EA DA, EL NU.
Raspunsuri - Pagina 2
roxana1974 spune:
Nu vreau sa dezbatem iara problema avortului aici
, vreau sa-i dea cineva linku' ala si sa-l arate prietenului/sotului cred cu tarie ca se va cutremura. Daca alta solutie nu are sa-l convinga, asta cred ca da rezultate si daca nu, e caz pierdut adica minte incuiata, incuiata!!
Andreutza spune:
La varsta lor, daca ea isi doreste copilul este cel mai important. Discutand in timpul celor 9 luni cu el, implicandu-l in viata micutului inca de la inceput, poate va ceda. Nu e posibil sa simti copilul tau miscand in burtica femeii iubite si sa nu-ti tresalte sufletul de bucurie. Dragostea lor poate a insamnat mai mult decat atat! Si daca are si sustinerea familiei... Este f important! Miza este mare si cred ca merita sa incerce sa-si aduca visul pe lume.
Cu drag,
oz spune:
Avortul este o crima, cu atat mai mizerabila cu cat ea isi doreste copilul si il omoara pentru ca 'domnia-sa' sa poata sa-si vada de viata linistit. Intrebarea se pune in situatia de fata: va putea ea sa-l ierte vreodata ca a impins-o/santajat-o sa faca asta? Daca ea pastreaza copilul poate el va face figuri la inceput, poate o va parasi de tot, sau poate va incepe sa iubeasca si sa doreasca acest copil. Daca face avort ca sa-l pastreze pe el, dragostea se va transforma intr-o ura plina de regrete, pentru ca nici un barbat nu face cat unghia copilului tau.
filofteia spune:
Am sa-ti spun povestea mea, iar concluziile le poti trage singura...cu prietena ta.
Aveam 30 de ani si-mi doream disperata un copil... cu sotul meu... care nici nu vroia sa auda.
Dupa multe parlamentari am luat singura hotararea de a intrerupe anticonceptionalele... am sperat ca in doua luni (cat trebuie evitat sa ramai insarcinata) sa-l conving ca este momentul. Nu a fost asa... chiar era rau... ajunsese sa se fereasca sa facem dragoste. Despre mine ce sa va spun nici nu vroiam sa-l mint... Nu va mai spun de cat am plans si m-am rugat de el...Chiar i-am promis ca ma voi ocupa singura de toate.
Si a venit momentul...Am fost la un sfarsit de saptamana la Busteni... totul romantic... frumos... nu a rezistat tentatiei... si am ramas... cu Adi.
Dupa 6 saptamani am fost la doctor... aveam in burtica un bebe de 6 saptamani. I-am spus... de ce? Sa nu cumva sa spuna mai tarziu ca i-am spus dupa ce nu mai era nimic de facut.
Il vad si acum cand mi-a spus... "Tu vrei sa pastrezi copilul asta?" Da, am raspuns. Apoi am mai avut un ... pas... cand am aflat sexul... in 5 luni se obisnuise cu ideea, dar vroia un baiat. Si iar mi-am spus ... trebuie sa stim cat mai repede, daca va fi fata sa se obisnuiasca cu ideea... dar a fost baiat.
Si am nascut. Nu mi-am putut niciodata imagina cum se va schimba sotul meu.... Este viata lui... ii canta, se joaca cu el... il scoate la plimbare... si chiar ma face iresponsabila ca i se pare ca nu i-am dat sa manace cand trebuia... Acum Adi are trei ani... si cand am deschis vorba despre al II - lea nu a mai fost asa reticent. Mai avem cate ceva de rezolvat, dar peste un an...
Sanatate multa si sarcina usoara.
anemona spune:
Sa se uite la filmul <Noua luni> cu Hugh Grant!
Nu as renunta niciodata la copilul meu pentru ca cel cu care l-am facut "nu e pregatit". Cred ca este o persoana egoista sau cel putin total imatura la 29 de ani, ca sa invoce un astfel de motiv.
Mult succes prietenei tale in luarea unei decizii intelepte. Sa-si asculte inima!
Adela99 spune:
Faptul e implinit, e raspunderea amandorura si a fost si cand au conceput copilul. Daca el nu se simtea pregatit trebuia sa ia masurile de rigoare pentru a nu ajunge in situatia asta. Si spun asta, nu pentru ca sant impotriva avortului, ci pentru ca o pereche care a convietuit impreuna timp de 9 ani, ar trebui sa discute subiectul acesta inainte de a se pune in situatie. Daca ea vrea sa respecte si parerea lui.... deci poate sa-i spuna ca faptul e implinit si acum urmeaza raspunderea. Adultii obisnuiesc sa fie constienti de consecinte si o consecinta a actului sexual fara anticonceptionale, fie ele tablete, prezervative, samd e riscul/sansa de a astepta un copil. Eu cred ca se va rezolva totul cu bine. Poate el n-a fost pregatit pentru vestea asta, dar va accepta cu siguranta un copil in viata lor. Spui ca se inteleg binisor... hotararea pe care o au in fata ii va face sa se inteleaga mai bine sau mai rau. Le doresc fericire.
P.S. Nu cred ca ar trebui sa inceapa cu a ii arata filmul acela
"Un om nehotarat ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adica in situatia de a vedea ca este intr-adevar o fiinta libera. Un om hotarat este lipsit de acest neajuns."
Lucian Blaga
anda141 spune:
chestia asta cu "nu sunt pregatit" , eu cred ca e doar un pretext. Daca nu epregatit la 29 de ani, atunci , cand? Sau ce pregatire ii trebuie lui? Adevarul este ca noi niciodata nu suntem pregatiti, totdeauna ne mai trebuie cate ceva , dar daca tot a venit eu l-as pastra in ciuda tuturor inconvenientelor, mai ales a faptului ca el nu e pregatit, parca ar face el mare lucru.Numai gura e de ei....
Monica si bebe Albert ( 2 luni)
http://community.webshots.com/user/monica1816
tinatache spune:
eu nu cred ca e egoist sau nepregatit, ci pur si simplu e speriat. Da' speriat cu adevarat! Si nu e ceva anormal, la urma urmei nu e tocmai simplu sa cresti un copil. Asta dovedeste ca e responsabil, ca stie la ce se angajeaza dar nu are incredere in el ca va face fata. Problema e ca, probabil, nu a vazut decat partea grea a lucrurilor: pampersi de schimbat, urlete, biberoane, suzete, nopti nedormite. Si sunt si din astea din plin, tb sa recunoastem.
Si ca sa intelegeti de ce gandesc asa: sotul meu inainte de a avea copiii , cand vedea un bebe spunea: "uite-l, acuma incepe sa urle, uite, acuma acuma, stai putin ca incepe sa urle":)) Si bineinteles ca la el orice copil plangea, ca doar si el era stresat de nu mai putea. Cand am ramas insarcinata n-a zis decat" mama, sa vezi ce ne urla asta la cap". Am avut "norocul" de un copil care a urlat primele 5 luni de am zis ca il dau, da' cine mi-l ia?? Ma rog, revenind: cred ca tinerei gravidute ii trebuie tact, muuult tact. Sa mearga in parc unde sunt copilasi, eventual sa vada si pe la rude sau prieteni copilasi dragalasi. Sa vad ca nu-i chiar asa o grozavenie si dupa ce mai cresc un pic e chiar o placere sa te joci cu ei, sa "discuti" s.a.m.d. Nu intodeauna discutiile transante de genul "vrei, bine, nu, du-te si gata" sunt cele mai potrivite. Pot sa pun mana-n foc ca se va indragosti de puiut si daca a plecat, va reveni, iar daca a ramas... va ramane in continuare.
Saricna usoara prietenei tale!
Un Paste Fericit! 
Cristina
mihaiS spune:
Am fost in aceiasi situatie, ingrozitor de speriat. Motivul e ca nu ma simteam suficient de matur sa educ un copil. Nici acum nu sunt, si in casa tot eu sunt sperietoarea. Incet, incet, totul vine de la sine. Crede cineva ca e pregatit, sau ca le stie pe toate? Are cineva un test pentru asta? Eu cred ca daca are bunavointa se va descurca. Daca nu e pregatit acum atunci cand va fi? Nu e mare lucru de invatat, multe vin de la sine.
Eu cred ca acum ma descurc. Despre biberoane oricum nu va sti nimic pana nu pune mana pe ele sa le sterilizeze si sa pregateasca laptele sau sucul. Cu cat mai tarziu cu atat mai greu se schimba obiceiurile.
bibi spune:
Acum sa ma iertati, poate nu am citit cu atentie raspunsurile voastre sau poate n-am inteles cum trebuie problema.
In mod evident nu sunt pentru avort, desi din pacate in tineretea mea am facut si eu o intrerupere de sarcina.
Nu pot sa uit insa ca eu, la randul meu, am un fiu si un frate.
Nu mi-ar placea sub nici o forma ca cineva, vreodata sa le impuna sa devina tati la momentul x. Eu cred ca un barbat este intotdeauna mai putin pregatit decat o femeie pentru aparitia unui copil. Dar daca el nu se simte pregatit, de ce sa-l constarngi sa fie tata???
OK. Faci copilul, participi material la cresterea lui, dar daca tu consideri ca nu e momentul sa-ti dedici timpul unui copilas nu vad de ce ar trebui sa te lasi constrans in acest sens.
Daca viitoarea mamica in discutie este pregatita sa cresca singura un copil, bravo ei. Sarcina usoara si un bebelus frumos, sanatos, cuminte si destept! Dar daca nu e pregatita sa faca acest pas singura, cred ca ar trebui sa respecte si parerea celuilalt.
La 30 de ani, in ziua actuala, mi se pare chiar un act de curaj pentru un barbat sa devina tata. Dupa parerea mea, baietzii ar trebui sa copilareasca pana pe la 34-35 de ani si abia dupa aceea sa se apuce de facut copii. Chiar si femeile in ziua de azi lasa maternitatea pentru mai tarziu. Au de construit relatii, cariere, de acumulat averi sau de achizitionat diverse, mai marunte sau nu. Barbatzii se maturizeaza mai greu. Presiunea care apasa asupra lor este si mai mare. O femeie se descurca mai usor decat un barbat in prima parte a vietzii lor de adult.Putzina dragalasenie, un chip mai angelic, o statura mai migniona, ce mai, de multe ori e mai usor. Pentru tinerii barbati insa lucrurile sunt mai putin complicate.
Inca odata, nu ma intelegeti gresit! Partenerul meu de viata are 31 de ani si anul trecut era deja tatic. Dar el s-a nascut sa fie tata. E in natura lui. Savureaza fiecare moment petrecut in preajma lui David. Fratele meu, are tot 31 de ani. dar cand aude de casatorie sau copii o ia la fuga. Munceste pe rupte, in medie 12 ore /zi, castiga banii cu caru`, e un super cult, dar pur si simplu, considera ca, la varsta asta, are multe alte lucruri mai bune de facut ( specializari in strainatate, calatorii, concerte de muzica, filme, etc.) decat casatoria si copii.
Una peste alta, Tinatache a avut dreptate. tinerei mame ii trebuie mult, mult tact. Dar atat! Fara "sula in coaste" ( ca sa citez un clasic in viata)!