bunici cu probleme

iar probleme... de parca nu ar fi destule belele in viata fiecaruia dintre noi, ne mai fac si parintii nostri unele
Da, dar sa va explic despre ce-i vorba. De cand ma stiu parintii mei s-au certat, da' niste certuri ingrozitoare, si niciodata nu s-au sfiit ca eram noi de fata (mai am o sora cu 6 ani mai mica). Cand era sa invat pt facultate aveam un singur gand: ajuta-ma Doamne sa iau sa plec sa nu cumva sa stau un an acasa sa invat! Am avut noroc si am luat din primul an, si chiar cu medie mare si unde am vrut eu. Va dati seama ce am tras numai sa nu cumva sa pic! Am plecat la Iasi dar povestea nu s-a terminat. De multe ori cand sunam sau chiar cand veneam in wk acasa iar se certau sau era o atmosfera tensionata. Vacantele mi se pareau o vesnicie. Si din cauza ca deja ma intalnisem cu sotul meu si eram departe de el, dar asta e cu totul alta problema Dupa ce ne-am casatorit deja , normal, ma duceam mai rar acasa, desi sunt doar 70 km, dar asta nu era suficient, pt ca si prin telefon se pot spune multe din ce se intampla in casa, si din pacate chiar s-au spus. Numai sotul meu stie prin ce treceam dupa vreun telefon din asta. Picatura care a umplut paharul a fost cand eu eram insarcinata in 3 luni si mama m-a sunat plangand de mama focului ca iar a fost scandal, iar stau unul intr-o parte si unul in alta, si... ma rog, tot tacamul. Atunci am spus, gata, "tu nu realizezi ca eu sunt insarcinata si ca pot avea probleme din cauza telefonului asta?" Poate am fost cam dura, dar dupa ce am inchis am inceput sa tremur toata si sa plang ca o proasta. Abia mai tarziu i-am reprosat. Mi-a parut rau apoi, dar in acelasi timp am pe cineva f important la care tb sa ma gandesc, copilul meu!!! De sanatatea mea de atunci depindea sanatatea lui, cel putin asa gandeam atunci si acum la fel. Imi dau seama ca nu are cu cine vorbi, ca vrea sa vorbeasca cu mine (de mama mea e vorba) dar eu cate mai pot duceMda... ieri intamplator am vorbit cu cineva din familie care mi-a spus ca iar s-a intamplat ceva. Deci nici 1500 km nu sunt suficienti. Acuma stau si ma intreb ce sa fac: pur si simplu nu am curajul sa pun mana pe telefon sa o sun unde sta acum, dar ma gandesc ca e singura si are nevoie de cineva. Pe de alta parte, cum as putea eu sa o ajut cand chiar eu am nevoie de liniste, ma enervez repede, sunt f sensibila din cauza oboselii si a faptului ca nu pot sa fac o pauza. Inainte de a pleca i-am propus sa vina sa stea la mine cu lunile, ca si Andra are nevoie de bunica si ea nu e genul soacrei, si nici nu o las sa fie ca daca eu consider ca tb facut intr-un fel (in discutiile cu ea, desigur) in casa mea asa se face! Nu las loc de discutii pt ca daca apar sunt greu de stapanit. Nu a vrut, a zis ca e departe si ca sor-mea e la facultate si are nevoie de ea. Sora-mea e la Bucuresti, acolo unde face ea are casa si masa asigurata, mama ii face o prajitura sau altceva 1 data pe luna. Asta pot si eu sa-i trimit ca n-am plecat pe alta planeta!! Ce sa va spun, de ieri am o piatra mare pe inima si nu stiu ce sa fac. Daca o sun iau asupra mea supararea ei, daca nu, ma gandesc ca e ca si cum as parasi-o! Cat am stat acasa il consideram doar pe taica-meu vinovat, dar acum imi dau seama ca intr-o relatie nu poate fi doar unul vinovat, fiecare are partea lui de vina. Si, ca sa fie meniul complet, am luat-o si eu pe cocoasa cat am stat acasa de nu m-am vazut, uneori chiar din cauza ca erau nervosi ca se certau, ca nu pot sa-mi inchipui ca un copil de gimnaziu , de ex., poate fi chiar asa de vinovat. Ar mai fi multe de spus, mai mult rele decat bune, dar ma opresc aici si trag un semnal de alarma tuturor celor care au copii si nu se mai inteleg cu sotul/sotia si revin la intrebarea care ma chinuie:Ce sa fac?? Voi ce ati face in locul meu? Astept cu sufletul la gura un raspuns de la voi. pa.pa.

tina

Bobita spune:

Si eu am trecut prin asa ceva, dar cu socrii.
Dupa casatorie am stat la ei vreo doi ani, cu noi mai stateau si cumnata cea mica (cu 1 an mai mica decit sotul meu - fratele ei) impreuna cu sotul.
Socrii se ceratu cam la 2-3 zile, si va spun drept aveam parca un sentiment de vinovatie, ca si cum se certau din cauza noastra.
A dat Domnul si ne-am mutat de la ei, dar degeaba, certurile continua.
Iar cel mai afectat este sotul, care nu stie cum sa-i impace.
Nu stiu de ce, dar cred ca ar fi bine pentru ei o perioada de despartire, cred ca ar realiza ce rau este fara celalalt.
Sa auzim de bine.

vinv

papadie spune:

Dä-i un telefon...n-o läsa cu senzatia cä e päräsitä!
Vorbeste cu amāndoi si īncearcä, pe cāt posibil sä īmpaci si capra si varza.
päpä



Nu conteazä ce-ai pierdut...Conteaza ce-ai cāstigat!

vilma spune:

Eu zic ca mai intai ar trebui sa-i ierti tu in sufletul tau, si mai apoi sa cauti o cale de reconciliere, poate chiar de re-apropiere cu mama si tatal tau.
(Iarta-mi sfatul tipic de psiholog cu ora, dar am simtit in mesajul tau prea multa "vrajba"...)

Cristina spune:

Eu zic sa incerci sa te gandesti la ale tale (copil+ barbat+ tu). Poate gresesc dar mai cunosc cazuri cand parintii sunt infiorator de egoisti si trec povara neimplinirilor personale pe umerii copiiilor. Asta este un gest aproape de neiertat la un parinte. Cu ce drept nu-si lasa copiii sa traiasca linistiti? Cu ce drept le otravesc fiecare clipa facandu-i partasi la nepotrivirea dintre ei, la tensiunile dintre ei? Pentru ca, orice copil (de orice varsta) isi doreste pace si armonie in jur. Nu, nu trebuie sa te simti vinovata. Numai pentru faptul ca probabil au ramas impreuna de dragul vostru trebuie sa-ti distrugi pacea si armonia personala? Cu ce pret au ramas impreuna: scandaluri, atmosfera tensionata, samd. Este un mediu in care poti sa traiesti? Se pare ca da pana in momentul in care ai de ales. Sa nu-mi spui ca toti anii astia nu te-au afectat psihic. Probabil ca esti mai nervoasa, mai sensibila, si multe altele. Deci, fara a te simti vinovata, ai o discutie cu mama ta. Explica-i daca poate sa inteleaga ( ma indoiesc, ti-am zis ca "mai cunosc..") ca ai nevoie sa-ti traiesti si tu viata, ca ai ales un alt drum. Lasa-i sa se descurce singuri, sa fii convinsa ca sunt amandoi la fel de vinovati de toate cate li se intampla. Nu incerca sa te erijezi in avocatul unuia sau altuia. Acest drum nu are nici un capat. Incearca sa pastrezi distanta de dragul familiei tale. Este greu, te simti vinovata, dar lasa-i sa se descurce singuri. Adica, spune-i transant oricaruia dintre ei cand incepe sa-ti povesteasca: "nu vreau sa te superi dar refuz sa discut subiectul asta. L-am discutat de mii de ori inainte si-mi face mult rau ". Daca iti vor binele, te vor intelege. Daca vor sa faca din tine "sacul de desertat tristetile si nervii" , te rog sa nu te superi, dar nu merita sa-ti faci atata sange rau pentru ei. Inseamna ca au dat gres in meseria de parinte

monica spune:

Tina,
Cu riscul de a parea mult prea dura, eu zic ca trebuie sa-i lashi īn pace sa-shi rezolve problemele. Daca mai e ceva de rezolvat, ca din cāte īnteleg situatia dureaza de mult prea multa vreme ca sa mai poata fi īndreptata....
Sincer, nu vreau sa mi-o iei īn nume de rau, dar parerea mea este ca nu este, sau nu MAI este problema ta!! Ai casa ta, familia ta, un copil de care va trebui sa ai grija! probabil īti iubeshti parintzii (sper sa ai puterea asta, pe care eu nu am avut-o niciodata!) dar eu cred ca ei nu mai sunt o prioritate acum.
Prin urmare, nu-ti mai amarā zilele ci problemele lor! Spune-le odata pentru totdeauna ca nu mai ai chef sa le asculti vaicarelile, sau ca pur shi simplu nu mai ai putere sa o faci, shi lasa-i sa se descurce singuri!!!!!
Spunea una din fete īntr-un alt mesaj zilele astea ca parintii fac copii pentru a-i iubi neconditionat! Nu crezi ca e adevarat? Da' ce iubire e asta cānd ei, īn loc sa te ajute cumva sa ai numai zile senine, te necajesc shi mai rau???
Eu am avut mult de suferit din cauza egoismului parintilor mei! Am reu**** sa pun punct īnainte de fi prea tārziu, shi acum ma felicit pentru asta! Hai sa-ti povestesc una din situatiile prin care am trecut eu (oarecum similara cu a ta). Era ziua mamei mele. O suma de ani destul de importanta. 50 de ani. Deshi eram "en froid" cu ea, mi-am calcat pe inima shi am mers la masa la ei. M-am purtat cāt am putut de frumos. Eram īnsarcinata īn luna a 8-a. Am stat cāteva ore bune zic eu, dar spre final, la desert, deja ma simteam obosita. In plus, eram sub tratament cu Duvadilan din cauza unor contractii rebele. Ei nu shtiau asta, asha cum n-au shtiut nimic despre sarcina, nashtere shi tot ce a tinut de copilul meu (pentru ca am impus un "embargo" total īn privinta asta). Ne-am cerut scuze, i-am urat din nou toate cele shi am plecat acasa, unde m-am īntins imediat īn pat! La nici un sfert de ora m-au sunat shi m-au facut albie de porci, ca puteam sa fac un efort, sa stau mai mult la ei, macar cānd face maica-mea 50 de ani!! ca doar o data face 50 de ani!! Atunci le-am zis ca bat cāmpii, ca consider ca mi-am facut datoria, ca ea o fi facut 50 de ani, da' o sa faca shi 51, shi 60, shi sa-i dea Domnu' sa faca multi de acum īnainte, da' io doar un copil fac shi sa ma lase dracului sa ma odihnesc, ca mai fac shi tratament shi n-am nevoie de balamucu' lor!! Shtii ce mi-a raspuns: "Da', odihneshte-te, ca asta ti-a placut tie īntotdeauna"?????????!!!!! De unde shi pāna unde?????!!!!!
Cum m-am simtit dupa nu ma īntreba! Tremuram toata de nervi shi abia m-am calmat. Nu-mi venea sa cred ca nu ma puteau scuti macar īn situatia īn care eram!!!!
In fine, ce am vrut de fapt sa spun, shi sper ca s-a īnteles: Tina, draga mea, vezi-ti de familia ta, de barbatul tau, de copilul tau, shi lasa-i īn pace! Parerea mea! Poate n-o fi cea mai buna......Eu ti-am vorbit prin prisma experientei traite de mine....

Cu drag,

Monica, mama lui Vladutz, nascut pe 7 mai 2001

Adela spune:

Da da sun-o!
Nu ti-ar place sa primesti un telefon de la fiica ta cand iti este greu? Eu asa gandesc....si cu atat mai mult cu cat ai repezit-o candva acum poate rascumperi greseala.... Sun-o si vei fi mai linistita.... chiar daca tu zici ca iei supararea asupra ta.

Dar ce-ar fi sa vorbesti cu cel care a suparat-o?
Numai bine!
Adela

Reliana spune:

Draga Tina,

chiar mi-ai luat-o īnainte, vroiam si eu sa va cer parerea cu asa ceva, la mine e vorba nu numai de certuri īn familie dar si legate de "financiar" care parca nu se mai termina si trebuie īnnoita toata casa, acum cānd eu am nevoie de liniste (voi naste īn Noiembrie). Ba trebuie una, ba alta si sincer mi-e capul plin de problemele lor, īmi trimit sms aproape zilnic(ceea ce normal nu se īntāmpla) si uite asa. Plus ca indiferent ce sfaturi le dau tot pe-a lor o tin, si eu ca si tine ma consum de nu mai am suflu. Ori, sincer, sotului meu nu-i convine faptul ca pe mine ma streseaza chestiile astea, si are si el dreptate AR TREBUI SA NE VEDEM MAI ĪNTĀi DE NOI SI APOI DE RESTUL!
Sun-o pe mama ta daca asta te va face sa te simti mai bine, dar sa stii ca nu vei face altceva decāt sa suferi si tu alaturi de ea, pentru ca ambii sunt maturi si ar trebui sa nu-si mai implice copii īn "noroiul" pe care si-l fac singuri din lipsa de alte activitati. Scuza-ma ca sunt atāt de dura, dar si eu sunt departe de ai mei, si stiu prin ce treci, dar suntem cu toatele alaturi de tine, si-ti tinem partea! Curaj si nu te lasa coplesita de chestiile astea, gāndeste-te īn primul rānd la tine si la bb!
Reliana

tinatache spune:

Nu i-am iertat Vilma, ai dreptate si sunt constienta de asta, dar cum as putea s-o fac?? Ce minune ar trebui sa se intample ca sa fac asta? Sa sterg amintirile? Sau prezentul? Cum??? Am incercat sa vorbesc cu ei de mii de ori, si eu si sor-mea, si nu numai noi, si rudele noastre ca amandoi au frati si surori. O data chiar a promis ca merge la terapie (tata) dar n-a fost. Amenintari cu divortul, la fel, cu zecile. Nimic, situatia e neschimbata. Motive? sumedienie: noi, banii, ce zic vecinii? etc. Am sa astept pana diseara si o sun. Da, la asta m-am gandit si eu, ca din 2 copii nici unul nu-i este aproape mamei mele. Sor-mea e la scoala si nici nu stiu daca stie ca ea suna rar acasa, iar eu... Sa fie si sotul meu acasa ca sa ma calmeze daca iar o iau razna si o sun, ca e greu sa fii singur. Multumesc mult pt pareri, nici nu va dati seama cat m-ati ajutat. Si mai astept, parerile nu sunt niciodata prea multe. pa.pa.

tina

Veve spune:

Toti avem parini,buni sau rai,cum ne-a fost norocul... parinti care totusi ne-au crescut si ne-au facut oameni;fiecare in felul lui,pt.ca oameni sunt si supusi greselii.Mi se pare un pacat in fata lui D-zeu sa-i parasim atunci cind e rindul nostru s-avem grija de ei.Cit am fost noi copii erau alte vremuri si alte mentalitati;noi avem norocul sa traim intr-o lume putin mai libera si mai emancipata.Eu nu zic sa-ti strici linistea si sa inchizi ochii la tot!insa ar trebui sa gasim cumva o cale de mijoc in care sa stie si ei ca ne pasa si suntem acolo pt.ei,dar in acelasi timp sa nu-i lasam sa ne invadeze cu problemele lor...Nu stiu cum ar fi posibil,da-i pacat sa nu-ncercam!
Tina draga,fa un efort si sun-o;e mare lucru pt.ea sa stie ca n-ai uitat-o;sunt sigura c-o sa gasesti puterea s-o asculti fara sa te enervezi;gindeste-te ca-i doar un simplu telefon si fii multumita ca "problema"e departe de tine si nu esti nevoita s-o suporti prea mult!Gindeste-te ca parintii sunt batrini;chiar daca noua nu ni se pare asta-i realitatea si nu poti sa stii cit timp vor mai fi printre noi;daruieste cit poti din sufletul tau acum,ca sa nu ai regrete mai tirziu...

Irina & Veve cea cumintzica foc!

iusti spune:

Tina,
Imi pare rau ca treci prin asta, dar dupa atita timp si
vazind ca orice ai incercat nu a dat roade ar trebui sa
fii mai detasata.
Faptul ca ei continua sa traiasca impreuna inseamna ceva,
inseamna ca ceva in adincul sufletului lor ii leaga,
chiar daca or fi doar amintirile.Presupun ca nu se cearta
in fiecare clipa si convietuiesc impreuna.
Parerea mea ar fi ca trebuie sa o suni pe mama ta
pentru a-i arata ca ii esti alaturi, dar incearca sa nu te
implici.Ai grija de ale tale!
Parintii nu ii alegem, dar cred ca ei nu au decit intentii
bune fata de copiii lor, chiar daca de multe ori viziunea lor
este mai ingusta si comportamentul nu ii ajuta.
iusti