Bebelusi de ianuarie-februarie 2004 (33)
Raspunsuri - Pagina 2
anda141 spune:
Buna dimineata, iar ne-am trezit cu noaptea-n cap!, a se intelege la ora 8. Iubitul lui mami s-a trezit putin speriat azi, cred ca a visat ceva ca suspina in somn si apoi s-a trezit plangand, dar l-a linistit mami imediat. Acum e vesem in leagan , chiuie de-mi sparge timpanele. Voi stiti cat de tare poate sa chiuie? Te scoate din casa, nu alta.
Roxana, bine ai venit! M-am gandit la tine!! Vezi ca a fost bine, iti faceai probeleme!! Avem copii cuminti, ce mai, toata lumea s-a simtit bine cu ei in concedii!!
Apropo de concedii , ma gandeam ca ai nostrii bebelusi s-au nascut cum nu se putea mai bine. In primul rand in perioada sarcinii nu am prins caldurile de vara cu burtica mare, am nascut iarna in spital si a fost cald si bine, nu vara cand era foarte foarte cald si nu era bine, si apoi dupa nastere iarna fiind am putut sta linistite in casa sa ne facem bine si noi si ei, care oricum erau prea mici sa iasa afara. Apoi am putut merge linistiti cu ei in concediu,fiind maricei si nu am pierdut nici o vara fara concedii , asa ca nu ne-au incurcat deloc. Si iarna ii va prinde mari si nu ne va mai fi asa frica sa nu raceasca.
Ioana, felicitari pentru performantele la bebei!! Ce baieti mari, cate pot sa faca!!
Adina, daca nu vrei nu te mai felicit, dar esti chiar o fata deosebita,cu grija si compasiunea pe care o ai fata de cei din jur ! ( Am mai citit si alte postari de-ale tale )
Emily, ti-as raspunde cat lapte bea Albert , dar el suge de la mami si nu il masor!!
Saphir, foarte frumoasa poezia si mult adevar contine!! Eu ma rog in fiecare seara, dar cateodata mai uit, nu stiu cum se face si imi aduc aminte dupa ceva timp si nu pot sa adorm pana nu ma ridic si ma rog. Si daca tot veni vorba, uitati un citat din Biblie care imi place si ma incurajeaza :
"Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi .
De aceea nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamantul si s-ar clatina muntii in inima marilor..." Psalmi 46,1.2
Monica si ALBERT EDUARD
(19 ianuarie 2004 )
http://community.webshots.com/user/monica1816
buli spune:
buna dimineata
eu nu stiu ce sa ma fac cu Matei
se trezeste noaptea pe la 3 cu un chef de joaca ... mama-mama
si mie mi-e somn, taica-su trebuie sa mearga la serviciu. ne tine asa cam pina pe la 5.
am incercat sa-l ignoram, dar nu se poate, chiuie din toti plaminii, daca ne jucam cu el e cel mai fericit, dar nu rezistam la joaca de la 3 la 5.
de multe ori nici nu ii e foame, e clar ca numai se joaca cu tzitzi.
ce sa ma fac????
Anca si Matei (1 ianuarie 2004)
Bebei de ianuarie - februarie 2004
si gasca MAO
Roxana_G spune:
Buna dimineata tuturor. O dimineata plina pentru suflet, va gasesc pline de sentimente frumoase si emotii. Ma bucur pentru asta, probabil voi avea alta atitudine in aventura poate prea pamanteana a cautarii unei bone. Saphir, m-am gandit sa ma duc sa ma rog pentru asta. Stiu sigur ca voi gasi ajutor. De cate ori am probleme, merg sa ma rog la biserica unde ne-am casatorit. Nu cred ca a fost data sa nu primesc un semn, un ajutor, o minune. Acum, spre rusinea mea, nu am mai trecut pe acolo de la botez. Probabil ca acolo voi gasi linistea si puterea sa rezolv problemele.
Tot la capitolul "realitatea mai putin placuta", ne asteapta azi vaccinul de 6 luni. Ma vad nevoita sa merg singurica cu Alexandra si nu stiu cum va fi pe drumul de intoarcere. Nu am ce face din pacate, nu am la cine sa apelez.
Astazi am cunoscut o posibila bona si tare ma rog sa gasim o solutie si poate sa ramana la noi. Dna este absolut minunata. Problema este ca are o familie dificila, neintelegatoare, care vor sa si lucreze insa sa fie si la dispozitia lor. In plus are o fetita de 5 ani jumatate pe care nu prea are cu cine sa o lase. Intentiona sa o aduca la o gradinita aproape de noi, insa o da peste cap programul de lucru de 11 ore de la noi. Ramane sa discute diseara cu sotul dansei si sa vada ce s-ar putea face. Diseara astept un telefon cu sufletul la gura.
Rox si BB Alexandra Maria (10.02.2004)
dadi_t spune:
Bonjurica si de la noi! Mai rarut, dar justificat.
Pe 23 a fost ziua mea, cred ca nu mai e nevoie sa spun cat am facut(Dady 68) tinand cont ca sunt printre veterane la acest capitol.
Asa.. de sambata trei ture de prieteni si tot atatea mese. Dar cel mai important este ca am prieteni ca vinul...(vechi si buni) si-i multumesc lui D-zeu pt. aceasta.
Darael, m-ai emotionat cu subiectul cu pricina ca m-a apucat plansul vreo 10 min. Am trecut prin experienta trista de a-mi pierde tatal la 26 de ani( pt. care am avut un cult) si inca sunt cu sufletul ferfelita de iminenta pierderii si a mamei mele cat de curand, desi sper din tot sufletul si ma rog la D-zeu si zi si noapte sa mi-o mai lase... mai am de invatat de la ea si am inca nevoie de sprijinul ei moral si fizic. Dupa moartea tatalui meu m-am simtit dezradacinata...cam asta a fost sentimentul, parca ramasesem orfana de tot si cu un gol imens in suflet.
Am o rugaminte la tine(vrei nu vrei te-am prins toate la cotitura)- am o rinita alergica cronica(7 ani) afectiune profesionala(lucrez cu benzen, toluen si xilen)La orice pala de curent, praf, aer rece si banuiesc ca si alti agenti alergogeni....nasul imi curge sau se infunda,aerul inhalat il simt fierbinte si mucoasa dureroasa(am inteles ca-i atrofica). As dori daca poti sa-mi recomanzi ceva naturist, dar si usor de administrat (ca-s cam puturoasa cand vine vorba de mine). Multumesc mult!
Emily-eu am avut panaritiu si dupa prima nastere si dupa cea de-a doua. Sase luni m-am chinuit cu degetele mari de la picioare. De curand am fost la un cabinet dermato la un ciubuc(repar microscoape)si cat am stat acolo am furat meserie....si am aplicat ce am auzit pe pielea mea. Si rezultatul...am scapat de panaritiu. Deci : inmoi f. bine degetul in apa fierbinte, cu o forfecuta de pielite sterilizata in flacara sau fiarta 30 min., te straduiesti si strangi din dinti, si tai coltul de unghie care te supara. Dupa care speli cu apa oxigenata si pui crema sau pudra de Baneocin. Eu am scapat din prima incercare, dar erau pacienti care au repatat manevra de 3-4 ori. Nu renunti pana nu tai f. bine coltul pacatos!
Referitor la laptic , in afara de san nu-i dau nimic dupa mese.
Adelmi, MAI VREM......
Mickyyy, incearca sa-i pui in piureul de legume putina lamaie si vezi cum merge. Distractie placuta in WE la botez. Si sa le traiasca gandacelul!
Adina- felicitari pt. avansare. Se vede ca ai inclinatii de lider...in curand ajungi si moderatoarea noastra pe forum. La mai mare!
Roxana, bine ati revenit. Sa va priiasca concediul cat mai mult. Doamne-ajuta ca n-ati patit nimic rau! Sanatate multa mamei tale si insanatosire cat mai grabnica.
Astazi facem si noi cu intarziere vaccinul de 6 luni.Tineti-ne pumnii!!!
Bibilutza sta in patru labe(adica in genunchi si palme) si se leagana fata-spate pana da in nas si iar o poneste de la capat. E dulcica foc. A inceput sa pape supita cu legumele pasate in ea(cartof, morcov si pastarnac) restul il arunc si binreinteles acrita cu lamaie. Miam-miam....
fetelor, lista e...tare incompleta. Incercati sa o reactualizati!
Pupici...ca am scris suficient pt. azi. Pe...later!
Tania cuAnduta(14sept'96)+ Bibi(14febr'04)
...si fam.Bugy
anda141 spune:
LA MULTI ANI, TANIA!!! Sa fii sanatoasa , sa ai parte numai de bucurii!!!!
Azi e ziua de nastere a mamei mele : LA MULTI ANI!! SI TE IUBIM!!! restul il spun direct!! Asa ca diseara o sa mergem la ea.
Roxana, succes la vaccin si la gasit bone!!! Cam cu cat se plateste o bona? Sunt curioasa, pentru ca nu prea stiu.
Anca, pai ce sa faci? Te joci cu el! E tare incomod, din pacate nu stiu ce solutie ar fi la varsta lor, ce sa le faci? Ne trebuie rabdare. Bine ca se joaca si nu plange.
Monica si ALBERT EDUARD
(19 ianuarie 2004 )
http://community.webshots.com/user/monica1816
anda141 spune:
Stiti pe cine nu am mai vazut demult pe aici? DanaEma, Caro, Didica , Ane2 care era mai activa. Mi-e dor de ele, poate mai apar.
Fetelor, daca mai cititi pe aici, mai opriti-va si pe la noi sa ne mai salutati!!!
Monica si ALBERT EDUARD
(19 ianuarie 2004 )
http://community.webshots.com/user/monica1816
buli spune:
La multi ani, Tania!!!
sa fii sanatoasa si voioasa
Monica, eu ma mai joc cu el, da' parca nu l-as incuraja in directia asta. ca doar noaptea e pentru somn, nu? ce, sintem huhurezi???
chiar nu stiu ce sa fac. dureaza de ceva vreme treaba asta. nu se intimpla in fiecare noapte, dar destul de des.
Anca si Matei (1 ianuarie 2004)
Bebei de ianuarie - februarie 2004
si gasca MAO
Roxana_G spune:
Monica, bonele costa cam 3.5-4 milioane pe program de 8 ore, in functie de atributii. De regula suma asta nu include decat ingrijire copil si menaj usor ptr copil. Ptr 10 ore se dau cel putin 5 milioane. Eu ofer 6 milioane pentru 11 ore.
Tania!
Rox si BB Alexandra Maria (10.02.2004)
Roxana_G spune:
Cum, lipseste Anita de la apel? O fi in concediu. Aveam eu numarul ei de telefon, daca nu stie nimic de ea o sun sa stiti.
Rox si BB Alexandra Maria (10.02.2004)
saphir spune:
`neata si de la noi.
DARAEL, multumesc tare tare mult.
Emilly, Amos papa aproximativ 240 ml lapte pe zi. Dimineata si seara. In timpul zilei, mai bea apa plata, dar nu mereu. Sanatate maxima la picior.
Anca, eu nu pot sa te sfatuiesc, pentru ca si cu Amos trec prin aceleasi momente. Aseara de ex. a adormit la 1.30 iar la 5.30 era treaz cu chef de joaca. Dar eu l-am pus pe picioare si l-am leganat cam jumate de ora, pana l-am ametit de cap si apoi a adormit.
Roxana, se spune ca biserica Sf. Anton din Bucuresti, care e undeva pe langa Hanul lui Manuc, este biserica facatoare de minuni. Eu zic sa incerci...
Tania, La multi ani fericiti alaturi de familia ta!
Andruska, si eu sper sa vad ziua de astazi, altfel
Fug ca ma striga "datoria".
Va pupam si o zi buna.
Saphir si Amos Daniel (26.02.04)
Bebelusi de ianuarie - februarie 2004
...si pozele noastre