despartire???
Raspunsuri - Pagina 2
Nordy spune:
Oprietena, aici nu e vorba sa renunte el sau ea la religie ci este vorba de copii, sa nu fie obligatii ci sa aleaga de bunavoie religia pe care o doresc.Intr-adevar la musulmani este mai complicat cu religie pentru ca in general barbatul musulman nu renunta la religie iar obligatoriu copii trec la religia lui (de fapt si nevasta)dar exista si exceptii iar una sunt eu.Tatal meu este musulman iar mama ordotoxa si asta nu i-a impiedicat sa se casatoreasca iar noi copiii daca ne-am nascut in Romania am fost botezati la biserica in religia ortodoxa si am ramas la aceasta religie deci se poate...dupa cum iti spuneam.Eu am invatat destul de multe lucruri si de la aceasta religie si nu toti sunt fanatici sa stii..
Iti urez bafta si sper din tot sufletul sa puteti ajunge la o intelegere in privinta asta.
jorjiana spune:
DODO, nu m-am gandit macar ca as iubi copiii nostri mai putin daca ar fi musulmani, insa cum as putea eu sa traiesc cu mine insami daca ar fi, fara macar de a avea dreptul ei insisi de a spune un singur cuvant cu privire la lucrul asta? Ma refer strict la cazul meu, nu ma intelege gresit. Religia islamica o inteleg, sunt departe de acei oameni care o condamna, o invinovatesc pentru unele lucruri care se intampla in lumea asta. Nu asta e problema. Problema e ca imi imaginez cum ar fi sa-ii spun EU, care cred in Hristos, copilului meu: “nu iti face cruce”. ..
E greu sa spun ; cutare sau cutare religie e adevarata. Mai bine e in felul urmator; cutare religie SE APROPIE mai mult de adevar (caci cum putem noi oamenii, ajunge la adevar?)
Eu consider ca este o sansa ca un om sa se convinga de Dumnezeu in religia crestina, pentru ca aici e o relatie in dublu sens cu Doamne-Doamne. El nu doar sta acolo sus, pe un tron, El se coboara pana la noi, se jertfeste pe Sine pentru om , doar-doar omul s-ar indrepta. Asta vreau sa inteleaga copilul meu, macar sa aibe acest drept, de a cunoaste aceasta latura. Libertatea este a lui, sufletul a lui Dumnezeu, eu ii dau viata. Liber, dar nu singur..Liber sa aleaga, dar netezindu-I-se drumul cautarii.
Cu privire la ca spui tu,CASANDRA, ai dreptate, trebuie respectata alegerea lui, desi este greu.
Si eu am cunoscut cupluri asemanatoare cu noi, au povesti diferite. Unii copii au fost crescuti musulmani, altii crestini dupa multe insistente ale mamei, unii destul de usor. Problema este diferita pentru fiecare caz in parte, in functie de barbat, sau de femeie. In cazul nostru, nu a putut nici unul calca peste credinta lui, si doamne fereste!, nu din mandrie.
Ceea ce nu intelege el este LIBERTATEA copilului de a-si spune cuvantul, de a intra el singur in rezonanta cu una din aceste doua religii. El spune despre copil ca este musulman numai prin simplul fapt ca el, tatal, este musulman. Ca si cand ar fi asa de usor sa obtii mantuirea. … Atunci cum ramane cu libertatea omului,???
PS:
Poate va vor placea cateva cuvinte pe care le-am gasit eu minunate. Le-a scris un musulman, si suna cam asa :
Din Khalil Gibran:
Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti. Puteti sa le dati dragostea, nu insa gandurile voastre , fiindca ei au gandurile lor. Le puteti gazdui trupul, dar nu si sufletul. Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care nu o puteti vizita nici chiar in vis. Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-I faceti asemenea voua, Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.
AlbaIulia spune:
Jorjiana,
Intr-o casnicie trebuie sa existe dialog si intelegere din parte ambelor parti, nu doar dintr-o parte. Vad ca tu esti dispusa sa consideri acest lucru si sa dai copiilor posibilitatea da s-ai alege religia, ceea ce e remarcabil. Nu acelasi lucru se poste spune si despre el, dupa ce a stat cu tine 10 ani, o tine mortis pe-a lui, fara a considera alte variante, mai ales ca nu vrea sa se intoarca la el in tara? Sincer, nu prea imi suna bine, el sufera si plinge dar sta de o groaza de timp intr-o tara crestina, tu esti crestina, dar cind e vorba de religia copiiilor nici vorba de discutii, cu toate ca poate acesti copii vor creste intr-o tara crestina si poate ca vor dori sa aiba aceasta religie. Mie aceasta persoana mi se pare cam egoista, scuza-ma dar asta e parerea mea.
AlbaIulia
casandra spune:
Eu sunt de acord cu modul in care tu te-ai gandit la cum sa va cresteti copiii.
In cazul vostru, amandoi sunteti foarte credinciosi, si asta e foarte frumos, dar fiecare are alta religie, iar credintele voastre desi aparent asemanatoare, sunt fundamental diferite. Eu cred ca intr-o casnicie cu soti de religie diferita, cel putin unul nu e prea convins de adevarul credintei sale, si acela renunta, eventual se converteste la religia celuilalt si creste copilul conform dorintelor celuilalt. Lucrurile se schimba cand amandoi traiesc adevarul credintei lor, tu crezi in Iisus, Dumnezeu cel viu, care s-a intrupat, pentru tine semnul crucii are o semnificatie pe care un musulman n-o poate intelege, decat teoretic cel mult, dar nu-i poate patrunde semnificatiile, nu poate fi alaturi de tine. Cum ai putea tu, ca mama, sa iti cresti copilul fara sa ii marturisesti credinta ta? Mi se pare asa ciudat mama si copilul cu credinte diferite, copilul crede in adevarul parintilor lui, dar cand acestia au alte valori, ce se intampla?
E dureros ca il iubesti, eu te sfatuiesc sa mergi la un preot, sa te spovedesti, eu zic ca preotul, prin taina spovedanie, iti va da sfaturi intelepte, pline de duh.
jorjiana spune:
Casandra, am mers la un preot, pentru ca aveam constiinta ca o rana deschisa. Mi-a spus cuvinte simple, dar acelea au fost singurele de care am avut nevoie. M-a indemnat sa sper, mi-a spus ca Dumnezeu este langa mine, si ca ma iubeste. A fost tot ce mi-am dorit sa aud, mi-a schimbat starea in care ma aflam, si am sperat. Am sperat sa-l fac pe om sa inteleaga. Dar am esuat. Si daca cuvintele mele nu au ajuns pana la el este pentru ca ii este frica de ele, se tine cu dintii de propria lui identitate, care intr-o tara crestina ramane islamul. Mi-a spus ca se fereste sa gandeasca cu inima, ca vrea sa gandeasca cu mintea. Lucru la care nu am avut replica. Cred ca nici tu nu ai. Si atunci am gandit si eu cu mintea, si am constatat ca exista o singura solutie, sa ne despartim.
Decizia e luata, dar semnele de intrebare sunt pentru nedumerirea din mine. M-am inselat cand am crezut ca ma iubeste? Si de ce nu a fost dragostea asta spre implinire? de ce nu ne-a fost data spre lupta, ci spre renuntare?
Mi-e teama de dragostea banala, calduta,de a nu fi implinirea omului de langa mine, mi-e teama ca nu voi mai simti la fel de puternic pentru nimeni. M-am schimbat, si mi-am pierdut naivitatea.
slakje spune:
Draga jorjiana pentru oamenii obisnuitzi ca si noi, pentru femeile obisnuite, iubirea nemasurata pentru un barbat, copii, familie, e si ea o cale spre Dumnezeu si spre viatza vesnica.
Nu totzi avem chemarea spre calugarie si de aceea bunul Dumnezeu ne-a dat iubirea.Iubirea omeneasca e una dintre caile spre Dumnezeu.
Ramane la alegerea ta.
Iubire si dragostea tot iubire si dragoste ramane indiferent daca copiii tai il vor numi pe Dumnezeu Allah sau Dumnezeu sau Iisus sau Budha.
Numai bine iti doresc!
Alina.
PS: Si multa iubire in continuare, nu renuntza la iubire daca ai gasit-o.
casandra spune:
Jorjiana, stii si tu ca nestiute sunt caile Domnului, poate Domnul ti l-a scos in cale ca sa iti puna la incercare credinta, sau poate numai ca sa iti ofere un prilej de autoanaliza, de a te descoperi pe tine. E minunat ca ai descoperit ca poti renunta la dragostea ta, dar nu si la Domnul Iisus. Ce sa zic, e fantastic, putini oameni sunt ata de puternici in credinta lor. Eu sunt sigura ca ai sa iti gasesti drumul in viata, esti un om puternic si drept, nu te abate de la credinta ta si totul va fi bine. Mi-a placut tare mult o replica din "Forest Gump" ca fiecare om are destinul sau, de care iti dai seama doar la sfarsitul vietii. Ai viata inainte, ai incredere in destinul tau. Dumnezeu sa te calauzeasca!
adivio spune:
Jorjiana, am citit toate postarile de pina acum si m-am hotarit cu greu sa-ti scriu, dar iata opinia mea(nu este in nici un caz un sfat): gindirea lui este suficient de obtuza ca sa te faca sa nu-ti mai para rau ca n-a fost sa fie. Daca el nu poate intelege ca Allah sau Dumnezeu inseamna doar o alta denumire data aceluiasi Dumnezeu al tuturor, daca el considera Coranul, in care de altfel este descris si Isus, mai presus de orice si daca el crede ca porunca " nu ucide" ( pentru ca dupa cum stii Coranul da voie ) este in van, atunci inseamna ca nici " iubirea" nu exista pentru el. Soarta ta numai Dumnezeu o stie, mergi inainte.
Adivio&Ioana-nazdravana
cipcipcip spune:
Mentionez ca eu nu sint credincioasa si deci s-ar putea sa vorbesc prostii, dar pun si eu o intrebare: nu pot fii copiii botezati in ambele religii?
Eu cunosc o familie "mixta", ea romanca si el algerian, poate ei nu sint atit de credinciosi ca voi, dar au botezat copii in ambele religii. Banuiesc ca e o varza de religii in casa lor , dar ei se iubesc si dupa cite stiu eu sint o familie fericita. Au 3 baieti care sint circumscrisi si botezati si crestin.
Mai pun o intrebare, cu riscul de a primii rosii-n cap, dar nu e rostul religiei acela de a face oamenii mai toleranti, de a-i apropia unul de celalalt? De ce nu puteti fi impreuna, tu cu crezul tau, el cu al lui, iar copiii cu ambele? De ce sa fie copiii de religia lui, nu o considera cumva mai buna decit a ta? De ce trebuie o religie sa o excluda pe cealalta?
Eu am tot respectul pentru oamenii credinciosi, indiferent de crezul lor, dar atunci cind religia desparte oamenii inloc sa-i uneasca mi se pare ca e o greseala fundamentala pe undeva. In cazul tau el mi se pare intolerant, deci tu ai fost dispusa sa accepti o cale de mijloc, dar el nu, deci ce spune asta despre el ca persoana? Concluzia o poti trage singura.
Daca am suparat pe cineva ignorati mesajul meu.
Anca Wish spune:
Jorjiana, numai un om care iubeste descrie iubirea asa cum o faci in randurile postate de tine care transmit atatea sentimente.
Dar cum ramane cu "iubirea le invinge pe toate"?
Poate are nevoie de un timp de gandire, poate despartirea il va convinge ca viata lui e alaturi de tine. Poate pana la urma se va ajunge la un compromis de ambele parti.
Lasa-l un pic. Nu-l cauta.
Dumnezeu e unu'. Cu totii ne inchinam LUI, dar botezul in ambele religii nu mi se pare o sotutzie.
Indiferent de mersul lucrurilor, eu iti doresc sa fii fericita si astept sa ne tii la curent cu ce ti se intampla.
Sanatate multa!
Zambeste ...maine poate fi mai rau!
anca...poate intr-o zi