Venezuela - telenovela la ea acasa
Raspunsuri - Pagina 3
Madachan spune:
Frumos...mai vrem!!!
conchita spune:
vai ce frumos povestesti, Tati lui Toma! ai si umor, si spirit de observatie, m-a distrat teribil faza cu delegatia oficiala dezorganizata :)) mai spuneeee-ne!! 
qsar spune:
Multumesc.
Q
alinamoro spune:
Tata lu Toma,nu ne mai scrii? Eu ma uit in fiecare zi pe-aici si nimic!
alina
tata lu Toma spune:
- Respira Aurelio ! Astea sunt cuvintele pe care le aud de fiecare data cand intram in unul din multele tuneluri de pe drum, pentru ca Aurelio isi tine respiratia si apasa cu nadejde pe acceleratie in timp ce noi, pasagerii ne rugam sa nu moara asfixiat pana la iesire.
Aurelio e tenor si, cel putin in privinta gabaritului, o sa-l ajunga repede pe Pavarotti. Joaca lui din tunel e, cica, un exercitiu de marit capacitatea pulmonara. Fleosc! Eu zic ca vrea sa scape de mirosul destul de puternic de fum care ne invadeaza noua celorlalti, nasurile.
Intre nenumaratele lui exercitii de respiratie reusesc sa surprind, de o parte si de alta a drumului, ceea ce aflu ca se numesc, “ranchos” Sa nu credeti cumva ca e vorba de vreo ferma prospera pentru ca, constructiile care defileaza cu sutele prin fata mea sunt cu totul si cu totul altceva. Ranchos-urile sunt niste case mici si prapadite, fara usi si fara geamuri, care se incapataneaza sa reziste agatate pe rapele care strajuiesc autostrada. Oricum mi se spune ca la fiecare ploaie mai puternica multe dintre ele aluneca sau chiar se prabusesc. Si sa stiti ca sezonul ploios dureaza nitel…
In ele locuiesc, probabil, cei mai amarati venezueleni carora, insa, statul le plateste, de exemplu, curentul electric. Rata criminalitatii din aceste cartiere atinge cote impresionante si in fiecare zi luni ziarele sunt pline de povesti despre crimele din week-end. Aveam sa aflu mai tarziu ca ,din nefericire, ranchos-uri din astea sunt peste tot dar ca locuitorii lor isi merita intr-o masura mai mica sau mai mare soarta.
Ajungem in buricu’ targului si descindem acolo unde voi locui in urmatoarea luna, adica la Residencias Anauco Hilton la etajul 17. In realitate e vorba de etajul 34 pentru ca fiecare apartament se desfasoara pe cate doua nivele. Apartamentele sunt locuite in principal de americani expatriati care lucreaza in multele companii americano-venezuelene din Caracas sau din orasele invecinate.
Cred ca va e clar ca si la hotel sunt vedeta ! Portarul ma imbratiseaza, receptionera ma pupa, mama il pupa pe liftier . Fericire generala !
Scap din efuziunile care par sa nu se mai termine si intram in apartament unde dau cu ochii de cel mai grozav cos cu fructe pe care l-am vazut vreodata . Aromele si gusturile care-l compun se amesteca si-mi dau o senzatie de bine, de soare, de fericire : ananas, banane de diferite marimi, mango, papaya, nispero, cocos si cate si mai cate. Dumnezeu a fost darnic pe aici.
Desfacem bagajele, fac un dus si plecam sa facem o incursiune in zona comerciala din subsolul hotelului. Descopar cu surprindere ca e vorba de un adevarat oras care se intinde pe cateva nivele, in lungul unuia din bulevardele centrale ale Caracasului pe distanta a cateva blocuri. Avem de toate: parcare, supermarketuri, cafenele, restaurante, buticuri, banci, cinematografe, sali de expozitie, sali de conferinte, sali de spectacol, totul la adapostul caldurii de la suprafata.
Prin fata mea defileaza oameni frumosi de toate culorile: de la blonda suedeza pana la negrul cel mai negru. Un singur lucru par sa aiba in comun : veselia. Toti zambesc, se pupa si par lipsiti de griji. De fapt ar mai fi un lucru, toti, sau ma rog aproape toti, indiferent de culoare sunt venezueleni pentru ca amestecul etnic inceput pe vremea conchistadorilor continua si in ziua de azi.
Femeile sunt elegante si cu toate ca e ziua in amiaza mare poarta pantofi aurii cu tocuri inalte. Rochiile sau fustele sunt scurte iar barbatii le adreseaza doamnelor,cu politete, complimente. Mama, care nu mai e la prima tinerete zice ca la inceput a fost foarte neplacut surprinsa de remarcile domnilor dar acu’ e mandra si-mi explica ca nu e nimic vulgar in comportamentul lor.
Din carciumi ies tot felul de mirosuri imbietoare si toata lumea mananca sau bea cafele pentru ca suntem in pauza de pranz care desi dureaza doua ore se numeste “ora magarului”.
Cred ca incep sa ma “tropicalizez" !
Va urma.
valentinag spune:
Si telenovela continua....
Valentina
alinamoro spune:
Multumim tata lu Toma pentru inca un episod.
alina
Violeta spune:
Frumos de tot. Multam!
jade spune:
Mada
tata lu Toma spune:
De la hotel pana la “Academia Latino-Americana de Canto Carmen Teresa de Hurtado” ar fi o aruncatura de bat daca nu ar trebui sa ocolesti imensul “Teatro Teresa Careno”. Dar trebuie sa-l ocolesti pentru ca se pare ca e periculos sa folosesti pasarela care traverseaza cladire imensa in care se desfasoara fel de fel de evenimente muzicale. Si asta in ciuda faptului ca nu exista o stagiune permanenta !
Revenind la pasarela, cica risti chiar sa ramai descult daca ai opinci noi. Mai sa fie, chiar atat de tari sunt ciorditorii lor ?!
Deci hai pe varianta lunga ca-i mai sigur. Mergem agale pe un bulevard strajuit de cladiri inalte si moderne. Aglomeratie si pe trotuar si pe strada dar fara agitatia si injuraturile dambovitene. De ce nu claxoneaza nimeni in intersectia asta blocata de autobuzele alea ?
Hopa ! Blocurile astea n-au geamuri ?
Ba da ! Ia casca ochii.
Intr-adevar dupa o privire mai atenta constat ca au si geamuri, dar la etajele superioare pentru ca cele inferioare nu sunt apartamente sau birouri ci …parcari !
Nu mai casca ochii la masini si fii atent unde calci !
Pe jos e plin de fructe cazute din copaci. Nu, nu e vorba de dude ci de …mango ! Pai acu’ inteleg eu de ce multi taie frunza la caini. Fructele lor, fie mango, fie ananas, fie banane se coc tot anul asa ca astia nu tre’ sa faca marmelada sau sa-si puna muraturi. Sic !
Abia incepusem sa ma acomodez cu peisajul cand ajungem la Academie.
Pai nenicule asta da scoala ! Cladire nou-nouta, facuta cu tot ce-i mai bun si mai nou. Ce n-ar da bucurestenii ce locuiesc vis-à-vis de Conservator sa nu mai auda toata ziua vocalizele, viorile si trompetele aspirantilor la glorie. Pentru ca iata ca se poate : salile de curs de aici sunt niste capsule perfect izolate fonic : inchizi usa si poti sa urli cat vrei ca nu te aude nimeni. Aer conditionat, piane nou noute …of mama !
Fac cunostinta cu studentii venezueleni inscrisi la cursurile de maiestrie sustinute de profesori europeni (romani, italieni, rusi, lituanieni). Atmosfera este una degajata si vesela si toata lumea este – CHEVERE. Acesta este, invariabil, raspunsul la intrebarea “ Ce faci ?” si inseamna, intr-o traducere foarte libera, “totul e OK” sau “cool” sau cum vreti voi. Se pare ca e un cuvant caraibian pe care si-l revendica mai multe natii din zona.
Dupa atatea pupaturi lumea e obosita asa ca sunt invitat la o cafea in bomba din fata scolii. Intram si mi se propune : negro, negrito, con leche, guaioio (transcriere libera). Toata lumea ma ovationeaza atunci cand aleg negro si scot si pachetul de tigari din buzunar. Ooo, Blad (deja m-am obisnuit sa-mi aud asa numele) ce “macho” esti : bei cafea tare si fumezi Marlboro rosu. Intr-adevar cafeaua mea e tare dar mica in timp ce a lor e mai lunga sau cu lapte sau si lunga si cu lapte. Diferenta e ca ei o sa mai bea inca cateva in timp ce eu nu.
In timp ce palavragim apare si Gabriel cel pe care il lasasem in clasa sa faca vocalize cu mama. Cica au luat o pauza si a venit sa ia si el doua cafele sa le duca sus. Trai neneaca. Asta ar fi cam asa : Stimate Tovarase profesor m-ati cam obosit cu integralele alea triple; nu vreti sa bem o bere si sa mai vedem dupa aia ?! Oricum, tot e mai bine decat in prima luna de scoala in care n-au facut nimic pentru ca inca se zugravea iar profesorii zaceau pe marginea piscinei de la hotel si primeau salariu.
Toata lumea de pe aici vrea sa cante. Tanar sau batran, nu conteaza. Gabriel are 18 ani, 5 frati si surori care canta toti si o mama dirijor de cor in timp ce Jose are vreo 45, e pianist celebru si are un bunic din… Cernauti. Mai sunt cu noi Aurelio (tenorul), Elvira (fata frumoasa de la munte, care rade intr-un mod molipsitor), si Suleika (cu tot cu baiatul ei de 4 ani). Apare inca o tipa care ma imbratiseaza cu foc si ma intreaba daca sunt heterosexual. Raspunsul meu afirmativ este mare motiv de bucurie si-mi explica, ca in Venezuela femeile sunt mai multe decat barbatii din care oricum jumate sunt homosexuali. Apoi continua cu povestea vietii ei : are doi copii de la doi barbati diferiti si e insarcinata cu al treilea. Si in timpul asta e vesela, canta si e, bineinteles, CHEVERE !