Despre ultima oara cand vorbim cu cei dragi...
Raspunsuri - Pagina 2
aquariusrpro spune:
Roxana&Ruxandra
http://community.webshots.com/user/aquariusrpro
Dena spune:
Gabriel... repet si eu acelasi..."m-ai facut sa plang" si iti multumesc pt asta... e un memento ... viata asta aspra ne orbeste...
Pastreaza nr de telefon al prietenului tau si asteapta... poate un an...poate doi...lasa timp pt ca ranile parintilor prietenilor tai sa usture mai putin si apoi suna-i. Am trecut printr-o experienta similara, multi ani in urma, in studentie,iar mama fostului meu coleg de liceu,plecat prea tanar dintre noi, ne-a dezvaluit cata mangaiere ii aduce cineva care suna sau trece pe la ea special sa mai vorbeasca despre fiul ei, sa isi mai aminteasca, sa o intrebe ce nevoi mai are, daca poate sa o ajute cu ceva sau nu... dupa ani, ea capatase impacarea cu soarta, dar simtea nevoia sa isi umple singuratatea cumva... orice vizita a noastra o bucura...si simteam cum din inaltimi , fostul nostru coleg si prieten ne zambeste multumit cand o sunam sau o vizitam pe batrana lui mama.
Sa nu uiti sa ii cauti pe parintii lui... o data- de doua ori pe an.
M-au impresionat asa de mult simtamintele pe care le ai pt mama ta, maturitatea si responsabilitatea impletita cu o speciala sensibilitate cu care privesti si analizezi notiunea de mama si maternitate...
Esti un om deosebit... la telefonul urmator spune-i mamei tale ca cineva o felicita din suflet pt daruirea cu care si-a educat si si-format copilul...
D-zeu sa iti lumineze calea!
Denisa si bebica din burtica - 26 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi
CRIXIA spune:
E imposibil sa nu plangi cand afli de pierderea cuiva, pentru ca ceea ce ai aflat iti rascoleste durerea, chiar daca nu ai cunoscut persoana respectiva.
In timp ce citeam imi spuneam " mai bine nu citeam", apoi am regasit printre cuvintele tale "mama ", care m-a linistit. Nu stiu daca ma exprim intocmai a ceea ce simt, dar cazurile de acest gen, cel putin, pe mine ma fac sa uit de cotidian, sa inchid ochii si sa caut adanc in amintiri o ultima discutie cu mama mea, un sfat ce m-i la dat, un suras, o mangaiere, o voce. Gasesc greu pentru ca timpul imi adanceste amintirea si o face aproape de negasit uneori.
Pentru tine "mama " este acea persoana care te-a tinut in brate, a avut grija de tine pentru ca a vrut, nu cea care te-a suportat 2 saptamani. La 2 saptamani dupa nastere cred ca nici nu realiza ca are un copil, iar daca mai tarziu a facut-o, degeaba, caci o alta femeia, intre timp, si-a dat silinta sa ofere tot ce-i mai bun din ea pentru un sufletel parasit.
Respect-o si iubeste-o pe mama ta adoptiva, chiar daca au fost momente grele uneori, caci ea merita, acum la batranete, rasplata efortului ei, acela de a fi MAMA.
Alexia
si 
Cristina
CriXia
viorela hoff spune:
As vrea sa scriu si eu aici despre singura mea prietena Gilda.
Terminam liceul si ne pregateam de Bac.
Intr-o dupa-amiaza suna telefonul....la capatul firului era vocea disperata a unei colege care imi spune ca la morga unde lucra unchiul ei, a fost adusa o fata Gilda....
In clipa aceea, am simtit o lovitura puternica dupa ceafa, au inceput sa-mi sune urechile si ma gandeam pe fundalul acela zgomotos, ce gluma proasta!
Rpd am pus mana pe telefon si am sunat la Gilda.
"Alo, saru'mana tanti, vreau sa vorbesc cu Gilda"
"Gilda a murit".
Din clipa aceea, viata mea a luat o cu totul alta intorsatura.
Gilda a fost cea mai buna prietena si unica, soarele care ma facea sa zambesc, sa glumesc si sa privesc viata ca pe un desen animat.
Ea a fost "Flower Power", muzica Woodstock, libertati, aventura, prima tigara, blugi si fizica, matematica si carti bune, toate intr-o lume in care nu aveai voie sa fi liber!
Nu stiu nici pana in ziua de azi de ce s-a sinucis, dar a facut-o pe ascuns, fara sa aflu sau sa-mi dau seama, sa fiu linistitta in naivitatea mea, ca ne vom intalni ca de obicei, ca ne vom duce ca de obicei la orele de pregatire...pana intr-o zi cand a sunat telefonul.
Au trecut ani multi de atunci, nu am vorbit cu nimeni despre ea, poate cu mama, atunci....cand s-a intamplat.
Asa mi-e dor de ea cateodata, avea un ras cristalin si zicea ca de-aia fumeaza ca are vocea prea subtire, si trebuie sa aiba o voce mai serioasa......
