o determin sa faca ceva,ne intelegem destul de greu si uneori chiar imi spune daca tata ar veni as face...mai stiu eu ce.
nu mai vorbeste asa de mult ca inainte, nu mai imi povesteste ce se intimpla la gradi decit daca o iau prin "invaluire".a fost un copil tare deschis ,ascultator,cuminte ...
sper din suflet ca este doar o faza si ca, cu calm,tact si rabdare o sa trecem peste asta!
in general, cred ca autoritatea nu tine de sexul parintelui ci de gradul de apropiere intre el si copil,de caldura pe care o simte copilul in discutiile cu parintele,de cita intelegere da acesta dovada ...
sint tare la teorie nu?
va pupacim cu darg,
Andreea si eu
ps.un subiect f.interesant

descintec spune:

quote:

---

Originally posted by adda


Nu stiu daca urmariti "Fetele Gilmore" pe Acasa...stiu ca e doar un film, dar mi-ar place foarte mult daca eu as reusi sa ma inteleg cu (,) copiii mei macar pe jumatate cat se inteleg Rory si Lorelai.


"Fiecare lucru are frumusetea lui, dar nu oricine o vede." - Confucius

---

oh, draga mea. Daca ar fi si in viata reala ca in filme. Acolo regizorul stie dinainte care e problema cu copilul si cartile de psihologie ii spun si cum sa o rezolve. Copiii chiar inteleg ce le spun parintii, parintii inteleg ce se petrece cu copiii. In viata reala de mule ori nici macar nu stii ca ai de identificat o problema :))

D.

Freia spune:

pot fi doua situatii posibile:

1. bataia, ca tot zicea cineva ca e rupta din rai. In cazul asta copii or devin inchisi in ei, si sunt "ascultatori" dar riscam sa avem in viitor niste oameni frustrati, inchisi, singuri

2. aparenta napasarea fatza de prostiile copiilor, care se trateaza astfel, parerea mea, retineti: afli de nazbatie, intrebi copilul de fapta si s-ar putea sa nu primesti nici un raspuns elocvent, drept pt care il trimiti in camera si ii spui sa revina cand stie ce a gresit. In timp si cu ajutorul parintelui va invatza in timp. Acum autoritatea acestui parinte, parerea mea, vine din cat de bine se intelege cu copilul, cat si cum il asculta, cat timp ii acorda, dar v-a trebui sa existe si o delimitare, o linie bine stabilita care nu trebuie incalcata.

In ceea ce priveste tatal, un copil mereu il v-a asculta pe parintele care lipseste. De ce? pt ca ii simte lipsa, pt ca e felul lui de a spune " sunt cuminte, numai ramai cu mine".



Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

elena_ltd spune:

In ceea ce priveste tatal, un copil mereu il v-a asculta pe parintele care lipseste. De ce? pt ca ii simte lipsa, pt ca e felul lui de a spune " sunt cuminte, numai ramai cu mine".
Doamne, freia, mi-au dat lacrimile!

Oameni buni, desi nu suntem in clubul mamicilor sau tatilor singuri, urmaresc subiectul pentru ca problema autoritatii e cap de afis si la noi in casa.
Si n-am putut sa ma abtin la remarca Freiei si la cele doua posibilitati expuse de ea. Sigur, varianta "du-te la tine in camera" atatea minute cat anii copilului este recomandata in majoritatea cartilor si articolelor citite de mine, dar faza cu "pana afli ce ai gresit" mi se pare nerealista. Pai cum sa afle ce a gresit? De cele mai multe ori abia ca invata pas cu pas regulile la care noi avem pretentia, sociale sau proprii casei in care traieste, in fine, de multe ori nici nu i se pare ca a gresit, chiar daca tu stii ca i-ai mai explicat "greseala" si modul in care zici tu ca ar fi trebuit sa se comporte.
Noi trebuie sa ii invatam ceea ce denumim greseala si nu poti pedepsi un copil care nu a invatat inca sistemul tau de valori. In opinia mea, metoda "du-te la tine in camera" nu are ca scop revelatia greselii, ci mai degraba (1) calmarea copilului si a parintelui intr-o situatie conflictuala si (2) afisarea autoritatii parintilor, de genul "noi suntem sefii, ai gresit, nu vrei sa intelegi nici acum dupa ce ti-am explicat, suporti consecintele". Si neaparat aplicata abia dupa ce consideri ca ai inteles corect motivele "greselii", nevoile si dorintele lui.
Ca un copil sa coopereze si sa inteleaga ce vrei de la el cred ca trebuie cautate si alte metode, iar cele expuse de Freia sa ramana ca ultime solutii. Bine, pe aia cu bataia, personal, nici n-o iau in calcul.
Sper ca nu v-ati suparat pentru interventie, e doar o parere, indiscutabil ca n-am gasit nici eu cele mai potrivite metode de autoritate, am expus un punct de vedere pornind de la mesajul anterior asupra caruia as vrea sa stiu si parerea voastra.



Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici

Freia spune:

Elena, io la viatza mea de copil am mancat la bataie ce nu as dorio nici unui copil. Ma bagam si pt soramea si ziceam ca io am facut si am dres si luam bataie dubla, ca vezi am pus-o pe ea sa minta pt mine. Asta e motivul pt care bataia nu mi se pare rupta din rai, motivul pt care nu suport certurile, discutiile, motivul pt care devin irascibila.

Acum, partea cu dusul in camera pana realizezi ce ai de facut. Exemplu : fimea, are 1 an si 1 luna. Primeste aceasta pedeapsa, dar e de la sine inteles ca ea nu stie ce a facut, dar se prinde. Motivul pedepsei: urla din toti ficatii de cate ori ma vede si vrea in bratze, nu vrea sa puna nimeni mana pe ea in afara de mine, nu suporta sa stea la altcineva acasa daca io musai tre sa merg undeva si nu o pot lua. Asa ca singura metoda care o pot aplica, cam riguaroasa, e adevarat, e sa o pun la ea in camera de fiecare data cand urla incontrolabil, de-mi vine sa ma ascund in camara si sa trag usa dupa mine, e sa o pun in camera si sa astept sa se potoleasca. Dupa 2 zile (am deja 2 ) Capsuna terorista a cam prins ea legatura dintre urlat si singur in camera. Cum pune bot si scanceste mai tare fara motiv cum o iau de mana si ii arat camera si tace, surprinator, tace instantaneu si zambeste la mine : "hai ma mami ca glumeam nu te-ai prins!"

Pt copii mai mari, aceasi metoda a fost folosta de unchiul meu, varamiu a stat la el in camera o zi intreaga sa rumege de ce a fost trimis (a umblat la un aparat pe care unchiumiu a cheltuit o carutza de bani - si l-a mesterit pana l-a luat mama lu proces verbal, dupa care s-a facut ca ploua). In fine, la sfarsitul zilei iese umil din camera si se duce la unchimiu si zice: "Sorin, (asa ii zice lu' tasu) cred ca nu trebuia sa umblu la aparat, nu?. Mi-ai mai zis tu sa nu pun mana fara tine, dar eram curios ce face" Unchimiu l-a luat deoparte si ea explicat: Mateiu, asta e un aparat care face si drege si uite asa si asa, si tu ai bagat asta si asta si s-a intamplat asat si asta, dar, ce e mai rau din toate astea e ca puteai sa te curentezi! Varamiu a prins eva din toata tarasenia.

Cu cat creste copilul ii explici ce greseste dar trebuie sa existe o "pedeapsa", bataie e scoasa din calcul, poate una peste labutze, dar atat si restul :directia camera.

Aia cu valorile le invatza in timp, plus ca valorile adultilor nu sunt toate potrivite pt pusti.. daca le dai mura in gura totul, ei numai invatza nimic pe barba lor si nici neuronii aia nu sunt folositi.

hai ca am fost haotica la explicatii! sper ca ati inteles.

Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

elena_ltd spune:

Freia, interventia mea se referea in mod special la semnificatia izolarii temporare a copilului, eventual in camera lui. Foarte bine ca nu incluzi bataia in metodele corectionale, regret profund ca parintii tai au facut-o, exact acelasi lucru l-am spus si eu in mesaj. Ca nu o iau in calcul.

