despre prietenie

Stiu ca intreb retoric, dar totusi....ce se intimpla cu prieteniile in ziua de astazi? M-am timpit eu, care la venerabila mea virsta (35) inca mai cred in PRIETENIE? De ce devii subit incomod daca spui lucrurilor pe nume? adica, chiar daca ai dreptate- si cind spun asta nu ma refer la chestii subiective, ci chestii general valabile, daca pot spune asa....ei bine, daca esti sincer, esti subit catalogat ca fiind incomod si deci evitat? cum se pot uita prietenii vechi de ani de zile numai pt. ca intre timp- datarota unor lucruri evidente, serviciu, lipsa de timp etc- devii altfel, mai putin dispus sa te intilnesti etc.....dar EVIDENT inca tii la prietenii tai????? Constat ca in jurul meu oamenii devin din ce in ce mai individualisti, si nici macar asta n-ar fi o drama in sine, problema e modul in care comunicam intre noi, sintem prea putin dispusi sa iertam....sa INTELEGEM pe ceilalti...

Cu siguranta ca anumite valori se schimba, mai ales inaintind in virsta, prioritatile se invirt in jurul copiilor, dar atunci, daca vrei sa fii un bun parinte, si deci sa dai un bun ex copilului tau, de ce iti rspingi pritetnii fara copii, spunindu-le tacit sau mai putin tacit,ca ei nu te pot intelelge???Majoritatea dintre voi stiti (din pacate) cit de greu e sa-ti doresti un copil si sa nu-l ai....si cit de mult ne doare cind cineva ne spune: tu nu intelegi cum e e sa ai copii.. trebuie ca tu 9 care nu ai copii) sa te pliezei dupa noi ( care avem), nu invers.. poate ca au drepatate ( si au) dar conteaza asa de mult cum spui anumite cuvinte.... care DOR, DOR....eu nu cred ca am gresit....eu nu ma pot preface (adica sa ma joc cu copii daca nu simt asta in acel moment) eu insami nu am copii si probabil nu voi avea niciodata... de ce copiii prietenilor buni de altadata devin niste mici comori pe care trebuie sa-i venerezi ? Exista si alte lucruri importante in viata, pe care noi, cele condamnate la lipsa copiilor- trebuie sa le cultivam, altfel...simti ca iti pierzi mintile de durere... sint amarita, descumpanita si dezamagita.. daca vreti amanunte, vi le spun....ma gindeam asa, daca si voua vi se intimpla sa constatati ca prietenii cei vechi nu mai sint cum erau odata....

Oana_B spune:

Nu stiu ce sa raspund la chestia asta, poate ca cine stie, si reciproca e valabila, poate ca si o persoana fara copii (acum eu nu ma refer la tine ci vorbesc doar la modul general) nu prea mai doreste compania unor oameni cu care nu mai impartaseste lucruri candva comune. Nu stiu daca este real ce spun, e doar o parere ce mi-a trecut prin cap, dar citind subiectul mi-am amintit de un episod din "Sex and the City" ce l-am vazut de curand si tema era chiar asta, ruperea relatiilor dintre prieteni buni odata cu schimbarea prioritatilor.
Oana_B

osna spune:

pepsica ai dreptate intr-un fel .si eu am simtit ca uneori prietenii nu mai sunt aceeasi ca la inceput.cazul cel mai concret la mine este nico ,prietena mea, care este in romania si cu care ne intelegeam ca 2 surori.inainte povesteam totul,mancam impreuna,dormeam una la alta apoi ne-am casatorit,eu am venit in germania ,ea a ramas in resita.
nu isi permite sa aiba net,lucreaza numai sotul ei,au un copil,prioritatile sunt altele acum.ne vedem tot mai rar,imi scrie din ce in ce mai rar si atunci o face numai pentru ca eu ii trimit cateva sms-uri si scrisori la care poate se simte..obligata sa raspunda.noi am fost la mare ..ei nu au avut cum si poate intervine si invidia ca cel de langa tine are mai multe si tu nu iti poti permite.

acum in tara am revazut-o si iti spun sincer am simtit ca s-a schimbat.dar eu tin inca enorm la ea si sper ca timpul si distanta sa nu distruga relatia noastra de prietenie.
imi amintesc si acum cate prostioare mai faceam impreuna...ce vremuri erau pe atunci,amandoua studente....

svetlana
www.all-about-george.de

Mazarica spune:

Eu cred ca prieteniile adevarate rezista in timp , modificarilor de statut si altele si se numara pe degetele de la o mana.Doar cele care au trecut aceste teste se numesc prietenii. Cele care nu rezista sunt amicitii .
Mi-e greu sa-l numesc prieten pe cel cu care am facut concedii, am petrecut foarte mult timp impreuna si care dupa ce s-a dezvoltat financiar f. mult ne evita. Eu il numesc amic sau cunostinta si ma comport ca atare. Raman cu un gust amar dar asa e firea omului - schimbatoare. Trebuie sa mergem mai departe , sa nu ne pierdem increderea in oameni si sa incercam sa ne facem noi prieteni ( pe care timpul ii va tria). Nu de asta suntem pe acest forum?
Mi-am adus aminte o vorba: Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc si singur.

pepsica spune:

Sa detaliez...

nu sint atit de naiva incit sa cred ca o prietenie adolescentina va ramine lafel si dupa 30 de ani.. totusi eu spun ca are importanta ENORMA modul in care ai relatii cu respectivii prieteni... adica fara jigniri, cuvinte grele, etc....adica noi sintem invinovatiti ca nu le dam sufienta atentie copiilor si ca ne vedem de alte preocupari ( eu nu am inteles niciodata sa ma "prostesc" cu copii, sa ii arunc in sus, sa ii smotocesc, si nci cu al meu nu cred ca as face asta...mie mi se pare ca un copil, chair mic, trebuie respectat ca o fiinta, si nu trebuie sa iti scilcesti limbajul etc.. nu va imaginati ca dau lectii filozofice copiilor... in plus am o pregatire pedagogica si deci stiu cam cum e cu cei mici...vreau sa spun....ma bucur ca ii vad, dar in felul meu, nu fac ceea ce se asteapta ei sa fac.....dar PE BUNE nu simt INVIDIE, pur si simplu asa sint, si lor le-am zis-o!!!Va spun sincer ca m-am bucurat cind am aflat de copiii lor... nu m-am gindit, vai, eu nu am....m-am gindit adica, dar nu in raport cu faptul ca ei au!

Ma repet: ce altceva am putea face noi care nu avem copii? Pe de al;ta parte, cu sensibilitatea fatza de noi cum ramine? Nu vrem sa fim compatimitzi, dar ma gindesc, e si un proverb, ca sa nu vorbesti de funie in casa spinzuratului....eu nu cred ca mi-as afisha copiii non-stop ca fiind SUPER prioritatea mea... mai ales in fatza cuiva care nu poate avea propri copii.

Ce ma doare mai mult e expresia " prietenie de fatzada" deci practic, noi am mintit in anii trecuti? Evit sa incerc sa continui respectiva discutie, ca sa nu iscam si mai mult fum.. oricum prietenii nostri evita sa mearga unde am putea fi si noi, chestie care mi se pare puerila...dar noi le respectam decizia de a rupe relatiile....desi e GREU: sintem nasii lor de cununie!

Daca sunam noi se poarta ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic, daca ne intilnim intimplator, evita privirea noastra.. eu as fi optat pt. o noua discutize, sincera, asa cum mi se pare corect avind in vedere multii ani de cind sintem prieteni....dar nu par sa doreasca acest lucru...

Ma doare lipsa de comunicare tare mult, pt. mine a insemnat tare mult sa poti exprima deschis ceea ce simti, si ce e mai grav e ca sint invinuita de ceva ce n-am facut: adica de minciuna... am fost sincera de cind le-am spus ca mi-e greu sa " prostesc" cu copiii, indiferent ai cui - poate si formazia mea e de vina.. v-am spus, sint profesoara-mi se pare ca trebuie sa-i tratezi pe cei mici cu seriozitate, chiar daca sint tare mici...sigur ca joaca e f. importanta cu ei ( nu credeti ca sint contra!) dar de ex. sa-i smoitocesti excesiv pe cei mici...nu sint de acord....

Ve amultumesc pt. raspunsuri....

osolita spune:

Ce ciudat, eu pana acum am intalnit exact situatia inversa: cei care nu aveau copii nu erau prea doritori sa iasa undeva cu cei care aveau copii pentru ca li se parea ca sunt deranjati de copii, ca mama nu stie alt subiect decat ce-a mai facut azi odrasla ei, cati dinti i-au picat/crescut, etc.

Freia spune:

e un subiect interesant, si dificil. Spre deosebire de tine eu sunt in cealalta tabara... can am aflat ca am un bebe in burt, "prietenii" m-au "sfatuit" sa avortez pt ca imi va distruge viata, perspectivele, cariera. Am ascultat, am dezbatut tema, m-a durut sa aud cuvinte si pareri care poate nu le-as fi auzit altadata, dar am discutat macar. Incet , incet m-am indepartat de unii dintre ei, nu stiu de ce, dar era mereu aceeasi persoana care zicea ce caut eu acolo cu ei cand afara e cald si eu am burta mare si ar trebuii sa stau in casa sau la birou unde am aer conditionat. Se gasea cate o voce care zicea ca asta e alegerea mea si sa ma lase... dar durea infiorator sa auzi asa ceva de la un prieten. Omul asta zacea inconstient la un pas de coma intr-o noapte si eu il stergeam la gura de voma si il ajutam sa se tina pe picioare in incercare disperata s ail tin treaz si el dupa atata amar de vreme si lucruri indurate cot la cot si plansete pe umar se purta de parca nu as fi fost un om cu sentimente.

Te inteleg ca nu iti place sa te joci cu copii, si poate modul in care tu ai exprimat asta fata de prietenii tai a fost prost interpretat. Eu zic sa nu renunti in a incerca sa explici si discuta momentul cu ei... dar nu o face in detrimentul starii tale sufletesti. Lasa-i un timp sa se linisteasca, sa-si puna si e intrebari de ce, simti asa... si poate vei reusii. Un prieten adevarat ramane mereu acolo chair daca celalat uita pt o "clipa" ce inseaman sprijinul si prezenta neconditionata a celui care ii este prieten.

Poate suna idealistic ce zic eu, dar s-a intamplat la mine... am avut si am rabdare si ii apreciez ca oameni pe cei trei prieteni ai mei si sunt mereu disponibila sa vorbesc cu ei, sa ii ascult. Si incet incet au inceput sa reapara pe langa mine, chiar daca eu am un copil si nu mai pot participa la toate evenimetele, macar ii mai aud povestind despre ele si ma fac sa simt ca sunt si eu prezenta.

Freia si bebe Alexa

sorana spune:

Mie mi se pare un pic ciudata atitudinea prietenilor tai.
Prietena mea f. buna (din liceu!), care este si nasa copilului meu, nu are copiii si nici nu cred ca isi doreste inca. Nu este o persoana care sa se joace cu copilul, vorbeste cu Monica, dar in afara de botez, nici nu a luat-o in brate. Noi ne intelegem in continuare f. bine, nu vad de ce m-as supara ca nu-mi ia copilul in brate! Poate uneori trancanesc cam mult despre copil si ea saraca ma suporta . E drept ca nu am discutat niciodata despre asta, nu s-a pus problema. Presupun ca si pt. ea si pt. mine asta inseamna prietenie - sa-l accepti pe celalalt asa cum este, cu parerile si ideile lui.


bb Monica si Sorana

tinatache spune:

Ce inteleg eu din mesajele tale e ca te deranjeaza pe tine ca ei vorbesc aproape numai despre copii , pe cand tu iti doresti si te doare cumplit ca nu poti avea. E adevarat ca e greu, dar sa stii ca pt un parinte , mai ales cu copii mici, atunci cand sunt cei mai frumosi ani din viata lor si a ta, copilul ESTE prioritatea nr 1. Indiferent cate activitati aferente ai avea si cate posibilitati, copilul tau iti sta permanent in fata ochilor. Nu cred ca asta ai vrut sa auzi, dar si mie mi-ar fi f greu, daca nu imposibil, sa port o discutie cu cineva care mi-e prietene adevarat si sa nu pomenesc de copiii mei. Deci ar fi cam asa: discut cu cineva foarte important pt mine despre altcineva cel putin la fel de pretios si important. In ambele parti investesc sentimente. Nu-mi imaginez cum as putea sa le separ. Pur si simplu nu imi imaginez cum as putea sa port o discutie cu prietenele mele care-mi sunt f dragi, ne stim de ani de zile, fara sa spun ce-a mai facut andra, ce a mai invatat, ce prostii mai face etc. Sper ca intelegi ce vreau sa spun. E adevarat ca nu oricine intra pe usa tb sa faca pe clovnul cu ea, fiecare cu modul lui de "lucru" cu ceilalti insa la capitolul subiecte de discutie... nu stiu daca as reusi. Tot programul nostru se invarte in jurul ei si a fratiorului din burtica, si cu cea mai mare parere de rau, cine nu poate sa se "dea" dupa noi nu poate si gata, eu nu pot lasa copilul la nimeni ca nu am unde.... sper ca ai inteles corect, nu am vrut sa te amarasc, e doar un punct de vedere din partea cealalta a baricadei...

Cristina, mamica cu burtica

Jasmine spune:

Mda.....spinoasa problema.E un conflict vechi,asa se intampla intotdeauna.Depinde insa foarte mult de persoanele implicate.
Am patit-o si eu si s-a cam lasat cu scantei.
Eu nu am copii,nu stiu cum e sa ai.Ce pot sa spun ca m-a deranjat la niste prieteni care au copii : se comporta ca si cand e de la sine inteles ca (virgula)copiii lor trebuie sa fie prioritatea nr. 1 pentru toata lumea.Mama celor 2 pusti e convinsa ca e normal sa ajunga mai tarziu la birou si sa plece mai devreme (colegele ei trebuie sa-i tina locul chiar daca nu lucreaza cu program redus),vecinul de dedesubt care vine la usa trebuie siktirit (baiatul cel mic trantea si rostogolea de o ora o cratita si un capac pe gresia din bucatarie),musafirii trebuie sa-i tina in brate pe cei mici,sa le asculte fiecare cuvintel,sa se extazieze la fiecare pas,gest,zambet,planset,cazatura,strambatura...
Am fost la ei in vizita impreuna cu o alta prietena care nu are nici ea copii.Am stat cam 3 ore.Am plecat de acolo chiaune,copiii au zbierat in permanenta,parintii ii priveau cu duiosie,nu s-a putut purta nici o conversatie.De atunci au trecut cam 2 ani si n-am mai calcat pe-acolo.
Ea a tot insistat sa mai venim,ca ea nu poate din cauza copiilor.Sa fie sanatoasa,noi nu vrem sa mai petrecem inca o seara ca aia.A inceput sa ne reproseze ca nu venim pe la ei.O data,de 2 ori,de 3 ori.
N-are decat.

ani35 spune:

Eu sunt mamica...dar niciodata n-am pretins ca prietenele mele sa-mi venereze odraslele,sa le dea mai multa atentie decat considera ele necesara.E adevarat ca,poate uneori exageram fara sa ne dam seama,in legatura cu puisorii,ca...deh! sunt lumina ochilor nostrii.Consider ca nimeni nu e obligat sa suporte situatii,conjuncturi...doar de dragul aparentelor.Nu de curand,una din cumnatele mele,care e nasa de botez a mezinei,mi-a spus ca nu ma poate vizita curand, pentru ca nu se simte bine si n-ar suporta copilele,cu strigatele si sariturile lor.Ok,unde e problema?Pepsica,iarta-ma dar persoanele de care vorbesti,nu se pot numi prietenii tai.Cunoscuti,poate.Hai nu fi tu trista din cauza asta,ca viata merita traita cu sau fara bb.Tu vei stii cum,nu?