copii adoptati- teama de adevar

Am nevoie urgenta de ajutor. Avem un copil minunat , ii daruim toata dragostea noastra , si speram ca este fericit cu noi. Nu suntem insa parintii lui naturali. Toti prietenii nostri stiu asta , rudele , colegii de serviciu , vecinii , in fine, toata lumea. Acum are 4 ani si ma ingrozesc la gandul ca intr-o zi va veni sa-mi spuna ca eu nu sunt mama lui. Ce sa fac , sa-i spun acum , mai tarziu , cum sa-i explic ? A trecut cineva prin asta ? AJUTATI-MA !!!!!!!!!!!!!!!!

PaulaM spune:

Buna!
Eu cred ca e mai bine sa-I spui. Daca creste cu acesta idée, ca voi il iubiti si il considerati copilul vostru, s.a.m.d., cred ca socul o sa fie mai mic. Ma gindesc ca ar fi mai greu pt el/ea sa creasca cu idea ca sinteti parintii lui naturali si sa se gaseasca vre-un binevoitor sa-I spuna pe la 15/16 ani.
Bafta multa.

l_carmen2003 spune:

Roxana draga,
Nu am trecut prin asta, dar 5 ani m-am pregatit sufleteste pt ca neputand avea un copil am incercat sa adoptam unul. Acum, minune, avem un baiatel - al meu, nascut pe 15 aug anul trecut - dar imi e teama ca alt copil nu vom mai putea avea, asa ca a revenit pe tapet tema de mai sus.
Cred ca un copil e al cui il creste nu al cui il face... Poate ar trebui sa il pregatesti cumva pt momentul acela, cand cineva se va apuca sa vorbeasca nepoftit. Din pacate e plina lumea de de astia.
Sa ii spui ca orice s-ar intampla el e cea mai scumpa fiinta din viata ta, sa vada filme sau sa ii spui povesti despre copii adoptati si sa il faci sa inteleaga ca nu conteaza daca e adoptat sau nu caci e tot al tau.
Eu ma gandesc ca daca e singur la parinti e mai usor decat daca ai un copilal tau si unul adoptat... ce prostie am scris! Amandoi sunt ai tai.

Cu drag,
Carmen si Alex

lu.more spune:

Roxana, nu astepta ziua cand copilul va intreba care e adevarul! Sunt sigura ca veti gasi calea cea mai buna sa-l faceti sa inteleaga ce s-a intamplat. Ganditi-va ca intr-o zi o persoana "binevoitoare" ii va da ceva de inteles! Durerea ca i-ati ascuns adevarul l-ar face sa-si piarda increderea in voi, si daca in voi n-are incredere, in cine sa aiba?
Sora mea are o fetita, tatal natural le-a parasit la cateva luni de la nastere, sora mea s-a recasatorit, iar nepoata mea n-a aflat niciodata ca tatal ei nu e de fapt tatal ei (sotul surorii mele a adoptat-o imediat). Are acum 18 ani, secretul a fost pastrat cu sfintenie, fiindca asta a fost dorinta surorii mele.
Dar acum sora mea se intreaba cum sa faca sa-i spuna adevarul, cum va reactiona fiica ei, ce se va intampla pe urma... N-ar fi fost mai bine sa nu lase timpul sa treaca? Are niste mustrari de constiinta groaznice si se teme de reactia fetei!

Copilul tau e inca mic, dar puteti gasi o metoda sa-l faceti sa inteleaga. La aceasta varsta trauma psihica ar fi inexistenta, mai tarziu i-ar fi mai greu...
Curaj!


« C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. »
La Rochefoucauld

Anca Wish spune:

Roxana si eu m-am gandit la varianta adoptei si aceeasi problema mi-am pus-o si eu.
Parerea mea e ca trebuie sa-i spui de cand e mic. El accepta altfel lucrurile acum. Le intelege sau nu, dar cu timpul va trece altfel peste ele.
Mai mare ma gandesc ca s-ar putea simti inselat iar sentimentul asta sa-i umbreasca existenta.
Iti tinem pumnii. Ai facut o fapta minunata. Copilul tau va intelege ca tu impreuna cu sotul tau practic i-ati dat viata. O viata normala, cu dragoste, intelegere, ajutor, atentie.
Felicitari!!!!

frunzaverde2 spune:

Probabil cea mai buna ocazie sa i-o spui e in momentul in care te va intreba cum se fac copiii. Ii vei putea raspunde : "pentru unii - natural ; pentru altii - adoptindu-i, ca pe tine".Si apoi ii vei putea explica totul pe larg (am auzit la TV acest lucru din gura unui copil de cinci ani care tocmai fusese adoptat. Mi s-a parut o solutie foarte buna).

Un prieten de-al meu a fost adoptat, intr-un mediu de intelectuali (si nu degeaba precizez) dar care au mers pina intr-acolo incit ca sa se ascunda de cei din jur, femeia a lipsit din oras citeva luni si s-a intors cu copilul infiat (era un nou nascut ai carui parinti naturali decedasera intr-un accident).Voiau sa dea impresia ca fusese o sarcina normala.
Foarte putine persoane erau la curent si totusi...

La 15 ani colegii de scoala i-au servit-o intr-o zi : "tu oricum nu esti copilul parintilor tai, ai fost infiat". Tatal e o personalitate publica in orasul sau (si cunoscut chiar la nivel national). Copilul nu i-a crezut dar nici nu a vorbit acasa de acest incident.

La 16 ani a avut nevoie de un duplicat dupa certificatul de nastere si pentru ca parintii nu erau disponibili el e cel care s-a dus sa si-l scoata. Dupa nume si data de nastere nu l-a gasit in dosare. Nu stiu cum a dat de el dar functionara i-a zis : "de ce nu spuneti ca ati fost infiat, v-as fi gasit imediat" (era un decalaj de un an intre anul nasterii si anul infierii, deci a intocmirii certificatului).
A fost darimat pur si simplu. INcepind de atunci, in relatia cu parintii nu a mai fost acelasi om.. Mie mi-a povestit lucrurile astea cind avea 20 de ani si inca era perturbat.

Isi iubea parintii foarte mult, era cu adevarat indragostit nebuneste de mama lui. Dupa ... a devenit foarte independent si rece. Chiar daca parintii au continuat sa faca totul pentru el (i-au platit un an de studii in Franta, e student la medicina, i-au cumparat masina personala, au o casa superba care tot pentru el va fi in cele din urma).
Dar ceva s-a rupt.

If you want to win you have to learn to be a master of the game.

Adela99 spune:

Nu sunt in situatia ta, dar cunosc multi care au adoptat un copil sau chiar mai multi. Pot sa-ti spun doar cum au facut ei: le-au spus (fara nici o exceptie) de la varste fragede, unii au tinut chiar legatura (nu foarte des, dar oricum)cu familia biologica, sau cu locurile "natale". Mi-a placut foarte mult ideea "pentru unii - natural ; pentru altii - adoptindu-i, ca pe tine". La varste mai mari vin alte intrebari, dar atunci deja terenul e pregatit. Cred ca toti au mai mult de "castigat" daca i se spune copilului adevarul.

Aveti toata admiratia ca parinti.

mihuta spune:

Am cunoscut o persoana care fusese infiata si am intrebat-o (tot in ideea ca intr-o zi poate o sa adoptam si noi un copilas). Ea mi-a spus ca a stiut dintotdeauna si ca a fost mai bine asa.

mvl

Porumbita spune:

trebuie sa ii spui cand e mic...accepsta mult mai usor idee...cu cat e mai mare cu atat e socul mai puternic!

Cricor spune:

Buna,

Nu sunt in aceeasi situatie, dar am citit mai demult intr-o revista despre cum sa le spui copiilor adoptati ca sunt adoptati si ei sa nu se simta "in plus". Acolo ziceau sa le spui ceva in sensul ca dintre toti copii, noi te-am ales tocmai pe tine pentru ca pe tine te-am iubit cel mai mult. Asta asa, in linii mari. Daca imi mai amintesc ceva, mai scriu.

Corina

infofun spune:

Buna ziua si vreau sa va spun ca EU am fost si sunt un copil adoptat!
Chiar azi cineva de pe site m-a intrebat cam acelasi lucru intr-un PM. Nu te lua dupa un sfat sau altul lasa lucrurile asa cum sunt, pt. ca de aflat o sa afle dar trebuie sa fie destul de mare ca sa inteleaga, efortul vostru, teama de a nu-l pierde si multe alte lucruri pe care acum nu le-ar intelege. Ocupati-va insa fff mult de cresterea lui si datii o educatie buna in care sa ii insuflati simtul bun, respectul fata de toata lumea si inca ceva sa ii dati multe exemple de copii care nu au avut sansa lui, ajutatil sa simta mila pentru copii orfani si va asigur ca atunci cand va afla va intelege marele lucru pe care la-ti facut.
Eu am aflat la 14 ani si nu a fost nici o problema, chiar daca am aflat singura, apoi mi-a confirmat tata.
Sa aveti un copil sanatos, iubitor si intelegator, numai bine tie si alor tai!

Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!