Avortul-o trauma!

Ioana Stoleru spune:

Teodora, imi pare sincer rau pentru tine. Te inteleg foarte bine, pentru ca si eu am trecut, la randul meu, prin trauma unui avort.
Mie mi s-a intamplat totul acum un an si trei luni, chiar in preajma sarbatorilor de iarna.
Nu la multa vreme dupa avortul meu am vazut o emisiune la televizor, unde era invitat un preot mai in varsta care a spus ceva de genul:"Atunci cand se produce un avort spontan, inseamna ca mama nu si-a dorit copilul!!!", ca este ca si cum ai vrea sa pierzi sarcina. Asta pe mine una m-a debusolat foarte tare si desi am avut tot sprijinul sotului meu, am reusit sa trec destul de greu peste asta. Ajunsesem in faza in care daca ieseam singura pe strada si vedeam femei insarcinate sau copii mici, ajungeam acasa si ma apuca cate o criza de plans de ma inecam. Ori asa ceva nu faci cand nu iti doresti copilul.
Greseala mea a fost ca m-am stresat prea tare, incercand luna de luna dupa aceea sa raman insarcinata.
Acum insa m-am apucat de niste analize mai aprofundate si deocamdata rezultatele analizelor sunt bune, deci se pare ca de vina a fost stresul...
Eu iti doresc sa treci mult mai usor peste acest chin, sa nu repeti greseala pe care am facut-o eu!

anis spune:

Teodora imi pare sincer rau, pentru ca a trebuit sa treci prin asta...
Am citit ce ai scris tu..dupa ce am terminat de citit aveam sufletul fff incarcat si mi-au dat lacrimile....
De ce asa??cele care isi doresc nu si cele carora le pasa au si isi bat joc....




AniS

teodora racz spune:

Va multumesc din suflet tuturor celor care mi-au raspuns la apelul meu.Problema mea este ca am uterul retrovers si am ramas mai greu insarcinata;dupa 2 ani de incercari m-am rugat lui D-zeu sa imi faca si mie o surpiza,adica sub bradul de Craciun sa existe acest cadou:o viata;cand am facut testul nu mi-a venit sa cred ca cele doua liniute au aparut;toata perioada de dupa am trait-o cu exaltare,eram foarte mandra cand am iesit din cabinetul doctoritei si am spus in gura mare:Am 7 saptamani!Am primit Utrogestan si Vitamina E;din pacate mi-au aparut pe chilot o scurgere maronie;eu nu stiam ca aceasta se considera sangerare;ma simteam perfect,mancam bine,nu aveam varsaturiSi acum revad in minte scena de la cabinet cand intinsa pe pat aud verdictul:sarcina oprita in evolutie,pericol de avort iminent!Am simtit cum cerul cade pe mine;mi s-a spus ca nu are rost sa se intervina medical pentru ca voi elimina singura copilul;cand am ajuns seara acasa deja mi-a inceput sangerarea;mi se parea ca fiecare picatura de sange scoate din mine ceea ce mi-am dorit cel mai mult;dureri aveam mai slabe ca la un ciclu dar nu stiam ce ma asteapta!Peste 3 zile am avut niste contractii fara pauza,stateam pe wc si nu mai aveam puterea sa plang;eram cu incheietura mainii sub apa rece si simteam ca sunt ultimele clipe din viata mea;cred ca omul poate inebuni de durere si eu nu am fost departe;3 ore a tinut chinul asta fara pauza si inca 10zile pana am eliminat tot ce trebuia;sper ca nu v-am scarbit dar a fost cea mai traumatica experienta din viata mea!As avea cateva intrebari,poate ma puteti ajuta:la cat timp imi va veni menstruatia?puteti sa imi povestiti si cazuri asemanatoare care aacum au un final fericit?
Va iubesc pe toate pt.ca sunteti alaturi de mine!

betilina spune:

Draga Teodora, te inteleg f bine pt ca acum o luna am avut o sarcina oprita in evolutie in luna a treia, iar copilul era mort de 3 sapt. Am trecut f greu peste momentul avortului, mai ales ca se intampla de ziua mea si de aniversarea celor 7 ani de cand sunt cu sotul. Am patit ca Ioana, cand ieseam pe strada sau vedeam la tv mamici cu copii sau gravide ma umflam de plans. Dar am reusit sa ma consolez cu ideea ca asa a fost sa fie si sa realizez ca plansul imi face numai rau, si nu ma ajuta deloc sa o iau de la capat sa-mi realizez visul. Acum astept sa-mi vina menstruatia. Dupa spusele dr vine la 4 sapt, ca o menstra normala, cel mult la 6 sapt.
Gandeste-te ca aveti un ingeras al vostru acolo sus care va va ocroti mereu! Nu mai gandi negativ, nu te gandi la acel reportaj, nu are legatura cu noi, cele care ne dorim un copil, dar din diferite motive nu-i putem avea.
Iti doresc numai sanatate, putere sa treci peste incercarile grele si multa speranta ca intr-o zi vei avea un pui mic!

Betina

azumi spune:

Teo... si eu am pierdut o sarcina in trei luni.... fara sa fi avut nici un fel de probleme inainte.Am pierdut putin cate putin lichidul amniotic si nu mi-am dat seama. La inceput nu mi-au putut spune de ce s-a produs avortul, dar mai tarziu au ajuns la concluzia ca din cauza ca pierdeam lichid.Oricum nu mai conta de ce, se intamplase si era de ajuns atat.La mine a fost mai rau ca la inceput am avut niste pete maronii pe chilot la fel ca tine, insa fara dureri.Am mers la doctor a doua zi si mi-a spus ca e iminenta de avort si ca imi da bilet de internare.Am stat doua zile in spital pe papaverina si scobutil, dar fiinddca nu prea se interesa nimeni de soarta mea, am hoatarat cu sotul si cu mama sa ma ia acasa si sa continui tratamentu acasa.apoi au inceput contractiile.Ma omorau, ma lasau fara pic de vlaga....Il simteam si pe bebe incercand sa lupte sa ramana acolo , as fi vrut sa fac mai mult sa-i fie bine da nu am avut ce.Am stat trei zile acasa cu dureri de burta de nu ma puteam ridica in picioare, am stat numai in pat, venea si-mi facea injectiile o asistenta.Nu mai aveau nici un efect, nici papaverina nici scobutilul...Era mai mult o durere sufleteasca decat una carnala...dar si asta destula.Apoi intr-o seara cand m-am dus la toaleta a inceput \hemoragia, multa , enorm, ....N-am crezut ca poate intra atata sange inr-un om! Am pierdut sange super mult, ma luau ametelile..si am inceput sa urlu.Sotul s-a speriat sa moara, la fel si tata, mama in schimb galbena la fata incerca sa zica ceva de genu... stai cuminte ca nu e asa mult cum il vezi tu.Ti se pare de frica! Nu mi se parea deloc si acuma recunoaste ca i se taiasera si ei picioarele cand m-a vazut in ce hal eram.Am fugit iar la spital....iar papaverina si scobutil..durerile se intetisera...nu se mai calmau cu nimik si-atunci mi-au facut mialgin dupa ce am urlat in spital de i-am trezit pe toti.Ziua urmatoare imi mai trecuse...La fel si a doua zi...si doctorul mi-a spus ca 50% am sanse sa tin copilu.Apoi iar dureri de data asta mai crancene ca pana atunci.Am inceput sa urlu sa-mi faca ceva sa nu pierd copilul, sa-mi faca un calmant sa nu ma mai doara, contractiile au inceput din 5 in 5 minute apoi mai repede, si mai dureroase, mai insuportabile si am simtit ca ceva cald imi curge pe picior.Mama era langa mine si cand m-a vazut ca ma ridic si mi-a vazut picioarele pline de sange a inceput sa tremure si a chemat repede asistenta, m-au pus intr-un carutz si repde la masa de chiuretaj.A durat totul cat sa ma ridic din scaun si sa dau chilotii jos.Plangeam urlam, sa imi tina copilu acolo ca nu vroiam sa-l pierd.Il imploram pe doctor sa imi faca ceva sa nu moara bebe, mama plangea pe hol, sotul la fel...Simteam ca mor io si nu se mai termina.Cateva secunde au durat o etrnitate.NIci nu am apucat sa urc pe masa si l-am pierdut.N-o sa pot sa-mi scot din minte niciodata zgomotul pe care l-a facut cand a atins cimentul rece din sala de chiuretaj.M-a izbit in creieri si-n inima.cateodata il aud si-acum si plang.Aia a fost cea mai mare durere pe care am simtit-o vreodata: zgomotul ala.Si gata.... durerile au disparut...si bebe...si doctorul ma curata acolo ca si cand era ceva normal...Doar io urlam in continuare dar nu de durere...de ceva ce nu mai era......

Mi-am revenit greu si-mi venea sa le omor pe toate gravidele pe care le vedeam.Uram femeile cu burta si culmea ca vedeam mai multe decat pana atunci.Dar sotul si familia mea mi-au fost aproape si m-au ajutat sa trec peste asta, iar dumnezeu m-a intarit si am ajuns la concluzia ca a avut el un motiv sa mi-l ia.

La 5 saptamani dupa mi-a venit ciclul normal..Apoi , urmatoarea luna ...nu a mai venit.Era un alt bebelas pe care dumnezeu mi-l daduse in schimbu celui pe care mi-l luase.Acum avem in burtica un pytycel de 21 de saptamani de care suntem tare mandrii si pe care il@iubim deja mult, mult...si care acu ca imi adusei aminte si plansei putin fara sa vreau, imi face semne cu piciorusul.
Sper sa te ajute si pe tine dumnezeu si sa te intareasca ! Eu sunt sigura ca o sa-ti dea alt bebelas....
Sper sa nu va fi intristat prea tare.Oricum poveste mea...si sper si a ta , are un happy end!!!!Asta e cel mai important.Eu ii multumesc lui dumnezeu pentru bb si ma rog la el sa mi-l tina sanatos.

ana

teodora racz spune:

Azumi este ingrozitor ceea ce ai patit!Intr-adevar nu durerea fizica doare,ea trece-durerea psihica te omoara!de acum inainte 4 februarie va fi o data trista pentru mine;ma rog lui D-zeu sa imi dea alt copil dar imi este frica!Sa stii ca si sotul meu a fost mereu langa mine si nu stiu ce m-as fi facut fara el;nu doresc la nimeni sa piarda o sarcina!sper in vremuri mai bune!
Ma bucur enorm pt.tine!Sa-ti dea D-zeu sanatate si la fel!Sa auzim numai de bine!

Gabela spune:

La inceput nu am vrut sa povestesc cum a fost la mine, am vrut ca aceste amintiri de cosmar sa ramana ingropate, dar citind ce ati scris voi, am retrait fiecare clipa cu adanca durere ca si cand doar ce s-ar fi intamplat...

Dar primul meu cosmar a avut loc cu peste 10 ani in urma, eram casatorita de aproape 2 ani, inca in facultate, anul 4, sotul terminase si luase repartitie acasa, eu stateam in gazda, eram singura... si nici nu banuiam prin ce urmeaza sa trec. Avusesem ciclu peste sarcina, nu normal, dar nici sa ma faca sa suspectez o sarcina, apoi luna urmatoare intarzia, mi-am zis ca o sa vina, se mai intamplase doar, iar cu sotul nu ma vazusem de la ultima menstruatie, asa ca mi-am vazut in continuare de scoala si antrenamente, gandindu-ma ca va veni. Si iata ca a venit, dar cu cheaguri ciudate, nu stiam ce poate fi, nu aveam experienta, nu vorbeam cu nimeni despre astfel de lucruri, o zi, doua, trei, cu dureri mari dar suportabile cu algocalmin, apoi s-a pornit hemoragia, imensa, mergeam la baie tinandu-ma de pereti, eram intr-o stare foarte mare de slabiciune, mai ales ca mancam te miri ce si aveam anemie. Incercam din rasputeri sa rezist si sa pot termina un proiect care trebuia predat, ma gandeam ca va trece, doar e un amarat de ciclu...pana cand au inceput contractiile cu dureri de-acum insuportabile cu toate algocalminele si supozitoarele puse. Am rezistat asa toata ziua si o parte din noapte, inchisa la mine in camera si incercand sa nu fac zgomot si sa deranjez gazda, careia, in mintea mea de 22 de ani, imi era rusine sa-i spun ceva...asa ca imi inabusam gemetele in perna. In cele din urma a venit la mine, m-a intrebat ce se intampla ca ma aude gemand si urland cand si cand, i-am povestit ca am ciclu, dar cand m-a vazut in ce hal eram si cu ce hemoragie, a chemat salvarea. Deci m-am trezit singura intr-o maternitate murdara si rece, la ora doua noaptea, mi s-a facut internarea, mi s-a aratat o camera si mi s-a spus "du-te si cauta si tu un loc langa cineva ca nu mai sunt paturi". Totul se intampla intr-o materninate devenita de curand faimoasa, in sensul rau. Am intrat in acea camera cu peste 10 paturi, era intuneric, mirosea a boala, ma gandeam la gandacii care probabil ca misunau printre picioarele mele si incercam sa-mi gasesc un loc unde sa pot sta, cu grija sa nu deranjez bolnavele. N-am indraznit sa ma urc la cineva in pat, bineinteles, asa ca m-am asezat pe un scaun. Cineva care nu dormea si m-a auzit gemand, m-a intrebat ce fac acolo si mi-a zis sa stau la celalalt capat al patului. M-am chinuit asa inca cateva ore, pana la 6 cand a venit "macelarul", un doctor gras si brutal care vorbea si foarte porcos. S-a dat alarma si toate care erau pentru chiuretaj au umplut holul la usa cabinetului, inghesuindu-se care sa intre mai repede si sa scape. M-am sprijinit si eu de unul din pereti si am asteptat pe vine sa imi vina randul. Daca nu as fi fost atat de slabita, cred ca as fi fugit, eram ingrozita, femeile intrau si ieseau una dupa alta, pline de sange, iar ce urlete se auzeau dinauntru... Mi-aduc aminte ca si cand acum s-ar petrece din nou, cum am intrat tremurand in sala, doctorul era plin de sange pe ceva care era ca un sort peste halat, m-am urcat cu greu pe masa, mi-a zis "hai mai fetita ca mai am atatea de chiuretat", am incercat sa baigui sa-i spun ce s-a intamplat, eu credeam ca doar ma controleaza, cand a si inceput sa-mi umble inauntru, aud si acum zgomotele fiarelor si el se chinuia singur ca asistenta iesise din sala si imi vorbea tare urat ca sa stau cuminte si relaxata, ca doar mi-a placut cand am facut-o...Of Doamne, poate n-ar fi trebuit sa incep, imi face tare rau, dar poate ca e bine sa-mi iau asta de pe suflet si sa povestesc cuiva, nimeni nu stie toate amanuntele astea. Plang, nu pentru mine cea de acum, ci pentru copilul care eram, de 45 de kg si infatisare de 15 ani, singur intr-un oras strain, un copil care nu putuse sa tina un alt copil la el in burtica... Nu stiu cand asistenta s-a intors, dar cand m-am trezit din lesin mi-am dat seama ca ea era cea care imi dadea palme si ma stropise cu apa. Banuiesc ca nu se mai putea face nimic ca sa pastrez bebelusul, dar nici macar nu a incercat sa-mi explice ca nu se mai poate si ca trebuie sa ma chiureteze, nu, fara sa-mi ceara nici o parere, a inceput sa ma chiureteze de cum m-am asezat pe masa. De, se grabea, coada era mare. Mi-au facut niste injectii si am stat putin chircita in pat, pana spre 11, cand am plecat spre gazda. La propriu am fugit, fiindca nu mi se facuse externarea. Parca ma vad, in drumul lung de la spital la statia de autobuz, mergeam si plangeam si nu puteam sa cred ca s-a petrecut aievea acel cosmar, si pe langa tot chinul mai eram ingrozita si de faptul ca trebuia sa predau proiectul, neaparat, am ajuns acasa si apoi am plecat la scoala cu proiectul. Ma intreb acum, cum de am rezistat, cum de nu am cazut la pat, cum de am reusit totusi sa duc la bun sfarsit examenele. Parca le aud pe cele din salon, care avortau la cerere: "lasa fetito ca ai toata viata inainte sa faci copii", unde sunt ele acum, sa le spun ca nu a fost asa?

Al doilea bebe l-am pierdut dupa patru ani, nu mi-a venit ciclul, am fost la doctor si mi-a spus ca e o dereglare hormonala, mi-a dat niste medicamente si mi-a zis sa astept sa-mi vina. Eu stiind ca a zis doctorul ca nu e sarcina, m-am apucat si am facut curatenie, mi-aduc aminte ca am spalat geamurile iar cand m-am intins sa prind perdelele mi-a inceput hemoragia, exact ca in urma cu patru ani, numai ca de data asta am avut langa mine parintii si sotul, cand au vazut cat sange pierd si ce dureri am m-au dus la spital, unde a venit doctorul personal si mi-a zis uimit ca era sarcina, dar nu si-a dat seama fiindca era mica, 4-6 saptamani si mi-a zis ca nu mai este nimic de facut, decat chiuretaj ca sa nu ramana ceva pe acolo... Poate ca asa a vrut Dumnezeu, dar ce ii reprosez doctorului este ca nu m-a trimis sa fac un test de sange, mai ales ca stia ca mai avusesem un avort spontan. Sunt aproape 10 ani de atunci si nu mi s-a mai intamplat sa raman, niciodata. Ceva s-a intamplat, intre timp...

Dar mai bine sa nu raman, decat sa raman si sa nu pot tine sarcina. Durerea fizica e groaznica, iar cea psihica, de neimaginat. Chiar daca sunt lucruri ce nu se vor sterge niciodata din memoria noastra, Dumnezeu ne da putere sa mergem mai departe si sa ne vedem de viata. Si ne da si speranta. Ca intr-o buna zi vom trai un miracol.

Gabela

Garofitza spune:

quote:

---

Initial creeata de teodora racz

Astazi se implineste fix o luna de cand am pierdut o sarcina oprita in evolutie;copilul avea 3 luni;ma doare sufletul cand ma gandesc la fericirea pe care am simtit-o cand am vazut pe testul de sarcina 2 liniute;am plans de fericire si am multumit lui D-zeu ca a facut o minune;acum sufletul imi este greu cand ma gandesc ca as putea avea burtica;stiu ca toata lumea spune ca sunt tanara si ca voi avea copii dar chiar daca durerea fizica a trecut cea sufleteasca ramane;
Dupa cateva zile dupa avortul spontan am primit un CD de la biserica ortodoxa la care ma duc eu;am vazut lucruri infioratoare;Voi va-ti intrebat vreodata ce se intampla cu un copil cand mama merge sa faca avort?am vazut pt.prima oara trauma pe care un copil o traieste in acele momente;cand medicul introduce ustensilele in uter prima reactie a copilului este foarte violenta:se da inapoi,isi cauta un loc in care poate sa scape de acel instrument;repet ca toata acest avort a fost filmat de pe un ecograf;copilul devine foarte agitat,se zvarcoleste iar reactia gurii m-a socat:isi deschide gurita ca pt.a striga;am plans cu lacrimi amare gandindu-ma ca fiinta aceea micuta nu are nici o aparare in fata deciziei unei asa zise mame;
Ma doare sufletul si sper sa ma ajutati voi!

---

Teodora, imi pare rau de ce s-a intamplat. Ai grija de tine, trebuie sa fii tare si sa treci peste aceasta durere.

Ceea ce m-a deranjat/indignat/suparat a fost CD pe care biserica la trimis. De ce? Asta iti trebuia tie? Imi pare rau ca trebuie sa spun, si este legat de biserica, dar cateodata mai rau fac decat bine. Afirm acest lucru, deoarece si eu am pierdut cateva sarcini,inteleg prin ceea ce treci si biserica nu ar fii trebuit sa-ti trimita decat incurajari si urari de bine si nu Cd mentionat. Total aiurea! Nu au facut decat sa puna sare pe rana, si sa-ti faca durerea si mai adanca!







Garo

Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

trompi spune:

Teo,sincer imi pare rau prin ce-ai trecut,iti simt durerea dar ai incredere ca va fi bine .

anne-marry spune:

teodora te inteleg perfect. am pierdut si eu o sarcinia pe 13 ianuarie. am rams gravida dupa 17 luni si pe cat de mare a fost bucuria, pe atat de mare sau chiar mai mare a fost durerea. norocul meu a fost ca am avut parte de un doctor extraordinar. eu tremuram toata de frica, dar el a situ sa fie om si pt asta am sa ii multumesc o viata si am sa ma rog catre dumnezeu pt el. este dr cu care ne-a nascut pe noi mama ...
este greu sa treci peste asta, eu una nu vreau sa mai aud nici de analize, nici de doctori, nici de controlae si cu atat mai mult nu ma mai zbat sa raman gravida. imi doresc mai mult ca orice pe lumea sata un copil, insa cred ca ziua in care voi afla ca sunt iarasi gravida, dupa chinurile sufletesti mai ales prin care am trecut, va fi ziua in care vor incepe nelinisitle si noptile nedormite pentru ca i va fi frica sa nu se repete.....atunci nustiu daca as mai rezista. pur si simplu nu stiu. sarcina mea ar fi trebuit sa aiba atunic 10 saptamania si ea ramasese in 6 si incepusera si sa sangerarile. in fine, nu vreau sa imi mai amintesc. am tot scris despre asta pe forum si acum pur sis implu nu vreau sa imi amintesc.
mie ciclul mi-a venit dupa ...vreo 5-6 saptamani, si atunci am avut niste dureri groaznice insa mi se pare mie ca din punct de vedere cantitativ si ca si durata s-a normalizat...pt ca iniainte de a ramane gravida si incepand dupa ce am intrerupt anticonceptionalele, desi ca si copila aveam cicul fffffff regulat, se micsorase cantitativ., venea si o zi sau doua si atunci cate putin. sper sa se fi reglat cum. acum astept ciclul al doilea, nici nu mai situ in cate ziel sunt, pt ca m-am decis sa nu le mai numar, sa nu mai maspr temperatura bazala, etc
despre ceea ce ai zis tu, apropo de acel CD ...... la fel am auzit si eu si am vazut documentare pe discoverry.......este groaznic. cu mine in salon era o fata care avea sarcina de aceeasi varsta pe care ar fi trebuit sa o aiba si bebele meu si venise sa faca avort la cerere. imi venea sa o strang de gat, si nu alta. cu ura, parca, i-am zsi zis: de ce nu este invers? tu ca nu vrei sa il tii sa fi avut o sarcina oprita din evolutie si eu care vreau sa tin, sa fi avut un bebe sanatos? de ce? nu iti vei putea raspunde la aceasta intrebare vreodata. trebuie doar sa crezi nu sa speri!!! ci sa crezi ca totul va fi in regula si sa ai credinta ca vei ramane cat mia curand. eu una, desi asa cum am mai spus imi doresc ENORM de mult un copil, stiu ca ziua in care voi afla ca sunt graida va fi un una din cele mai fericite din viata mea, asa cum ar trebui, ci una din cele mai......inspaimantatoare, fiindca de atucni, linistea mea sufleteasca se va duce, cel puitn pana la implinirea varstei sarcinii de trei - patru luni, cand se zice ca pericolele mari nu mai sunt.
pupic dulci si tie si la toate fetele care au scris is si la cele care nu scriu insa care au trecut prin asa ceva.

pupici dulci...
anne-marry
si...albumul meu cu poze:
http://poze.acasa.ro/poze/album?id=1513


NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA