Povestea nuntii noastre

M-am gandit ca sunt tare frumoase povestile de la nunta, cu peripetiile si bucuriile de rigoare. Alaturi de nasterea puishorilor nostri, povestea nuntii noastre e la fel deosebita. A fiecaruia dintre noi, ma refer.
Sa incep eu:
Eram prieteni de 2 ani si tare ne era greu: eu in romania, el in elvetia, ne vedeam in concedii, ne sunam de 2 ori pe saptamana, ne scriam emailuri, dar... dar oftam la greu. Pana cand..., pana cand sotzul meu m-a anuntat intr-o seara la telefon (unde-s florile, cazutul in genunchi si luna plina ca martora???) ca trebuie sa ne casatorim, altfel e prea greu. Au inceput sa-mi tremure picioarele, am simtit ca mi se incing obrajii si mi-am dat seama ca in felul lui, iubitul meu imi face o cerere de casatorie. Beata de fericire, dar tematoare (era un celibatar convins cand l-am cunoscut, ba chiar m-a anuntat din prima saptamana cand ne-am cunoscut ca nu se va insura niciodata ), am spus un "mda, cred ca ai dreptate" ushor, ca abia m-am auzit. Dupa ce am inchis telefonul, am sunat toata gasca de prietene sa le anunt ca... ca ne vom casatori.
La scurt timp dupa convorbirea noastra, mi-a trimis formularele necesare pentru casatorie si mi-a spus sa-mi dau demisia. M-am dus la ambasada si m-am interesat, si am aflat ca dupa depunerea actelor, ne lasa o perioada de gandire de trei luni, iar dupa casatorie, va mai dura cam tot 3 luni pana voi primi dreptul sa plec in elvetia (pe atunci necesita viza). Tjaaa, ne-am spus noi, treaba e cam complicata. Atunci mi-a venit alta idee (ca sa nu mai spuneti ca noi, romanii nu suntem inventivi): am pregatit toate actele cerute (certificate de nastere traduse, autentificate de notar si traducator autorizat si de ministerul justitiei si multe alte hartii necesare) , dupa care mi-a facut iubitul meu invitatie in Elvetia. Pe atunci locuiam in Zürich. Ne-am dus la cateva zile la oficiul starii civile si am depus cererea de casatorie, tremurand amandoi de emotie. La starea civila ne-a supus unui adevarat interogatoriu: de cat timp va cunoasteti, sunteti siguri de sentimente, etc, dar cel mai mult mi-a placut ca mi-a intrebat iubitul cum se spune in romaneste te iubesc. Si a stiut- cum sa nu-l invatz asha ceva???
Formalitatzile au durat extrem de mult, toate hartiile au luat drumul ambasadei elvetiene din bucuresti care le-au luat din nou la purecat sa vada daca nu sunt masluite, le-au stampilat si le-au trimis inapoi in Zürich. Asta ca sa nu se spuna ca aici nu e birocratie.
Viza mea insa se termina, si am inceput sa intram amandoi in panica. Telefoanele la starea civila pe care le dadeam zilnic, se sfarseau cu un "inca nu, ne pare rau" de fiecare data. Ajunsesem foarte stresati, data plecarii era deja in 3 zile. Chiar ne gandeam sa rezervam bilet la avion. Eram asha de naivi, ca nu stiam ca ash fi putut fara probleme sa astept in Elvetia, chiar daca-mi expira viza. Si nici doamnele de la starea civila nu ne-au spus.
In ziua respectiva, am vazut un plic cu antetul starii civile. Insa la destinatar era numele sotzului, si nu mi-am permis sa-i deschid plicul. Si statea acolo, pe masa in fatza mea, iar eu tremuram de nerabdare sa aflu verdictul. Dar nu l-am deschis nicidecum. In fine, s-a facut seara si m-am dus (cu plicul in geanta, of course) sa ma intalnesc cu iubitul meu. Cand l-am vazut i-am spus cu o voce de mafioata, ca si cum ash fi avut cine stie ce, cu o privire complice: "am plicu'". El, speriat, m-a intrebat "care plic?". stii tu, plicu pe care-l asteptam. si bag mana in geanta, si i-l arat. tremurand de emotzie, in mijlocul strazii a desfacut plicul si... raspunsul era pozitiv. M-a luat acolo, in bratze, in vazul lumii si m-a sarutat, chiuind de bucurie. Si el e tare linistit de felul lui. ma rog, era, ca felul nostru de-a fi, se molipseste
Ne-am casatorit pe 13 iulie, intr-o joi la 8 dimineata. Petrecerea am facut-o intr-o cafenea de lux din zürich, unde am luat impreuna cu invitatii micul dejun intr-o atmosfera de vis. dupa masa, eu cu sotzul am plecat in calatorie de nunta. singura problema a fost ca din partea mea, n-a fost chiar nimeni, n-am mai avut timp sa ne mai ocupam si de invitatii. suntem foarte fericiti impreuna si cred ca am gasit in sotzul meu omul perfect pentru mine.
astept cu mult drag si alte povestiri.

Paul are nevoie de noi:
http://www.ana-design.ch/paul/paul.htm

gianna_r spune:

waw! Frumoasa poveste! Am citit-o cu sufletul la gura! Acum inteleg de ce nu ai timp si de altii!

Pupici dulci, Ana!

Sanca spune:

Lorelei,

si cererea ta in casatorie, la fel de romantica ca si a mea.
Locuiam impreuna cu viitorul sot (in concubinaj cum ma acuza tatal meu), de aproape un an. Eu mergeam inca la cursuri la Universitate si mai aveam un semestru pana cand sa termin. Intr-o seara vine de la servici si imi spune cum discutase el cu colegii in ziua respectiva, si daca ne casatorim in acelas an am putea econimisii o gramada de bani la impozitele pe acel an. Nu am sarit repede in sus de bucurie, dar cu mainile tremurande de emotie am luat cartea de contabilitate a acelui an si am rasfoit-o la capitolul de impozite. Am studiat capitolul toata noaptea, si am ajuns la comun acord ca ar fi bine sa punem de nunta.
Asta era in octombrie. In Decembrie am facut nunta, la un restaurant din oras. Si uite asa au trecut mai bine de 10 ani.
Romanticul meu sot, a ramas la fel de subtil cand vrea cate ceva....

Andrada spune:

Minunata poveste de dragoste Lorelai!!! Sa fiti fericiti!
Sanca am ris cu lacrimi la faza cu impozitele
A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

Sabina spune:

Super ! Sanca.

Sabina & Sofia Galagia

adivio spune:

Noi eram prieteni de 2 ani, iar in ultimele 6 luni stateam impreuna in ciuda comentariilor parintilor. Intr-o zi, dupa ce a venit sa ma ia de la servici, pe drum spre casa, i-am spus ca eu m-a saturat sa fim doar prieteni si ca trebuie sa ne casatorim. Sotul meu a inceput sa rida spunindu-mi ca dupa cite stie el trebuia sa fie invers. Si uite asa dupa o saptamina ne-am infiintat la starea civila, fara parinti , doar cu citiva prieteni. Nunta am facut-o cu tot fastul de abia dupa 2 ani. Si iata ca si la noi au trecut 10 ani(anul asta in noiembrie) si mereu facem glume pe ttema cine pe cine a cerut in casatorie.

Adivio&Ioana-nazdravana

Sanca spune:

Bravo tie Adivio, macar tu stii ce vrei. Barbatii astia daca nu sant romantici, sant tare hotarati...

adivio spune:

quote:

---

Originally posted by Sanca

Bravo tie Adivio, macar tu stii ce vrei. Barbatii astia daca nu sant romantici, sant tare hotarati...

---

Las' ca nici cu tine nu mi-e rusine.
Cit de pragmatica, domne. Mi-ai placut.

Adivio&Ioana-nazdravana

aschiutza spune:

Valeu, eu nici macar nu stiu cind m-a cerut in casatorie...pt ca prima oara a aruncat asa o pastila in mijlocul unei discutii, apoi alta altcindva si uite din aproape in aproape ne-am casatorit . Da eu prima oara cind mi-am anuntat familia le-am zis ceva de genul: cred ca in curind ma marit. Ei au intrebat de ce numai cred. SI eu trista ca orice romantca ce se respecta m-am apucat sa ma bizii ca nu a stat nici in genunchi si nici buchet de flori nu a avut si cum sa il iau e atunci in serios? Ca daca a zis doar asa? Ei bine, am stiut ca ma marit sigur doar cind si-a anuntat el familia .
Povestea noastra a fost foarte haioasa de la inceput, pt ca eu eram sigura ca nu am vrea, pt motivul ca eu am 1,52 si el 1,90...Asa ca atunci cind m-a intrebat daca vrem sa fim prieteni (dupa o invitatie la film si una in excursie pe munte, pe care mai mult eu o facusem )am ramas cu gura deschisa si am intrebat apoi foarte inteligent : Cred ca nu te astepti sa raspund imediat!. Vai fetelor ce rau mi-a parut pt raspuns, mi-a ost teama ca acu nu mai vrea sa fim impreuna, asa ca la 12 noaptea ii scriam un email ca sigur ca vreau sa fim impreuna,etc.etc. A doua zi am plecat singura de besmetica in alt oras si am dat peste o sarbatoare a orasului, l-am chemat si pe el repede, care era dupa o betie, hehe! Si culmea a venit. Asa ca si in ziua de azi ne certam de cind suntem impreuna: el zice ca de dumnica cu sarbatoarea, eu zic ca de simbata cu intrebarea . Iar nuntile noastre au fost tare frumoase: la cea civila a nins (in martie) si colegii lui ne-au adus un ditamai bustean si un fierastra tocit si ne-am chinuit trei sferturi de ora sa-l taiem (bine zis "ne-am" ca pe mine m-au inlocuit din primele 5 minute, tata socru, apoi cumnatul si un prieten de familie, ca stateam altfel pina a doua zi la taiat ). La cealalta mi-a fost rau de emotie si la sfirsit sa ma apuce boceala ca nunta mea s-a terminat si eu mai vroiam!!!
Oricum pe aici ne stie multa lume, ca nu multi sunt cu neveste cu 40 de cm mai mici decit ei ....

Impotriva prostiei, zeii insisi lupta in zadar

Danelutza spune:

Nici al meu nu m-a cerut in casatorie, cred ca mai mult l-am cerut eu. Dar, nu stiu ce i-o fi venit, ca m-a cerut la un an de la casatorie, asa ca in aceasta seara trebuie sa-i dau raspunsul.

ioanaradu spune:

ia sa "bag" si eu o poveste!
azi avem 10 luni de cand suntem impreuna ... si la propriu si la figurat!
povestea a inceput undeva prin septembrie ... pe internet ... mai exact pe 14 septembrie!
dimineata eu eram la serviciu si asa intr-un exces de elan am intrat pe un site matrimonial. bun ... vroiam sa ma amuz un pic si sa vad si eu ce le trece celor de acolo prin cap. deschid lista cu utilizatori si incep si eu de la litera A, ca tot omul. pun ochii pe un nick ... si pe el cu gand de distractie.
omul foarte serios nu prea avea chef de glumele mele dar totusi imi raspundea ... din 7 randuri scrise ale mele ... jumatate de rand al lui!
in cateva zile trecuram pe messenger si uite asa in fiecare zi mai mult ne certam decat de vorbeam. faceam numai schimburi de replici acide si ironice. dupa vreo saptamana ne-am trezit ca ne "cautam" unul pe altul ... dar nu recunostea nici unul asta.
nu stiu cum s-a intamplat dar la un momentdat am ajuns sa ne alintam. de fapt ... el a inceput ... eu eram "mai pui" :))
in fiecare zi descopeream multe coincidente in felul nostru de a fi. adica seara ne uitam la aceleasi filme sau emisiuni, dimineata treceam cam prin acelasi loc la aceeasi ora ...
pe 4 octombrie ne-am vazut prima data. intre timp vorbeam la telefon de multe ori pe zi ... dar mai ales seara cam cate 1 ora.
cand ne-am intalnit parca eram impreuna de-o viata.
am stat vreo 4 ore la o terasa dupa care a plecat fiecare la casa lui.
dupa intalnirea asta fiecare am avut programul foarte incarcat si nu reuseam deloc sa ne vedem ... chiar daca lucram la 10 min unul de celalalt. in cele din urma am stabilit sa ne vedem intr-o sambata dimineata la cafea ... la el. (tocmai se mutase la o gazda noua)
deja era 29 noiembrie ... trecusera 2 luni de cand nu ne vazusem ... si totusi ... m-am dus sa beau o cafea si nici acum n-am mai plecat :)) de craciun eu am fost la ai mei si ai lui au venit la el.
atunci ne-am anuntat separat familiile care au avut un soc.
"de cand va cunoasteti? sunteti nebuni?" etc ... etc ...
si asa am stabilit ca vom sta impreuna ... dar de-acum ai mei erau super-stresati "ce-aveti de gand? cat o sa stati asa?"
intr-un week-end ne-am urcat in masina fara sa stiu ce ganduri are si am plecat la parinti. intai la ai mei ... unde au fost anuntati ca noi vrem sa ne casatorim ... eu parca trebuia sa stiu asta (deci fetelor ... fara stat in genunchi ... fara flori ... bla ... bla ... bla ... ). dupa ce i-am blocat pe ai mei ... am mers la ai lui (in aceeasi zi) si a mai tras si acolo un "anunt" .... dupa care m-a dus la niste prieteni de-ai lui sa-i vad daca-mi convin de nasi.
a fost cea mai derutanta si debusolanta zi din viata mea.
deci cerere propriu-zisa in casatorie n-a fost. dar se stabilise ca undeva prin aprilie-mai sa facem nunta. (totusi am amanat pt ca am avut un deces in familie ... iar acum am stabilit pt vara 2005).
acum vine si "cererea cu inel" :)))
de ziua mea, in august, eram faliti si i-am spus eu ca cel mai frumos cadou pt mine este el. zis si facut ... a venit de la serviciu si mi-a adus un buchet frumos de trandafiri ... iar tarziu de tot ... seara tarziu ... ne uitam la tv si parea o seara normala ... sare ca ars din fotoliu si-mi zice ca vrea sa-mi spuna ceva, foarte grav.
m-am speriat. ma gandeam ce-oi fi facut. cand colo scoate cutiuta cu inelul ... ca "te-am cerut la toti numai pe tine nu te-am intrebat!"
ce-a urmat ... sampanie ... etc ... etc....
nu ma mai uit ce-am scris ... n-am mai povestit asa pe nerasuflate:)

va pup!