Despre iertare
Raspunsuri - Pagina 2
Adela99 spune:
"Iarta multe lucruri celorlalti; nu-ti ierta nimic tie."
Inteleg si eu cam ce vrea sa spuna, dar pe mine ma deranjeaza acel nimic. De ce trebuie sa fim chiar asa de exigenti cu noi insine? Chiar sa nu ne iertam noua insine nimic? Atunci cum sa mergem mai departe, vesnic nelinistiti si nemultumiti? Consider ca a nu-ti ierta nimic este o greseala.
Adela99 spune:
" Nici o razbunare nu este atat de completa ca iertarea."
Mi se pare un paradox, doar nu iert ca sa ma razbun, ci dimpotriva din moment ce iert nu doresc razbunare. Sau "iert" doar de dragul de a arata celuilalt cat sunt eu de superioara si in felul asta il fac sa se simta mai prejos si asta e razbunarea mea? Dar unde e in cazul asta iertarea?
Adela99 spune:
" Asa cum este ceva de iertat in toate, exista de asemenea si ceva de condamnat."
La fel si cu citatul asta: parerea mea e ca, inainte de a ierta poate ai condamnat. Cand te-ai hotarat sa ierti inseamna ca nu mai condamni, da, nu accepti ce a facut celalalt, poate nici nu uiti, dar nu mai condamni pentru ca ai iertat. Poate ca sunt pe aratura cu citatul asta, pentru ca spune "in toate", deci nu e un caz specific, dar pe de alta parte cand spun "in toate" ...
descintec spune:
quote:
Originally posted by Adela99
" Nici o razbunare nu este atat de completa ca iertarea."
Mi se pare un paradox, doar nu iert ca sa ma razbun, ci dimpotriva din moment ce iert nu doresc razbunare. Sau "iert" doar de dragul de a arata celuilalt cat sunt eu de superioara si in felul asta il fac sa se simta mai prejos si asta e razbunarea mea? Dar unde e in cazul asta iertarea?
iertarea te izbaveste, te elibereaza, razbunarea te condamna, devii tu insuti purtator de rau
D.
descintec spune:
quote:
Originally posted by Adela99
" Asa cum este ceva de iertat in toate, exista de asemenea si ceva de condamnat."
La fel si cu citatul asta: parerea mea e ca, inainte de a ierta poate ai condamnat. Cand te-ai hotarat sa ierti inseamna ca nu mai condamni, da, nu accepti ce a facut celalalt, poate nici nu uiti, dar nu mai condamni pentru ca ai iertat. Poate ca sunt pe aratura cu citatul asta, pentru ca spune "in toate", deci nu e un caz specific, dar pe de alta parte cand spun "in toate" ...
eu vad asa: depinde din ce unghi privim fapta condamnabila..pe care o putem condamna fiindca e rea prin definitie, sau, prin prisma iubrii sau a educatiei sau a intelegerii naturii umane sa o iertam..eu cred ca acestea sunt drumurile care duc la iertare: iubirea, intelegerea (empatia mai intra aici), educatia
D.
rachel owen spune:
Iubirea…Iertarea…
Iubirea este folosirea puterii de alegere date de Dumnezeu pentru a face ceea ce aste in interesul cel mai inalt al celeilalte persoane, fara a tine cont de sentimentele personale.
Iubirea inseamna iertare.
Daca exista o singura actiune iubitoare care trebuie sa raspunda fara a tine cont de simtaminte, aceasta este iertarea. Pentru ca atat de adesea noi nu ne simtim dispusi de a ierta.
Exista cateva lucruri care nu ne dau greutati in iertare. Cand bebelusul ne uda in brate, putem sa-l iertam. Cand fetita face din ziar confetti, putem ierta. Si putem ierta masina care a ramas fara benzina. Dar cand oameni care „ar trebui sa stie mai bine” sunt implicati, ne vine greu sa iertam. Si exista motive pentru aceasta.
Iertarea este o actiune care se opune total naturii nostre fundamentale. Prin natura nostra suntem egoisti; iertarea prin natura ei este neegoista. Numai ca iertarea este o parte esentiala a iubirii. Daca nu putem ierta, nu putem iubi.
„Dumnezeu sa te tina in palma mainii Sale, iar ingerii sa te indrume mereu.”
anda141 spune:
Pretul comuniunii este sa iubesti indeajuns.
Sa iubesti atat de mult incat sa ierti.
Sa iubesti atat de mult incat sa refuzi falsa iertare.
Sa iubesti atat de mult incat sa vindeci durerile trecutului prin pocainta, sa recunosti realitatile prezentului si sa reconstruiesti un legamant pentru viitor.
Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816
rachel owen spune:
Iertarea nu este incercarea de a nu te mai gandi la incident. Sa spui „Hai sa o lasam balta, hai s-o uitam”, fara a oferi baze pentru iertare, nu se rezolva problema. Este numai o ignorare temporara a problemei. Iertarea nu este indiferenta.
De asemenea, iertarea nu inseamna sa fii de acord cu greseala. Unii oameni atunci cand spun „Te iert”, de fapt vor sa spuna „Sunt de acord cu tine”, „Ceea ce ai facut nu e gresit”. Dar nu e cazul. Nu trebuie sa ne temem ca iertand pe cineva pentru ceea ce a facut inseamna ca suntem de acord cu greseala lui. Pur si simplu inseamna ca noi eliberam acea persoana de judecata noastra si ne eliberam pe noi insine de posibilitatea ca indignarea sa puna stapanire pe noi.
„Dumnezeu sa te tina in palma mainii Sale, iar ingerii sa te indrume mereu.”
anda141 spune:
Intr-o lume a comunicarii imperfecte, comunicarea este posibila numai prin intelegerea celorlalti.
Intr-o lume a instrainarii dureroase, comunicarea se realizeaza prin acceptarea celorlalti.
Intr-o lume a increderii pierdute, comunicarea este intretinuta prin iertare!!
A IERTA :
Trebuie sa existe dorinta "
- de a vedea cuvintele si gesturile celuilalt in adevarata lor pocainta;
- de a avea incredere in celalat riscand sa sufar iar si iar;
- de a fi deschis pentru o relatie intr-un mod desavarsit;
- de a risca o noua apropiere.
A PRIMI IERTAREA:
Trebuie sa existe dorinta :
- de a recunoaste pocainta sincera si de a alege schimbarea;
- de a avea incredere in atitudinea mea si de a risca iarasi sa fiu spontan si liber;
- de a fi iarasi deschis cu sinceritate si cu iubire;
- de a-ti fi apropiat fara frica;
Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816
rachel owen spune:
Cum putem experimenta definitia iertarii?
Putem ierta intr-un singur fel: parasind mandria noastra!
Ceea ce impiedica iertrea este mandria. Din aceasta cauza, mai ales in chestiuni sensibile, cand am fost loviti in interiorul nostru, nu putem ierta.
In familia mea de basnina (acasa la mama, cum se zice) nu am invatat sa ne cerem iertare. Era privita ca o injosire. Copiii invata cel mai bine din ceea ce vad la parintii lor. Ai mei au fast prea mandrii, unii cu altii si cu noi. M-am casatorit fara sa stiu sa iert sau sa stiu sa cer iertare. Dar am avut cel mai bun profesor din lume: pe sotul meu. Si am invatat toate astea din comportamentul lui. Care uneori mi se parea chiar deplasat. Sa ierti cand altul te inseala? Cand te raneste? Cand te vorbeste de rau? Da, spunea el, mereu. Trebuie sa iertam. Nu putem sa cred ca auzeam! Uneori eram eu furioasa pe oamenii care i-au facut lui rau, in timp ce el i-a iertat. Dar am invatat sa iert si eu. Si sa-mi cer iertare. Am invatat tot de al el, care isi cere iertare chiar daca nu poarta el vina, si ma face sa ma simt penibil ca eu, cea vinovata, nu mi-am putut recunoaste greseala, si el, nevinovat, renunta la mandria lui, pentru impacarea noastra si pace si armonie in relatie. Asa am invatat atat de multe despre iertare, am invatat ce este si ce aduca cu sine iertarea, dincolo de toate definitiile ei teoretice. Si am inteles de asemenea de ce este mandria considerata un pacat, atunci cand nu poti renunta la ea, si o punem mai presus de orice.
„Dumnezeu sa te tina in palma mainii Sale, iar ingerii sa te indrume mereu.”