Avortul-o trauma!
Raspunsuri - Pagina 3
LICUTA1 spune:
Stiu si eu ce inseamna sa suferi, sa plangi, sa-ti vina sa te duci undeva departe, departe si sa te poti intoarce cu sufletul linistit.
Am pierdut si eu o sarcina de 9 sapt. -oprita in evolutie de curand si sincera sa fiu incerc sa trec peste, dar simptomele care inca nu au disparut imi amintesc si mai dureros de ce este si de ce ar fi putut fi.
Este intradevar o trauma- mai ales cand nici nu mai poti vorbi sau scrie despre asa ceva fara sa plangi, mai ales cand simti ca de te afunzi intr-un vartej de parca nu ai avea nici o scapare.
Inafara rugaciunilor neincetate amestecare cu "de ce-uri", pentru a-mi da putere sa trec peste nu cred ca pot sa fac ceva. 
crangutalil spune:
teodora, cand am vazut ce zi neagra e pentru tine 4 februarie am inceput sa plang...Daca ai stii cat te inteleg, pe toate va inteleg...Dar sa va spun povestea mea..De 2 ani fac tratament cu clostylbegit ca sa obtin o sarcina..la sfarsitul lui septembrie vad ca nu vine ciclu, fac testul si ..pozitiv.Lacrimi de fericire, stiti si voi, tot tacamul.Totul ok pana la 20 de saptamani, deci 4 luni jumate cand descopar la ecograf de sceening de malformatii ca fetita mea are o mare malformatie la inima, incompatibila cu viata.Am crezut ca mor cand am auzit, imi doream mai mult decat orice o fata deoarce am un baiat de 5 ani, miltumesc lui D-zeu.Nu mi-a venit sa cred, era un cosmar,am mai umblat inca o saptamana prin multe ecografe, inclusiv lșa tridimensional la dr.Pop.Acelasi lucru, mi se spune ca nu va trai, nu va rezista nici pana la nastere.Asa ca mi s-a declansat nasterea la 21 de saptamani,cu contractii si tot tacamul , ei spun avort ca nu are 36 de saăptamani dar a fost nastere in toata regula.Si PE 4 FEBRUARIE la ora 23.30 am nascut fetita, am vazut-o si eu si sotul care a stat langa mine saracul...Aparent perfect sanatoasa, un ingeras micut, vie inca pentru ca era in punga amniotica care nu s-a spart...A mai trait 15 minute, pana cand au rupt punga..Cum a iesit la aer a murit mititica...Am crezut ca mor, de altfel am si luat-o razna, imediat ce mi-au dat drumul din spital am plecat la sanatoriul de nevroze de la Predeal de m-am pus pe picioare..cat de cat..Psihic sunt ca voi, imi vine sa urlu cand vad gravide sau bebei in carucior, sau vad la tv cum unele isi arunca nou-nascutii pe la gunoi...Asta e, ganditi-va ca asa a vrut d-zeu,. ca ne incearca si fiti optimiste....ca va fi bine si pentru noi...Eu maine ma duc la un orfelinat pe langa Herastrau care au si centru maternal ca sa completez o cerere sa botez o fetita orfana..Sa ma ierte D-zeu pentru toate greselile...Si ii multumesc totusi ca am aflat la 20 de saptamani de sarcina, ca daca nasteam la termen si imi murea dupa aia cred ca nu mai veneam de la balamuc.Ganditi-va ca putea sa fie si mai rau, faceti-va toate analizele(toxoplasmoza opreste sarcinile din evolutie,listeria produce avort spontan etc) si daca toate sunt bune, nu va lasati, luptati in continuare.Mie toata lumea imi spune ca am un copil asa ca sa stau linistita, sa nu risc inca o data, ca daca iese iar cu malformatii?Dar eu nu renunt, SIMT EU ca a fost doar o incercare si ca va fi bine.Trebuie sa credem asta, nu credeti?va pup si va doresc tarie sa luptati in continuare.