despre prietenie
Raspunsuri - Pagina 2
bia spune:
Si eu tot de partea cealalta a baricadei;pe mine m-a deranjat cand ai spus"de ce copii devin niste mici comori pe care trebuie sa-i venerezi?"si am sa ma explic imediat.Pentru parinti copii sunt cele mai mari comori pe care le pot avea si nu as vrea sa te supar,dar nu ai cum sa intelegi cum este atunci cand nu-i ai.Eu cred ca prietenii tai nu asteapta ca tu sau o terta persoana sa le venereze copii,dar poate ei considera ca tu nu le acorzi atentia pe care ei o asteapta.Nu trebuie neaparat sa te prostesti sau sa-i arunci in sus,pentru a le demonstra ca-i iubesti,poate lipsesc din comportamentul tau gesturi tandre,care sa arate ca tii la ei.Si hai acum sa vorbesc despre mine;indiferent cat as tine la un prieten sau frate sau sora(caci este la mine un asemenea caz),cand vad ca fata mea nu inseamna nimic pentru el,totul s-a terminat...nu mai pot sa fiu cu acela sau aceea la fel.Copilul inseamna totul pentru mine si la fel pentru fiecare,cum as putea sa zambesc si sa fiu amabila,cu o persoana(care nu are copii) care imi vine in casa si se isterizeaza ca plange sau chiraie,topaie,copilul meu.Nici un alt parinte nu ar reactiona asa,pentru ca atunci cand ai copii devii mai tolerant si intelegi ca asa sunt copii si nu sa"le tragi una peste gura ca sa vezi ce o sa taca "(asta mi s-a recomandat pentru fiica-mea pe la doi ani)Scuze,se duce naibii toata prietenia si nu mai valoreaza nimic,copilul meu,inainte de toate.Se schimba prioritatile asa cum ai spus-o si tu,dar nu cred ca intelegi exact cum este.Pe tine te deranjeaza ca vorbeste tot timpul de copii ei,mie mi se pare normal si sa stii ca fata de asa zisii prieteni,eu ma feresc sa vorbesc de copil,pentru ca stiu ca nu-i intereseaza si as vorbi la pereti.Pentru mine este important sa vorbesc de copil,de fiecare realizare a ei,de fapt pentru ea traiesc si cum as putea sa o exclud din gandurile mele,dintr-o conversatie cu cineva drag?Tocmai faptul ca ai pus astfel problema,inseamna ca nu intelegi ce simt ei ca parinti si nu trebuie sa te superi,fiecare poate are dreptate in felul sau.Chiar sunt curioasa sa vad si alte pareri.
Scuffy spune:
pepsica draga,
te-ai gandit vreodata sa infiezi un copil?
eu am unul pe drum, insa daca n-as fi putut sa am, as fi infiat, caci tare imi plac, si l-as fi considerat ca pe al meu, din sangele meu. unele persoane nu pot face asta, altele o pot face f. bine....
scuffy
MadalinaM spune:
Discutia despre prietenie a degenerat un pic.
Acum vorbim strict despre prietenia intre cuplurile cu copii si cele fara.
Cred ca situatia e cam aceeasi ca in cazul prietenilor care se casatoresc si cei care inca nu sint casatoriti.
Am auzit cazuri in care se raceau relatiile de teama ca prietena necasatorita sa nu-i faca ochi dulci sotului, sau invers dupa caz...
Apoi, nu ati observat? parintii vorbesc numai despre copii, finatistii numai despre finante, programatorii numai despre calculatoare, iar colegii mei (baieti) de facultate vorbeau in primul an numai despre armata 
.
Revenind la cei cu copii si cei fara sa va povestesc pataniile mele
Eu sint nasa baietelului prietenei mele si noi nu avem copii
Ne vizitam cam de 2 ori pe an! noi pe ei, ei pe noi mai rar, sa le gasesc o circumstanta atenuanta, nu stam in acelasi oras! In sfirsit!
Cind am mers sa-i luam motul, prietena me a imi zice "draga, dar tu nu prea il iubesti pe Andrei". Stupoare in mintea mea! De ce i-am lasat impresia asta ei?
Pentru ca de cite ori incercam sa pun mina pe el, el chitaia, se inrosea la fata si incepea sa scinceasca(daca insistam plingea de-a binelea) si atunci am renuntat sa ma mai apropii de el.
Anul asta, in vara iar ne-am vizitat(noi la ei), baietelul are deja 1 an si 8 luni am considerat ca a mai crescut deci pot sa il iau de minuta sau sa-i pun mina pe cap'sor. Ti-ai gasit! acum plingea din prima, de, era mai mare si mami, buna mea prietena avea si leac: "nu plinge, uite ca o bate mami pe ea". Bine, nu si-a dat seama cred, dar mai cred ca asa facea cu orice strain in parc ca sa isi impace copilul si pe mine m-a bagat in aceeasi oala cu toti ceilalti. Ar fi putut sa procedeze altfel, mai ales ca ii sint si nasa si sa-l incurajeze pe Andrei sa se apropie de mine.
Asta e acum cind e mic probabil ca se va schimba cind va fi mare;dar, parinti cu copii, e foarte importanta si atitudinea voastra.
Intelegem ca ei sint centrul universului vostru dar acceptati-i si pe ceilalti si incercati sa nu-i judecati ca nu au copii(sint unii care chiar iti spun: "Ce-ti trebuie draga copil? Nu stii vorba aia? Cine are sa-i traiasca cine nu sa nu-si doreasca!")
Prietenii adevarati ar trebui sa ramina chiar daca viata le ofera sanse diferite la un moment dat. Restul e doar desartaciune.
Scuffy spune:
madalina, imi aduci aminte de cumnatea mea, care exact la fel facea, practic mie si maica-mii ne-a fost imposibil sa ne apropiem de ala micul al lui frati-miu din cauza ca ea era f. protectiva si il lua mereu in brate, ca saracul copil se speria daca vedea lume necunoscuta, si chiar si pe cea cunoscuta dar nu din mediul lui zilnic (tata si mama), cred ca era asa rasfatat, o data mi-a dat cu telefonul in cap si lui taica-miu cu chitara in cap, si tot il alinta in loc sa-l certe, sa-i arate ca nu e bine, si il lua sub "fusta" ei...
scuffy
Andrada spune:
quote:
Originally posted by MadalinaM
Anul asta, in vara iar ne-am vizitat(noi la ei), baietelul are deja 1 an si 8 luni am considerat ca a mai crescut deci pot sa il iau de minuta sau sa-i pun mina pe cap'sor. Ti-ai gasit! acum plingea din prima, de, era mai mare si mami, buna mea prietena avea si leac: "nu plinge, uite ca o bate mami pe ea".
Buahaha!!!Mortala!!!!
Pai eu cred ca toate cite ai povestit Pepsica sint modificarile normale care intervin intr-o prietenie. Una are copii-cealalta nu, una nu-si gaseste sotz-cealalta vorbeste numai de tocanitze, una are probleme cu rinichi cealalta tine mereu cura, etc. Trebuie doar sa gasitzi un limbaj si un timp comun pentru amindoua. Ascult-o cind vorbeste despre copii si cere-i (daca nu o face) sa te asculte si sa acorde importantza si problemelor tale. Trebuie sa intelegi cit sint de importanti copii pentru ea acum, si fa-o si pe ea sa intelega in ce fel te astepti tu ca prietenia voastra sa evolueze. O sa-ti fie greu sa vorbesti cu ea cit sint copii in preajma asa ca invit-o la o cafea numai voi doua in oras. Vezi, citeodata oamenii care au copii uita cit de importante sint si celelate legaturi din viatza lor, pentru ca sint cam satisfacuti cu ce le ofera viatza de familie. Adu-i aminte de responsabilitatile ei ca prietena, sa te asculte si sa te inteleaga, adica ceea ce iti pretinde ea tie,
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
Ela spune:
Eu am copil, dar Pepsica si Madalina - va inteleg per-fect!!!
Si va dau si dreptate!
Si mi se pare elementar sa nu vorbesc despre fetita mea cand ma intalnesc cu amice care nu au copii (bine - le raspund la intrebarea "ce mai face"- dar fara sa dau acum amanunte si despre frecventa scaunelor ), mi s-ar parea absurd sa am pretentia sa o ia in brate sau sa se joace cu ea - si de cand am inceput diversificarea - cea mai mare "distractie" a mea e s-o las pe Ilinca cu ta-su´ si sa ma intalnesc fara griji cu amicele mele!
Sincer - si nu exclud ca s-ar putea sa gresesc - dar parerea mea e ca NU poti ca mama si ca femeie sa nu simti nevoia sa mai vorbesti si de altceva decat despre scutece, biberoane si creme de fundulet!
NU DATI!!!!
Ma consider o mama buna - dar sunt si eu om, am si eu nevoie de socializare si sa discut despre o carte sau un film interesant, sa povestesc vreo faza haioasa vazuta in oras ma ajuta sa ma simt bine si sa am infinita rabdare cu Ilinca (si de o vreme chiar am nevoie de fiecare strop din rabdarea asta !
Ce as face eu in locul tau -la naiba, e a doua oara intr-o saptamana cand dau sfaturi) - m-as intalni cu prietena mea, i-as explica (inca o data!) ca nu am nimic cu copii ei, ii iubesc in felul meu, ca ma simt bine in prezenta lor dar ca ma gandesc ca poate are si ea nevoie si de altceva decat discutii despre meniuri de bebe si mai stiu eu ce - ca asta simt eu ca e datoria mea de prietena. ca eu neavind copii nu am cum s-o ajuti prea mult cu sfaturi in ale "mamicitului" - si ca vreau sa cred ca si ea va face la fel cand eu voi avea bebe!
Nu stiu daca ar merge - dar mie imi place sa ma simt cu constiinta impacata si sa nu-mi pot reprosa nimic intr-o relatie!
Numai bine!
Cristina spune:
Eu una 10 ani am fost de cealalta parte a baricadei si... nu intelegeam. Evitam chiar eu sa mai merg la intalniri cu prietenele cu copii pentru ca singurul subiect de discutie era... copilul. Acum am si eu copilul meu, pe care il iubesc ca pe ochii din cap dar nu este singurul subiect de discutie atunci cand ma intalnesc cu prietenele. Si imi amintesc cum ma simteam cand se discuta numai despre scutece si meniul bebeului, cat ma plictisea si... ma straduiesc din rasputeri sa nu fac aceeasi greseala. Sunt intrebata de copil... raspund pe scurt (daca nu mi se cer amanunte). Avem musafiri... pe cat posibil Sanziana este trimisa in camera ei, la joaca. Sunt adepta principiului conform caruia adultii.. cu discutiile lor, copiii cu problemele lor. Imi amintesc ca nu suportam la la fiecare cuvant scos intr-o discutie, hop si copilul sa te intrerupa. Acum, incerc si..sper sa reusesc sa o conving pe Sanziana sa nu intrerupa o discutie cu cine stie ce chestie care i se pare ei "esentiala".
Sobo spune:
Si de o parte a baricadei si de cealalta, problemele sunt asemanatoare. Cand ai copii gandesti altfel(nu e vina nimanui) si daca ambele parti sunt suficient de mature si tin la prietenia lor trebuie sa inteleaga si partea "adversa" si sa mai lase de la ei.
Pretentii mai mari am de la cei cu copii, deoarece ei au fost candva si in situatia "fara copii" si stiu si cealalta fata a monedei.(noi dinacestia suntem)
Insa daca doar una dintre parti cedeaza la infinit iar ceilalti nu vor sa cedeze nimic din "drepturile lor consfintite prin lege" atunci inseamna ca ceva e subred si mai bine fara.
Nu trebuie sa tragi cu dintii de o prietenie cand doar tu o doresti.
Pepsica draga, probabil ca stii vorba aia cand 3 iti spun ca esti beat atunci sa mergi la culcare. Poate ca ai gresit si tu ceva, poate te amagesti singura ca atitudinea prietenilor tai e data de existenta copiilor. Verifica-ti totusi comportamentul general fata de ei.
Mult succes. Si scuze daca am atins un punct sensibil.
Sobo si BB Dragos
Jasmine spune:
quote:
Originally posted by Cristina
Eu una 10 ani am fost de cealalta parte a baricadei si... nu intelegeam. Evitam chiar eu sa mai merg la intalniri cu prietenele cu copii pentru ca singurul subiect de discutie era... copilul. Acum am si eu copilul meu, pe care il iubesc ca pe ochii din cap dar nu este singurul subiect de discutie atunci cand ma intalnesc cu prietenele. Si imi amintesc cum ma simteam cand se discuta numai despre scutece si meniul bebeului, cat ma plictisea si... ma straduiesc din rasputeri sa nu fac aceeasi greseala. Sunt intrebata de copil... raspund pe scurt (daca nu mi se cer amanunte). Avem musafiri... pe cat posibil Sanziana este trimisa in camera ei, la joaca. Sunt adepta principiului conform caruia adultii.. cu discutiile lor, copiii cu problemele lor. Imi amintesc ca nu suportam la la fiecare cuvant scos intr-o discutie, hop si copilul sa te intrerupa. Acum, incerc si..sper sa reusesc sa o conving pe Sanziana sa nu intrerupa o discutie cu cine stie ce chestie care i se pare ei "esentiala".
Cristina&Sanziana
Ce frumos ar fi daca mamicile ar gandi ca tine....
Ar fi mult mai usor pt toata lumea si nu s-ar mai crea atatea situatii penibile.
bia spune:
Eu spun sa nu cadem in nici una din extreme;situatiile pot fi diferite,tinand cont de multi factori,unul ar fi varsta copiilor.Cand ai un copil foarte mic,apar multe probleme in familia care il poseda,cu timpul lucrurile se mai aranjeaza si revin pe un fagas aproape normal.Sunt si exceptii,mame care nu mai "vad" chiar nimic in afara de copil.Aici eu cred ca este vorba de un echilibru pe care trebuie sa il ai,iar daca nu il ai asta e!Nu trebuie sa devii penibil vorbind ore in sir despre ce a mai facut copilul tau,toate au o limita,dar nici nu poti sa te prefaci ca acel copil pe care il ai,nu exista.Si asa cum a spus cineva inaintea mea,ar trebui sa avem si alte subiecte in conversatiile noastre cu ceilalti.In fond ,pe langa ca suntem mame,suntem femei,sotii si avem nte care tin de propria persoana.Aici as vrea sa amintesc de femei care au ajuns la varste respectabile,care nu au facut toata viata decat sa investeasca(sufleteste vorbind) in copil si au renuntat la propriile visuri,sperante si cand acesta a plecat,nu le-a mai ramas nimic.Nu trebuie sa ramai cu NIMIC,dupa o viata traita,eu cel putin,incerc sa-mi impart viata intre cei dragi,vreau sa fiu o mama buna pentru copilul meu,dar am si ntele mele,la care nu renunt,in masura in care se poate.Cred ca m-am departat un pic de subiect,insa as vrea sa mai subliniez un lucru;aplecarea pentru copii,o poti avea si fara sa-i ai,deci,poti iubi un copil (al altuia),pentru ca iti plac copii,iti sunt dragi si atat.Sunt si persoane carora le displac,iar eu din nefericire cunosc niste exemplare si nu fac nici un efort sa ascunda asta.E putin dureros,sa vezi ca nu-i intereseaza sau chiar trateaza cu raceala,ceea ce tu consideri ca ai mai pretios pe lumea asta.Sunt multe de spus,poate ca fiecare parte are in felul ei dreptate,insa cand doar una din parti lasa si iar lasa,vine o zi cand trebuie pus punct.