Baietel 6 ani-sensibilitate exagerata
Baietel 6 ani-sensibilitate exagerata | Autor: GabrielaG
Ma confrunt de ceva timp cu o problema care m-a pus pe ganduri. Otto al meu (6 ani impliniti de o saptamana) este extrem de sensibil. Cum nu reuseste ceva, sau din greseala sa zicem ca l-a calcat pe taica-su pe picior si acesta a spus "au" el imediat reactioneaza ceva de genul:incepe sa planga si spune:"nu sunt bun de nimic", apoi se duce la colt si se aseaza cu mainile sus. Adica se pedepseste singur.
Pedeapsa asta se mai aplica la gradinita, eu niciodata nu am facut asa ceva si ma ingrozeste chestia asta. El e un baietel cuminte, linistit si cu mult bun simt. E uneori incapatanatm dar foarte rar. vorbeste frumos, isi cere scuze cand stie ca a gresit dar in ultimul timp se culpabilizeaza pt orice. Daca varu-sau de aceeasi varsta i-a spus "nu mai vreau sa fiu verisor cu tine" el imediat la colt, cu ochii in lacrimi, ca se duce la colt.
M-am gandit sa merg cu el la un psiholog (de fapt am si discutat cu cineva in domeniu), dar problema care se ridicae urmatoarea: merg la un psiholog de copii care stiu ca lucreaza in spital si are experienta mare cu copiii (e din generatia mai veche, e drept), sau la un cabinet particular care si-a facut reclama la gradi si spun ca ar avea tot felul de baterii de teste,( ma rog stiu ei cum se cheama)si experienta. As vrea sa corectez cumva chestia asta, pt ca sunt ferm convinsa caii va fi foarte greu la scoala si in viata mai tarziu.
In comportamentul lui ma recunosc un pic pe mine, dar m-am mai schimbat in ultimul timp (de cand sunt mamica)si eu spun ca in bine. Poate fi si genetic?
Plus ca relatiile dintre mine si sotul meu sunt foarte normale, deci nu ne certam, nu ridicam glasul, etc...
E drept ca sotul a fost mai mult plecat in ultimii 4 ani, se poate sa fie si din aceasta cauza?
In speranta ca ma veti lumina cat de cat, va multumesc mult,
Gabriela si baietii
PS. Otto are si un fratior mai mic de 1 ani si 9 luni, pe care il iubeste si cu care se comporta neasteptat de bine. e un pic gelos, cateodata si il inteleg.
Pupici si sanatate la puiutii vostri.
Raspunsuri
descintec spune:
Eu cred ca, in mare, ai cam punctat toate cauzele pentru care Otto e atat de sensibil. Mai putin cea genetica. Fiindca spui ca si tu erai asa, e posibil ca intr-o oarecare masura sa mai fii? sI el sa imite compartamentul tau, dar mai intens, asa cum fac copiii toate lucrurile? Daca da, ar trebui sa ii arati prin comportamentul tau ca esti sigura pe tine.
Se poate sa ii fi lipsit intr-o oarecare masura si tatal, daca a fost mult, mult timp plecat. De pe la doi, trei anisori copiii, baietii, au mare nevoie de el. El e modelul de autoritate si le creaza sentimentul de increde in sine.
Cum se poate corecta. Ii poti crea sentimetul de incedere in sine prin laude, incurajari si mai ales prin minimalizarea greselilor (o greseala nu e NICIODATA o catastrofa, e o greseala care i se intampla oricui). Invata-l sa spuna ce il supara si mai ales, fiti voi un model de incredere in sine. Incearca si un sport. Ii caleste fizic si psihic, dar trebuie sa existe oarecare perseverenta.
D.
OtiliaLia spune:
Absolut de acord cu descantec, dar as mai adauga... oare nu este o problema datorata gradinitei ?
