in desertul Qatarului

Cand am auzit prima oara acest nume, Qatar, m-am gandit la vreo republica babaniera prieduta pe undeva prin junglele africane. recunosc ca nu am stat niciodata prea bine la capitolul geografie iar sonoritatea exotica a numelui acestei tari ma cam speria.

Ei bine, Qatarul nu este deloc o republica bababiera, bietii bananieri n-ar avea nici o snsa de supravietuire in desertul acestei tari. Tara este situata in Asia, avand granite cu Emiratele Arabe Unite si Arabia Saudita. Este o mica peninsula in Gloful Persic, pe harta arata ca un deget care incearca apa marii. Am trait acolo un timp si se pare ca ma voi intoarce sa mai petrec o perioada pe acele meleaguri. Asa ca am ales sa fac acest exercitiu de memorie si sa va impartasesc si voua cate ceva despre Qatar, ca nu se stie niciodata unde ne pot purta pasii si poate cineva ajunge, ca si mine, in acest colt pierdut de lume.

Qatarul este un desert, in termeni stiintifici este de fapt un semi-desert (pentru ca exista si niste tufe razlete din care se infrupta camilele). Eram constienta de la inceput de acest lucru, de cand, cu Enciclopedia Statelor Lumii in brate incercam sa aflu ce fel de loc este cel spre care ma indreptam. Asta nu m-a pregatit insa pentru socul pe care l-am avut cand, dupa un zbor destul de lung, am vazut acest desert de la fereastra avionului si am avut senzatia ca o bomba atomica a ras totul si a ramas numai nisip rosiatic. Am vrut sa fug inapoi, dar cum nu aveam nici un instrument contondent cu care sa-l amenint pe pilot si sa deturnez avionul , am renuntat.

Al doilea soc este caldura. Iarasi, in enciclopedie, nu suna prea amenintator faptul ca temperaturile ating si depasesc 40 de grade la umbra in timpul verii, dar in practica frige rau. Si chiar m-am fript serios atingand caroseria marinii parintilor mei, dupa ce aceasta statuse in soare cateva ore bune in care ma asteptasera la aeroport sa sosesc.

Una peste alta, primul contact nu a fost prea incurajator, dar am trecut peste asta pentru ca ma bucuram sa imi revad parintii care plecasera cu cateva luni bune inainte.

Am locuit in Doha, capitala statului. De altfel nici nu mai sunt in toata tara decat inca vreo trei orase mititele. Doha concentreaza aproape toata populatia tarii, care populatie este de aproximativ 800,000 de suflete, dintre care mai mult de jumatate sunt imigranti, in special proveniti din India, Pakistan si Bangladesh. Doha este mai mare decat Bucurestiul si se extinde rapid, dar destul de anarhic. Nu pare sa existe un plan general de sistematizare, se construieste mult si haotic, strazile apar dupa constructia cartierului.

De sase ori pe zi rasuna chemarile muezinilor la rugaciune. fiecare moschee are un sistem de amplificare, asa ca, oriunde ai fi, auzi chemarile si poti sa te indrepti catre cea mai apropiata moschee pentru a te ruga. Pentru cei care nu ajung la moschee, exista si varianta rugaciunii in locul unde i-a prins chemarea. Asa ca, la ora rugaciunii, poti vedea grupuri de credinciosi ai Islamului rugandu-se in magazine, piete, etc. In general exista camere speciale de rugaciune in orice asezamant public: aeroport, magazine, spitale, restaurante. Rugaciunile sunt Fajr (dimineata devreme, pe la 4-5), Shorooq (la rasaritul soarelui), Zuhr (la amiaza), Asr (dupa-amiaza), Maghreb (la apus) si Isa (rugaciunea de noapte). Apartamentul nostru era intr-un bloc situat chiar langa o moschee, asa ca invatasem rugaciunile pe de rost. de fapt, este greu sa nu locuiesti in apropierea unei moschei in Doha, pentru ca ele sunt literalmente pretutindeni. si sunt superbe, cu minaretele lor albe, tuguiate, unele reale opere de arta.

Al doilea element prezent pretutindeni, pe langa moschei, este arabescul. Chiar si cel mai umil bloc are cel putin o bucatica mica de dantelarie in piatra si cu greu gasesti haine care sa nu aiba arabescuri complicate brodate pe toata suprafata, preferabil asortate cu ceva margele colorate sau strassuri.

