ABUZUL DOMESTIC
Raspunsuri - Pagina 15
mircea42 spune:
Teribila relatarea Cristinei.
Este o situatie in care problemele personale devin brusc fleacuri.
Porumbita spune:
scrie-le pe pm fetelor care sunt in Italia, ele sunt mai bine informate cu privire la situatia de acolo...
mama are un verisor a carei familie era exact ca cea a surorii tale, cu deosebirea ca aveau 3 copii...
tot in italia a plecat intai el, apoi a venit si sotia... el cu alte femeie, dar cu acte legale... ea cu bani de trimis in tara, cu batai si ilegal...
dar a gasit o familie care a ajutat-o cu actele; apoi s-a intors in tara si a dat divort... acum e in italia, recasatorita de un an, are copii cu ea...
elilenus spune:
Piciulici, acum am citit mesajul tau si ma regasesc in cele ce ai scris. Si eu am avut un tata abuzator, bataile si teroarea psihica erau armele lui. Si mama, draga de ea, nu pot sa cuprind cu mintea cate a indurat pentru noi, sa fim impreuna. Desi cand eram mici, eu si sora mea, ne doream si ne rugam, de multe ori cand intarzia noaptea de la servici, sa fi patit ceva si sa nu mai ajunga acasa. Sora mea a ramas si acum cu sechele din copilarie, a plecat de acasa la facultate la 18 ani, acum 10 ani, si acum isi aminteste viata de acasa. Eu am mai ramas pana la 24 de ani, dar eu l-am pus la zid pe tata. Aveam 21 de ani...o cearta din aceea dominatoare...m-am revoltat, l-am lovit si am facut o criza isterica. Urlam la el ca daca da in mine il omor... S-a speriat -pentru mine- a plecat din camera impresionat de efectul pe care l-a avut asupra mea si am simtit ca MA IUBESTE. Pentru prima oara. Jur ca de atunci s-a schimbat nu a mai facut un singur gest amenintator, din contra imi zice ca ma iubeste cu o voce sincera si impaciuitoare de fiecare data cand ne mai certam. De atunci eram un mic stapan in casa, faceam ce vroiam, plecam, veneam, radeam cu totii, ne simteam bine impreuna, si ii certam eu pe ei iar ei ma ascultau cu ochii putin in pamant.... Hehehe, si cu mine.... Acum sunt in Bucuresti, m-am maritat cu un barbat minunat, si el vine dintr-o familie cu un tata dominator si stie ce inseamna, avem o relatie impresionanta, cum nu credeam ca poate exista. Certuri? Nu exista, noi nu ne certam. Total diferit de ce stiam eu ca inseamna casatoria. Avem o mica fetitza de 5 luni si suntem si mai fericiti...sunt fericita ca ea va avea parinti normali care se iubesc ceea ce mi se pare extraordinar. E si pentru mine ceva nou si voi trai si eu impreuna cu ea inca o viata, inca o copilarie, de data asta asa cum as fi vrut eu. NU mi s-a intamplat NICIODATA sa ma enerveze ca plange, sa o bruschez sau sa tip la ea. Ma descopar o persoana calda si o mamica adevarata. Si ne asteapta o aventura frumoasa...viata.
elena si ANA (2.11.2004)
http://photos.yahoo.com/elenapangica
Freia spune:
originally posted by manuletz
Dragi fete, am cautat dar cu uimire constat ca nu gasesc acest subiect! Oare nici una dintre noi nu s-a lovit de agresiunea masculina in locuri publice sau ...domestice? Oare nu avem niste drepturi de aparat? oare le aparam suficient?
Eu una m-am lovit azi de o faza de agresiune gratuita care m-a lasat masca. Un barbat s-a pornit sa ma injure de mama si sa ma faca proasta (lovindu-se cu mana in cap), tampita si cum i-a mai venit doar pentru ca nu inaintasem din primul moment spre pompa din fata la o benzinarie ci ma oprisem la prima pompa libera - in conditia in care initial nu observasem ca cea din fata s-a eliberat, iar cand am observat si am facut mutarea - intarziasem deja cu cateva secunde peste nervii lui si imi incasasem cu sete primele insulte!
intr-o astfel de situatie cum sa reactionezi? ii ripostezi cu insulte inapoi si risti sa te trezesti si cu-n pumn in falca sau il iei cu "dialogul" in timp ce el continua sa te injure, cum mi s-a intamplat?
uneori ma gandesc sa ma apuc de lupte martiale sau macar sa invat ceva tehnici de autoaparare!!..
si ma gandesc la asta tot mai intens!.. pentru ca la violenta se pare ca - cel putin in Bucuresti - nu se poate raspunde decat prin violenta. in cele mai multe cazuri! vorba buna constat ca le da mai multa apa la moara ca sa ti se suie in cap!..
ori, mai e varianta sa-ti tii gura si sa te faci ca nu auzi - dar puteti face asta cu seninatate in timp ce primiti un potop de injuraturi gratuite fara sa fi avut nici o vina??
ma gandesc cu groaza in ce hal am ajuns! suntem tinta vulnerabila si facila a oricarui individ misogin, complexat si furios pe toate femeile din cauza propriilor neimpliniri afective sau sexuale! ca daca tot nu poate pati nimic, de ce sa n-o potopeasca cu injuraturi pe prima femeie care-i iese in cale? doar el e "masculul" - cel dotat cu forta si putere!
ce daca toata forta asta se masoara doar in muschi?..
Freia si 
Alexa
manuletz spune:
freia si alexa, cu atat mai mult cu cat l-ati mutat sub tema "In unul sau in doi..mergem mai departe" consider ca abuzul domestic si violenta impotriva femeii in general - suportata in public in diversele ei forme - sunt subiecte care merita spatii diferite - intrucat se adreseaza unor cercuri de interes diferite!
nu orice femeie care se confrunta cu abuzul domestic a avut sau are experiente de agresiune publica, si cu atat mai mult o femeie care s-a confruntat cu o agresiune publica nu trebuie neaparat sa aiba sau sa fi avut parte de ea si in familie.
parerea mea e ca subiectul violentei impotriva femeii este de interes general pentru un site care se adreseaza mai cu seama femeilor si din aceasta cauza consider in continuare ca locul sau se afla la discutii generale.
Oricum asta e strict parerea mea, puteti sa-l continuati unde doriti sau sa nu-l mai continuati deloc, eu una o sa-l inchei cu ocazia asta. multumesc.
quote:
Originally posted by Freia
originally posted by manuletz
Dragi fete, am cautat dar cu uimire constat ca nu gasesc acest subiect! Oare nici una dintre noi nu s-a lovit de agresiunea masculina in locuri publice sau ...domestice? Oare nu avem niste drepturi de aparat? oare le aparam suficient?
Eu una m-am lovit azi de o faza de agresiune gratuita care m-a lasat masca. Un barbat s-a pornit sa ma injure de mama si sa ma faca proasta (lovindu-se cu mana in cap), tampita si cum i-a mai venit doar pentru ca nu inaintasem din primul moment spre pompa din fata la o benzinarie ci ma oprisem la prima pompa libera - in conditia in care initial nu observasem ca cea din fata s-a eliberat, iar cand am observat si am facut mutarea - intarziasem deja cu cateva secunde peste nervii lui si imi incasasem cu sete primele insulte!
intr-o astfel de situatie cum sa reactionezi? ii ripostezi cu insulte inapoi si risti sa te trezesti si cu-n pumn in falca sau il iei cu "dialogul" in timp ce el continua sa te injure, cum mi s-a intamplat?
uneori ma gandesc sa ma apuc de lupte martiale sau macar sa invat ceva tehnici de autoaparare!!..
si ma gandesc la asta tot mai intens!.. pentru ca la violenta se pare ca - cel putin in Bucuresti - nu se poate raspunde decat prin violenta. in cele mai multe cazuri! vorba buna constat ca le da mai multa apa la moara ca sa ti se suie in cap!..
ori, mai e varianta sa-ti tii gura si sa te faci ca nu auzi - dar puteti face asta cu seninatate in timp ce primiti un potop de injuraturi gratuite fara sa fi avut nici o vina??
ma gandesc cu groaza in ce hal am ajuns! suntem tinta vulnerabila si facila a oricarui individ misogin, complexat si furios pe toate femeile din cauza propriilor neimpliniri afective sau sexuale! ca daca tot nu poate pati nimic, de ce sa n-o potopeasca cu injuraturi pe prima femeie care-i iese in cale? doar el e "masculul" - cel dotat cu forta si putere!
ce daca toata forta asta se masoara doar in muschi?..
