Libertate acordata adolescentilor
Raspunsuri - Pagina 2
Dee-Dee spune:
Libertate, libertate....
Fetita mea are 12 ani si a terminat cls.v-a. Discutand noi ba de una, ba de alta, imi spune ca la ea in clasa sunt fetite care au deja prieteni cu care ies la plimbare (de mana!!!), sau merg la concertele de prin parcuri, si asta cu stiinta parintilor. Totusi...mie mi se pare cam devreme la varsta asta sa incurajezi copilul sa aiba o relatie care implica sentimente (in fond nu te plimbi de mana ca sa nu te pierzi. Si atunci revin cu intrebarea "libertate pana la ce limite?" Am discutat cu ea despre treaba asta si i-am spus ca mie mi se par usor caraghioase fetitele care se "cred mari" si se plimba cu baietii de mana.I-am explicat ca asa cum ei nu i-ar placxe sa ma vada colegii ei ca ma polimb cu trotineta prin parc, asa nu-mi place nici mie sa o vad de mana cu un baiat, ca orice varsta are "bucuriile" ei si nu trebuie sa ne grabim. Oare gresesc ?
E potrivit la varsta asta un prieten?
titisha spune:
Dee-Dee, din punctual meu de vedere nu gresesti de loc.
Acum ceva timp imi povestea si baiatul meu despre astfel de cupluri: 11-12 ani plimbari prin parc de mana, filme la Mall doar ei doi. Si sa stiti ca puiul meu ii admira, dar tot el mi-a spus ca ieseau afara fara voia parintilor, pe ascuns. Eu cred ca sunt extrem de putini parinti care ar incuraja o aftfel de prietenie.
Titisha
titisha spune:
Libertate, dar pana unde?? Mereu voi avea astfel de intrebari.
Poate pana cand copilul imi confirma ca pot avea incredere deplina in el??? Dar, eu nu pot avea incredere deplina in nimeni. Viata mi-a confirmat-o.
Sau pana cand imi confirma ca poate sa-si asume responsabilitatea faptelor sale???? Dar, este mult prea mult pentru un copil de 13 – 14 ani.
Pana atunci: libertate controlata, asa ca o sita cu gauri mai mari sau mai mici in functie de situatie, oferindu-i lui posibilitatea sa ia unele decizii.
Titisha
P.S. "Nu ii sufocati cu prea multa atentie sau dragoste si acordati-le libertate intr-o anumita masura. Dar nici nu ii lasati de capul lor, pentru ca atunci va fi mai rau" ---- Hai, Heaven, dezvolta subiectul, chiar invatam alaturi de voi! Poate reusim sa stabilim care este "libertatea intr-o anumita masura", variaza cu siguranta de la parinti, la parinti si de la nevoile fiecarui coplil.
Dee-Dee spune:
Titisha, ma bucur ca esti de acord cu mine. De multe ori mi-e frica sa nu fiu o mama absurda care nu intelege "problemele" varstei adolescentilor,si tocmai asta e motivul pentru care ma bucur ca am posibilitatea, prin intermediul acestui forum, sa aflu ce cred si alte mamici.
Dee-Dee spune:
Ce baiat frumos (si serios!) ai Titisha!
Sa-ti traiasca!
lai spune:
La 11-12 ani aveam un prieten, si este una din cele mai dragi amintiri ale mele. Eram atat de dulci, atat de frumosi, atat de inocenti. Ne scriam biletele in ore, ma conducea acasa de la scoala, am semnat un 'pact' (o inimioara si numele noastre pe o foaie de caiet de matematica 
), ne plimbam prin parc, dar nu de mana, si eu uneori sunam si anulam intalnirea pentru ca eram o prostuta prea emotionata 
, ne alegeam unul pe altul la jocuri pe care le jucam la diverse zile de nastere, imi aduc aminte ca jucam 'camera obscura', in care un baiat si o fata ramaneau singuri intr-o camera intunecata vreo 5 minute, si daca eram cu prietenul meu, ceea ce de obicei se aranja, dansam un 'blues', pentru ca de fata cu ceilalta colegi ne era rusine 
mergeam impreuna in tabere si dormeam in acelasi pat, dar nici macar nu ne atingeam, dormeam unul cu spatele la celalalt, imi ducea bagajele, profesorii stiau ca suntem un cuplu 
, parintii la fel, de altfel se cunosteau unii pe altii din prima zi de scoala din clasa I. Nu ii deranja, dimpotriva, priveau cu indulgenta si chiar incurajau relatia noastra.
Nu ne-am sarutat niciodata 'frantuzeste' (ma rog, ani mai tarziu, dar asta e alta poveste), eram doi copii rusinosi si atat de draguti.
´Relatia´ noastra nu ne-a impiedicat sa excelam la invatatura; el juca tenis si a ratat la un moment dat un turneu de tenis pentru ca a tinut mortis sa mearga intr-o tabara cu mine, in afara de asta nu-mi vine in minte nici un alt efect daunator.. Urmatoarea mea relatie care sa dureze mai mult de doua saptamani a venit abia la 16-17 ani. Cu primul meu prieten pastrez legatura si in ziua de azi, fiecare cu viata lui in alt coltisor de lume, dar am ramas prieteni si ne amintim cu drag de copilaria noastra.
Lai
descintec spune:
titisha, ce minune de baiat
...ascunde-i pozele pana nu da fii-mea de ele..ca e asa iubareata cum povesteste lai si io is tocmai mama de aia care va face sa va cruciti..deci, paziti-va 
D.
titisha spune:
descintec, daca nu s-or fi intilnit deja pe mirc, si alte chat-uri sau forumuri. Eu nu stiu cu cine se tot converseaza pe "clopotel.ro".
titisha
titisha spune:
Tot eu sunt, dar cu povesti despre el si noi..
Ei, hai ca nu sunt o scorpie… sa va povestesc din ale copilariei (a copilului) valuri ca sa va mai descretesc fruntile… haios, dulcel si inocent dar…
Prin clasa a III a, copilul pleca in cantonament cu tenisul, antrenamente, concursuri, munca nu gluma, ziceam eu. Cand se intoarce, indragostit lulea, nu alta. Cateva saptamini visator, nostagic, cand vesel, cand trist. Imi spunea: “Alexuta are un par fin, moale si miroase asa frumos!” Sa lesin nu alta. In tabara ei isi formasera o familie: ei doi erau sot si sotie, aveau socrii si copii. Antrenorii stiau si imi spuneau cat de dulcei erau…Biletele de ziua indragostitilor, inimioare desenate, dar a trecut usor asa cum a si aparut.
Ceva mai tirziu dupa alta tabara, dormea cu tricoul cu care era imbracat atunci cand dansase cu o fetita, si nu am avut voie sa-l spal….
Prin clasa a Va alta “idila”, o fetita mai mare dintr-a VI a. De ziua ei ne sfatuim noi doi ce cadou sa-i faca: un lantisor din argint, o gentuta… la care el cu gura pina la urechi: un sutien, ca iti spun si numarul. Din nou sa lesin nu alta.
Acum (clasa a VII a) ditamai “golanul” ii dau sa citesca “La Medeleni” el, dupa ce o rasfoieste si citeste cred printre randuri, lasa-ma mama cu astfel de povesti siropoase, n-am timp…
Dar, repet nu-l incurajez decat sa-mi spuna cat mai mult din ce il framata, incerc sa-l ascult, sa nu-l critic (asta este greu si uneori nu reusesc), si sa-i vorbesc asa pe “limba lui”.
Ce ma preocupa acum: anturajul.
Copilul poate fi tentat de teribilismul unora din gasca. De asta imi este cel mai frica: “spiritul de gasca”. Si mai am o vorba: "sa nu prinda gustul strazii" si sa umble teleleu ore in sir pe strada si prin parc numai ca sa aiba Bucurestiul oameni pe strazi.
Totul este sa-mi vorbeasca despre fiecare prieten si traznaile pe care le fac sau au de gand. Sa am timp sa-l ascult si sa pot sa-i raspunde cam ce ar vrea el sa auda, dar bine impletit cu pareri personale si sfaturi frumos ticluite.
Parerea mea, Titisha
Dee-Dee spune:
Titisha,
de "spiritul de gasca" mi-e frica si mie. Nu stiu in ce masura, la un moment dat, balanta va inclina inspre ceea ce o invatam noi, parintii, si nu inspre ceea ce invata din gasca.
Zilele trecute fata mea a venit suparata foc de la aniversarea unei prietene, fetita unor amici de-ai nostrii. Discutand cu ea despre ceea ce s-a intamplat, mi-a spus ca fetita gazda le-a spus celorlalti invitati (nu mai stiu exact in ce context)ca fata mea e o fraiera fiindca mai face (inca!) numai ceea ce mama si tata ii dau voie si nu a invatat sa ne minta spunand ca merge in alta parte sau cu alti prieteni decat cei pe care ii stim noi. De data asta copilul a fost sincer cu noi si ne-a spus ce discuta prietenii ei dar eu stiu pe viitor daca nu va ajunge sa fie "corupta"?
Apropos, si noi tot cu clopotel.ro avem belea. Mai nou am inventat niste defectiuni tehnice la modemul de internet si am intrat in pauza...Asta ar putea fi un alt subiect bun de discutat: libertatea pe internet...pana unde?