Povesti cu doctori ce si-au gresit meseria....

roberta04 spune:

Povestea mea e mai veche dar cu urmari pana astazi. In 1988 eram in clasa a 12-a, eleva silitoare, ma pregateam de BAC si de admitere la facultate, dar ma necajea din cand in cand apendicele. Speriata ca s-ar putea sa ma "apuce" crize la examen, la prima durere am mers la spita. Parintii mei, pregatiti, cu plicuri, cu tot ce trebuie, au fost insa trimisi acasa si li s-a spus ca nu voi fi operata mai devreme de a doua zi la pranz. Seara, la 11, de la atata palpat la internare, mai aveam un pic si dadeam in peritonita, si am fost imediat dusa in sala de operatie. Aici am fost, insa, tratata ca un caine! Mai intai, nu mi-a prins anestezia, o mostenire probabil de la mama, care are aceeasi problema. Nu m-au lasat si mi-au facut 7 injectii in coloana, de nu mai scap toata viata de dureri de cap cumplite. Tipau la mine ca sunt alcoolica, de aia nu prinde anetezia, tranteau bisturie pe jos, injurau ca birjarii si urlau sa nu mai misc...asta in timp ce ma taiau pe viu ca pe un animal... Anestezista a refuzat cererea chirurgului de a merge sa-mi caute un calmant, spunandu-i relaxata ca parintii trebuiau sa aiba grija de asta, nu doctorul care opereaza. Am urlat la ea in timp ce ma operau ca parintii mei au fost trimisi cu tot cu bani acasa... Degeaba!! Dupa operatie, la miezul noptii, m-au trantit efectiv in patul din salon, fara un calmant, fara tub de oxigen, treaza complet si cu dureri cumplite. M-a ajutut o alta bolnava din salon, care avea criza de rinichi si nu putea sa doarma si mi-a stropit buzele cu apa pana dimineata. Eu deja deliram de durere. Nu va mai spun ca am facut complicatii, am slabit 10 kg intr-o saptamana si am zacut acasa in pat trei luni, de credeau parintii mei ca nu mai scap.
A trecut, dar iata ca retraiesc la fel de acut si acum...era 4 aprilie 1988- acum 16 ani. Si Pastele...

Roberta + BeBe scump din burtica