Freia si
mircea42 spune:
Allyssa dixit:
<<Ma gindesc la numarul mare de femei care sint abuzate zilnic de barbatii lor, unele sint omorite cu cruzime... Si tu vorbesti de nuante?... Da, exista si barbati abuzati, nu neg asta... Sa fie barbati si sa zica Nu abuzului!...>>
Ne-am inteles bustean. Eu nu am afirmat ca barbatii ar fi abuzati mai mult decit femeile… Da, ele au de suferit mai mult, in domeniu.
Omoriti sint si masculi. Acum 2-3 zile citeam despre unul care a dat coltzu’ datorita unei foarfeci in piept a concubinei, parca. Caci la furie oricine este vulnerabil. Am auzit doar cu totii ca cei mai periculosi in dispute sint fricosii adusi la exasperare. Inconstient, acestia dau ca sa ucida…
“Sa fie barbati…”
Pai daca in copilarie mama le-a cerut sa nu ridice tonul, cu atit mai putin palma ori pumnul, sa mearga cit sa nu-i auda vecinul de [la etajul de] dedesubt, nu crezi, Alyssa, ca-i aiurea sa-i ceri aceluia barbatie?!!
Si aici leg de scrisele lui Miau-miau:
<< As vrea sa inteleg mai mult despre formele de abuz ale mamei asupra baietzilor si ce efecte pe termen lung are. Nu am baietzi si nu-mi pot imagina ce forme poate avea. Mi se pare interesant fiindca poate explica intr-o masura de ce partenerii nostri de viata au anumite probleme la maturitate.>>
Dresajul din copilarie se face, pare-se oriunde si dintotdeauna, cu amenintarea abandonului, recte a mortii. Pare o grozavie, dar indraznesc sa cred ca de-asta ajunge sa asculte copilul. Am in vedere aici inclusiv copilasii haraziti cu parinti de treaba. A nu-i asculta ar insemna scaderea afectiunii primite, si implicit apropierea de angoasa – nu-i dau numele… - care ne insoteste pe toti in viata…
Nu mai vorbesc de cei batuti fizic. Mie mi se rupe inima numai cind imi amintesc ochii, privirea unui copil violentat astfel.
E, groaza dobindita in asemenea prilejuri nu dispare din sufletul omului, fie si pentru ca in familiile cu probleme este inchisa atit comunicarea, cit si putinta de a te descarca (francezii numesc: “defense d’eprouver”, parca). Si asa trupul maturului ajunge sa fie doar ambalaj al problemelor, al fricilor din copilarie, al momentelor in care a fost abandonat, umilit.
Tanti societatea, cit si miliardele de insi care-i iau de total bune valorile impun insa unui asemenea ins sa fie curajos, iubitor desi nu a avut parte de asa ceva, altruist. Sa aiba capul limpede, desi al sau este zdruncinat inclusiv din lunile de sarcina.
<<Insa daca nici un barbat nu discuta despre asta, de unde sa aflam? >>
Pai nu discuta, intrucit aceeasi sotzietate condamna, acopera de rusine barbatul care isi recunoaste slabiciunile. “Fii barbat, ce naiba!!…” i se reproseaza pina si mogildetzelor cu penis. La fete, invers…
<<Sau spus mai putzin aspru, cum ar trebui sa arate o mama buna de baiat, ce ar tb sa faca/nu faca? Unde este gresala?>>
Cauta sa afli, si vei afla (“Bate si ti se va deschide”, as fi spus daca eram religios). Personal, vad drept cai in aceasta directie psihologia, lecturile in domeniu in general. Ciulit urechea cind la tv se discuta ceva apropiat. Etc.
Dar merita sportul!…
nic23 spune:
Alyssa,
imi pare foarte rau pentru tine ca ai trecut prin asa cava. Dar sper ca datorita experientei tale vei putea inspira si ajuta alti oameni sa-si (re)capete increderea in sine.
Si eu am fost abuzata mai bine de cinci ani si am si eu ceva de spus despre Olanda, unde femeia se bucura de mai mult respect decat in Romania. E f. tarziu acum si-mi pica ochii-n gura de somn, dar promit ca citesc tot ce-ati scris voi si va povestesc ceva din ce-am invatat eu.
Pe curand,
migdal spune:
din cate am citit aici,imi dau seama (de fapt este un gand care imi da tarcoale mai demult)ca as putea si eu sa fac parte din randul femeilor abuzate emotional.am doi copii si tot ma gandesc ca poate nu este asa,dar s-ar putea sa le fac rau incercand sa ma descurc.dupa 15 ani de casnicie,te gandesti este posibil?suntem intr0o situatie dincare nu stiu cu as putea iesi si daca se poate nu prea ciufulita.cnd ti se spune ca decat sa dai banii pe cadou de iepuars mai bine dai banii pentru reparat masina cum este?
daca vrei sa iei o scurta copiilor :mai au de acum 3 ani.si multe altele care incep sa se adune.
anca74 spune:
Imi permit sa adaug si eu povestea mea, sperind prin asta sa ajut alte femei care traiesc ceva similar cu ce am trait eu.
M-am maritat cu un roman din tara, eu locuind in Canada din 1992 cu parintii mei. Mi-am intilnit fostul sot pe internet, la fel ca si cris68; am fost sa-l vad de doua ori in tara inainte de casatorie, nelocuind cu el practic decit vreo 4 luni inainte de asta. Ca si alte fete de pe forumul acesta, el a fost primul meu barbat. L-am iubit ca o tembela, n-am ascultat de nimeni cind mi s-a spus ca nu ne cunosteam indeajuns sa ne casatorim, ii trimiteam bani din putinul pe care-l aveam ca studenta fiindca imi cerea mereu, il sunam numai eu, aproape zilnic, am platit toate cheltuielile de la nunta, inclusiv costumul lui de ginere iar cind am plecat de acolo n-am ramas datoare nimanui cu nimic. Intr-un cuvint, una mai proasta ca mine ar fi fost foarte greu sa gasesti.
Cam cu o luna inainte de casatorie a inceput sa se poarte oribil cu mine, ma urmarea pe strazi, spunea ca merge la serviciu insa ma trezeam cu el linga mine pe strada in oras, statea in spatele meu cind scriam mesaje celor de acasa, nu aveam voie sa ies decit cu el seara din cauza ca "nu stiam orasul", ma teroriza cu apelurile pe celular cit am stat cu el in tara, trebuia sa stie in fiecare minut unde sint si ce fac, urla la mine din te miri ce, eram "proasta", "cretina", "curva de doi bani", "schizofrenica" daca incercam sa protestez la asemenea epitete, s.a.m.d. Adevarul este ca nu-s o femeie care tace si face; mi se zbirleste pielea pe mine cind se abuzeaza de bunatatea si intelegerea mea. Asta fiindca am tendinta sa incerc mereu sa-i inteleg pe ceilalti de ce reactioneaza intr-un anumit mod, de ce aia si nu ailalta, etc. Dar pentru ca-l iubeam mai presus de orice, mi-am zis ca facindu-i toate mofturile si actionind asa cum vroia el va pricepe ca tineam prea mult la el ca sa il insel. Mai mult, cine-i intr-o ureche sa faca actele unui barbat sa-l aduca in Canada ca mai apoi sa divorteze de el?! La asta s-a ajuns in final. In fine,...
In saptamina de miere l-am dus la Neptun, pe banii parintilor mei, desigur. In noaptea nuntii m-a jignit in asa hal cum nu se poate imagina: poate sint eu mai infantila de felul meu si visez cai verzi pe pereti, cert este ca a dormit ca o vita imbracat si incaltat pe pat, desi nu bause mai mult de un pahar de sampanie. Nu ca as fi vrut sa fie mai ceva ca-n povesti noaptea cu pricina, insa parca as fi vrut sa-l simt putin aproape, sa vorbim despre viitorul nostru impreuna. Nu a fost posibil. Mi-am strins lucrurile si m-am dus sa dorm in camera de-alaturi.
In noptile care au urmat, ne-am certat in permanenta pentru ca la hotelul la care stateam aveam televizor in camera, iar dinsul trebuia sa vizioneze toate programele posibile pina la 4-5 a.m. Va dati seama ca te simti ca un rahat fara importanta cind te trezesti la 8 a.m. si dai fuga sa-i cumperi sotului brinzoiace si suc ca sa nu crape de foame cind face ochi, iar el iti trinteste un "lasa-ma naibii sa dorm ca-s obosit" (doar a tras la galere toata noaptea, nu?) si trebuie sa te duci singura, proaspat maritata de 2-3 zile, pe plaja, sa astepti sa se faca 2-3 p.m. ca sotul tau sa se trezeasca si sa te poti intoarce in camera. Eu una abia asteptam sa treaca mai repede timpul sa merg inapoi la ai mei, in Canada. Mi-era deja lehamite de el, insa nu mai puteam da inapoi.
Ei, dar cum o prostie nu vine niciodata singura, a mai trecut un an si l-am adus aici. La inceput a trebuit sa locuim vreo 3 luni la parintii mei pentru ca nu gasisem inca o locuinta pentru noi doi. Dupa aceste 3 luni, am reusit sa gasesc o locuinta la vreo 250 km de unde locuiau parintii mei. Eram pe atunci studenta, cu imprumuturi facute la stat sa-mi platesc studiile, deci stateam foarte prost cu banii. Sint o femeie foarte orgolioasa de felul meu si m-am ambitionat sa nu cer ajutor financiar alor mei pentru ca am considerat ca fostul meu barbat ar fi fost in stare sa lucreze si sa ma ajute sa ne intretinem. Nu a fost asa. Cum a venit aici a inceput cu pretentiile: "Eu vreau calculator", "M-ai adus aici, munceste ca sa ma intretii", etc. Nu a gasit de lucru decit dupa ceva vreme, timp in care a trebuit ca eu sa muncesc 3 joburi (3!) la timp partial si sa merg la facultate full-time. Veneam noptile acasa in jur de 11 p.m. Cum ajungeam in casa, incepea interogatoriul: "Pe unde ai umblat pina acum?", "Tu nu mergi la serviciu, ci sa te @#%^, curva ordinara ce esti!", etc. Asta era cotidianul meu. Va spun, plingeam in permanenta peste tot, in autobuz mi se prelingeau lacrimile pe obraz, la cursuri, la serviciu ma intreba lumea ce mi se intimpla. Nu era un plinset zbuciumat, cu sughituri, ci unul tacut, aproape nebagat de seama, rezultat al dezamagirii enorme pe care o traiam. Ma intrebam mereu de l-am adus aici, ce fel de monstru a devenit si daca eram eu de vina ca s-a schimbat asa de mult. Cind imi dadea voie sa merg sa-mi vad parintii, incercam pe cit puteam sa ascund adevarul situatiei si numai seara, cind eram singura, plingeam cu capul in perna ca sa nu fac vreun zgomot, rugindu-ma lui Dumnezeu sa faca intr-un fel ca mama si tata sa nu afle vreodata cit de nefericita eram.
Insa mama si-a dat seama. M-a luat odata deoparte si mi-a spus ca daca nu vad un viitor comun cu barbatul asta, acum este timpul sa ma despart de el, inainte de a avea un copil.
Ma simteam ca intr-o capcana: viata cu el devenisem un infern zilnic, nu stiam niciodata in ce dispozitie se va trezi in dimineata urmatoare, nu ma ajuta deloc in casa, cind mergeam la cumaraturi refuza sa plateasca de cele mai multe ori pe motiv ca eu aveam mai multi bani decit el, si-a facut el un cont de banca separat de al meu, neuitind insa inainte sa scoata jumatate din banii pe care-i pusesem in contul comun pe care il facusem eu pentru amindoi (la care cotizam mai mult eu decit el). Ceea ce a pus insa capac la toate a fost iesirea pe care a avut-o intr-o zi cind, venind de la facultate rupta de oboseala si neavind decit dorinta sa-mi fac un dus si sa ma culc, el apare acasa pe neasteptate si incepe sa urle la mine ca are dovada ca ma culc cu un coleg de facultate care ma suna din cind in cind acasa sa-mi ceara cursurile cind lipsea. Tipul respectiv era insa logodit si chiar s-a insurat la un an dupa aceea, dar asta nu mai conteaza. L-am trimis pe fostul meu sot atunci la naiba in gind si am inceput apoi sa-mi fac un plan de a scapa din inchisoarea asta care-mi ajunsese maritisul.