Gabriela, eu iti recomand ideea cu psihologul cu experienta de la spital, care ar putea descoperi care este problema de fapt. Publicitatea celor de la gradinita poate fi doar de "ochii lumii", iar psihologul cu experienta probabil nu are nevoie de "teste" ca sa se lamureasca.
O sensibilitate exagerata nu cred ca poate fi ceva "pur genetic".
GabrielaG spune:
La chestia cu sportul ma gandesc demult. E drept ca ma gandeam la tenis de camp, dar nu e prea sportiv de felul lui. Daca merge mai mult sau alearga spune ca e obosit...si el nu poate fugi.
Multmumesc mult. Am vorbit azi cu educatoarea mai in varsta (o doamna deosebita)si mi-a spus ca nu nimic anormal. Ca totusi cer prea multe de la el, sa se comporte frumos, ca un adult. Ca trebuie sa-l incurajez mai mul, sa-l laud...of si daca nu l-as lauda tot timpul si aprecia. Si in fiecare zi ii spun ca-l iubesc, ca sa nu uite.
La o stare de asta de suparare imi zice: Adio mama, adio mobile, etc...iar zilele trecute cica isi face bagajele a plece ca el nu e bun de nimic. Oricum ma doare sufletul sa-l vad asa...
Pupici si va multmumesc inca o data. Va mai tin la curent,
Gabriela si baietii
elena_ltd spune:
Gabriela, subscriu in totalitate la ce au spus fetele mai sus. Mai adaug si eu o presupunere. Cerceteaza si vezi daca nu cumva ceea ce face el a devenit deja o metoda sigura de a se asigura de portia de atentie. Nu neaparat ca ar duce lipsa de aceasta, ci pur si simplu de a se face remarcat fara sa fie nevoie de alte eforturi. Poate a vazut ca este iertat mai usor la gradinita cand se autopedepseste, tu sari imediat sa-l consolezi, te emotioneaza, te ingrijoreaza etc.
E clar ca de undeva a pornit chestia asta si te inteleg perfect ca te-a pus pe ganduri. Sunt sigura ca o vei rezolva. Si eu tot pentru psihologul din spital as opta. Sunt multe cabinete de specialitate, pot afla si eu niste adrese in caz ca vrei si alte variante, desi probabil ca tu ai verificat deja optiunile.
Succes mult!
Elena, mama Oanei si a lui bb Mihai
descintec spune:
quote:
Originally posted by GabrielaG
Am vorbit azi cu educatoarea mai in varsta (o doamna deosebita)si mi-a spus ca nu nimic anormal. Ca totusi cer prea multe de la el, sa se comporte frumos, ca un adult. Ca trebuie sa-l incurajez mai mul, sa-l laud...of si daca nu l-as lauda tot timpul si aprecia. Si in fiecare zi ii spun ca-l iubesc, ca sa nu uite.
Gabriela, mi-a trecut prin cap ca ar putea fi si de la faptul ca ceri prea mult de la el, dar cum nu pomeneai nimic despre asta, n-as fi vrut sa dau cu bota in balta. Sa-ti spun de ce m-am gandit la asta. Fetita unei prietene, clasa intai, o fetita tare isteata. Parintii divortati de vreo trei ani. Cred (eu asa cred, maica-sa zice ca nu), cred ca fetita se simte pe undeva vinovata de divort, de faptul ca tatal nu mai e cu ele. Si acum ca e in clasa intai, taica-su, cand i-a vazut vreo cateva calificative (numai in caiet, nu in catalaog!!) de B a luat-o cu Vai, Ina, dar cum se poate, tu, o fetita ATAT de desteapta! In plus, a luat-o pe mama (de fata cu fetita) la trei-pazeste ca sigur nu se ocupa destul de odrasla, ca ea poate mai mult. Din momentul ala fetita, cand merge la scoala e terorizata, varsa de trei ori pana sa ajunga in clasa, are tot felul de reactii disproportionate (la o dictare nu putea sa isi desfaca fermoarul penarului, si de frica s-a pus pe un plans de nu o mai putea opri nimeni. Si asta fara sa o fi grabit invatatoarea, sa-i fi facut vreo observatie). Doamne fereste sa indraznesti sa o mustri pentru ceva, ca imediat plinge pana varsa. Odata era la masa cu copiii mei si a rasturnat o cana cu lapte. S-a dat jos tremurand si s-a ascuns in camera, plangand in hohote. I se pare o catastrofa sa nu fie perfecta. Si totul porneste de la faptul ca are impresia ca nu a fost destul de buna pt tatal ei.
