Richard Bach – Pescarusul

DARAEL spune:

CAPITOLUL 3

Multimi si mase si aglomerari de oameni, torente de umanitate, revarsandu-se catre un singur om aflat in mijlocul tuturor. Apoi oamenii au devenit un ocean pe cale de a ineca acel om, dar in loc de a se ineca el a inceput sa mearga pe deasupra oceanului, fluierand, si a disparut. Oceanul de apa s-a preschimbat intr-un ocean de iarba. Un Travel Air 4000 alb-auriu tocmai ateriza si pilotul a deschis carlinga scotand un stegulet pe care scria: „Zbor – Trei Dolari – Zbor”.
Era trei dimineata cand m-am trezit din vis, reamintindu-mi-l in totalitate si, pentru un anumit motiv, fiind fericit datorita lui. Am deschis ochii pentru a ma iuta in lumina lunii, la acel Travel Air parcat langa avionul meu. Shimoda statea pe sacul sau de dormit asa cum statea cand l-am intalnit pentru prima data, rezemat de roata stanga a avionului sau. Nu il distingeam foarte clar, dar stiam ca este acolo.
„Buna, Richard”, a spus el bland in intuneric. Acest vis „Iti spune ce se petrece ?”
„Ce sa-mi spuna ?” am zis eu naucit. Inca imi aminteam visul si nu m-am gandit sa fiu surprins ca el era treaz.
„Visul tau. Individul acela, si multimile si avionul”, a spus el cu rabdare. „Ai fost curios in legatura cu mine, asa ca acum stii, este in regula ? Au aparut niste relatari in ziare: Donald Shimoda, cel pe care obisnuiau sa il numeasca mecanicul Mesia, Avatarul American, care a disparut intr-o zi din fata a 25.000 de martori ?”
Imi aminteam aceasta, citisem intr-un ziar local din Ohio, deoarece era pe pagina intai.
„Donald Shimoda ?”
„La dispozitia ta”, a spus el. „Acum stii, asa ca nu trebuie sa ma mai bati la cap. Du-te si te culca inapoi”.
M-am gandit mult timp la aceasta inainte de a adormi.


* * *


„Ti s-a dat voie… nu cred… daca ai obtinut o misiune ca aceasta, cea de Mesia, se presupune ca trebuie sa salvezi lumea, nu-i asa ? N-am stiut ca un Mesia poate pur si simplu sa se intoarca astfel pe calcaie si sa plece”. Eram catarat sus pe avion si ma gandeam la ciudatul meu prieten. „Arunca-mi o cheie de 9 – 16, vrei te rog, Don ?”
A rascolit in geanta de scule si mi-a aruncat-o. Ca si celelalte instrumente in acea dimineata, cea pe care el mi-a aruncat-o a incetinit si s-a oprit la treizeci de centimetri de mine plutind ca si cand nu ar fi avut greutate, si intorcandu-se lenes in aer. In momentul in care am atins-o, totusi, a devenit grea in mana mea, o cheie de avion de crom-vanadiu de toate zilele. Ei bine, nu chiar de fiecare zi. Mereu, de cand o cheie ieftina de 7 – 8 mi se rupsese in mana, imi cumparam cele mai bune unelte pe care un om le poate avea.
„Bineinteles ca poti pleca ! Poti parasi orice doresti, daca te razgandesti si nu mai doresti acel lucru. Iti poti opri respiratia, daca doresti sa faci aceasta !” a spus el si a lansat in zbor un surub Phillips, spre propriul sau amuzament. „Asa ca am renuntat sa mai fiu un Mesia, si daca am ales aceasta alterativa defensiva, poate ca am facut-o pentru ca eu sunt putin defensiv. E mai bine asa decat sa ai de indeplinit o misiune si sa o urasti. Un bun m nu uraste nimic si este liber sa mearga pe orice cale doreste. Ei bine, aceasta este adevarat pentru oricine, bineinteles. Toti suntem fiii lui Dumnezeu, sau copiii lui Iisus, sau idei ale Mintii sau oricum altfel doresti sa spui”.
Am lucrat la strangerea piulitelor cilindrului de baza a motorului Kinner. Acest vechi B5 este o buna pompa hidraulica, dar piulitele doresc sa se desurubeze la fiecare o suta de ore de zbor, sau cam asa, si este intelept sa le impiedici sa sara. Prima fiind stransa destul, am impins inca un sfert de tura, si am fost multumit de intelepciunea mea de a le verifica pe toate in aceasta dimineata, inainte de a zbura cu alti clienti.
„Ei bine, da, Don, dar sarcina unui Mesia este diferita de alte meserii, stii ? Iisus mergand inapoi sa bata cuie pentru a trai ? Suna bizar.”
El s-a gandit o clipa la aceasta incercand sa vada punctul meu de vedere. „Nu pot sa te inteleg ! Ciudat a fost faptul ca el nu a renuntat atunci cand ei au inceput pentru prima data sa-l numeasca Salvator. In loc de apleca, la aceasta veste proasta, el a incercat pe cale logica: «Foarte bine, eu sunt fiul lui Dumnezeu, dar asa suntem cu totii; eu sunt salvatorul, dar la fel sunteti si voi ! Lucrurile pe care eu le fac, le puteti face si voi !» Orice om in deplinatatea capacitatilor sale mentale poate intelege aceasta”.
Era cald acolo sus pe carlinga, dar nu ma simteam. Cu cat doresc mai mult sa fac ceva, cu atat mai putin pot numi aceasta munca. Eram satisfacut sa stiu ca am impiedicat cilindrii sa zboare de pe motor.
„Spuneai ca vrei o alta cheie”, a spus el.
„Nu vreau o alta cheie, si din intamplare, sunt suficient de avansat spiritual incat sa consider aceste trucuri ale tale, Shimoda, niste simple jocuri ale unui suflet insuficient evoluat sau poate ale unui hipnotizator incepator”.
„Un hipnotizator ! Ei bine, te infierbanti repede ! Dar mai bine hipnotizator decat un Mesia. Ce misiune plicticoasa. Oare de ce nu am stiut ca va fi o misiune plicticoasa ?”
„Ai stiut”, am spus eu cu intelepciune. El doar a ras.
„Te-ai gandit vreodata, Don, ca s-ar putea sa nu fie chiar asa de usor sa renunti, la urma urmei ? Ca s-ar putea sa nu poti sa te intorci pur si simplu la viata unei fiinte umane obisnuite ?”
De data aceasta el nu a mai ras. „Ai dreptate, bineinteles” a spus el, trecandu-si degetele prin parul sau negru. „Daca stau in orice loc prea mult, mai mult de o zi sau doua, oamenii vor stii ca e ceva neobisnuit cu mine. O usoara atingere pe mana si esti vindecat de un cancer terminal si inainte de sfarsitul saptamanii, voi fi din nou inconjurat de multime. Acest avion ma mentine in miscare, si nimeni nu stie de unde vin si unde ma voi duce mai departe, ceea ce mi se potriveste foarte bine”.
„Poate vor veni timpuri mai grele pentru tine, mai grele decat iti imaginezi, Don”.
„Oh ?”
„Da, da, intreaga orientare a timpului nostru este totusi de la material catre spiritual…Asa inceata cum este, este totusi o frumoasa miscare uriasa. Eu nu cred ca lumea te va lasa singur”.
„Nu pe mine ma vor ei, ci miracolele ! Si acestea le poate invata si altcineva, sa fie el Mesia. Nu-i voi spune ca e o treaba plicticoasa. Si pe langa aceasta, «Nu exista nici o problema atat de mare incat sa nu poti fugi de ea»”.
M-am lasat sa alunec in jos de pe carlinga pe iarba si am inceput sa strang piulitele de la cilindrii trei si patru. Nu toate dintre ele se pierdusera, dar cateva da. „Il citezi probabil pe Snoopy Catelul ?”
„Citez adevarul, oriunde il gasesc, multumesc”.
„Nu poti sa fugi, Don ! Ce ar fi daca as incepe sa te elogiez chiar acum ? Ce ar fi daca as obosi sa mai lucrez la motorul meu si as incepe sa te rog sa il repari in locul meu ? Uite, iti voi da toate monedele de 10 centi pe care le voi castiga de acum inainte, pana la apusul soarelui, doar daca ma inveti cum sa plutesc in aer ! Daca nu faci aceasta, atunci voi sti ca va trebui sa incep sa ma rog tie, Fiinta sfanta trimisa pentru a-mi usura povara”.
El doar a zambit. Tot nu cred ca intelesese ca nu putea sa fuga astfel. Cum puteam eu sa stiu aceasta cand el nu stia ?
„Ai trait intregul spectacol, asa cum il vezi in filmele din India ? Multimi in strada, bilioane de maini care te ating, flori si cenusa, platforme aurite cu tapiserii de argint pe care sa stai pe ele atunci cand vorbesti ?”
„Nu. Chiar inainte de a cere o misiune, am stiut ca n-as putea suporta asta. Asa ca am ales Statele Unite, si am avut doar multimile”.
Era dureros pentru el sa-si reaminteasca, si mi-a parut rau ca am rascolit toate acestea.
Statea pe iarba si imi vorbea, privind spre mine. „Tot ce voiam sa spun, in numele iubirii lui Dumnezeu, este ca daca doresti atat de mult libertatea si bucuria, nu poti intelege ca ele nu sunt nicaieri in afara ta ? Trebuie sa crezi cu tarie ca le ai, si le vei avea ! Actioneaza ca si cum ar fi ale tale, si ele sunt ! Richard, ce este atat de greu de inteles in asta ? Dar majoritatea dintre ei nici macar nu aud. Ei vad doar miracolele – seamana cu mersul la cursele auto pentru a vedea ciocnirile – ei vin la mine doar pentru a vedea miracole. Mai intai aceasta este frustrant si dupa un timp devine chiar plictisitor. Nu pot sa imi dau seama cum alti Mesia pot sa reziste”.
„Daca privesti lucrurile astfel, ele isi pierd din farmecul lor”, am spus eu. Am strans si ultima piulita si am pus la o parte cheia. „Incotro ne indreptam astazi ?” El a privit carlinga mea, si in loc de a incepe sa curete insectele de pe aparatorile mele de vant, si-a trecut doar mana peste ea si micile creaturi strivite au revenit la viata si au zburat. Propria lui aparatoare de vant nu avea nevoie niciodata sa fie curatata, bineinteles, si acum am stiut ca motorul sau nu va avea niciodata nevoie de nici un fel de intretinere, de asemenea.
„Nu stiu”, mi-a spus el. „Nu stiu unde ne vom indrepta”.
„Ce vrei sa spui ? Tu cunosti prezentul, trecutul si viitorul tuturor lucrurilor. Poti sa stii exact unde vom merge !”
El a oftat. „Mda. Dar incerc sa nu ma gandesc la aceasta”.
Pentru un timp, cum lucram la cilindri, mi-a trecut prin cap ca tot ceea ce aveam de facut era sa stau cu acest individ, si nu vor mai fi nici un fel de probleme, nimic rau nu se va intampla si totul va merge bine. Dar modul in care spusese: „Incerc sa nu ma gandesc la aceasta”, ma facea sa imi aduc aminte despre ce se intamplase cu ceilalti Mesia-si trimisi in lume. Ceva striga in mine sa ma intorc catre sud dupa ce voi decola si sa ma indepartez cat mai mult de acest om. Dar asa cum am spus, parea singur, zburand asa in modul sau particular, si am fost bucuros sa il intalnesc, doar ca sa am pe cineva cu care sa vorbesc, care sa deosebeasca un eleron de un stabilizator vertical.
Ar fi trebuit sa ma intorc catre sud, dar dupa ce am decolat am ramas cu el si am zburat catre nord si est, catre acel viitor la care el se straduia sa nu se gandeasca.

DARAEL

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT

DARAEL spune:

CAPITOLUL 4

„Unde ai invatat toate acestea, Don ? Stii atat de multe, sau poate cred eu ca stii. Nu. Tu chiar stii multe. Sunt rezultatul practicii ? Nu ai primit nici o initiere speciala pentru a deveni un maestru ?”
„Mi-au dat o carte sa citesc”.
Am atarnat o esarfa de matase proaspat spalata pe sarma si m-am uitat fix la el. „O carte ?”
„Manualul Mantuitorului”: este un fel de Biblie pentru maestri. Am o copie a ei pe aici pe undeva, daca esti interesat”.
„Da, da ! Vrei sa spui o carte normala care iti spune…”
A rascolit un timp in spatiul pentru bagaje din spatele suportului pentru cap al Travel Air-ului si s-a intors cu un volum mic, legat in ceva asemanator cu pielea de caprioara.


Ghidul Mesia-silor,

Memento-uri pentru

Sufletul Avansat.


„Cum adica manualul Mantuitorului ? Aici scrie Ghidul Mesia-silor”.
„Ceva de genul acesta”, mi-a raspuns el si a inceput sa isi adune lucrurile din jurul avionului, ca si cum s-ar fi gandit ca era timpul sa plecam.
Am rasfoit cartea, era o colectie de maxime si paragrafe scurte.



Perspectiva –
Foloseste-o sau pierde-o.
Daca ai deschis la aceasta pagina,
inseamna ca ai uitat ca ceea ce se intampla
in jurul tau nu este real.

Gandeste-te la aceasta.

Adu-ti aminte de unde vii,
unde te duci si de ce ai creat
mizeria pe care tu singur ai pus-o pe primul loc.
Adu-ti aminte, vei muri de o moarte groaznica.
Totul este un antrenament util si iti va place mai mult
daca nu vei uita nici o clipa aceasta.

Totusi, ia-ti moartea in serios.
A rade pe drumul catre executie
nu este cava ce sa poata intelege
formele de viata mai putin avansate, si ei
te vor crede cu totii nebun.