La putin timp dupa aceea, dupa o noua altercatie cu el, i-am spus cit se poate de calma ca voiam sa ne despartim o vreme fiindca nu mai rezistam psihologic cu el, iar performantele mele scolare fiind sub orice critica, picind examenele intr-una. Mi-era foarte clar inca de pe atunci ca, femeie fiind, trebuia sa fiu absolut independenta financiar fata de el ca sa pot supravietui in societatea de aici. Deci, pregatirea mea profesionala era capitala si nu aveam de gind sa abandonez si lucrul asta de dragul lui.
Mi-aduc aminte, eram pe hol, s-a indreptat spre mine si a pus amindoua miinile in jurul gitului meu si a inceput sa stringa, in timp ce ma dadea cu capul de peretele de care ma sprijineam. Eu nu-s o femeie fragila si nici fricoasa nu-s. Nu mi-a fost absolut deloc frica de el. Ma uitam numai la ochii lui in care nu mai zaream nici o urma de constienta. Era complet dus de-acasa in momentele acelea. Norocul meu este ca totul nu a durat decit pret de vreo 10-15 secunde, dupa care mi-a dat drumul si s-a intors cu spatele la mine. Am sesizat momentul si am fugit in singura camera din apartamentul nostru care se inchidea cu cheia: baia. Eram imbracata cu hainele de afara pentru ca nu avusesem ragaz sa ma schimb si am gasit, din fericire, celularul intr-unul din buzunare. Am sunat imediat la politie, in timp ce fostul sot impingea ca un iesit din minti in usa, reusind aproape sa o darime. Noroc ca politia aici ajunge cam in 2-3 minute. A urmat seria de depozitii la politie, un proces pentru violenta conjugala si inca unul pentru divort.
Asta este o parte din povestea mea si spun cu mina pe inima: fetelor, va irositi timpul, timpul asta care este atit de pretios, cu niste animale care nu merita asa un dar de pret. Eu am facut apoi prostia sa ma impac cu el, pentru alte 7 luni de infern, dupa care n-am avut incotro si a trebuit sa sun din nou la politie sa scap de el. Acum sint intr-o relatie mult mai fericita cu un barbat normal la cap si la suflet, si imi dau seama ce mult timp am pierdut cu o persoana care nu m-a meritat.
Trebuie sa intelegeti ca asemenea oameni nu-s normali afectiv si intelectual, au nevoie de tratament psihologic insa il refuza categoric pe motiv ca sotia e nebuna si le maninca lor sufletul. Atita timp cit cei vinovati de violenta conjugala nu realizeaza ce probleme au, nu avem cum noi, ca victime, sa-i ajutam. Unii barbati nu-s capabili sa recunoasca asta veci pururi si vor perpetua ciclul acesta de violenta cu alte femei, si chiar cu copiii lor. Nu ne ramine decit noua sa ne aparam pe noi insine si pe copiii nostri de asemenea indivizi. Sus fruntea tuturor femeile chinuite si fara de speranta! Ziua de miine poate fi mai buna!
Alyssa spune:
quote:
Originally posted by anca74
Intr-un cuvint, una mai proasta ca mine ar fi fost foarte greu sa gasesti.
no, eu cred ca te-am intrecut! I-am sponsorizat in Canada mama, tatal, mama vitrega, sora vitrega si fratele... nu numai pe el.
Mai, parca se terminasera barbatii in Canada!
Bine ca s-a terminat cu bine!
Continuare la:www.desprecopii.com/FORUM/topic.asp?TOPIC_ID=50869" target="_blank"> Abuzul domestic (2)