Sunt convinsa ca in cazul lui Otto nu e nici pe departe asa grav. Dar totusi, cred ca e o greseala sa nu lasi copilul sa indrazneasca sa greseasca. Spui ca il lauzi si il apreciezi mereu. E ok daca nu ii creezi sentimentul ca trebuie sa iti indeplineasca laudele, asteptarile. Mie mult mai important decat sa faca totul perfect, sa fie perfecti, mi se pare faptul de a progresa consecvent, chiar daca prin multe poticneli. Si sportul, pe langa altele, ii invata ca sunt altii mai buni ca ei, ca avem limite, ca ne putem depasi limitele. Dar pe ale noastre, nu performantele celorlalti.
Apropo de sport, eu as propune un sport de echipa, in tenis esti cam singuratic. Plus ca e un sport "de elita"
, deci creeaza exact sentimentul ca daca il practici, esti printre "alesi". Si nu te lasa intimidata de faptul ca se vaieta ca nu-i place miscarea, ca oboseste. Asa faceau si ai mei, dar am fost de neclintit. Nu-i cultiva neincrederile, puteti chiar sa radeti impreuna de ele, sa le declarati razboi. Ceea ce am scris eu e punctul de vedere al unei mamici, nu al unui psiholog. E ok sa discuti cu noi ca sa te lamureti, linisteti. Dar daca simti ca e cazul, sa mergeti la psiholog.
D.
dori spune:
Gabriela, am si eu o fata care a implinit 6 ani saptamana trecuta si un baiat de 1 an si opt luni. Si la noi e cam asa: Ioanei ii cer tot timpul sa faca ceva sau sa nu faca ceva - lui Matei nu ii cer aproape niciodata sa face ceva, pe Ioana o cert foarte des, pe Matei apropape niciodata. Asa ca desi Ioana isi iubeste fratele, de multe ori sufera.
Ma gandesc ca si la voi situatia poate fi asemanatoare, si ca Otto a simtit ca de la el ai mai multe pretentii - lucru normal de altfel, dar poate s-a simtit nedreptatit, sau mai putin iubit sau ca nu poate sa fie la nivelul la care iti doresti tu sa fie.
Daca face o greseala, incearca sa radeti impreuna de situatie, sa simta ca nu este un capat de tara daca a calcat pe cineva pe picior.
Cand este cu varul lui sau alt copil incearca sa ii faci sa joace ceva sau sa faca ceva la care Otto este foarte bun - si cand ramane singur explicai ce bine a jucat pentru varsta lui si ce mandra esti de el.
Sunt doar parerile mele, nu stiu daca te ajuta cu ceva. Oricum, daca am putea sa facem o medie intre comportamentul lui Otto si comportamentul fetei mele, poate am fi amandoua multumite. Pentru ca fata mea nu se simte niciodata vinovata de ceva si are o parere exceptionala despre tot ce face - si tare ma mai enerveaza.
tinatache spune:
quote:
Originally posted by dori
Pentru ca fata mea nu se simte niciodata vinovata de ceva si are o parere exceptionala despre tot ce face - si tare ma mai enerveaza.