Am visat-o doar odata, era pe un mal de rau, ma privea trista si tacuta, iar eu i-am spus plangand, ca nu pot sa vin...inca.
E greu fara ei, dar...viata merge inainte.
Cu simpatie, Vio
adi_edi spune:
Nu pot sa nu ma gindesc la bunica...
Nu cred ca trece o zi sa nu-mi aduc aminte de ea. O pomenesc mereu in rugaciunile mele seara, sa o odihneasca Dumnezeu. De cite ori ma gindesc la ea imi inchipui ca acum este ingerul meu pazitor, pentru ca asa a fost si pina a nu trece "dincolo".
Despre bunica, toti copiii ei spuneau ca a fost o mama "rea" in tinerete. Nu i-a sarutat, nu i-a mingiiat, nu i-a alintat... Dar sunt convinsa ca atunci cind dormeau cu totii, se ducea si inainte de a cadea de oboseala mai gasea puterea sa-i sarute pe frunte... N-a fost rea, cred ca a fost doar mai severa, nu numai cu proprii copii ci si cu ea insasi. Nu si-a permis sa fie altfel, a trebuit sa le fie si mama si tata, pentru ca bunicul a pierit pe front. Imi povestea ca au fost barbati care ar fi vrut sa o ia de nevasta, chiar si cu patru copii, insa in cine sa fi avut incredere ca-i va iubi ca un tata adevarat? Si atunci cum ramine cu "mama rea"?...
Nu-mi aduc aminte de nici o vacanta fara bunica. Nu avea telefon, si cind ajungeam la ea ii scinteiau ochii de bucurie. Dar nu era surprinsa niciodata: "Stiam ca veniti", spunea, "am visat azi-noapte"... Am fost nepoata ei preferata, pentru ca ea m-a crescut pina a venit vremea sa merg la scoala. Vecinele ei mi-au spus mai tirziu ca a plins dupa mine cum nu a plins dupa nici unul din copiii ei, cind au plecat la casele lor...
Nu am loc suficient sa scriu cit as vrea despre ea, cred ca as putea scrie un roman. Ceea ce ma framinta e ca nu am apucat sa-i spun cit o iubesc si ca ii multumesc pentru ca a fost bunica pe care orice copil si-ar fi dorit-o. A murit la doua saptamini dupa ce am venit in Canada si nu pot sa nu ma gindesc ca plecarea mea i-a grabit sfirsitul; stiam ca nu o s-o mai duca mult, insa nu m-am gindit nici o clipa cind am plecat ca va fi ultima oara cind o vad. Ai mei nici nu mi-au spus decit dupa inmormintare, se gindeau ca as fi luat primul avion... Cit s-au inselat! Nu as fi luat primul avion daca mi-ar fi spus "Azi a murit bunica" ci as fi luat primul avion daca, prin absurd, cineva mi-ar fi putut spune "Miine va muri bunica", da, as fi facut orice sa-i pot spune tot ce nu am apucat sa-i spun...
Dar poate ca in fiecare seara cind ma rog vine si ea si ingenuncheaza alaturi de mine, asa cum faceam pe vremuri...
Dena spune:
adi edi ???? Tu??? Abia dupa ce am terminat de citit mesajul cu ochii impaienjeniti de lacrimi si gandul la propria-mi bunica ce inca traieste uitata de toti intr-o zare de sat si careia nici eu nu am apucat sa ii spun ce mult inseamna pt mine... am ridicat privirea catre semnatarul mesajului si ... era adi edi... sensibila si delicata cum te stiu...
Adi sa stii ca bunica ta e fericita acolo sus... si te vede , te ocroteste si pe tine si pe Edisor... sa fii impacata, sa nu uiti din cand in cand sa imparti un pachetel pt sufletul ei la usa bisericii si sa aprinzi o lumanare... asta o multumeste enorm... stii cum sunt batranii cu obiceiurile...
Denisa si bebica din burtica - 26 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi
Dena spune:
Viorela Hoff e ft curios ce spui...asa bune prietene si nu ti-ai dat seama de hipersensibilitatea ei??? A fost vorba de depresie?? Mai erati inca in relatii apropiate cand s-a intamplat sau viata va dusese deja pe diferite drumuri?
Depresia de obicei nu trece neobservata... mai ales pt intimii victimei...
Imi pare rau pt tineretea prietenei tale....
Denisa si bebica din burtica - 26 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi
Findus spune:
De la un timp aveam visuri tot mai urite si dadeam vina pe faptul ca sunt gravida si ca probabil hormonii lucreaza.
Cind a ramas tata somer a inceput sa-mi mearga si mai rau. Am inteles foarte bine ce insemna asta pentru el.Fara servici, mama in pensie de boala, un frate la facultate. Visurile erau tot mai negre.
Am inceput sa sun tot mai des acasa, desi costa tare mult si bani nu prea aveam. Dar vroiam sa le aud vocea.
Intr-o zi am sunat si am vorbit cu mama, la urma zice ea , vrei sa ti-l dau si pe taica-tu ? Eu zic , las ca vorbesc cu el la sfirsitul saptaminii ca voi suna oricum de ziua lui frate-meu.
Peste doua nopti ma trezesc dimineata ingrozita de ce am visat. Le-am vazut pe geam pe mama si pe sora lui tata imbracate in negru si cum se bateau pentru un covor. Iar eu ma gandeam ca nu s-au inteles ele niciodata prea bine dar sa se bata pentru un covor, ma duc sa le spun asta. In drum pe scari ma intilnesc cu fratele meu care avea o rana la cap si zice, nu te baga ca o primesti si tu.
Primul gind a fost sa sun acasa dar m-am gindit, ai innebunit de-a binelea cu visurile tale.
Seara pe la 6 ne uitam la televizor cind suna telefonul. Un unchi de-al sotului zice catre mine, vezi ca taica-tu e rau , dar mai mult nu a putut sa-mi spuna. Am inchis si am facut numarul de acasa. Mi-a raspuns fratele meu , tata murise in noaptea aceea, infarct. Mai tirziu mi-au povestit ca nu au vrut sa-mi zica deloc.
L-au inmormintat doua zile mai tirziu in ziua in care fratele meu a implinit 23 de ani iar eu nu m-am putut duce la inmormintare ca eram asa departe si gravida in luna a saptea si nici nu i-am auzit vocea la telefon pentru ultima data.
Danelutza spune:
Am plins cind am citit mesajul tau Findus
Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, de moartea fratelui la numai 36 de ani. Ca si tine visam urit, ma ingrozeam de ceea ce vedeam in vis. Era iarna, un ianuarie geros in '96, auzeam noaptea tot felul de zgomote, ma trezeam si eu si mama speriate si speram ca era tabla de pe casa care facea zgomot din cauza vintului. Era intr-o joi, 11 ianuarie orele 14.00 cind mi-a telefonat cumnata mea ca fratele meu nu se simtea bine. I-am spus sa-l duca la spital, eu cu ce puteam sa-l ajut. Am plecat de la serviciu spre casa, era 5 dupa amiaza cind am ajuns, i-am spus mamei de telefonul primit. Am deschis televizorul, era un serial nu-mi amintesc cum se chema, stiu doar ca ma uitam la televizor doar cu ochii, dar un presentiment urit nu-mi dadea pace, am inceput sa pling gindindu-ma la fratiorul meu. Nu-mi amintesc bine, era 7 sau 8 seara, cind... aud un bocanit in usa, era fiica surorii mele cu prietenul. Incerca sa fie voioasa, dar inainte ca ea sa-mi spuna ceva, i-am spus "A murit Nelu, nu ?", am impietrit cind mi-a confirmat, dar problema cea mai mare era cum sa-i spun mamei. A deschis usa sa vada cine e, si in acel moment... am spus totul, nu eram pregatita sa-i spun pe departe ceea ce s-a intimplat. Mama nu spunea nimic, era inmarmurita, apoi a iesit in curte si a inceput sa tipe ca i-a murit baiatul...
Nu stiu cred ca va povestesc prea amanuntit, dar nu vad de lacrimi acum cind scriu, desi au trecut mai bine de opt ani. Fratele meu murise pentru ca a cazut pe scari. Un vecin l-a asezat in fata usii apartamentului fara sa anunte salvarea. In mintea mea a crescut un simbure de vinovatie pentru ca in acea zi am sunat foarte des acasa la el, si... cred ca se grabea sa ajunga acasa sa raspunda la telefon, si cine stie poate de asta a cazut pe scari... Cind i-au facut autopsia au vazut ca s-a lovit la cap si creierul era mort, deci nu se mai putea face nimic.
E foarte trist cind pierzi pe cineva drag.
gianina-alina spune:
eu nu pot sa nu-mi amintesc de bunica fara sa ma napadeasca un sentiment de lucru neterminat si de vinivatie.eram insarcinata , incepusem sa avem probleme si ea era la pat......mi-era greu sa o duc la baie, avem o burtica foarte mare , ea era grea si nu mai putea...o certam ca nu incearca mai mult ......s-a bucurat ENORM cind am nascut0o pe andreea ,a leganat-o ....apoi a devenit tot mai greu:nu se mai putea ridica din pat si ma ruga doar sama duc cu "fata" la ea sa o vada in fiecare zi(stateam in aceeasi curte).......
cind oo certam spunea doar atit"puiul meu sa stii ca eu te iert pentru ce spui acum".nu a vut niciodata copii(la infiat pe tatal meu)si eu eram soarele si lumea ei.....iar eu.....
asta este ce-a mai mare durere a mea legat de cei care nu sint printre noi.......nu am apucat in acea perioada sa-i spun ca mie draga tare ca-i multumesc pentru ca m-a crescut si ingrijit ca pe toti copii oe care si ia dorit din suflet dar nu ia avut......
nu mai pot sa scriu.
dar stiu sigur ca ea M-A IERTAT si acum este intr-adevar cea care ma vegheaza de undeva .....