America de Sud?
America de Sud? | Autor: Ancade
Am si eu o curiozitate ...pana cum nu am vazut pe aici pe nimeni din America de Sud;e cineva? cum e nasterea pe acolo? gradinitele etc?
Anca
Raspunsuri
roxanak spune:
Cand am vazut mai adineaurea titlul subiectului, am zis uau!! uite cineva din America de sud, hai sa intreb cum e viata pe acolo, serios, chiar as vrea sa stiu.
Dar nu m-am uitat la cine a postat subiectul, ar fi trebuit sa te recunosc ca doar ne stim de la alt subiect.
Cand am citit primele cinci cuvinte, mi s-au cam dus colturile gurii in jos, dar poate, poate apare cineva si ne povesteste.
Sau daca a fost cineva acolo in vizita, hai, povestiti!!!!!
desprecopii spune:
da e Maxima. dar ea a nascut in Olanda. 
Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
Otilia spune:
quote:
Originally posted by desprecopii
da e Maxima. dar ea a nascut in Olanda.
Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
Otilia&LaAdelita
lai spune:
Fetelor, ma incumet eu sa va spun ceva povesti din America de Sud, eu mi-s in cea de Nord acum, dar am avut norocul sa ma preumblu pe-acolo si tare-mi sunt dragi oamenii si meleagurile acelea. Seamana destul de mult cu noi romanii, spiritul latin pe de o parte si cultura de tara mai putin dezvoltata pe de alta 
Generosi, prietenosi, calzi, petrecareti, familisti, mai putin individualisti si mai mult 'comunitari'. Diferenta pe care o percep eu este ca sunt mai optimisti, cu mai multa pofta de viata parca, am intalnit multi oameni saraci lipiti pamantului, dar fericiti, soarele, soare, plaja, plaja, o foaie de palmier deasupra capului, mai cade banana sau nuca de cocos din copac, mai dansam o samba sau o salsa dupa caz, si viata e frumoasa.
Din pacate nu stiu sa va spun de nastere si nici de gradinite, dar vorbind despre sistemul de sanatate in general daca esti in sistemul de asigurari private si ai acces la clinici particulare poti beneficia de conditii foarte bune, daca ajungi insa in spitalele publice, e foarte nasol 
In majoritatea tarilor din America Latina este o diferenta enorma intre cei saraci si cei bogati, un procent mic de oameni extraordinar de bogati, de domeniul fabulosului, eu asa ceva n-am mai vazut nicaieri in lume, nici in Europa de Vest si nici in America de Nord, o foarte subtire clasa medie si masele care traiesc in saracie, nu prea au acces la educatie etc. (vorbesc in general, sunt si tari cu o situatie diferita, de exemplu Chile si Costa Rica - in America Centrala - unde distributia venitului e ceva mai echitabila, tarile in sine fiind ceva mai apropiate economic si politic de modelul occidental, sau Cuba - tot America Centrala - un caz cu totul aparte din cauza sistemului comunist).
Lai
lai spune:
N-o mai vazusem de unsprezece ani. Fetita micuta cu pielea de cafea cu ochi vioi, rivala mea de la orele de matematica. Ma invart prin culoarul cu magazine, am ochit deja optometria, ma uit la ceas, inca cinci minute. Mai dau o tura. Tocmai am trecut de optometrie pentru cine stie a cata oara. Oare chiar mi-am auzit numele strigat? Inalta si subtire, cu parul nazdravan prins intr-o coada cuminte, cu halatul alb, o tanara se apropie de mine. I-am recunoscut neastamparul din ochi. Si zambetul larg, cu gura pana la urechi, asa cum oamenii din acest taram stiu sa zambeasca. M-a pupat, m-a imbratisat. Nu, nu au trecut unsprezece ani. Poate doar asa, intr-un calendar.
Pornim pe strada larga si de-acum intunecata, la dreapta, la stanga, inca o data la dreapta. Am ajuns la poalele dealului. Asteptam dubita care merge pana-n varf de cateva ori pe zi. Un copilandru sprijinit de-un stalp bate cu doua degete ritmuri de samba pe o cutie de chibrituri. Si zambeste.
Nu am mai fost niciodata la ea acasa. N-am fost niciodata in cartierele de pe dealuri. Nici nu as fi avut cum. In multe dintre ele politia nu intra niciodata. Din nepasare, dar de cele mai multe ori, de frica. Dar ea e norocoasa. Cartierul ei a prins viata ca toate celelalte de pe dealurile din oras, un grup de oameni fara acoperis asupra capului au invadat terenul unui proprietar care il lasase in paragina de ani de zile, si-au adus catel si purcel, au incropit o ghereta din cartoane, inca una deasupra ei, incet incet au ocupat tot dealul. Ei nu exista, asa ca nu exista nici sanitatie, nici lumina, nici transport public, nici spitale, nici politie. Insa in cartierul ei oamenii au inceput sa cladeasca case cu caramizi si mortar. Tatal ei este zidar, el a construit casa lor, si pe-a matusii, si pe-a vecinului din dreapta, si pe-a celui din stanga. Si matusa, vecinul din dreapta, tatal, unchii s-au strans si au facut o cerere autoritatilor municipale. Norocul lor, nu departe de locul unde s-au instalat e un centru de antrenament al politiei. Au reusit sa primeasca protectia lor. Astfel ca nu se mai aud impuscaturi decat arareori, si mai mult din cazarma decat din vecini. Oricum nu vezi copilasi de sapte-opt ani jucandu-se cu pusti adevarate, ca pe dealurile vecine. Si traficul de stupefiante se realizeaza si el la cote mult mai scazute.
Dubita nu poate urca mai departe, de aici incolo stradutele incropite sunt atat de inguste si neregulate ca devine imposibila deplasarea intr-o masina. Ne continuam drumul pe propriile picioare, ne strecuram printre ziduri (ce binecuvantare ca exista), pana ajungem la o usita proptita in coasta dealului pe care ea imi face semn sa intru. Urcam pe scarile inguste si neluminate, pana ajungem sus, intr-o camaruta unde parintii ei si cele trei surori ma asteapta cu bratele deschise. E prima data cand ii cunosc, dar ei ma stiu deja din povestile ei si chiar daca nu ar fi asa, suntem in tara in care, daca intrebi un necunoscut pe strada unde este o farmacie, iti impartaseste toate cunostintele sale medicale si ii pare tare rau ca n-a prevazut ca o sa se intalneasca cu tine azi, altfel ti-ar fi adus de acasa medicamentele de care aveai nevoie. Nu conteaza unde sunt, oamenii astia imi deschid astfel sufletul lor incat stiu cu siguranta ca sunt acasa.
Raman la ei in noaptea asta, si ea si familia ei ma intreaba cum de mi-a trecut prin cap sa stau pana acum la un hotel. Stam la povesti si aflu cum ea, cea mai buna eleva din scoala publica din cartierul “portocalelor” de jos din oras, a terminat liceul si ar vrea sa mearga la facultate, dar inca nu se poate, insa lucreaza in oras si poate astfel sa isi ajute si surorile si parintii, si peste cativa ani va da examenele pentru facultate. Stiu ca o sa-i fie enorm de greu, dar mai stiu ca va reusi, ii simt ambitia si luminita din privirea ei imi da aceasta certitudine.
Dimineata ma gaseste sus pe acoperisul neterminat, trantita intr-un hamac, privesc oceanul, golfuletele, statuia lui Hristos de pe muntele din fata. Ea ma surprinde pierduta in privelistea aceasta incredibila si-mi spune mandra ca inteleg de ce nu ar pleca niciodata de acolo. Ca ei sunt norocosi sa se trezeasca in fiecare dimineata si sa vada aceasta minune, si nu ar da-o pe nimic, bogatasii din casele cu piscine de pe plaja nu au acces aici in Olimpul ei.
Ce a creat Dumnezeu mai frumos a pus aici. Dar cel mai mare miracol nu e “Painea de Zahar” - dealul cu coama lina care creste parca din ocean, nici palmierii, nici bananele, nici zecile de golfuri, nici cerul nesfarsit, nici culorile din jur si din spatele norilor, ci pushtiul de cafea care canta pe o cutie de chibrituri, zambetul linistitor si sufletul simplu si nesfarsit de frumos al oamenilor in casa carora pentru o zi si o noapte am fost acasa.
Lai
tinatache spune:
super, si forma si fondul! Multumim!
Cristina
tata lu Toma spune:
O sa incerc, cu prima ocazie, sa astern pe hartie cate ceva din amintirile minunate pe care le am din America de Sud, mai precis din Venezuela. Din pacate au trecut aproape 11 ani si amanuntele s-au cam pierdut dar inca regret ca nu am ramas acolo.
......................................................................
Caracasul, savana, Anzii, femeile frumoase,insulele din Caraibe, fructele dumnezeiesti, oamenii calzi, calmul, buna dispozitie, muzica, zgaraie-nori, bani si tehnologie americana pe de o parte iar pe de alta saracie, mizerie, talharii si crime.
ionica spune:
Salut
Locuiesc in Costa Rica de aproape 7 luni si asi putea sa va ajut cu mai multe info de pe aceste meleaguri care intr-adevar oamenii se aseamana mult cu romanii nostri!
Pentru cei ce vor info sunt gata pentru intrebari!!
Ionica
Idora spune:
Lai, frumoasa povestea ta!
Ionica,sunt curioasa sa stiu mai multe despre cum e acolo mai ales ca oamenii sunt asemanatori cu romanii!Spune-ne orice vrei despre viata de acolo, orice e de folos ca sa stim
ionica spune:
lai,
tu ai reusit sa conturezi atat de bine viata de pe aceste meleaguri in povestioara ta care am adorat-o.
Eu nu sunt un bun scriitor, vorbele mele sunt mai tehnice.
Asa este!
Costa Rica este privilegiata vis-a-vis de celelalte tari din America Latina.
Dar sa stii , Costaricanii se simt oarecum invadati de prezenta strainilor si in general a nord Americanilor.
Cu nu mult timp in urma au fost colonizati de catre spanioli iar acum de nord americani deci libertatea lor este cea de a consuma cat mai multe produse Nord Americane.
70%din poplulatia Costaricana sunt obezi,de necrezut ei care acum 50 de ani nu aveau de mancare acum s-au ingrasat ca si niste foci.
Este singura tara de pe continent in care sistemul educational functioneaza f.bine 75%din copii merg la scoala gratuit,analfabetismul este mai scazut decat in romania.Speranta de viata este de 76 de ani la barbati si79 la femei media,deci a doua tara in lume dupa franta.
Intr-adevar sunt saraci in bani dar nu si spiritual.
Si pe urma cred ca este mai bine sa fii sarac intr-o tara tropicala decat in Europa!
Alcolismul dealtfel face ravagii ,drogurile sunt la moda incepand de la varsta de 10 ani in medie,cafeaua se bea incepand de la 3 ani si totusi traiesc f.mult .
Care este succesul lor? PURAVIDA
Asta inseamna "viata pura" dealtfeleste salutul lor national.
Lipsa lor de stres a aratat ca nu au probleme de cancer si nici cardiaci! deci ce este mai bine ,sa traesti in europa cu un cont mare in banca si cu multe asigurari de viata pt.ati putea plati la pensie un loc intr-o clinica pt.batrani sau sa traiesi ca si ei Costaricanii?
Cand am ajuns aici ma enervam zilnic pt.nimicuri in general punctualitatea aici nu exista ,"ya aribo" este ca si cand ai spune " voi ajunge eu " si dio le querres" daca dumnezeu o sa vrea!
Chiar si marii manageri au aceiasi mentalitate.
Numai al meu barbat nu s-a schimbat ,umbla de colo colo toata ziua cu valiza lui in spate ,cel putin a renuntat la cravata,aici cravata este doar pt.biserica!!
Am sa va mai scriu
Ionica