Cum ati trecut peste dorul de casa?
Raspunsuri - Pagina 5
narcisa spune:
Si eu sint de 5 ani in Germania si inainte de a avea copiii era mai greu, la inceput nu mai spun mai ales ca aici in Nord vremea e destul de mizerabila. Acum mi-e mai usor, totusi sper ca intr-un vitor indepartat sa ne stabilim in Romania. In rest cel putin o data daca nu de doua ori pe an venim in Romania, in conditiile in care sotul meu e neamt, dar lui ii place tare mult in RO si se simte tare bine, si vorbeste din ce in ce mai bine romaneste.
narcisa x 
Patrick 29.06.2002 Vivien 27.01.2004
aura 1974 spune:
Dupa 5 ani departe de casa ,de locurile unde ai copilarit e destul de greu sa nu visezi din cind in cind ca esti in Romania.Departe de tot ce te-a inconjurat odata, departe de tatal ce te-a crescut (am ramas fara mama la virsta de 11 ani, fratele meu avea doar 3 anisori) de fratele mic , pe care l-ai crescut tu, departe de prieteni si de rude e destul de greu.Trec anii ,oamenii se schimba , multi uita ca tu existi,ceilalti nu te mai considera ca facind parte din sinul familiei etc...Ce pot sa va spun? E trist insa nu-mi pare rau ca am plecat.Sper ca anul viitor sa pot petrece vacanta in Romania .
ralucoantza spune:
la toate fetele!
citind tot ce-ati scris voi aici m-am regasit cate putin in fiecare mesaj... m-a apucat plansul si mi s-a pus un nod in gat...
eu sunt de 4 ani aici, dar inca e greu... parca sunt cu totul alt om in romania... nu stiu daca voi avea puterea sa raman definitiv aici...
mai scria cineva ca le oferim copiilor nostri o viata mai buna... asa o fi... dar cand ma gandesc ca tatal meu sau bunica pe care o iubesc enorm vor fi pt copilul meu doar niste straini la care mergem in vizita din cand in cand, iar romania ``tara aia`` de unde vine mama...
madutza, trebuie sa fii 100% convinsa ca vrei sa faci pasul asta!
ralucoantza
country girl spune:
Am lasat in Romania parintii. Nu zic ca nu mi-e dor de ei, dar c'mon, am si eu viata mea. Si pe urma, de felul meu, intotdeauna am fost mai hoinara prin lume.
Prietenii vechi, din copilarie, sunt imprastiati pe vreo trei continente dar exista internetul, telefonul si avionul asa ca... distantele sunt mai mici decat ar fi fost cele impuse de starea soselelor in Romania.
Sarmalele nu mi-au lipsit niciodata, slava domnului. Ba chiar ma bucur ca am scapat de sarbatorile cu sarmale si potol ca la sfarsitul lumii.
Am nostalgii ca tot omul cand imi aduc aminte de copilarie sau de anii de scoala dar nu pot da timpul inapoi si nici n-as vrea sa o fac dac-as putea.
Danutza spune:
quote:
Originally posted by ciuf
Ehehe, fetelor, umblam la puncte sensibile.
Eu am fost fata mamii, care nu stia sa faca nimic. Ajung pe taramuri straine, unde nu cunosc pe nimeni, decat sotul meu. Sunt pusa in fata a tot felul de situatii cat mai grele pentru a ma cali. Imi lipsesc parintii, bunica, matusile. Cand am nevoie de un sfat pun mana pe telefon si vorbesc ore in sir.
Ma duc in tara si cand ma intorc inapoi, parca mi-e mai dor de ei.
Vorbim o data pe sapt. pe messenger, avem microfon, boxe, web cam si parca ne mai trece dorul un pic.
Sufar cand stiu ca ei nu pot sa-si vada nepotul, sa-i vada progresele, dar asta nu inseamna ca nu sunt la curent cu ele.
Si eu duc dorul sarbatorilor in stil romanesc, cu pregatiri din timp, vizite peste vizite, prieteni, chefuri, etc.
Simt ca aici nu va fi niciodata casa mea. Simt ca nu voi reusi sa fac vreodata parte din sistemul lor. Ma simt o intrusa.
Suntem plecati de trei ani jumate din tara si tot imi e dor de ea. Am fost anul asta acolo, m-au impresionat neplacut multe aspecte, care acum deja nu mi le mai amintesc. Uit tot ce e urat despre tara mea.
Sufar cand ii vad cat sunt de saraci si ca nu accepta un ajutor din partea noastra. Daca ar putea tot ei sa ne dea.
Si eu sunt de acord cu tine Peca, dar mai adauga-ne si pe noi, cele care stam acasa, fara drept de munca. Mie asta mi se pare groaznic, sa stau numai acasa.
Sunt convinsa ca daca as lucra, situatia ar fi alta. Stiu cat de bine ma simteam cand faceam voluntariat.
Incerc sa ma incurajez stiind ce am lasat in urma, sa nu am nici un regret. Imi spun ca pentru ce am realizat aici, mi-ar fi trebuit ani buni in Ro ca sa fiu la nivelul de acum.
Imi ridic moralul gandindu-ma cum am nascut intr-un spital aici, de ce conditii am beneficiat, m-am simtit o rasfatata.
Madutza, in Canada eu zic ca este mai usor deoarece sunt foarte multi romani acolo. Si in plus vei putea munci. Asta e o mare treaba. Nu te mai gandesti la tot felul de prostii, ai mai multe satisfactii.
Dar incet, incet, timpul ne ajuta sa trecem peste toate.
Dar sunt mandra ca tot ce am realizat aici a fost fara nici un ajutor. Meritul a fost numai si numai al nostru.
Pupicuri,
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa
Draga ciuf,
Am citit raspunsul tau la subiect...nu cred ca esti singura care sta acasa...si asta intr-o tzara straina.Si eu stau acasa...la Sofia, in Bulgaria.Sotzul meu lucreaza doar.Nu este usor.Prima data cand am venit aici a fost cumplit.Gandeste-te ca nici nu puteam citi nimic.Aici este scris in alfabet chirilic.A fost nasol...dar am avut de ales...eu in Romania si el aici? Ce casnicie mai e si asta.Si am ales drumul asta.De cand o avem pe bebelusa noastra, mie peersonal imi este mai bine.Peste zi sunt ocupata cu ea.Dar...asa cum am spus, alegerea noastra...si trebuie sa trecem peste.Eu, intotdeauna de a lua o decizie, incerc sa asez in balantza variantele.Si in functie de asta actionez.Pana acum, eu zic ca am actzionat bine.Sa vedem ce ne rezerva viitorul.
Va sarut pe toate membrele DC,
Danutza &
Raina
Danutza spune:
quote:
Originally posted by ciuf
Ehehe, fetelor, umblam la puncte sensibile.
Eu am fost fata mamii, care nu stia sa faca nimic. Ajung pe taramuri straine, unde nu cunosc pe nimeni, decat sotul meu. Sunt pusa in fata a tot felul de situatii cat mai grele pentru a ma cali. Imi lipsesc parintii, bunica, matusile. Cand am nevoie de un sfat pun mana pe telefon si vorbesc ore in sir.
Ma duc in tara si cand ma intorc inapoi, parca mi-e mai dor de ei.
Vorbim o data pe sapt. pe messenger, avem microfon, boxe, web cam si parca ne mai trece dorul un pic.
Sufar cand stiu ca ei nu pot sa-si vada nepotul, sa-i vada progresele, dar asta nu inseamna ca nu sunt la curent cu ele.
Si eu duc dorul sarbatorilor in stil romanesc, cu pregatiri din timp, vizite peste vizite, prieteni, chefuri, etc.
Simt ca aici nu va fi niciodata casa mea. Simt ca nu voi reusi sa fac vreodata parte din sistemul lor. Ma simt o intrusa.
Suntem plecati de trei ani jumate din tara si tot imi e dor de ea. Am fost anul asta acolo, m-au impresionat neplacut multe aspecte, care acum deja nu mi le mai amintesc. Uit tot ce e urat despre tara mea.
Sufar cand ii vad cat sunt de saraci si ca nu accepta un ajutor din partea noastra. Daca ar putea tot ei sa ne dea.
Si eu sunt de acord cu tine Peca, dar mai adauga-ne si pe noi, cele care stam acasa, fara drept de munca. Mie asta mi se pare groaznic, sa stau numai acasa.
Sunt convinsa ca daca as lucra, situatia ar fi alta. Stiu cat de bine ma simteam cand faceam voluntariat.
Incerc sa ma incurajez stiind ce am lasat in urma, sa nu am nici un regret. Imi spun ca pentru ce am realizat aici, mi-ar fi trebuit ani buni in Ro ca sa fiu la nivelul de acum.
Imi ridic moralul gandindu-ma cum am nascut intr-un spital aici, de ce conditii am beneficiat, m-am simtit o rasfatata.
Madutza, in Canada eu zic ca este mai usor deoarece sunt foarte multi romani acolo. Si in plus vei putea munci. Asta e o mare treaba. Nu te mai gandesti la tot felul de prostii, ai mai multe satisfactii.
Dar incet, incet, timpul ne ajuta sa trecem peste toate.
Dar sunt mandra ca tot ce am realizat aici a fost fara nici un ajutor. Meritul a fost numai si numai al nostru.
Pupicuri,
Ciuf si Luca
http://community.webshots.com/user/ciufa
lau10 spune:
Eu sunt plecata de 3 ani din Romania, m-am casatorit cu un spaniol, am stat un 2 ani in Barcelona si acum de un an ne-am mutat in Londra. Mi-e dor de parinti in fiecare zi, ma topesc de dorul lor si al bunicilor, insa constat ca de fiecare data cand ma duc in Romania, ma bucur 2 zile de tot si apoi vreau sa ma intorc la casa mea. Cand vine ziua plecarii, mi-e greu pana ajung la aeroport, insa cand sunt in avion si aud ca destinatia e Londra, mi se umple sufletuld e bucurie. Aici e universul meu acum, Romania e undeva in sufletul meu, dar nu as mai putea trai acolo pentru nimic in lume. E o diferenta de la cer la pamant, de civilizatie, de recunoastere a valorii umane, pornind de la respect pana la apreciere. Desi am avut o copilarie de vis, tara mea m-a dezamagit din multe puncte de vedere, si nu ma simt datoare cu nimic fata de ea.
Acum sunt aici, am un sot foarte un, o minunatie de fetita de un an si doua luni, Melissa, si viata mea e unde sunt ei.
Va pup
Idora spune:
Dupa 1 an si jumatate de stat in Suedia, acum m-am reintors pentru 6 luni acasa in Romania.Aici ma simt bine, mi-am reincarcat bateriile, mi-am revazut prietenii si familia,sunt alaturi de ei, aici simt ca traiesc,ma bucur de soare si de viata.Nici nu stiu cand au trecut 3 luni si jumatate si ma gandesc cu groaza la ziua in care trebuie sa ma intorc inapoi in Suedia, unde numaram zilele ca si soldatii care-si fac stagiul militar.
Are dreptate Simona27, fa o vizita intai si apoi hotaraste-te.Oricum lasa-ti o portita de scapare in caz ca....