dori
hai ma dori, chiar asa? :))) Lasa ca o sa creasca acusi Matei si sa vezi atunci razboaie si am vaga senzatie ca Ioana o s-o cam besteleasca cu fratiorul ei mai mic, ca el e baiat. Scuze, Gabriela, dar nu m-am putut abtine:)
Cristina
karmen spune:
Gabriela, baiatul tau a fost asa sensibil din totdeauna, sau l-a apucat asa brusc? Trebuie vazut daca a fost vreun eveniment care i-a indus aceasta neincredere in sine. Si faptul ca tatal lui a lipsit o vreme e semnificativ. Fetele au spus bine. Oricum daca devine o problema serioasa e bine sa mergi la un psiholog pentru a analiza cazul mai detaliat. Ai putea sa-i propui sa reprezinte prin desen familia lui sau sa se deseneze pe sine. Pot fi foarte semnificative aceste desene, mai ales daca se deseneaza mic, intr-un colt al paginii e clar ca sufera de culpabilizare si neincredere in sine.
O activitate care l-ar interesa cat de cat e o idee f. buna. Ar avea ocazia sa ajunga la un rezultat de care sa fie multumit. Astept vesti.
Carmen
GabrielaG spune:
Cam dintotdeauna a fost asa sensibil si plangacios. Asta vara dupa ce am stat mai mult cu verisorul lui(care totdeauna are ultimul cuvant si toate sunt asa cum zice el), am reusit sa-l invat sa nu mai planga, sa riposteze cumva, adica sa raspunda ca nu-i pasa si sa nu mai cedeze asa usor.
E drept ca a suferit pt ca a plecat tati, si cred ca in sinea lui crede ca a avut o legatura cu plecarea asta. E drept ca ultima plecare a fost de 6 luni(cea mai lunga) si in timpul acesta, cam dupa 2 luni ne-am dus noi la tati, in Fr si am tat vreo 3 saptamani.(pt Otto a fost raiul pe pamant pt ca vizitat f. multa magazine cu jucarii si am fost zilnic la locurile de joaca special amenajate prin parcuri).
Gandindu-ma bine, el incearca cumva sa fie bagat in seama de tati, sa fie laudat, etc...dar tot timpul sotul cat a putut s-a implicat cu el in constructia de lego(cu Harry Potter, preferatul lui), in vizionarea unor filme pt copii, apoi si alte activitati casnice ca sa spun asa. Vrea cumva sa ajunga la nivelul lui tati, nu prea reusesc eu sa-mi explic ce o fi in capusorul lui.
Cat despre desenat a fost pus sa deseneze familia de o colega de-a mea(care e si psiholog) si ne-a facut pe toti 4, unii langa altii (acum m-am uitat mai bine, intr-un desen suntem 4 personaje intregi si inca un cap, iar in celalalt sunt 4, dar 2 mai mari intr-o parte si altele 2 mai mici in cealalta parte; nu e distanta f. mare intre ele, dar este. Si 2 capete au parul rosu si 2 albastru-astea erau culorile pe care le aveam la dispozitie-desi sunt 3 "barbati" in familie.
Si tot acum mi-am dat seama ca dupa ce tati a venit inapoi definitiv si a trebuit sa plece intr-o zi la Bucuresti, a spus":tati a plecat iar ijn FR?" iar intr-o seara cand era la un vecin la fel, a crezut ca a plecat iar.
Oricum va multmumesc foarte mult pt raspunsurile voastre, m-au ajutat mult sa ma elucidez.
Si acum ca o gluma: la intrebare sotului daca "vrei sa mai plece tati in Franta?", Otto raspunde:"nu...dar ne mai trebuie cateva castele din colectia cu Harry Potter"(el a vazut ca numai acolo erau pe rafturi la magazine).
Pupici si sanatate la puiutii vostri,
Gabriela si baietii
descintec spune:
Gabriela, a dat Cici un link spre un articol interesant, poate vrei sa il citesti.
http://www.inoan-press.com/para/c/c042.html
Si poate te intereseaza discutiile pe marginea articolului:
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=26826
D.