CIC - stand by pentru creier?!
Raspunsuri - Pagina 5
OanaRusu spune:
IlincaS, sunt mamica de 39 de ani, si sunt si eu super-activa desi dupa parerea ta sunt deja ruginita 
si sunt programator, o meserie in care 6 luni de lipsa se simt puternic, motiv pt care la cel mare m-am intors la muca mai devreme, avea doar 7 luni. La cea mica, n-am mai vrut - si nu pentru ca "expirasem" intre timp cum crezi tu pt mamicile peste 30 de ani(
) ci pentru ca nu se compara nimic cu primii ani ai copilului tau. Cand creste, devine independent, merge la camin, la scoala, perioada asta frumoasa in care fiecare zi e o noua descoperire nu se mai intoarce niciodata.
Ma doare mult ce am pierdut cu baiatul cel mare, dar nu pot sa ma intorc in timp sa fac altfel.
Insa fiecare isi creste copilul cum simte ca e cel mai bine 
Motivul pentru care am intervenit e acea precizare "peste 30 de ani" de parca dupa varsta asta devenim toate babutze inutile....
Exista viata si dupa 30 de ani
(una foarte frumoasa, sincer dc e sa ma intorc in timp nu m-as intoarce inainte de 29 de ani nici picata cu ceara, da' asta sunt eu )
Oana, mami de Ana Maria (intr-o zi de 13... 13 iunie 2008) si Paul-Victor (ziua cea mai lunga: 21 iunie 2006)
Priveste partea buna a lucrurilor
gabitzam spune:
Eu sunt o "tinara" mamica de 42 de ani, puiul mic are 1 an si 4 luni, m-am intors deja de aproape trei luni la servici. Si la primul m-am intors la servici tot la 1 an si 2 luni. Motivele nu au fost financiare, eu sunt un caz fericit sa zic din punctul asta de vedere, luam chiar mai multi bani stand in CIC decat iau inapoi la servici.
Dar si eu sunt programator, cum zice si Oana in postarea de mai sus. O lipsa de 2 ani in meseria asta inseamna aproape sa te lasi de meserie de fapt, parerea mea. Chiar si dupa 1 an si ceva readaptarea a fost greutza, a trebuit sa reinvat multe chestii.
Momentul reintoarcerii la servici este o chestie strict personala, intervin extrem de multi factori aici, nu are nici o legatura cu varsta.
Alaturi de SEBI
arghirmonica spune:
Hi, hi care-i treaba cu gagicile de peste 30???
Parca dupa 30 incepe viata cat despre blazare poti sta bine mersi si acasa si sa-ti fie mintea ocupata si cu altele decat copii
RODY77 spune:
La al 2 copil nu mai gandesc ca la primul. Acum as sta sa urmaresc fiecare clipa care trece foarte repede si ma bucur de fiecare moment petrecut cu el. Timpul trece repede.
Mama a doi copii- unul de 11 ani (ANDREEA)si celalalt de 9 luni(ALEX)
ralu_t spune:
e treaba relativa cu tampitul...nu ai activitati f intelectuale mai ales cat bb e f mic, primele luni, dar de multe ori nici nu mai ai energie pentru altceva. imi amintesc ca am citit o carte in 2 luni, pe buda, cateva pagini pe zi in schimb, pe mine nu ma deranja statul asta degeaba, cat faptul ca a sta acasa nu echivaleaza deloc cu a avea timp, pentru tine ca individ, adica sa iti mai permiti o pauza, o iesire, un teatru, o barfa, atata de necesare si sanatoase. cred ca daca as sta acasa cu un copil de 4 ani, care se mai joaca si singurel, si care nu are nevoie de atentie 100% din timp as fi foarte fericita, mai ales daca ar merge si vreo 4 ore pe zi la gradi
eu la 9 luni ale copilului am revenit pe baricade, si m-am simtit ca picata din luna cam 3-4 luni, cu senzatia ca nu mai stiu cum se face treaba, ca nu o sa-mi mai revin vreodata etc....iar pauza a fost de fix un an in campul muncii. nu sunt o workoholica, n-am fost niciodata, imi pretuiesc enorm timpul liber, insa imi fac meseria cu pasiune....eu acasa nu mai puteam sta, lipsa de conversatie adulta, fiindca am avut si ghinionul sa nu am multe prietene cu copii, in zona unde locuiesc chiar deloc, m-au adus la limita. ma simteam naufragiata pe insula pampers si-l stresam pe tati nevoie mare, ca era contactul meu cu lumea reala...inrosisem telefonul mobil, cred ca mi-am prajit creierii cand plimbam carutul pe afara si imi sunam absolut toti prietenii sa mai aud si eu o veste, o barfa, si chiar sa povestesc de bebe ca realmente nu aveam cui. n-am mai avut asa o relatie de intensa cu propria mea mama ca in perioada de dupa nastere de cand eram mica cred, s-o sun si sa-i tot povestesc, doar de dragul de a mai fi cu cineva, de a schimba o vorba. acum lucrez cate 4 zile pe saptamana (o varianta a celor 6 ore legale pana face copilul 2 ani) si celelalte 3zile le stau cu bb. mi-am gasit echilibrul pe toate planurile si mi-e bine asa, mult mai bine ca atunci cand stateam acasa, in perioada 4-9 luni (pana la 4 luni n-am avut timp sa ma gandesc la nimic). oricum, bine ar fi sa le iei cum vin, fara sa-ti faci planuri, stai sa vezi cum te vei simti si hotarasti in functie de asta. eu nu tineam mortis sa revin la birou, nu munca imi lipsea, timpul pt mine, un pic de relaxare, sa-mi permit sa mai frunzaresc netul, sa-mi beau cafeaua in liniste, sa mai citresc un ziar, pe care da, le fac cu nonsalanta la birou+ conversatiile cu colegii, iar de 2 ori pe saptamana, ies seara fara bebe
ps. inainte sa nasc ma gandeam ca sigur stau 2 ani acasa, eu fac in paralel cu jobul si a doua facultate deci ceva activitati s-ar fi gasit, dar uite ca socoteala de acasa...
ralu-
de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra 
OanaRusu spune:
"Pauza" de munca cu CIC-ul baietelului meu a fost a doua pauza profesionala a mea.
Am avut un accident de masina care m-a scos din campul muncii 6 luni, insa mai rau a fost efectul mult mai lung al contuziei, dureri de cap si greutati de concentrare.
Si totusi, a trecut, a trecut acomodarea si dupa CIC-ul lui Paul, acum chiar nu ma tem - si stiti de ce?
Pentru ca cel putin pentru mine importante sunt persoanele din viata mea, cei apropiati - de ei nu m-am simtit defel indepartata crescandu-mi copii.
Locul de munca e un loc de munca si atat, am avut doar locul de munca sa-mi umple viata intre 23 si 33 de ani si cel putin pt mine a fost cam golut - desi am lucrat mult si am avut mereu sentimentul de implinire la munca.
Dar seara, acasa, eram complet singura, pentru ca toti ceilalti plecau la sot/sotie, copii etc.
Daca ajungi sa ai familie devreme nu stii de ce ai scapat 
poate de aceea mi se pare ca timpul acesta de 2 ani e un dar.
Mama mea a fost programator toata viata ei si mereu a suferit pt ca nu a avut posibilitatea sa petreaca mai mult timp cu noi. La fel si tatal meu, a murit la 54 de ani dupa o viata plina de munca si fara sa apuce ce planificase cu mama pentru "mai incolo, cand o sa avem timp".
De aceea ma repet - asa cum sunt de lipiciosi in primii doi ani de viata, copii nostri nu vor mai fii niciodata, mai tarziu au prieteni si alta lume. Acum, noi, mama si tata, suntem lumea lor. Nu exista salar in lumea asta sa egaleze asta.
Si profesional, chiar daca ne temem de schimbare, e ceva firesc si mai sanatos decat plafonarea pe care o poti suferi oricand.
Deci, nu neaparat CIC-ul ne "executa" cariera/profesia, ci felul in care alegem sa ne traim viata.
iui ce m-am lungit daca "eu" ce ade acum as vb cu "eu" cea de acum 5 ani ne-am scoate okii atat de mult m-am schimbat de cand ii avem pe cei doi ingerasi din viata noastra
Oana, mami de Ana Maria (intr-o zi de 13... 13 iunie 2008) si Paul-Victor (ziua cea mai lunga: 21 iunie 2006)
Priveste partea buna a lucrurilor
IlincaS spune:
:)) Sa nu se supere mamicile de peste 30 de ani ca nu am vrut sa zic ca sunt "ruginite" ci din contra am crezut ca in mare majoritate mamicile tinere poate nu au atata rabdare sa stea 2 ani de zile. Sunt convinsa ca perioada asta cu bebe mic e f f frumoasa si o sa ma bucur cat mai mult de ea doar ca mi-e dor de agitatia de la munca , de agenda incarcata... nu sunt nici genul femeii de cariera dar recunosc ca-mi place creierul mereu la turatie maxima:))
Acum probabil ca asa gandesc la primul copil... dar in 2 ani maxim 3 il vreau si pe al doilea si in functie de experienta de acum o sa iau alta sau aceeasi decizie... Cine stie!?
Pentru mamicile peste 30 de ani ... consider ca e varsta cea mai frumoasa a unei femei in toata puterea cuvantului!;)
andru_mami spune:
eu am 2 ani deja de cand stau in CIC cu baietelul,mai as avea pana la 3 ,din cauza ca ,copilul are handicap,dar deja nu mai pot sa stau acasa,si din cauza crizei care se simte din ce in ce mai mult,si din cauza ca practic sunt la pamant cu nervii,simt ca in astia 2 ani,parca au trecut 10 ani peste mine,stresul si-a pus bine amprenta si fizic un pic,dar mai ales psihic,si sunt intr-o mare dilema,daca sa mai astept pana la 3 ani sau sa ma intorc mai devreme;
poate ca responsabilitatea si grijile sunt mai mare odata cu intoarcerea la servici,datr cel putin mai evadez si eu 8 ore pe zi,mai ma delectez un pic de atmosfera de acasa.
POZE
BAZAR PENTRU MIHAITA
BAZAR PENTRU BOGDAN
BAZAR PENTRU EMA
alex_andra spune:
Buna .
Sper sa nu supar diverse mamici cand spun ca eu sunt de acord cu "tampitul" daca stai acasa 2 ani si nu faci altceva decat sa ai grija de copil.
Firesc ca depinde si de natura fiecarei persoane.
Eu mi-am dorit f mult un copil, iar Eva, fetita mea, s-a nascut dupa ani de asteptari, deci a fost f asteptata si dorita. Ador timpul petrecut cu ea, dar in egala masura, va pot spune ca de 2 saptamani de cand m-am intors la servici, starea mea spirituala e cu totul alta.
Sunt mult mai relaxata, mai calma, ma bucur mai mult de orice moment cu ea si nu-mi pare deloc rau si nici nu ma simt mama denaturata.
Eu sunt de fire mai activa, serviciul este solicitant si in fiecare zi invat cate ceva, iar statul acasa si rutina cotidiana de schimbat, spalat, papat, iesit afara, leganat, gadilat, impacat cand e suparata, etc,etc, ma faceau sa nu mai pot sa ma bucur la adevarata intensitate de multe lucruri marunte.
Acum plec la servici, stau 6 ore si ma intorc la ea si profit la maxim de tot. Stau bunicii cu ea si e foarte fericita. Ea are 8 luni iar eu 30.
Andra.
PS
....acum pot sa va spun ca si atunci cand se trezeste noaptea sa pape , ma bucur, desi sunt rupta de somn, pentru ca o privesc si o tin in brate si multumesc lui Dumnezeu pentru minunea pe care mi-a dat-o.
Inainte sa ma intorc la servici...nu prea ma bucuram cand ma trezea din somn...
mihaela_ce spune:
Eu cred ca este adevarata in mare masura chestia cu "tampitul".Nici eu nu am crezut ca este adevarat si chiar cand am inceput sa simt ca nu mai pot,m-am incapatanat si am stat acasa pana la 1 an si 9 luni.In ultimile 2 devenisem si eu certareata,nervoasa...vai de capul meu.
A fost un cosmar intoarcerea la serviciu.Am deja aproape 10 luni si tot mai simt ca sunt nesigura pe mine uneori.A trebuit sa muncesc enorm sa ma pun la punct cu noutatile,in conditiile in care mintea mea era mai mult acasa la puiut.
Dar NU REGRET nici o clipa din cele petrecute cu fetita mea,si daca ar fi sa o iau de la capat(chiar daca as stii ce ma asteapta)la fel as proceda.
Acum avem asa de putin timp de petrecut impreuna.Imi vine sa plang cand imi spune "hai mami sa ne iubim ca mi-a fost dor de tine".
Incerc cat pot sa-i acord ei tot timpul ,dar tare greu este.