„Ai citit aceasta, despre pierderea perspectivei, Don ?”
„Nu”.
„Spune ca vei muri de o moarte ingrozitoare”.
„Nu trebuie neaparat. Depinde de circumstante si de cum simti ca se aranjeaza lucrurile”.
„Tu vei muri de o moarte cumplita ?”
„Nu stiu. Nu-i de mirare, vei gandi acum, ca nu mi-am dus la capat misiunea ? O ascensiune tacuta ar fi suficienta. Voi decide in cateva saptamani, atunci cand voi termina lucrul pentru care sunt aici”.
Am considerat ca glumeste, asa cum facea din cand in cand , si nu am stiut ca vorbise serios in legatura cu aceasta decat dupa cateva saptamani. Am continuat sa citesc din carte; erau genul de cunostinte de care are nevoie un maestru.



A invata
inseamna a afla
ceea ce deja stii.
A face inseamna a demonstra
ca stii.
A explica invatatura inseamna a reaminti celorlalti
ca ei stiu la fel de bine ca si tine.

Sunteti cu totii cei ce invata.
cei ce actioneaza si invatatorii.



Singura ta obligatie
in orice perioada a vietii
este sa-ti fi credincios tie insuti.

A fi credincios altcuiva sau
oricarui lucru nu este doar
imposibil, ci si semnul unui fals
Mesia.



Intrebarile simple
sunt cele mai profunde.
Unde te-ai nascut ? Unde este casa ta ?
Unde vei merge ?
Ce faci ?

Gandeste-te
la toate acestea din cand in cand, si
observa cum se modifica in timp
raspunsul tau.



Vei preda
cel mai bine ceea ce
ai cea mai mare nevoie
sa inveti.


„Esti ingrozitor de tacut acolo, Richard”, a spus Shimoda, ca si cum ar fi dorit sa vorbeasca cu mine.
„Mda”, am raspuns eu si am continuat sa citesc. Daca aceasta era o carte doar pentru maestri, nu doream sa o pierd.



Traieste
astfel incat niciodata
sa nu-ti fie rusine
daca orice din ceea ce faci
sau spui este publicat
de jur imprejurul globului –
chiar daca
ceea ce este publicat
nu este adevarat.



Prietenii tai
te vor cunoaste mai bine
in primul minut in care ii vei intalni
decat
te vor cunoaste
cunoscutii tai
in o suta de ani.



Cea mai buna cale
de a evita responsabilitatea
este de a spune „Eu am
responsabilitati”.


Am observat ceva ciudat in legatura cu cartea. „Paginile nu au numere pe ele, Don”.
„Nu”, a spus el. „Trebuie doar sa o deschizi si vezi acolo lucrul de care ai cea mai mare nevoie”.
„O carte magica !”
„Nu. Poti sa faci aceasta cu orice carte. Poti sa faci aceasta si cu un ziar vechi, daca citesti suficient de atent. Nu ai facut-o niciodata, sa te gandesti intens la o anumita problema si apoi sa deschizi orice carte ai la indemana si sa vezi ce iti spune ?”
„Nu”.
„Ei bine, sa incerci odata”.
Am incercat. Am inchis ochii si am intrebat ce se va intampla cu mine daca voi ramane in continuare cu aceasta persoana ciudata. Ma simteam bine in prezenta sa, dar nu puteam sa ma impac cu ideea ca ceva deloc amuzant avea sa i se intample in curand, si nu vroiam sa fiu prin jur cand acel ceva se va intampla. Gandindu-ma la aceasta, am deschis cartea cu ochii inca inchisi, apoi i-am deschis si am citit.



Esti condus
pe parcursul vietii
de catre fiinta interioara inteleapta,
jucausa fiinta spirituala
care este Sinele tau real.



Nu intoarce spatele
viitorului posibil
inainte de a fi sigur
ca nu ai nimic de invatat de la el.



Esti intotdeauna liber
sa te razgandesti si sa alegi
un viitor diferit,
sau
un trecut
diferit.


Sa alegi un trecut diferit ? Literal sau figurat sau cum… ? „Imi simt mintea sovaind, Don. Nu stiu cum ar fi posibil sa invat acest material”.
„Practica. Putina teorie si o multime de practica”, a spus el. „Iti va lua cam o saptamana si jumatate”.
„O saptamana si jumatate”.
„Mda. Trebuie doar sa crezi ca stii toate raspunsurile, si vei sti toate raspunsurile. Sa crezi ca esti un maestru, si chiar esti”.
„Nu am spus niciodata ca vreau sa fiu un maestru”.
„Este in regula”, a spus el. „Nu esti”.
Dar am pastrat manualul si el niciodata nu mi l-a mai cerut inapoi.

DARAEL

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT

DARAEL spune:

CAPITOLUL 5

Fermierii din Mid West au nevoie de terenuri bune pentru ca munca lor sa prospere. La fel si pilotii de curse mici, cum eram noi. Ei trebuie sa fie aproape de clientii lor. Sa gaseasca campuri in apropierea oraselor, campuri plantate cu iarba sau fan sau ovaz sau grau, a caror iarba sa fie taiata scurt; sa nu existe vaci in apropiere care sa pasca iarba; sa existe in apropiere un drum pentru masini; o poarta in gard pentru oameni; terenurile trebuie sa fie dispuse astfel incat avioanele sa nu trebuiasca sa zboare prea jos pe deasupra caselor nimanui; terenul trebuie sa fie suficient de neted astfel incat aparatele sa nu se hurducaie dezmembrandu-se in bucati in timp ce ruleaza cu 75 de km/ora pe sol; si suficient de lung pentru a ateriza si a decola in siguranta in zilele senine ale verii. Si mai ales au nevoie de permisiunea proprietarului pentru a zbura acolo chiar si o zi.
Ma gandeam la toate acestea in timp ce zburam spre nord in dimineata de sambata, Mesia si cu mine, verdele si auriul tinutului defiland incet, la 300 de metri dedesubt. Travel Air-ul lui Donald Shimoda plutea fara zgomot langa aripa mea dreapta, imprastiind lumina soarelui in toate directiile prin fuselajul sau stralucitor ca oglinda. Un aparat incantator, m-am gandit, dar prea mare pentru aceste timpuri grele. Putea intr-adevar sa transporte doi pasageri deodata, dar de asemenea cantarea de doua ori mai mult decat Fleet-ul, si de aceea avea nevoie si de mai mult teren pentru a decola si ateriza. Am avut odata un Travel Air dar l-am schimbat in cele din urma cu acest Fleet, care se poate folosi pe terenuri minuscule, astfel de campuri fiind mult mai usor de gasit in apropierea oraselor. Eu ma puteam descurca cu acest Fleet pe un teren de o suta cincizeci de metri, in timp ce Travel Air-ul avea nevoie de cel putin trei sute sau patru sute de metri. Te legi tu insuti de acest individ, am gandit, si de asemenea te legi tu insuti de limitele avionului sau.
Si chiar in momentul in care am gandit aceasta, am observat o pasune mica si curata, in apropierea orasului peste care tocmai trecusem. Era un camp de ferma standard de cinci sute de metri, taiat in jumatate, cealalta fiind vanduta orasului pentru un teren de baseball.
Stiam ca avionul lui Shimoda nu putea ateriza acolo, dar m-am avantat cu micuta mea masina zburatoare, deasupra aripii sale stangi, cu botul in sus, si reducand motorul mi-am dat drumul in jos de unul singur catre parcul de baseball. Am atins iarba exact langa gardul din partea stanga a terenului si am rulat pana la oprire, in putinul spatiu ramas. Vroiam doar sa ma dau in spectacol putin, sa-i arat ce poate un Fleet sa faca, referitor la zbor.
Am deschis din nou alimentarea si oscilam usor, gata sa-mi iau din nou zborul, dar atunci cand m-am intors pentru a pleca, Travel Air-ul se pregatea, acolo, pentru aterizarea finala. Cu coada in jos, cu aripa dreapta ridicata, arata ca un condor glorios rotindu-se plin de gratie in jurul pamantului, gata sa aterizeze pe un pai de matura.
Zbura atat de jos si de incet, incat simteam parul zburlindu-mi-se. Eram pe punctul de a vedea o ciocnire. Un Travel Air care ar fi trebuit sa se mentina la peste saizeci de mile pe ora deasupra terenului de aterizare, si care mergea atat de incet incat l-ai fi putut ascunde intr-un balon. Vedeam acel biplan auriu si de culoarea zapezii, oprit in aer. Ei bine, nu vreau sa spun chiar oprit, dar nu zbura cu mai mult de treizeci de mile pe ora, gandeste-te, oprit in aer si intr-un fel doar pe trei sferturi in aer. Utilizase jumatate, poate trei sferturi din spatiul pe care eu il utilizasem pentru a ateriza cu Fleet-ul.
Pur si simplu stateam in carlinga si ma uitam, in timp ce el a parcat langa mine, oprindu-se. Atunci cand am oprit motorul, inca uitandu-ma fix la el, mut de uimire, el a spus, „Frumos camp ai gasit ! Suficient de aproape de oras, hei ?”
Primii nostri clienti, doi baieti sositi pe o motocicleta Honda, deja intorceau pentru a vedea ce s-a intamplat.
„Ce vrei sa spui, aproape de oras ?” am strigat peste zgomotul de motor care inca imi rasuna in urechi.
„Ei bine, este doar la o jumatate de bloc distanta”.
„Nu, nu aceasta ! CE A FOST ACEASTA ATERIZARE ? Intr-un Travel Air. Cum ai aterizat aici ?”
El mi-a facut cu ochiul „Magie !”
„Nu, Don… , am vazut cu ochii mei modul in care ai aterizat !”
Putea sa vada ca eram socat si chiar putin infricosat.
„Richard, vrei sa stii secretul plutirii si zborului in aer, secretul vindecarii tuturor bolilor, al transformarii apei in vin si al mersului pe valuri, si al aterizarii unui Travel Air pe treizeci de metri de pamant ? Vrei sa stii secretul tuturor acestor miracole ?”
Ma simteam ca si cum ar fi indreptat un laser asupra mea. „Vreau sa stiu cum ai aterizat aici…”
„Asculta !” a spus el peste prapastia dintre noi. „Aceasta lume ? Si tot ce este in ea ? Iluzii, Richard ! Fiecare particica din ea este o Iluzie „ Intelegi aceasta ?” Nu era nici o clipire, nici un zambet; ca si cum ar fi fost deodata furios pe mine ca nu stiam aceasta de mai mult timp.
Motocicleta s-a oprit la coada avionului lui; baietii uitandu-se nerabdatori sa zboare.
„Mda”, a fost tot ceea ce am putut sa spun. „Fac ceva pe iluzii”. Atunci cand i-au cerut sa faca o cursa, a ramas in seama mea sa-l gasesc pe proprietarul campului si sa-i cer permisiunea de a zbura peste pasunea sa. Singurul mod de a descrie decolarea si aterizarea Travel Air-ului din acea zi, este de a spune ca arata ca un fals Travel Air. Ca si cum avionul ar fi fost intr-adevar un pui de E3, sau un elicopter imbracat intr-un costum de Travel Air. Cumva imi era mai usor sa accept o cheie de 9 – 16 care plutea fara greutate prin aer, decat sa privesc calm acel avion la desprinderea lui de pe pamant, cu pasageri la bord la treizeci de mile pe ora. Este un lucru sa crezi in levitatie atunci cand o vezi, dar este cu totul altceva sa crezi pe deplin in miracole.
Am continuat sa ma gandesc la ceea ce spusese cu atata inversunare. Iluzii. Cineva imi mai spusese asta mai inainte… atunci cand eram pusti, invatand magia – magicienii spuneau aceasta ? Ei ne spuneau precauti: „Priviti, nu este un miracol ceea ce veti vedea; nu este adevarata magie. Ceea ce vedeti este un efect, este Iluzia unei magii”. Apoi ei preschimbau o nuca intr-un candelabru si schimbau un elefant intr-o racheta de tenis.
Urmandu-mi instinctul, am luat manualul Mesiasilor di buzunar si l-am deschis. Doua propozitii se aflau singure pe o singura pagina.



Nu exista
un lucru pe care sa-l numesti problema
care sa nu poarte un dar pentru tine
in mainile sale.



Cauti problemele
deoarece ai nevoie
de darurile lor.


Nu stiu exact de ce, dar citind aceasta, confuzia mea a disparut. Am citit-o din nou, pana cand am stiut-o pe de rost.
Numele orasului era Troy, si pajistile de aici promiteau sa fie la fel de bune pentru noi precum fusesera si lanurile din Ferris. Doar ca in Ferris simtisem mai mult calm, iar aici plutea in aer o tensiune care nu-mi placea deloc.
Zborul ce constituia pentru pasagerii nostri o aventura unica in viata, era pentru mine o ruina, umbrita acum de acea ciudata stare de apasare. Aventura mea era fiinta misterioasa alaturi de care zburam… modul imposibil in care el isi facea avionul sa mearga si lucrurile ciudate pe care le spunea pentru a explica aceasta.
Oamenii din Troy nu au fost mai mirati de miracolul unui Travel Air care zbura astfel decat as fi fost eu daca as fi auzit sunand clopotul orasului, care nu mai sunase de saizeci de ani, ziua in amiaza mare… ei nu stiau ca este imposibil sa se intample ceea ce se intampla.
„Multumesc pentru zbor !” spuneau ei, si, „Asta-i tot ce faci pentru a trai… nu lucrezi si in alta parte ?” Si, „de ce ai ales un loc atat de mic cum este Troy ?” Si, „Jerry, ferma ta nu este mai mare decat o cutie de pantofi !”
Am avut o dupa amiaza ocupata. O multime de oameni au venit sa zboare si eram pe punctul de a face o multime de bani. Totusi, o parte din mine incepuse sa spuna: renunta, renunta, pleaca din acest loc. imi ignorasem presentimentele si alteori inainte, si intotdeauna imi paruse rau.
Pe la trei dupa amiaza, mi-am oprit motorul pentru alimentare, mergand de doua ori, dus si intors pana la statia Skelly cu doua bidoane de cinci galoane de gaz de automobil, cand deodata mi-am dat seama ca nu vazusem niciodata Travel Air-ul realimentat cu combustibil. Shimoda nu pusese benzina in avionul sau, cel putin dinainte de Ferris, si il vazusem zburand cu acel aparat timp de cel putin sapte ore, aproape opt, fara sa adauge nici o picatura de benzina sau de ulei. Si desi stiam ca era un om bun, si nu imi va face nici un rau, am fost din nou inspaimantat. Daca tragi de el, inchizand la minimum alimentarea, si facand cat mai putine acrobatii in timpul zborului, poti sa faci un Travel Air sa mearga cinci ore de zbor. Dar nu opt ore de decolari si aterizari.
El continua sa zboare, cursa dupa cursa, in timp ce eu am turnat combustibilul in tancul meu de alimentare, si am adaugat un sfert de ulei la motor. O coada de oameni asteptau sa zboare… era ca si cum el nu ar fi dorit sa-i dezamageasca.
L-am strigat, totusi, in timp ce ajuta un barbat si pe sotia sa sa urce in partea din fata a carlingii avionului sau. Am incercat ca vocea mea sa sune cat mai calma si mai normala cu putinta.
„Don, cum stai cu combustibilul, ai nevoie de benzina ?” M-am uitat la el cu coada ochiului, tinand in mana un bidon gol de cinci galoane.
M-a privit drept in ochi si s-a incruntat, incurcat, ca si cum l-as fi intrebat daca are nevoie de aer ca sa respire.
„Nu”, a spus el, si m-am simtit ca un scolar greu de cap s codas. „Nu, Richard, nu am nevoie de combustibil”.
Ma uimea. Stiam cate ceva despre motoarele de avion si despre combustibil. „Ei bine atunci”, i-am spus cu ostentatie, „ce-ai spune de niste uraniu ?”
El a ras si mi-a raspuns imediat „Nu, multumesc, l-am umplut anul trecut”. Si apoi s-a urcat in carlinga sa si a plecat cu pasagerii sai in acea decolare supranaturala, extrem de inceata.
Mi-am dorit mai intai ca acei oameni sa mearga acasa, si apoi ca noi sa terminam acolo cat mai rapid, cu oameni sau fara, si apoi sa am un motiv sa plec de acolo singur, imediat. Tot ce imi doream era sa decolez si sa gasesc un camp mare si gol departe de aici si de orice oras, unde doar sa stau si sa ma gandesc si sa scriu ceea ce s-a intamplat in jurnalul meu, incercand sa desprind un inteles din toate.
Am ramas afara din avion, odihnindu-ma, pana cand Shimoda a aterizat din nou. M-am indreptat catre carlinga sa, in conul de curent al elicei.
„Am zburat destul, Don. Eu imi voi vedea de drum, voi ateriza undeva departe de orase si o sa fiu mai liber pentru un timp. A fost amuzant sa zbor cu tine. Poate te voi mai revedea candva. E in regula ?”
El nu a clipit: „Inca un zbor si voi veni cu tine. Oamenii ma asteapta”.
„In regula”.
Un individ astepta intr-un scaun pe rotile uzat cu care venise pana acolo in camp. Arata ca si cum ar fi fost zdrobit in scaun, rasucit de vreo forta gravitationala extrem de mare, dar era acolo deoarece dorea sa zboare. Mai erau si alti oameni in jur, patruzeci sau cincizeci. Unii in masini, altii afara, uitandu-se curiosi sa vada cum il va lua Don pe acel om din scaunul sau si il va duce in avion.
El nu s-a gandit deloc la aceasta. „Doresti sa zbori ?” Omul din caruciorul pe rotile a zambit stramb si a incuviintat dand din cap.
„haide sa mergem, haide sa o facem !” a spus Don linistit, ca si cum ar fi vorbit cu cineva care ar fi asteptat pe margine mult timp, si pentru care acum sosise timpul sa intre din nou in joc. Daca a existat ceva ciudat in acel moment, realizez acum cand privesc inapoi, a fost intensitatea cu care el a vorbit. A vorbit nepasator, da, dar in acelasi timp cu un ton de comanda, care presupunea ca acel om sa se ridice si sa mearga in avion fara nici o scuza. Ceea ce s-a intamplat atunci, a fost ca si cum omul ar fi jucat teatru, si tocmai terminase ultima scena a rolului sau de infirm. Totul parea teatral. Gravitatia imensa a disparut, nemaiactionand asupra sa, ca si cum nu ar fi existat niciodata; el si-a parasit scaunul, pe jumatate alergand, uimit de el insusi, catre Travel Air.
Eram aproape, si l-am auzit. „Ce ai facut ?” a spus el. „Ce ai facut cu mine ?”
„Ai de gand sa zbori sau nu vrei sa zbori ?” a spus Don. „Pretul este de trei dolari. Te rog sa-mi platesti acum, inainte de decolare”.
„Zbor” a spus el. Shimoda nu l-a ajutat sa se urce in partea din fata a carlingii, asa cum facea in mod obisnuit cu ceilalti pasageri. Oamenii care erau in masini au iesit afara, s-a auzit un murmur scurt din partea privitorilor si apoi a urmat o tacere datorita socului. Omul nu mai mersese de cand camionul sau cazuse de pe un pod, cu unsprezece ani inainte.
Precum un pusti ce-si face aripi din cearceafuri, s-a catarat pana la carlinga si a alunecat in jos catre scaun, miscandu-si excesiv bratele, ca si cum i-ar fi fost date brate cu care sa se joace.
Inainte ca cineva sa poata vorbi, Don a tras mansa, decoland. Travel Air-ul s-a rotit in aer, virand deasupra copacilor si urcand ca o furtuna.
Poate fi o clipa in acelasi timp fericita si inspaimantatoare ? Au urmat o multime de momente ca acesta. Simteam uimirea in fata a ceea ce se poate numi vindecarea miraculoasa, a unui om care parea sa o merite, si in acelasi timp, simteam ca ceva neplacut urma sa se intample atunci cand cei doi aveau sa se intoarca. Multimea devenise un grup strans, in asteptare, si un nod strans este o gloata, ceea ce nu este deloc bine. Minutele treceau, toti ochii fiind fixati pe acel mic biplan zburand atat de lipsit de griji in lumina soarelui, si ceva violent plutea in aer.
Travel Air-ul a facut cateva opt-uri lente in aer, o spirala stransa, si apoi a zburat pe deasupra gardului ca o farfurie zburatoare cu un zgomot extrem de redus, pentru a ateriza. Daca ar fi avut putin bun simt si-ar fi lasat pasagerul departe in camp, ar fi decolat repede si ar fi disparut. Veneau din ce in ce mai multi oameni; si un alt scaun pe rotile era impins de o doamna care alerga.
El s-a oprit langa multime, a rotit avionul pentru a avea elicea indreptata intr-o parte, si a oprit motorul. Oamenii au fugit catre carlinga, si cateva clipe am crezut ca vor sfasia fuselajul, rupandu-l in doua.
A fost lasitate ? Nu stiu. M-am indreptat catre avionul meu, am deschis supapa la combustibil si am invartit elicea pentru a porni motorul. Apoi m-am urcat in carlinga si am intors Fleet-ul in vant, decoland. Ultima data cand l-am vazut pe Donald Shimoda, el statea pe cadrul carlingii sale si multimea il inconjurase.
M-am intors catre est, apoi catre sud, si dupa un timp am vazut un camp mai mare, cu copaci care dadeau umbra si un izvor din care sa beau, si am hotarat sa innoptez acolo. Era la mare distanta de orice oras.

DARAEL

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT

DARAEL spune:

CAPITOLUL 6

Nici in ziua de azi, n-as putea spune ce se intamplase cu mine. Presentimentul dominarii ma facuse sa plec de acolo, indepartandu-ma chiar si de acel individ neobisnuit care era Donald Shimoda. Daca ar trebui sa fraternizez cu moartea, nici Mesia insusi nu ar fi suficient de puternic sa ma tina pe loc.
Era liniste pe camp, o uriasa pajiste tacuta deschisa catre cer… Singurul sunet venea de la un izvor pe care-l auzeam numai daca eram atent. Din nou, eram singur. Chiar atunci cand o persoana este obisnuita cu singuratatea, daca renunta la aceasta chiar si pentru o singura zi, va trebui apoi sa se obisnuiasca din nou sa fie singura, luand-o intotdeauna de la inceput.
„O.K. Deci ne-am distrat un timp”, am spus adresandu-ma pajistii. „A fost nostim si poate ca am avut multe de invatat de la acel individ. Dar m-am saturat suficient de mult de multimi chiar si atunci cand ele sunt fericite… si cu atat mai mult daca au de gand sa crucifice pe cineva sau sa il elogieze. Imi pare rau, este prea mult !”
Am ramas surprins. Cuvintele pe care le spusesem ar fi putut fi exact cuvintele lui Shimoda. De ce a ramas el acolo ? Eu fusesem suficient de lucid ca sa stiu ca trebuie sa plec, si eu nu eram un Mesia.
Iluzii. Ce voise sa spuna prin iluzii ? Intuiam ca aceasta era mult mai important decat orice altceva spusese sau facuse el – fusese indarjit, atunci cand spusese „Totul este iluzie !”. Ca si cum s-ar fi gandit sa fixeze puternic aceasta idee in capul meu. Era o problema, de acord, si aveam nevoie de darul sau, dar deocamdata nu-i intelegeam sensul.
Am facut mai tarziu un foc, gatindu-mi un fel de gulas cu bucatele de soia si cu dovleac uscat. Trusa de scule statea langa cutia de alimente, si fara nici un motiv am luat din ea cheia de 9 – 16, am privit-o, am sters-o si am amestecat gulasul cu ea.
Eram singur, imaginati-va, nu era nimeni care sa ma vada, asa ca pentru distractie am incercat s-o fac sa pluteasca in aer, asa cum facuse el. daca o aruncam in sus si-mi acopeream ochii cu mana atunci cand ea isi inceta ascensiunea si incepea sa coboare, aveam timp de o jumatate de secunda sentimentul ca pluteste. Dar apoi ea cadea inapoi pe iarba sau pe genunchii mei si efectul disparea imediat. Dar aceeasi cheie… Cum facuse el ?
Daca totul este iluzie, domnule Shimoda, atunci ce este real ? Si daca aceasta viata este o iluzie, atunci de ce mai traim ? Am renuntat intr-un tarziu, aruncand cheia de inca cateva ori si apoi oprindu-ma. Si atunci m-am simtit deodata multumit, fericit dintr-o data ca eram acolo unde eram si stiam ceea ce stiam, chiar daca nu acesta era raspunsul la intreaga existenta sau macar la cateva iluzii.
Cand sunt singur, uneori cant. „Oh, eu si vechiul Tablou !…” am cantat, lovind usor aripa avionului, facandu-mi cu adevarat placere acest lucru (amintindu-mi ca nu era nimeni sa ma auda). „Vom hoinari prin cer… Rotindu-ne pe deasupra campurilor pana cand unul din noi se va da batut…” Inventam muzica si versurile pe masura ce cantam. „Nu eu voi fi acela care va capitula. Doar daca nu imi vei rupe lonjeronul… si daca o faci te voi lega cu sarma… si apoi vom continua sa zburam… VOM CONTINUA SA ZBURAM…”
Versurile nu aveau sfarsit, si puteam sa continui sa le cant fericit. Ritmul nefiind atat de critic. Nu ma gandeam acum la problemele lui Mesia.; nu puteam cu nici un chip sa realizez cine era el sau ce voia sa-mi spuna, asa ca am incetat sa mai incerc sa inteleg, si banuiesc ca asta ma facuse fericit.
Tarziu, pe la ora 10 seara, focul s-a stins si la fel si cantecul meu.
„Oriunde ai fi, Donald Shimoda”, am spus eu, pregatindu-mi culcusul sub aripa avionului, „iti doresc un zbor linistit si fara multimi. Daca aceasta este ceea ce iti doresti. Nu, retrag totul. Iti doresc, dragul meu Mesia singuratic, sa gasesti acel lucru pe care doresti sa-l gasesti”.
Manualul sau a cazut din buzunarul pantalonilor atunci cand mi-am scos tricoul, si am citit ce scria acolo unde se deschisese.



Legatura
Care uneste adevarata ta familie
Nu este una de sange, ci
De respect si bucurie
Pe care fiecare le aduce
In viata celuilalt.

Rareori membrii
Aceleiasi familii cresc
Sub acelasi acoperis.


Nu pricepeam cum se putea aplica aceasta in cazul meu, si mi-am reamintit ca niciodata nu trebuie sa las o carte sa inlocuiasca propria mea gandire. M-am foit un pic pe patura, si am adormit asa cum se stinge un bec, cald si fara vise, sub cerul liber si sub miile de stele care poate ca erau iluzii, dar cu siguranta erau unele frumoase.

****

Am devenit din nou constient chiar in momentul rasaritului; eram inconjurat de o lumina rozalie cu umbre de aur. M-am trezit nu din cauza luminii, ci pentru ca ceva imi atingea capul, foarte usor. Am crezut ca era un pai, plutind pe acolo. Apoi am stiut ca era un obiect tare, caci m-a lovit zdravan, aproape rupandu-mi mana. O cheie de 9 – 16 este o bucata considerabila de fier si nu este tocmai placut sa te loveasca puternic, asa ca m-am sculat foarte repede. Cheia s-a lovit de balamaua eleronului, a ramas pentru un moment ingropata in iarba, incepand apoi sa planeze din nou in aer. In timp ce o priveam, acum foarte treaz, a coborat incet catre sol si a ramas nemiscata. Atunci cand am ridicat-o am vazut ca era aceeasi cheie de 9 – 16 pe care o stiam si o iubeam, la fel de grea, la fel de potrivita pentru stransul suruburilor si piulitelor.
„La naiba !”
Nu obisnuiesc sa spun „La naiba” sau „Afurisitul” – datorita unei prejudecati aproape copilaresti. Dar eram cu adevarat uimit, si nu puteam spune nimic altceva. Ce se intampla cu cheia mea ? Donald Shimoda era la cel putin saizeci de mile departare dincolo de orizont. Am ridicat acel lucru, l-am examinat, l-am intors pe toate partile, simtindu-ma ca o maimuta preistorica care nu poate sa inteleaga o roata care se invarte inaintea ochilor sai. Trebuia sa existe un motiv simplu…
Intr-un tarziu am renuntat, plictisit, am pus cheia in geanta d scule si am aprins focul pentru micul dejun. Nu era nici o graba sa plec nicaieri. Puteam sa stau acolo intreaga zi, daca asa doream.
Painea se prajise destul de bine in tigaie, era tocmai gata sa fie intoarsa, cand am auzit un zgomot in cer dinspre vest.
Nu era posibil ca sunetul sa fie facut de avionul lui Shimoda, era imposibil ca cineva sa-mi prinda urma tocmai in acest camp, intre milioanele de alte campuri din vestul mijlociu, dar am stiut ca era el si am inceput sa fluier… privind painea si cerul si incercand sa ma gandesc la ceva foarte calm pe care sa i-l spun atunci cand va ateriza.
Era Travel Air-ul desigur, zburand la joasa inaltime pe deasupra Fleet-ului, ridicand praful prin aer si aterizand cu nouazeci de kilometri pe ora, viteza normala la care un Travel Air ar trebui sa aterizeze. A tras alaturi si a inchis motorul. I-am facut un semn dar u i-am spus nici un cuvant. Nu m-am oprit din fluierat.
A iesit din carlinga si s-a indreptat spre foc. „Buna, Richard”.
„Ai intarziat”, am spus eu. „Aproape ca s-a ars painea”.
„imi pare rau”.
I-am intins o mica farfurie cu paine prajita si cu putina margarina.
„Cum iti merge ?”
„Imi merge bine”, a spus el cu o jumatate de zambet. „Am scapat cu viata”.
„M-am indoit ca vei reusi”.
El a mancat un timp painea in tacere. „Stii”, a spus el in sfarsit, contemplandu-si dejunul, „mancarea aceasta este de-a dreptul ingrozitoare”.
„Nimeni nu spune ca trebuie sa mananci painea ea prajita”, am spus eu suparat. „De ce nimanui nu-i place painea mea prajita ? NIMENI NU IUBESTE PAINEA MEA PRAJITA ! De ce este asa, venerate maestre ?”
„Ei bine”, a zambit el, „ – vorbesc ca un maestru acum – as putea spune ca tu consideri ca ea este buna si de aceea ea are un gust bun pentru tine. Incearc-o fara sa mai crezi cu tarie ce crezi despre ea, si ti se va parea ca un fel de… un foc… dupa o inundatie intr-o moara de macinat grau, nu crezi ? Intentionai sa pui si iarba in ea, ghicesc ?”
„Imi pare rau. Mi-a cazut iarba de pe maneca probabil. Dar nu crezi ca painea de baza ea insasi – nu iarba sau mica parte arsa de acolo – painea in sine, nu crezi ca… ?”
„Groaznic”, a spus el, intinzandu-mi inapoi totul, cu exceptia unei mici parti din ceea ce-i dadusem. „Mai bine mor de foame. Mai ai piersici ?”
„In cutie”.
Cum ma gasise acolo ? Niste aripi cu o deschidere de zece metri in zece mii de kilometri de prerie nu sunt o tinta usoara. Dar am jurat sa nu il intreb. Daca dorea sa imi spuna, imi va spune.
„Cum m-ai gasit ?” am spus. „As fi putut sa aterizez oriunde”.
Deschisese compotul de piersici si manca piersici cu un cutit… ceea ce nu este deloc usor.
„Cine se aseamana se aduna”, a zambit el, scapand o bucata de piersica.
„Oh ?”
„Legea cosmica”.
„Oh”.
Mi-am terminat painea si apoi am frecat tigaia cu nisip din rau.
„Te deranjeaza daca imi explici ? Cum se face ca ma aseman cu pretioase ta fiinta ? Sau prin asemanare vrei sa intelegi ca avioanele se aseamana, sau ceva de genul acesta ?”
„Noi, facatorii de miracole, trebuie sa luptam impreuna”, a spus el. aceasta fraza era atat de draguta cat si infricosatoare in modul in care o spusese.
„Ah… Don ? In ceea ce priveste ultimul tau comentariu, poate ai de gand sa-mi spui si mie ce intelegi prin: noi facatorii de miracole ?”
„Dupa pozitia pe care o are cheia de 9 – 16 in geanta ta de scule, as spune ca te-ai jucat cu vechiul truc de levitatie a cheii in aceasta dimineata. Spune-mi daca gresesc”.
„Nu m-am jucat cu nimic ! M-am trezit… acel lucru m-a trezit, s-a petrecut de la sine !”
„Oh, de la sine”. Radea de mine.
„Da, de la sine !”
„Intelegerea ta despre modul in care se fac miracolele, Richard, este la fel de profunda ca si cunostintele tale despre coacerea painii”.
Nu am raspuns, ci doar m-am asezat pe sacul meu de dormit si am ramas cat se poate de tacut. Daca avea ceva de spus, avea s-o spuna atunci cand dorea.
„Unii dintre noi incep sa invete lucrurile acestea subconstient. Mintea noastra treaza nu le accepta, asa ca noi realizam miracole in somn”. A privit cerul si primii nori ai zilei. „Nu fi nerabdator, Richard. Suntem cu totii pe cale sa invatam mai mult. Tie ti se va ntampla foarte curand, si vei deveni un maestru spiritual intelept chiar inainte sa-ti dai seama”.
„Cum inainte sa-mi dau seama ? Eu nu vreau sa stiu ! Eu nu vreau sa stiu nimic !”
„Tu nu vrei sa stii nimic”.
„Ei bine, vreau sa stiu de ce exista lumea si ce este ea si de ce traiesc aici si unde voi merge dupa aceea… aceste lucruri eu vreau sa le stiu. Cum sa zbor fara un avion, daca asta doresc”.
„Imi pare rau”.
„Iti pare rau ?”
„”Lucrurile nu stau chiar asa. Daca inveti ce este aceasta lume si cum functioneaza ea, in mod automat vei incepe sa faci miracole, sau ceea ce ei numesc miracole. Dar bineinteles nimic nu este miraculos. Daca inveti tot ceea ce stiu magicienii, acele lucruri nu ti se mai par supranaturale”. Acum nu mai privea la cer. „Esti ca toti ceilalti. Tu deja sti aceste lucruri; doar ca inca nu esti constient ca le stii”.
„Nu-mi amintesc”, am spus eu, „nu-mi amintesc sa ma fi intrebat daca vreau sa invat acest lucru, orice ar fi fost el, care ti-a adus acele multimi si ti-a ruinat intreaga viata. Se pare ca mi-a scapat din minte”. Imediat ce am spus aceste cuvinte am stiut ca el era pe punctul de a-mi spune ca-mi voi aminti mai tarziu, si ar fi avut dreptate.
S-a intins pe iarba, folosind punga cu restul de faina drept perna.
„Uite ce e, nu trebuie sa te nelinistesti in privinta multimilor. Ele nu te pot atinge, daca tu nu doresti. Tine minte, esti magician: FOOF ! – esti invizibil si poti iesi pe usa”.
„Multimea te-a prins la Troy, nu-i asa ?”
„Am spus eu ca nu-i doream ? Am permis aceasta. Mi-a facut placere. In fiecare dintre noi se ascunde un cabotin, sau nu am reusit niciodata sa o facem ca niste adevarati maestri”.
„Dar nu ai renuntat la asta ? Nu am citit eu… ?”
„Uite cum au mers lucrurile, ei m-au transformat in Unicul si Singurul Mesia, si la aceasta indatorire eu am renuntat. Dar nu pot sa ma dezvat de ceea ce am ajuns sa stiu invatand cateva vieti la rand”.
Am inchis ochii si am inceput sa rontai un pai. „Uite, Donald, ce incerci sa-mi spui ? De ce nu-mi explici pur si simplu ce se petrece ?”
A ramas tacut mult timp, si apoi a spus, „Poate ca tu ar trebui sa-mi spui. Spune-mi tu ceea ce incerc sa-ti spun, si eu te voi corecta daca gresesti”.
M-am gandit un minut, si m-am decis sa-l surprind.
„O.K. Iti voi spune”. Apoi am facut o pauza lunga pentru a vedea cata rabdare are cu mine, daca nu ma exprim foarte fluent. Soarele se ridicase suficient de sus pentru a fi acum cald, si undeva intr-un camp ascuns un fermier lucra pe un tractor diesel, cultivand porumb duminica.
„In regula, iti voi spune. Mai intai, nu a fost nici o coincidenta cand te-am vazut pentru prima data atunci cand am aterizat in campul de la Ferris, nu-i asa ?”
Era atata liniste incat puteai auzi iarba crescand.
„Si in al doilea rand, tu si cu mine avem un fel de intelegere mistica pe care aparent eu am uitat-o si tu nu”.
Doar un vant usor adia, aducand cu sine din cand in cand sunetul tractorului care lucra.
O parte din mine asculta si nu credea ca ceea ce spuneam era fictiune. Construiam o poveste adevarata.
„Si afirm chiar ca ne-am intalnit cu trei sau patru mii de ani inainte, plus minus o zi. Iubim acelasi fel de aventuri, probabil uram acelasi fel de distrugatori, suntem la fel de bucurosi sa invatam si o facem cu aproape aceeasi viteza. Tu ai o memorie mai buna. Reintalnirea noastra a fost ceea ce tu numesti prin «Cine se aseamana se aduna» asa cum ai spus”.
Am cules un alt pai. „Cum ma descurc ?”
Pentru un timp am crezut ca vei face o manevra lunga” a spus el. „Chiar asta faci, dar cred ca mai exista o mica sansa ca sa reusesti de aceasta data Spune mai departe”.
„Pe de alta parte eu nu trebuie sa vorbesc, deoarece tu stii deja cat stie fiecare om. Dar daca eu nu voi spune aceste lucruri, tu nu vei sti ce anume cred eu ca stiu, si fara aceasta nu pot sa invat nici unul din lucrurile pe care doresc sa le invat”. Mi-am lasat deoparte paiul. „La ce-ti foloseste tie asta, Don ? De ce iti pierzi timpul cu oameni ca mine ? Ori de cate ori cineva este atat de avansat cum esti tu, el obtine aceste puteri miraculoase ca aspecte secundare. Tu nu ai nevoie de mine, tu nu ai nevoie de nimic din aceasta lume”.
Mi-am intors capul si l-am privit. Ochii sai erau inchisi. „Cum ar fi combustibilul in Travel Air ?”, a spus el.
„Exact”, am spus eu. „Asa ca tot ce a ramas in lume este plictisitor, nu exista nici un fel de aventuri atunci cand stii ca nu poti fi tulburat de nimic pe acest pamant. Singura ta problema este ca tu nu ai nici un fel de problema !”
Acesta, m-am gandit, era un discurs teribil.
„Aici ai gresit”, a spus el. „Spune-mi de ce am renuntat la misiunea mea… Stii de ce am renuntat la misiunea de Mesia ?”
„Multimile, ai spus tu. Fiecare dorind ca tu sa faci miracole in locul lor”.
„Mda, nu primul motiv e valabil, ci al doilea. Teama de multimi este crucea ta, si nu a mea. Nu multimile sunt cele care ma deranjeaza pe mine, ci felul de multime careia nu-i pasa deloc de ceea ce eu am venit sa spun. Poti sa mergi de la New York si pana la Londra pe ocean, poti sa dematerializezi monede de aur pentru totdeauna, si tot nu-i vei face sa le pese, stii asta ?”
Cand a spus aceasta, arata mai singur decat orice alt om in viata pe care l-am vazut eu vreodata. El nu avea nevoie de hrana sau de adapost sau de faima. El murea de nevoia de a spune ceea ce stia, si nimanui nu-i pasa suficient sa-l asculte.
M-am incruntat la el, ca sa nu strig. „Ei bine, tu ai vrut-o”, am spus. „Daca fericirea ta depinde de ce face altcineva, ghicesc ca si tu ai o problema”.
Si-a ridicat brusc capul si ochii sai m-au privit fix ca si cum l-as fi lovit cu cheia. M-am gandit ca nu ar fi fost intelept sa il determin pe acest tip sa se infurie pe mine.
Apoi a zambit cu acel zambet de jumatate de secunda. „Stii ceva, Richard ?” a spus el incet. „Tu… ai… dreptate !”
Apoi a ramas din nou tacut, aproape in transa, in urma celor spuse de mine. Fara sa observ, am continuat sa vorbesc ore intregi cu el despre cum ne-am intalnit si despre ce aveam de invatat din aceasta intalnire, toate aceste idei trecandu-mi prin cap, precum niste comete in zori sau niste meteoriti in lumina zilei. S-a asezat nemiscat in iarba, fara sa spuna un cuvant. Catre amiaza mi-am terminat versiunea asupra universului si asupra tuturor lucrurilor care exista in el.
„… si ma simt de parca de-abia am inceput, Don, sunt atat de multe de spus. Cum de stiu toate acestea ? Cum s-a intamplat aceasta ?”
El nu a raspuns.
„Daca te astepti sa raspund singur la aceasta intrebare, iti marturisesc ca nu stiu. De ce pot sa spun toate aceste lucruri acum, cand inainte nici macar nu am incercat vreodata sa o fac ? Ce s-a intamplat cu mine ?”
Nici un raspuns.
„Don ? Acum poti sa vorbesti, te rog”.
Nu a spus nici un cuvant. I-am explicat intreaga panorama a vietii, dar Mesia al meu, ca i cum ar fi auzit tot ceea ce avusese nevoie in acele cuvinte spuse la intamplare despre fericirea sa, a adormit imediat.

DARAEL

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT