EA DA, EL NU.

Prietena mea (25)a aflat in dimineata asta ca este insarcinata. Totul ok, pana a aflat si el (29). Ea isi doreste de mult un bebe , dar recunoaste totusi ca momentul nu este ideal. El isi doreste in viitor un bebe, dar in nici un caz acum.
Deja au inceput discutiile, mai ales ca familia si prietenii o sustin pe ea. Varsta e perfecta, situatia materiala nici prea - prea, nici foarte - foarte, dar in mod sigur la fel va fi si peste doi , trei ani.
De inteles, se inteleg binisor (cel putin pana acum)...nu ar exista piedici.
Ce nu inteleg eu e ce vrea sa spuna un barbat de aproape 30 de ani prin: e prea repede (sunt de 9 ani impreuna), nu ma simt pregatit, nu pot sa ma ocup de biberoane si suzete...,nici nu vreau sa aud acum de asa ceva. O sa vina si ziua aia! CUM ADICA? Eu ca sa fiu sincera il trimiteam urgent inapoi la mama, dar se pare ca dragostea e oarba.
Oricum, asta e situatia. Voi ce parere aveti? Merita sa insiste? Si daca da, cum?
Cum convingi un barbat ca e ok sa vina un bebe, ca iti doresti mult un bebe si ca tu esti de mult pregatita.

iren spune:

Pur si simplu sa lase sarcina sa evolueze, mai ales daca ea isi doreste foarte mult un bebe. Multi barbati, care la inceput au zis nu unui bebelus, acum il iubesc la nebunie. Daca renunta la sarcina, o sa regrete toata viata ca a facut ce a vrut el si a renuntat la bebelusul ei...

Iren burticoasa & Bogdanelu nazdravanu

marimar spune:

Sa discute sa discute si iar sa discute cu el....Daca ea vrea copilul nu trebuie sa renunte pentru ca el nu e pregatit, s-a intimplat, e de la D-zeu, el are timp sa se obisnuiasca cu idea, mai ales ca alte motive decit ca nu e pregatit nu are !
Sa nu renunte la copil caci o sa aiba remuscari toata viata !Sa isi ia familia si prietenii ca aliati si sa isi convinga sotul.
Mult succes !

Garofitza spune:

Nimeni nu poate sa-i de-a un sfat amicei. Oricum este decizia numai a lor.

Am un bebe de 11 saptamani in burtica, si sa va spun drept, niciodata nu-i un timp bun sa ai/concepi/sa faci copii. Dar viata merge inainte, si nici macar prin cap mi-a trecut sa renunt la sarcina, din motive financiare, varsta, etc. Niciodata nu vom fii total pregatiti sa avem un copil si sa fim parinti. Dar ce s-ar intampla intr-o lume fara copii? Noi am inceta sa existam.Este mai usor sa scapi pur si simplu de un copil prin chiretaj? Nici nu pot enumera cate metode de anticonceptie exista pe lumea asta si totusi se continua cu intreruperile (la cerere) de sarcina.

Pe Interzis copiilor este un subiect deschis cu si despre avort. Una dintre fete a dat un link vis-a-vis de asta. Spune-i amicei tale sa-i arate linkul de jos, partenerului, si apoi sa mai discute.

http://www.mttu.com/abort-pics/
mare atentie, poze f. grafice, daca considerati ca nu va puteti uita, nu deschide-ti site-ul/poza).

Candva am fost o persoana pro-choice, acum nu...

Ii urez numai bine in decizia ei, oricare va fii...

Garo

Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

bidiloi spune:

Super mami,eu zic ca important e ca ea ca mama sa se simta pregatita, el..taticul se va obisnui cind va fi pus in fata faptului implinit.Un copil saracutul nu-i binevenit niciodata, ba nu avem bani, ba mai avem de facut o scoala ..o casa etc.Daca se inteleg, se iubesc cum sa nu merite sa incerce? Daca barbatul respectiv o iubeste cu adevarat va acepta idea unui copil..nu cred ca existenta unui ingeras sa nu apropie doua persoane care se iubesc! Multa bafta! si nu uita spune-i sa fiesa nu cedeze!

Cristina_C spune:

In cele 9 luni tatal are timp berechet sa se obisnuiasca si sa accepte realitatea. La urma urmei e copilul lui, nu poate sa-l respinga pur si simplu pe motiv ca nu-i momentul potrivit. Prietena ta trebuie sa-i spuna clar de la bun inceput ca avortul iese din calcul. In nici un caz sa nu se lase convinsa sa renunte la copil numai pentru ca ii incurca lui socotelile. Trebuie sa fie ferma si sa nu cedeze insistentelor lui de teama ca altfel il va pierde. Daca o iubeste cu adevarat va ramane alaturi de ea (presupun ca sunt casatoriti) si e imposibil ca intr-un tarziu sa nu se impace cu ideea si poate chiar sa ajunga sa-si doreasca acest copil. Sfatul meu e sa-l implice cat mai mult in ceea ce se intampla in perioada sarcinii: sa-l ia cu ea la echograf ca sa auda bataile inimii copilului si sa-l vada pe monitor, eventual sa participe impreuna la un curs de pregatire pentru nastere, poate toate astea ii vor trezi instinctul patern. Daca toti ceilalti, familia, prietenii sunt de partea ei, in final va intelege si el ca asta-i situatia si e prea tarziu sa schimbe ceva.

Cristina

conchita spune:

Fetelor, a fost o vreme cand acordam un rol absolut barbatului in decizia asupra dilemei "a avea sau nu bebe", credeam ca e o dovada de inalta tradare in amor si in cele mai pure sentimente sa nu tii cont si de parerea lui. acum l-as trimite la origini cu fulgi cu tot. pentru ca, orice s-ar intampla in cuplul respectiv, oricat de "impotriva" s-ar declara domnu' speriat de perspectiva paternitatii, tot femeia comite crima la o adica! barbatul isi rasfata egoismul, dar femeia este aceea care ucide, nu? si va intreb, merita? am ajuns sa cred ca adevaratul fenimism contemporan ar trebui sa militeze pentru dreptul la viata, nu la avort. femeia moderna n-ar trebui sa ucida, nici macar de dragul iubitului. apoi, barbatul isi asuma o responsabilitate reala chiar din momentul in care deschide usa dormitorului si isi invita iubita inauntru. iubita nu este raspunzatoare de esuarea metodelor contraceptive, in caz ca le urmeaza si ramane totusi gravida! orice barbat, oricat de ignorant, stie ca sexul poate insarcina femeia cu ceva mai mult decat un orgasm multiplu: cu un bebe. care are dreptul la viata tot atat cat are si el, in egoismul lui criminal, cand refuza sa isi asume responsabilitatea.

in cazul de fatza, "nu" trebuia spus acum 9 ani, 8 ani, 7-1 ani, ultima oara cand au facut dragoste. e prea tarziu pentru un "nu" acum. sfatul meu este sa ii explice clar punctul ei de vedere, nu sa ii ceara parerea, ca e prea tarziu. sa-l informeze, cu alte cuvinte, despre decizia ei, care e una singura: e pregatita sa aiba un copil si il va avea, cu sau fara prezenta lui pretioasa in calitate de tata. chiar daca il pierde pe el, nu-l pierde pe Dumnezeu si castiga ceva mult mai pretios in schimb: copilul.

hannen spune:

Conchita 100% de acord.
Foarte frumos au scris toate fetele.La toate
Nicole&Amira

http://community.webshots.com/user/nicoleamira

dpintilie spune:

Conchita, de acord cu tine.
Au trecut vremurile in care femeia era slujitor supus barbatului si nu iesea din cuvantul lui. Tocmai emanciparea femeii din ultimul secol ii permite sa fie radicala cand este vorba de corpul ei, de sufletul ei. Isi doreste copilul? Atunci sa spuna clar si raspicat acest lucru. Daca sotul/prietenul ei este de acord cu pastrarea sarcinii, atunci fericire mare, daca nu, tot aia. Un copil iti umple viata. Desigur, e mai bine ca acel copil sa aiba si tata, dar decat unul care nu il accepta in viata lui, mai bine lipsa.
Daca sotul/prietenul accepta situatia, fie si cu "jumatate de gura", atunci e nu doar posibil, dar chiar probabil sa se mai "inmoaie" pe parcursul sarcinii, cu conditia ca ea sa-l implice total. Ecografii, discutii cu doctorul, poze pe Internet cu bebe in diferite stadii de dezvoltare. Si acum, pentru inceput, site-ul pe care l-a dat cineva mai sus, cu poze de avortoni. Am avut curajul sa mai uit. Ma felicit pentru asta, acum stiu ca nu as putea sa fac asa ceva.
Numai bine.

,Dana si Andrei(12 dec 2003)

http://community.webshots.com/user/dpintilie

roxana1974 spune:

Daca ea vrea sa pastreze copilul este foarte important sa fie asa. El poate fi convins. Stiu ca nu m-a intrebat nimeni, insa daca acum merg si fac legatura cu subiectele despre avort mult discutate de noi aici, atunci da, in cazul asta un avort ar fi mai crima ca niciodata!

Conchita, am uitat unde e linkul ala cu pozele despre avort. Sa i le arate viitorului posibil tata, sa vada ce inseamna un avort si poate se hotaraste ca e bun si momentul asta, ca poate altul nu mai vine...Eu asa as face, i-as arata pozele acelea...

anamaria spune:

Matusa mea, care e o persoana foarte religioasa, a discutat cu o multime de preoti problema avorturilor... e chinuita enorm de cele pe care le-a facut intr-o perioada cand asta era poate singura metoda contaceptiva... cel putin singura eficienta!
Crima este a amandouora, si a mamei si a tatalui, daca acesta a stiut despre copil, despre ceea ce se intampla... mai ales daca a participat la luarea deciziei... si etse tot o crima si din partea doctorului!
Pana la urma, eu zic ca in ziua de azi, cu atatea metode contraceptive sigure la indemana, a ramane insarcinata atunci cand mai sunt dubii referitoare la pastrarea copilului este un adevarat act de inconstienta!
Eu si colegu' ne iubim de cand eram pustani, insa imediat ce am inteles la ce poate conduce iubirea noastra, am stabilit de comun acord cateva aspecte:
in primul rand, ca eu nu voi face niciodata un avort, decat daca este recomandat medical, si pana la urma si asta ramane de vazut;
avand in vedere chestia asta, ramanea de stabilit de comun acord ce metoda contraceptiva alegem, si pana la urma am ales sa iau pilule.
in final, am stabilit ca vom discuta momentul cand vom avea BB, si ca in final eu aleg cand nu mai iau pilule, il anunt ca sa stie si el...
Nu stiu ce-as fi facut daca atunci cand am simtit ca vreau bebeu el n-ar fi vrut... cu siguranta ca n-a fost pregatit de la inceput, insa stiam deja ca ne dorim amandoi asta... si a acceptat sa se pregatesca pe parcurs, in fond avea cel putin 9 luni la dispozitie!!! N-a spus nici o vorba contra, n-a zis ca se simtea depasit de situatie, desi a recunoscut asta la un timp dupa ce baietelul nostru nu mai era bebelus. A fost si este un tatic model, s-a ocupat la nevoie si de biberoane, si de scutece murdare, desi nu-i prea talentat la asta... si-i multumesc inca odata ca am fost pe aceesi lungime de unda!
Oricum, ca sa revin la problema, cred ca, daca totusi mi s-ar intampla ce-a patit prietena ta, eu as pastra copilul, si i-as lasa timp sa se acomodeze cu ideea, l-as implica cat mai mult, am alege numele cu luni inainte, ne-am imagina scenarii despre cum va fi cu bebelusul/copilasul nostru... Si pana la urma, cred ca in ultima instanata nu ar fi singura mamica singura de pe lume, desi sincer nu cred ca se va ajunge la asta! De-aia Dumnezeu a lasat cele 9 luni, ca sa se obisnuiasca parintii cu ideea...

daca dragoste nu e, nimic nu e!