Venezuela - telenovela la ea acasa

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Crystinne spune:

Tata lu Toma unde ai disparut?Scriai frumos Si eu care am intrat repede pe net sa vad ce a urmat... Pai la TV parca se dadea in fiecare seara cate un episod, ce faci ne tii cu sufletul la gura???

Madachan spune:

Frumos,asteptam continuarea....... si daca se poate cate o povestire pe zi ca asa sunt telenovelele

tata lu Toma spune:

N-am disparut nicaieri dar nu am timp sa scriu un episod pe zi. Stiu ca asa e la telenovele dar probabil ca eu o sa fiu in ritm de "Dallas" - unul pe saptamana.
Oricum filmul e de acum zece ani si dureaza nitel pana sap in memorie dupa scenele lui.

Madachan spune:

Si un episod pe saptamana este bun Asteptam urmatorul episod

Andruska spune:

Dar cand vine urmatorul episod ?

Andra mamica lui bb Matei si Andrei 4ani si 5 luni

Album Andrei:
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=954&cid=448

tata lu Toma spune:

Desi aeroportul din Frankfurt este o caracatita imensa, reusesc sa ma descurc si sa gasesc pasarela care ma introduce direct in holul hotelului Sheraton unde voi dormi la noapte.
Neam de neamul meu n-a dormit la Sheraton ! Cum o fi nene la Business daca asta inseamna pentru Lufthansa Economy Class ?
Fac un dus si cobor sa beau o bere nemteasca la ea acasa. Buna rau dar nu ma incumet sa mai beau una pentru ca pretul se dovedeste a fi mult mai mare decat cea mai fantezista presupunere a mea. Scot cele 8 marci din buzunar, injur strasnic in gand si ma duc sa ma culc fagaduindu-mi sa-mi scot parleala a doua zi in avion. Sic !
Incerc sa deschid un geam dar constat ce nu se poate. Si asta nu pentru ca ar fi stricat ci pentru ca pur si simplu nu sunt proiectate sa se deschida !!! Adorm in aerul purificat de instalatia de climatizare si in linistea mormantala asigurata de geamurile fixe pe care tocmai le injurasem.
Traiasca inginerul german !
A doua zi de dimineata, sala de imbarcare pentru avionul meu arata precum Gara de Nord in Ajunul Craciunului. Sunt zeci de oameni, pe o lunga lista de asteptare, care spera sa prinda un loc in avionul asta pentru care Caracasul e doar o escala in drumul sau spre Buenos Aires.
Reusim se ne imbarcam, cu o intarziere apreciabila si-mi caut locul meu de fumator din fundul avionului. Stupoare - langa mine sunt doua locuri libere. Deci fumatul nu e intotdeauna daunator. Ba chiar dimpotriva ! Daca ar sti cei ramasi cu buza umflata pe aeroport…
Sa stiti ca mie-mi place sa merg cu avionul da’ 12 ore e cam mult : mancare, bautura, filme, muzica, tigari si iar mancare, bautura, filme, muzica, tigari si iar si iar si nu mai ajungi. Si pe geam ocean, ocean si iar ocean.
Noroc ca fata de langa mine e draguta si foarte volubila. Studiaza in Germania dar a intrat in vacanta si merge acasa la … Bogota unde cica e mai grozav decat unde merg io. Zice ca sa ma duc si la ea in vizita cateva zile. Hmmm!
Aterizarea la Caracas este ceva de vis desi risca oricand sa fie de vise rele : aeroportul este pe malul marii iar pista de aterizare chiar pe plaja, iesind parca din apa. Din fericire pilotul nu vrea sa faca baie asa ca asterne frumusel monstrul pe asfalt si e pentru prima oara cand aplauzele pasagerilor in astfel de momente nu-mi mai par de prost gust. Bravo mosule !
Am uitat sa va zic ca am plecat miercuri dimineata din Frankfurt si am ajuns la Caracas…miercuri dimineata. A dracului chestia asta cu fusurile.
Debarcam, recuperam bagaje, declaram si ajungem in holul de asteptare.
Si ce sa vezi. Doar covorul rosu mai lipseste ca delegatie oficiala este. Mama e sefa delegatiei iar multi dintre studentii ei sunt membrii acesteia. Din pacate le lipseste organizarea, in sensul ca sefa plange de nu mai poate in timp ce membrii rad fericiti si ma pupa de ma spala si-mi zic Slava Domnului ca ai venit ca poate tace asta odata.
Trecem cu greu de momentul emotionant si ne indreptam spre flotila de masini care adusese delegatia la aeroport. Uau ! Stiti masinile alea imense supranumite generic „Frumoasa americana” ?
Ei bine parcarea e plina de asa ceva. Batrane sau foarte batrane dar la fel de frumoase si de elegante ca in vremurile lor de glorie, facind in ciuda tinerelor lor vecine japoneze .
Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca benzina e practic de pomana si de aceea nu conteaza cat de lacome sunt americancele alea batrane.
Pana in oras urcam, cred, vreo 30 de kilometri de serpentine si tuneluri pentru ca venezuelenii au fost baieti destepti si ca sa mai scape de caldura lipicioasa de la nivelul marii, au cocotat capitala la peste 1000 de metri deasupra lui.
Mama nu inceteaza sa ma pupe in timp ce cu totii incercam sa stabilim limba in care vom comunica. Ei propun engleza dar eu refuz pentru ca ceea ce numesc ei engleza e orice altceva numai engleza nu asa ca hotaram sa ramanem la melanjul de spaniola europeana / spaniola venezueleana / italiana / franceza si romana – ca doar suntem „Gianta latina !”, ce dracu’!
Va urma