Parintii mei au incercat totdeauna sa ma ajute si sa ma sfatuiasca cand am avut o problema. La mama sau la tata (depinde de problema care o aveam) mergeam cand aveam nevoie de ajutor, un sfat.
"Prieteni" nu mi se pare bun termenul pentru parinti dar stiu ca au facut tot ce au putut ca sa avem un "bagaj" cu care sa ne putem descurca singure in viata.Si totodata au fost langa mine cand am avut nevoie. Acum ca sunt departe de ei vad altfel si apreciez mult mai mult aceasta relatie.
Mi-ar place sa fiu mai apropiata de copilul meu dar pentru a fi bun parinte trebuie sa existe o limita a acestei "prietenii" pentru a face loc autoritatii de "parinte".
Este important sa stii sa fii parinte, prieten si copil in acelasi timp. Dar poti?
Claudia, viitoare mamica
Eu cred ca in primul rand ar trebui sa-ti fie prietena ,mama.
Mi-am dorit si eu o relatie mai apropiata cu mama mea dar din pacate nu a fost sa fie.
Este mama si din punctul asta de vedere o respect,s-a chinuit sa ma creasca singura , a fost foarte greu dar nu a stiut sa se apropie de mine ca prietena.Pacat!
Nu cred ca poti fi cu adevarat o mama buna daca nu stii sa iti apropii copilul ,sa vina cu toata increderea la tine cand are nevoie de un sfat, cand este intr-o dilema sau cand a gresit cu ceva .Sa nu ii fie frica, sa se gandeasca "aoleu ce imi va face mama,sau ce imi va spune mama".
Cristina&Cristina