Bun, si eu aplic metoda "izolarii", dar asa cum am spus, ii dau alta semnificatie. Sunt de acord cu tine in situatia prezentata cu Capsunica, dar nu si urmatoarea, a varului. Nu mi-as tine nici unul din copii o zi intreaga in camera la pedeapsa ca sa rumege ce a facut. Nu spun ca nu ar fi corect cum a procedat unchiul tau, nu spun ca detin eu adevarul in educatie (ha! sunt departeeee), dar incerc sa dau un alt unghi si un alt punct de vedere de luat in discutie. Sa-ti spun de ce:

- consider ca pedeapsa are un impact mai mare decat fapta incriminanta in constiinta copilului, de aceea e important sa fie aleasa si mai ales dimensionata proportional cu fapta si cu varsta lui. (chestia cu un minut de pedeapsa pentru fiecare an de viata a copilului nu e intamplatoare). Mie mi se pare supradimensionata in cazul de fata, asta referindu-ma la timpul de pedeapsa. Si pe undeva, consider supradimensionarea pedepsei un abuz, ca si bataia. Cred ca o pedeapsa supradimensionata zgaltaie increderea copilului in parinte, e uimitor, dar de multe ori instinctiv sau inconstient, copilul poate evalua proportiile greseala - pedeapsa.

- repet, nu prea inteleg chestia cu "sa rumege ce a facut" sau "sa afle ce a gresit". Pai ii spun de la bun inceput. Daca il pedepsesc vreau sa stie exact pentru ce. Nu cred ca informandu-l ii dau mura in gura sau nu-si mai pune neuronii la munca, in atare situatie nu asta mi-e scopul.
Cum ziceai tu ca ai tai te-au batut, maica-mea avea o faza la fel de dura (pe langa bataie). Se supara, frate, ca vacarul pe sat. Si, de multe ori, se supara inainte sa spuna si de ce. Mai, culpabilizarea si timpul ala de intrebari si nelamuriri erau mai crancene decat bataia. Preferam sa-mi dea doua palme sau cate vroia, numai sa inceteze tortura. La fel ca tine, mi-am propus sa nu fac ca ea.

- Ca a venit copilul la sfarsitul zilei si si-a recunoscut greseala, foarte bine, dar daca i-as face fiica-mii chestia asta si ar veni spasita sa-si recunoasca fapta, as suspecta in mare masura ca prin atitudinea mea doar i-am infrant vointa, bun, i-am dat o lectie, dar nu ca i-am si inteles motivele pentru care a gresit (in cazul de fata curiozitatea). Sunt absolut convinsa ca varul tau stia ca a gresit, poate chiar de la inceput daca o fi fost mai maricel, cred cu tarie ca lectia a fost invatata, ce spun eu este ca aceeasi lectie putea fi invatata si printr-o alta dimensionare a pedepsei. Atata.

Inchei interventia mea mai ales ca ma simt cu musca pe caciula ca nu am raspuns la intrebarea esentiala a topicului (referitoare la familiile monoparentale), dar probabil ca multe din discutiile de aici se vor referi si la linii generale ale educatiei copiiilor nostri.
Va salut cu drag si imi exprim toata admiratia pentru forta pe care o gasiti sa va cresteti copilasii singuri si stiu ca nu e usor. Numai bine,

Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici

Freia spune:

Elena, nu inteleg de ce te simti cu musca pe caciula, ca nu ai gresit cu nimicutza. Fiecare avem dreptul pe acest forum de discutii sa raspunde la acele sectiuni unde credem ca avem ceva de impartasit.

Io de ex am dat un raspuns la Know how... pt ca stiam de la cineva tehnic raspunsul, nu pt ca pricep. O fi bine, o fo rau, nici nu am mai intrat sa vaz daca a comentat cineva raspunsul meu.

Revenind la subect, varul meu a asta in camera pt ca a vrut el, a fost chemat la msa, pe terasa in spatele casei, sa se uite la desene animate, sa ne jucam dar el a zis ca are ceva de facut pt tata si vrea sa termine intai asta. E un copil super destept pt varsta lui (nu ca as stii eu cat de destept trebuie sa fie un copil la fiecare anisor in parte).

Poate e riguroasa metoda, dar inainte de expediere la camera de tortura i s-a spus clar de catre mama lui: te-am rugat si am crezut ca ne-am inteles ca nu umbli la electronice fara tata. Copilul era informat si stia regula. A incalcat-o!

Nu a fost tratat cu raceala, certiri sau suparari fara sa i se explice de ce, s-a simtit chiar mai rau pt c ai s-a spus totul frumos si ii era jena de restul oamenilor care eram pe acolo (tot famion eram si noi, restul).

Si .. elena, chiar te rog sa intervii de cate ori consideri de cuviintza. In plus, mi-esti simaptica si nu poci sa ma supir pi tine.

Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

mate spune:

Eu nu sint de acord cu pedepsirea copilului prin trimiterea in camera lui.Camera copilului nu este camera de tortura,este sau ar trebui sa fie un refugiu pentru el,o lume numai a lui,in care sa se simta stapan absolut.In camera lui sint jucariile lui,locurile lui secrete,este universul lui.Cand eram mica imparteam camera cu sora mea.Tin minte ca mama niciodata nu ne-a pedepsit trimitandu-ne in camera sa stam toata ziua sau un numar de ore,cred ca ni s-ar fi parut extrem de ciudat,camera noastra era teritoriul nostru in care (credeam noi) parintii nu au acces.Exista alte metode de pedeapsa,in special privarea copilului de la lucrurile care ii fac placere(uitatul la desene la televizor,iesitul afara cu prietenii de joaca,etc) dar nu bataia sau trimiterea in camera pe motiv de reflectie asupra greselilor facute.

Este doar parerea mea.

oana

Lia spune:

quote:

---

Originally posted by mate

Eu nu sint de acord cu pedepsirea copilului prin trimiterea in camera lui.Camera copilului nu este camera de tortura,este sau ar trebui sa fie un refugiu pentru el,o lume numai a lui,in care sa se simta stapan absolut.In camera lui sint jucariile lui,locurile lui secrete,este universul lui.Cand eram mica imparteam camera cu sora mea.Tin minte ca mama niciodata nu ne-a pedepsit trimitandu-ne in camera sa stam toata ziua sau un numar de ore,cred ca ni s-ar fi parut extrem de ciudat,camera noastra era teritoriul nostru in care (credeam noi) parintii nu au acces.Exista alte metode de pedeapsa,in special privarea copilului de la lucrurile care ii fac placere(uitatul la desene la televizor,iesitul afara cu prietenii de joaca,etc) dar nu bataia sau trimiterea in camera pe motiv de reflectie asupra greselilor facute.

Este doar parerea mea.

oana

---

Subscriu la ce a spus Oana mai sus.
"trimiterea in camera lui" ar trebui probabil inlocuita cu "incuierea copilului in camera proprie" ca sa exprime adevarul,pentru ca nu mi-l pot inchipui pe Andy mergand linistit,de buna voie si stand linistit in camera lui pentru reflectie asupra propriilor actiuni.Andy protesteaza si cand n-are voie sa se uite la televizor,chiar nu mi-l inchipui mergand la el in camera,iar ca sa-l tin eu incuiat acolo,mi se pare prea mult...
Probabil ca in cazul copiilor mai marisori functioneaza,eu imi amintesc ca in "tinerete" mi se taia portia de iesit afara cu prietenii si era cea mai cumplita pedeapsa-bataie n-am luat.
In ultimele doua-trei saptamani Iepu' e gelos pe Miki(pisica).Din aceasta cauza vrea ca aceasta sa stea "la locul ei" in cusca in camera ei non-stop(am cumparat o cusca mare,cu "4 etaje",speciala pentru pisici,pentru ca si Miki e terorista-a distrus si canapea si pereti...cand n-are cine s-o supravegheze sta la ea acasa,in cusca).natural ca nu pot tine pisica inchisa in cusca cand suntem acasa,dar iepu' face mare scandal,isi baga degetele in nas si urla ca "Miki miroase"(minciunica,pen' ca Miki e spalata periodic,deparazitata,pieptanata zilnic-am si mirosit-o pe Miki de cateva ori ca sa fiu sigura ca nu miroase:P)...
Solutii radicale pentru problema aceasta nu exista pen' ca nu pot arunca pisica pe care de altfel am salvat-o de la moarte,deci unica solutie ramane convingerea lui Iepu' ca Miki e si ea membru al familiei si are unele drepturi in casa...
Acum doua zile,pentru ca n-am reusit sa stopez scandalul,i-am spus lui Andy ca daca din cauza lui Miki nu poate sta in living,poate n-ar fi rau sa stea pe hol.l-am luat de manuta,l-am scos pe hol,am inchis usa si i-am spus ca se va intoarce cand va fi capabil sa stea impreuna cu Miki in living,fara scandal.Dupa un minut juma' de urlat Andy a intrat in living,a stat la mamica lui in brate pentru o portie de alintat,mangaiat,pupacit si explicatii despre drepturile pisicii-membru "plin" al familiei,dupa care toate au reintrat in normal...scoaterea lui afara din camera a functionat,dar izolarea lui in camera proprie tot mi se pare prea mult...