Desi se construieste alandala, nu se poate spune ca sunt lipsite de gust aceste constructii. Cei mai bogati (si majoritatea qatarezilor sunt bogati) isi construiesc veritabile palate, care nu seamana intru nimic cu palatele tiganesti de pe la noi. Arhitectii romani sunt la mare cautare, proiectele lor au mare trecere pe la seicii locului. Se foloseste cea mai scumpa marmura, cele mai fine decoratiuni interioare, incredibile dantelarii in piatra, fantani arteziene, gradini in care fiecare floare si arbust are un tub de irigare propriu, altfel nu ar supravietui in caldura infernala. Dupa ce vezi cateva astfel de palate, incepi sa te simti ca in 1001 de nopti.

Cateodata, vezi intr-o curte cate doua, trei sau chiar patru astfel de palate absolut identice. Explicatia: barbatii au voie sa isi ia pana la patru sotii, cu conditia sa aiba puterea financiara sa le intretina pe toate la acelasi nivel. Sotiile nu se prea inteleg intre ele in general, asa ca se apuca seicul si isi face 2-3-4 case identice pentru a adaposti pe fiecare sotie cu liota ei de copii. In general qatarezii au multi copii, de multe ori numarul trece lejer de 10, mai ales la cei care au mai multe sotii. Cei care isi iau mai multe sotii sunt, in general barbatii trecuti binisor de 40 de ani si foarte bogati. Printre tineri nu prea se practica poligamia.

Prietena mamei mele, o arhitecta de origine romana, m-a dus odata la palatul in constructie pe care un seic de vreo 60 de ani il pregatea pentru mireasa nr. 3, o tanara de 18 ani. Romanca noastra spune ca ii adusese la disperare pe toti cu pretentiile ei (daca la exterior casa trebuie sa fie copia caselor celorlalte sotii, in interior este mana libera). Biata de ea, isi asigura o sclavie intr-o colivie de aur. Mi-a parut tare rau de ea atunci, chiar daca nu o cunosteam.

Despre femeile qatareze nu prea stii ce sa crezi. Pe strada le vezi acoperite din cap pana in picioare de valuri negre, doar ochii li se vad, iar unora nici macar atat. Femeile mai batrane poarta un fel de masca neagra cu un cioc ascutit deasupra nasului, care le face sa semene cu niste vulturi. Brrrr. La cumparaturi sau la plimbare pe faleza merg intotdeauna in grupuri si o prietena spunea ca seamana cu un card de ciori. Tinerele sunt insa mai emancipate. Multe dintre ele au renuntat la val (daca si sotii dau dovada de inclinatie catre modernitate, acest lucru e mai usor). Poarta totusi o esarfa pe cap, dar aspectul este incomparabil mai bun decat al celor acoperite in totalitate de valuri. Intr-o zi de plaja, am vazut doi tineri, probabil proaspat casatoriti dupa cum se purtau, care isi faceau poze. El o punea sa pozeze cat mai artistic, langa tarm, pe sub curmalii incarcati de fructe, langa o tufe de trandafirii lui Allah... si mi-a venit sa rad de atata straduinta, pentru ca biata de ea era total acoperita de valuri negre, iar in pozele rezultate ar fi putut fi oricine. Mai tarziu, l-am vazut pe acelasi sot grijuliu incercand sa isi invete sotia sa inoate, cu tot cu valurile de rigoare. Ma mir ca nu s-a inecat.

Curentul de emancipare a femeilor se pare ca a pornit de la Seica Muza, a treia si cea mai iubita sotie a emirului Amir Hamad bin Khalifa Al Thani. Aceasta a treia sotie, cu mult mai tanara decat emirul si scolita pe la Harvard in relatii internationale, a reusit sa-si convinga augustul sot ca a da mai multa libertate femeilor nu reprezinta ceva atat de rau in ochii lui Allah. In fiecare zi apareau articole prin ziare in care se arata ca Allah, prin gura profetului Mahomed, nu considera necesara aservirea femeilor, ba dimpotriva, le tine la mare pret.

Lucrurile evolueaza insa greu, mentalitatile sunt greu de schimbat. Cele mai multe femei batrane sunt analfabete (de fapt si un mare procent din barbatii mai in varsta). Inainte de descoperirea petrolului si a gazelor naturale, acesti oameni abia isi duceau zilele, pescuind perle sau practicand pirateria. Tinerii insa sunt scoliti mai ales in Anglia si in SUA. Unii parinti isi trimit si fetele sa studieze in strainatate. Sunt si fete care lucreaza, cele care nu sunt inca maritate dar, din cate stiu eu, nici o femeie maritata qatareza nu lucreaza. Datoria femeii qatareze este sa se ocupe de casa (a se intelege dirijarea servitoarelor in activitatile zilnice), sa faca copii (cu cat mai multi cu atat mai bine) si, nu in ultimul rand, sa fie cat mai atragatoare pentru sot. Aceste femei cheltuiesc mii de dolari pe imbracaminte si bijuterii pe care numai sotul si prietenele pot sa le vada. Se pune un mare accent pe senzualitate. Prietena mea Amira (jumatate romanca, jumatate qatareza), era disperata inaintea nuntii ca nu va fi destul de senzuala pentru sotul ei si isi facea liste peste liste de cumparaturi de lenjerie intima, parfumuri si uleiuri care sa o faca mai atragatoare. Eu personal am avut un soc cand am intrat pentru prima data intr-un magazin de lenjerie intima: erau si produse cuminti, dar si produse XXX depre care nu ti-ai fi imaginat in ruptul capului ca se pot gasi intro tara musulmana (si se vindeau ca painea calda, cumparatoarele fiind majoritatea qatareze "invaluite"). Deviza este: cat mai acoperita pe strada, cat mai descoperita in casa.

Ca tot am vorbit de bijuterii, aurul este omniprezent in Qatar. Pretul este mai mici decat in tarile europene, dar este la moda aurul de 22 de carate (care par mai mat, mai lipsit de stralucire), lucrat in stil arabesc, care nu prea place europenilor. Gasesti destul de greu aur de 18 carate, lucrat in stil italienesc, dar gasesti pana la urma iar aceste bijuterii sunt opere de arta. Pietre pretioase de toate felurile impodobesc bijuteriile si vanzatorii se arunca pur si simplu asupra ta incercand sa iti vanda inele si lanturi, medalioane si cercei si toate minunile in materie de bijuterii. Pe sub valuri, qatarezele sunt literalmente acoperite cu aur. Am probat acest lucru cand m-am dus in vizita la prietena mea Amira, dupa ce s-a casatorit, care ave in vizita vreo 10 alte prietene si rubedenii. Eu, cu un singur lantisor si doua inele eram privita cu mare mila de toata adunarea, o verisoara mai inimoasa a Amirei oferindu-se chiar sa imi doneze vreo doua bratari, ca prea saracuta eram. Aurul, imi spune Amira, arata cat de mult te iubeste sotul. Daca esti o sotie buna primesti mult aur, daca nu, ramai numai cu cateva bijuterii si ti-e rusine de prietene .

In spatiul public, se incearca sa se creeze cat mai mult spatiu rezervat in exclusivitate femeilor, interzis barbatilor. In restaurante, cofetarii, sali de asteptare, spitale, etc, exista spatii rezervate pentru femei si familii, in care acesul barbatilor singuri este strict interzis. Pentru a continua valul de emancipare, emirul a decis la un moment dat sa se creeze la Ministerul de Externe un departament rezervat exclusiv domnisoarelor de familie buna. Sa vezi atunci belea cand au fost nevoiti sa darame un zid ca sa faca o intrare speciala pentru aceste tinere, care nu ieseau in ruptul capului din biroul lor si care comunicau cu restul ministerului si cu exteriorul gratie serviciilor unei tinere indiene iute de picior.

Pe mine personal nu m-a deranjat niciodata existenta acestor spatii rezervate femeilor si le foloseam cat puteam de des daca ieseam in oras singura, cu mama sau cu prietenele. La drept vorbind, e mai relaxant sa te bucuri de un pranz cu prietenele fara privirile iscoditoare ale barbatilor arabi, care nu se sfiesc deloc sa se holbeze la tine daca nu esti musulmana. Pielea alba e o raritate, majoritatea imigrantilor provin din tari asiatice, fetele albe nemaritate sunt si mai rare iar cerea din partea araba foarte mare. Prietena mea Amira, fiind pe jumatate romanca si cu mama blonda, este alba-alba si a avut zeci de cereri in casatorie din acest motiv. Nici eu nu am fost mult mai prejos, tatal meu devenise destul de disperat cand o multime de parteneri de afaceri si prieteni ma peteau pentru fiii lor. Pana la urma, am lansat zvonul ca sunt logodita si s-au mai temperat.

Casatoriile sunt in general aranjate de parinti, dar mirii sunt consultati (fata are in general dreptul sa refuze un pretendent propus de tata, dar acest lucru nu da prea bine). La varsta insuratorii, tanarului i se arata o multime de poze cu fete de maritat si el alege una sau cateva care i-ar placea. Tatal lui se duce atunci in petit la tatal fetei, unde totul decurge cam ca intr-o negociere comerciala. Daca totul merge bine, tinerii se pot intalni in prezenta familiei si daca ambii sunt de acord cu incheierea casatoriei, cei doi tati sau tatal fetei cu mirele merg la Sharia (un fel de judecatorie islamica), unde se parafeaza contractul de casatorie. In general, tatal fetei incearca sa smulga o suma cat mai mare care va fi platita de sot in caz de divort. Este un fel de asigurare impotriva divortului, este cosmarul oricarui tata sa se trezeasca pe cap cu o fiica divortata. In principiu, femeile divortate se pot recasatori, dar in practica acest lucru se intampla rar. Prietena mea Amira radea cand imi povestea ca tatal ei smulsese de la sotul ei promisiunea platii a 2 milioane de dolari in caz ca divorteaza de ea. In felul asta se asigura ca ginerele nu va divorta niciodata. Dar, bineinteles, putea sa-si mai ia pana la trei alte sotii.

Un aspect socant, este practica traditionala a casatoriei intre rude. Nu mai este atat de extinsa ca in trecut, dar exista, rezultatul fiind o multime de copii cu defecte genetice vizibile. In general, familiile foarte bogate si cu multa putere practica acest tip de casatorii, pentru a nu instraina averea si puterea. Casatoriile cu straine (mai ales ne-musulmane) sunt descurajate oficial, dar asta nu inseamna ca nu se practica. Chiar si primele doua sotii ale Emirului sunt verisoare cu acesta. Se pare insa ca fiii rezultati in urma casatoriilor cu aceste verisoare nu sunt apti pentru a conduce, fiind tarati de diverse boli genetice (se vorbeste pe soptite de dementa, nanism etc), prin urmare Emirul a ales drept mostenitor pe fiul cel mare al uibitei sale sotii nr. 3, Seica Muza. Acest mostenitor este, intre noi fie vorba, un barbat exceptional de frumos, caruia parintii sai ii cautau o mireasa la vremea cand am poposit eu pe acolo. Nu stiu daca i-au si gasit o mireasa intre timp.

Un ultim lucru despre care as mai vrea sa scriu este felul in care este impusa corectitudinea si cinstea. In Qatar nu exista hoti. Coranul pedepseste hotia prin taierea mainii si aceasta este inca legea in vigoare. Ea insa nu se aplica pur si simplu pentru ca nu exista cazuri de hotie. Qatarezii sunt toti foarte bogati si nu au de ce sa fure iar majoritatea imigrantilor sunt vai de capul lor si tremura numai la ideea de a fi alungati din aceasta tara in care castiga suficient cat sa poata trai si sa isi intretina familiile, iar perspectiva de a avea o mana taiata nu surade nimanui. Abia sosisem in Qatar cand, ducandu-ma la cumparaturi, am uitat sa iau restul de la casa (o suma insignifianta). Vanzatorul respectiv a alergat pur si simplu dupa mine, strigand in limba lui. Eu, speriata, fugeam mai tare, crezand ca vrea sa-mi faca cine stie ce. Cu cat fugeam mai tare, cu atat fugea si el mai repede dupa mine gesticuland si strigand. Cred ca era o scena de-a dreptul comica dar, la momentul respectiv nu prea gustam comicul situatiei. In sfarsit, vanzatorul ma ajunge si printre gafaieli imi intinde trei monede amarate soptind Change maam, your change (restul). Nici un chelner la nici un restaurant nu accepta baccis decat daca erai client fidel si te cunostea bine si chiar si atunci facea macar doua incercari de a-ti aduce restul, renuntand in cele din urma.

Ei, de spus ar mai fi multe, dar ma tem ca v-am cam plictisit. Sincera sa fiu, eu incerc sa imi fac pofta de plecare, amintindu-mi cat mai multe aspecte placute despre aceasta tara.

Daniela si Denisa

papadie spune:

Chiar ca in "1001 de nopti"

Multumim frumos

"Īn afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

dodo spune:

Daniela, ai talent de naratoare, ce mai! Pot intari ca acelasi stil de viata este si in Emirate si, chiar daca pot soca pe cineva, este pe gustul meu 100%! o singura corectie am: ce-i cu rugaciunea de care zici "shorooq"????? Nu exista asa ceva, ai inteles tu gresit! Rugaciunea "fajr" este inainte de rasarit, dupa care vine "dohor"(sau zuhr) la amiaza.
In rest, ce sa zic, imi revine cheful sa mergem in Emirate, si de-abia ne-am intors de 2 luni din plimbari transcontinentale!!!Mai zi, mai zi ca-mi face bine sa-mi amintesc!

blue77 spune:

Super Daniela , mi-a placut mult de tot ....
Cristina

peca spune:

si pe gustul ar fi daca nu ar exista poligamia si "infofolirea!". dar cred ca tocmai aceste obiceiuri le face mai interesante si deosebite.

povestesti frumos, danais.

try spune:

Am vazut si eu un reportaj pe Discovery ieri in care era prezentat un mare aquaparc de distractii din Dubai si unul din cele mai renumite hoteluri din lume nu-stiu-cum El-Arab, care este cel mai inalt hotel din lume (202 etaje; sunt si alte hoteluri mai inalte, dar nu toata cladirea este destinata hotelului, deci asta din Dubai a fost desemnat cel mai inalt). E ceva de vis cum arat hotelul ala. Atata lux si simt arhitectural cum rar ti-e dat sa vezi in lume. Are forma unei vele de barca. Interiorul are un miez gol pana sus, si poti vedea coridoarele (care arata ca niste balcoane) care duc catre camere si apartamente - arata ca niste balcoane de la opera, numai inchipuiti-va ca se repeta de 202 ori. Tot hotelul este contruit pe o mini insula construita artificial la marginea Golfului Persic. Langa acest hotel este situat si aquaparcul - o retea de topogane acvatice de 2 km. Iar Dubaiul arata superb. Dupa luxul de acolo iti dai seama ce bogati trebuie sa fie oamenii aia. Stau pe o punga de bani numita petrol, iar sprijinul economic american se simte. Altfel poate ca Emiratele Arabe Unite nu ar fi fost o tara mai deosebita ca Iraqului. Exista consens politic, atunci americanu' pompeaza economic la greu.
Mi-ar placea sa-mi petrec ceva vacante pe acolo, dar sincer nu impartasesc modul lor de viata.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

Adela P spune:

Mi-a facut mare placere sa citesc ce ai scris.
Mai povesteste-ne, nu plictisesti pe nimeni, cu siguranta.

Adela
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Adela%20P

olimpia spune:

Foarte frumos povestesti!!!!

Gabriela B. spune:

Desi nu ma pot declara mare fan al lumii arabe, tare mult mi-a placut ce ai povestit. Nu am fost niciodata in nici o tara araba, si credeam ca nici nu m-as duce. Pina acum!
Te mai astept cu alte povestiri! Chiar mi-a facut mare placere.

Gabriela B.

cl spune:

Ai descris foarte bine atmosfera, m-am simtit ca in 1oo1 de nopti! Mi-ar place sa vizitez acele meleaguri, dar nu stiu daca as putea trai acolo. Danais, cand mai ai timp, mai incanta-ne si noua sufletul.
,
Claudia

hannen spune:

Foarte frumoasa poveste.Am vazut la tv.cite ceva despre Dubai.Ce mai ,arata superb si imi imaginez ca ceea ce ai descris tu este cel putin la fel de frumos.
Imi doresc din suflet sa pot vizita macar Dubai
Nici eu nu am auzit de "Shooroq"In rest oridinea e corecta,Fajr(cea dis de dimineata),urmata de Sunrise(in caz ca ai pierdut-o pe cea devreme),Dhuhr,Asr,Maghrib si Isha.
Mai povesteste-ne
Nicole&Amira(la fel ca in "povestea ta"),care corect cica s-ar scrie Amirah