Autoritatea in fata copiilor

gianina-alina spune:

referitor la autoritate inteleasa in moduri diferite:
nu am recurs niciodata la pedepse de genul 'treci in camera ta'.la noi pedeapsa inseamna ca nu iesim afara sau nu luam ou surpriza sau nu e voie sa pictam pt.ca......
la gradi insa de saptamina trecuta Andreea are o noua educatoare.careia se pare ca nu ii prea 'plac' plingaciosii(noi acum sintem la aceasta faza)si care a recurs la :treci afara pe hol singura!
sa va spun rezultatul?Andreea acum in fiecare dimineata sta pe hl de buna voie .daca o intreb de ce raspunde:'ma pedepsesc sa stau singura'
nu cred (am si discutat cu doamna acest lucru )ca este un lucru bun.nu merg aceleasi masuri la toti copii.cert este ca de la fazele respectiva puiul meu este tot mai singur,se exclude singura din grupul de copii...se simte 'altfel'
cam asta am vrut sa spun.
sint total de acord ca trebuie sa existe unele'pedepse' dar cred cu tarie ca fiecare copil este unic in felul lui si ca trebuie sa gasim un mod de a 'colabora' cu ei fara sa le taiem din 'personalitate'
va pupacim cu drag,
Andreea si eu

Freia spune:

poate gresesc, dar acum , in przent nu vad alta modalitate de pedeapsa. Pt mine a fost mereu pedeapsa suprema, statul in camera. Bine, adevarul e ca nu ma simtzeam in casa nici unde bine asa ca imi era indiferent unde ma izolez.

Recunosc ca exista posibilitatea schimbarii perspectivei cu cat Capsunika creste si poate voi gasi o alta metoda.

Cat despre partea cu pisica, se ignora reciproc, trece pe langa ei si "nu-i vede".


Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

elena_ltd spune:

Freia, Ok, m-am lamurit.
In rest, spuneam in primul mesaj ca izolarea in camera lui, din punctul meu de vedere, ar trebui sa ramana ultima solutie, nu pledez pentru ea, dar in cazul fiica-mii am aplicat-o de cateva ori. Numai cand orice forma de comunicare devenise imposibila. Va dau un exemplu. Ajunseseram pe la 2 ani si ceva ca urla in fiecare seara ca vrea desene si nici un argument nu era auzit. Ca vezi Doamne, ea nu poate sa adoarma fara desene. Apoi, ca vezi Doamne, ea nu poate sa adoarma si punct. Urla si cate o jumatate de ora. Am preferat sa stie ca n-are decat sa urle cat vrea, dar la ea in camera. Izolarea temporara (repet, in cazul ei a fost de 2 minute atunci) a avut ca scop calmarea spiritelor, inclusiv al meu si al lui taica-su, care eram la limita rabdarii (unii parinti cred ca stiu senzatia) si copilul, nemaiavand auditoriu, a mai lasat din istericale. Apoi, ne-am scotocit de resurse si imaginatie ca sa cautam noi solutii dar cu mintea mai calma.
Iarasi, as mai preciza ceva la metoda asta, acuma fiica-mea fiind mai mare, daca nu accepta cu nici un chip sa mearga la ea in camera, ies eu din spatiul in care suntem amandoua, iar efectul e acelasi si mesajul meu este "nu accept sa mi se vorbeasca asa sau sa se tipe, vorbim cand te calmezi".
Ca il "pedepsesti" in camera lui nu mi se pare ca transformi camera lui in camera de tortura. Prefer sa plece acolo tocmai pentru ca e locul in care se simte ocrotit, are lucrurile lui, se simte in siguranta, e spatiul lui personal.
Si reiau, nu il izolez ca sa meditezela greseli, de regula, scopul principal este sa iesim dintr-o situatie conflictuala extrema, cand nu mai comunici deloc cu plodul. Indraznesc sa presupun ca nu ni s-aintamplat doar noua asa ceva. Voi cum iesiti din situatii de genul asta?

Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici

ralucami spune:

Vad ca discutia a luat amploare si ma bucur! Ca si Adda nici eu nu am copii(inca!) dar nu ezit sa imi spun si eu aici punctul de vedere. Pedeapsa cu bataie sare de la inceput din discutie. Am vazut ca se mai "practica" in multe familii, dar , din experienta proprie, pot spune ca prin bataie nu se rezolva absolut nimic, ba din contra, se inrautateste si mai mult situatia. Rezolvarea problemei este doar aparenta. Pe parcurs vor aparea efectele secundare: o lipsa de comunicare dintre parinte si copil, o teama nejustificata, un complex de inferioritate a copilului etc. Pacat ca atunci cand eram copil auzeam la orice colt de strada " bataia e rupta din Rai" . In ceea ce priveste cea de-a doua metoda, cea cu statul in camera, mie iar nu mi se pare in regula. Poate ca la copilasii mai mari ar da ceva rezultate temporare, dar sustin in continuare ca nu e o solutie. Cel putin, atunci cand copilul este mic, poti fi sigur ca in capul lui e varza, mai ales cand tu (si ma refer la parinte) ii tai dreptul la orice replica cu nemilosul: "Treci in camera ta! Esti pedepsit!". Sunt de parere ca ar trebui sa se discute pe marginea problemei, sa il faci sa inteleaga ce e bine si ce e rau, unde a gresit, cum poate indrepta greseala etc. Si mai sustin cu tarie o idee: pedeapsa trebuie data in functie de gravitatea greselii. Adica nu poti tranforma o peseapsa in panaceu universal : ca a plans ca vrea lapte si nu ceai sau ca a incercat sa escaladeze balconul, are aceeiasi pedeapsa de "ispasit". Trebuie sa fii ff inspirat , ff creativ si un bun psiholog ca sa stii cand si ce pedeapsa sa dai.
Cum bine spunea Gianina-Alina

quote:

---

cred cu tarie ca fiecare copil este unic in felul lui si ca trebuie sa gasim un mod de a 'colabora' cu ei fara sa le taiem din 'personalitate'

---

.

Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!

Freia spune:

ca de obicei iar am rumegat subectu , asa ca m-am apucat in creierasu ista sa fac o lista cu pasi de impunere a atoritatii ... in fc de capacitatea de intelegere a odraslei, si am conceput ceva de genu:

11 luni - 18 luni (am pus 11 pt ca atunci am luat-o noi la 4 labutze prin casa)

varsta nazbatiilor, varsta cand nu stiu ce e aia pericol, dar daca face o nazbatie (asa cum o definim noi) il luam de manutza si ii explicam de ce nu e voie, incet, dar ferm sa priceapa ca nu ai venit sa faci o glumitza cu el sau un nou joc. Partea dragutza e atunci cand tu inchei explicatia si odrasla o ia de la capat Ehe... asta e meserie ce cere spor de stres Asa ca o luam de la capat de fiecare data cu mult calm

18 luni - 2 ani

ehe, odrasla ar cam trebui a aiba niste limite, in sensul ca sticla daca se sparge taie, priza udata face paru maciuca si mainile negre, cutitu face buba mare si tot asa. Acum nu spun ca trebuie sa stai deasupra copilului si cum pune mana pe sticla tzup si noi, atentie trebuie sa existe sa invetze, in plus asa evitam sa instlam sensazia de nepasare, si indiferentza. Minunatiza nostra tre sa priceapa lucrurile simple, fara aruncat, spart, lovit. Cam asta vad eu ca limite simple la varsta asta

de la 2 ani in sus, deocamdata nu vad decat aparitia intrebarilor si faza cu raspunsul negativ la ceva cred ca e deja fumata. Aici, poate intervin parintii cu "pici" mai mari.



Freia si Alexa


http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika

Danza spune:

Bon, ca sa itnru si eu in discutie, in majoritatea cazurilor gasesc eu o explicatie sau mai bine zis o modalitate de a-l convinge pe Danut sa faca ceva (mai putin cu mancarea, ca aici evit sa insist). Cand nu vrea sa inteleaga, incercam alte metode, daca isi pune cornitele in perete si incepe sa tipe sau daca a facut ceva rau, desi stia sigur ca nu e voie (de ex. inchide TV-ul cand ti-e lumea mai draga, porneste cuptorul electr. de la aragaz, da hainutele jos de pe masa de calcat) atunci il duc in dormitor si il las sa se gandeasca cum trebuie sa se poarte un baietel cuminte si cum de fapt se poarta el
revine peste vreo 10 minute si imi spune "cuze, n-o sa mai fac asha"

dar...sa nu credeti ca am atata putere de convingere! ea imi lipseste complet cand trebuie sa-i fac baita lui Danut, dau drumul la apa calda si apoi alerg ca nebuna 15-20 minute dupa el in casa sa-l prind si sa-l duc la baie si in timp ce eu alerg cu limba cat un cot, el se amuza si nu mai poate de ras...
la fel e si mersul la culcare...e jale, cand apuc si eu sa-mi fac cruce si sa rasuflu usurata ca am spalat copilul si acusica adoarme, el coboara din pat, desculti in pijamale si incepe iarasi sa-si scoata masinutele din dulap

aici ce tre' sa fac? ca sunt cazuri cand ma buseste rasul si ne mai distram la astfel de momente, dar sunt si cazuri (cand sunt calcata pe coada) ca nu-mi arde deloc de glume si se mai intampla sa ridic si vocea la el...

Cu drag,
Dana, mamica lui Danutz
Poze>:http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Povestea+de+Craciun&mid=1214&cid=3759
http://www.yamafoto.com/?ref=6599
http://www.yamafoto.com/?ref=14353
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Danza

RELY27 spune:

Cazul meu este similar.Cand il cert pe baietel sau incerc sa vb cu el parca nu ma asculta, parca nu intelege.In schimb cand tata il cearta se linisteste imediat si asteapta rugator sa il pupe sa il ierte.Nu voi intelege niciodata de ce se comporta asa.Intradevar eu am fost cea care l-a certat mult mai des ca si sotul meu, eu am fost intotdeauna mai severa, dar tot pe el il asculta.Recunosc si faptul ca este mult mai atasat de tata desi are doar 2 ani si in general copii mici sunt totusi atasati de mame.Oricum important ca asculta macar pe unul dintre noi.

Giulia Antonescu spune:

Va propun si eu un subiect de discutie referitor la copii mai mari de data asta. Cei care se afla in faza prepuberala, baieti eventual si care au mai si trecut prin divortul parintilor. Varsta este deja dificila iar experientele trecute traumatizante intr-o masura destul de mare functie si de temperamentul copilului. In acest caz comunciarea devine dificila si pe deasupra ingreunata de faptul ca pustiul respectiv sta, pe parcursul zilei cu bunicii. Seara cand ne vedem eu am o gramada de lucruri de facut dar in acelasi timp trebuie sa ii acord atentie si sa rezolvam impreuna o gramada de probleme. E foarte greu sa ii definesti un sistem de valori atata timp cat el are de a face cu mai multe deodata, trebuie doar sa il ajuti sa isi identifice propriul sistem care ideal ar trebui sa fie compatibil cu al tau. Cred ca prietenia cu copilul tau devine cea mai importanta in solutionarea tuturor problemelor dar rabdarea noastra si ceea ce consideram prioritar sunt uneori total in contradictie cu ceea ce isi doresc ei. Si atunci ce te faci?

angel_jp spune:

Salut! Eu sunt o mamica singura deci mi-am crescut fata singura...pana acum ! Fata mea este adolescenta suntem si cele mai buna prietene.Pedepse sunt dar nu bataie...vb. cu mult calm foarte mult timp,asta in cazul in care greseste,o mai cert dar incerc sa o fac sa inteleaga prin exemple unde ,ce si cum a gresit.O las uneori sa se loveasca de obstacole,sa stie cum sa le evite apoi.Ma rog...ar fi multe de spus dar acum nu am timpul necesar.