hipospadias(9)
Raspunsuri - Pagina 6
cristidogaru spune:
Buna seara,
Cu putina intarziere revenim si noi.
Ne-am internat pe 19.01.09, operatia-HS BALANIC- a avut loc marti,20.01.09. In cadrul operatiei s-au rezolvat trei probleme: prelungire de uretra, preput si inca ceva, n-am retinut, iar din foaia de externare nu inteleg nimic. A avut trei pansamente-doua facute de dl. dr. Basca si unul de dl. dr. Andriescu-era weekend, iar in ziua 8-a i-a scos sonda dl. Basca. I-am urmarit jetul, care era OK si in a 9-a zi de la operatie-joi-29.01.09, ne-a dat drumul acasa.
Problema noastra a fost ca avut febra mare incepand cu a 5-a zi de la operatie-peste39 grade.Abia acasa i-a scazut febra, dar se pare ca are pojarel micutul-de aceea facea febra, pana cand i-a iesit eruptia. A trebuit sa scot toate medicamentele-aveam prescris Sumetrolim.
La puta, chiar in zona operatiei, pe o zona mica cat un bob de mazare are ceva lichid albicios. Il curat cu betadina si pun o compresa sterila intra puta si scrot. I-am trimis poze dlui. Andirescu, sa vedem ce zice.
Cat despre vindecarea efectiva, mi-a zis ca ar dura cam 4 saptamani. Peste o luna ne-a chemat la control. Mi-a zis sa urmaresc jetul (ceea ce si fac o data pe zi) pentru ca s-ar putea sa faca o stenoza in 2 saptamani. Sa speram ca nu o vom face.
Cat despre baita, dl. Basca mi-a spus ca poate fi spalat fara probleme, cu sapunul lui obisnuit, dar sa nu se insiste in zona sensibila.
In ceea ce priveste tratamentul la operatie, dl. Basca mi-a spus ca poate fi folosit Nidoflor.Eu nu pun nimic acum acolo.
Cat despre alte operatii, mi-a spus ca spera sa nu-i mai faca decat o operatie de cosmetizare, pentru ca gaura este foarte bine pusa. A zis ca am fost ajutati de acele injectii de Pregnyl.
Capsunica07 s-a externat vineri, 30.01.08. Asa stiam.
Crisandy s-a internat miercuri seara, pentru ca incepea sa faca stenoza. Pana joi seara, cand am plecat eu, nu se ocupase de ei.
Cam asta este.
Cristina.
theooo spune:
buna
cristidogaru , sunt noua pe acest forum dar si eu am aceeasi problema ca si voi. un bebe cu hs. bine ai revenit acasa tu si bebe si sa dea domnul sa nu faca nici un fel de complicatii.
si pt capsunica aceleasi urari. sanatate multa puitilor vostrii.
imi pare rau de crisandy ca a facut stenoza bebe al ei. sper sa se rezolve cu bine. ea si roxana m-au tinut la curent cu "viata" din spital.
si noi suntem programati la operatie pe 9 feb.
roxana c. spune:
Si Calin a facut febra si tot aceiasi cauza numai ca eram in casa Mc.( miercuri il operase, iar eruptia a aparut marti, dupa op).
Cu Nidoflor i-am dat dupa ce l-a decalotat, dupa baie, il decalotam si-l ungeam cu Nidoflor. Si acum ii mai dau cand e iritat in zona aia.
Va doresc tuturor sa fie bine, fara complicatii.
Crisandy, asteptam vesti.
Roxana,de Calin(9.11.2006),Ana-Maria(4.02.02)siOana(21.07.1997)
cristidogaru spune:
Citat: |
citat din mesajul lui theooo buna cristidogaru , sunt noua pe acest forum dar si eu am aceeasi problema ca si voi. un bebe cu hs. bine ai revenit acasa tu si bebe si sa dea domnul sa nu faca nici un fel de complicatii. |
Multumesc theooo pentru urari. Le doresc tuturor copilasilor si eu multa sanatate si sa nu aiba parte de necazuri post-operatorii.
Bafta pe 09.02.09. Sa te tii tare si sa te inarmezi cu multa rabdare. E greu, pentru ca puii sunt prea mici sa realizeze ca trebuie sa nu se miste cand au perfuzii, cel putin Darius mai tot timpul avea puse atele pentru a-i imobiliza manuta.Trebuie sa spun ca acasa Darius s-a comportat ciudat. Saracul de el, fiind tinut in brate mereu in spital, cand l-am pus acasa pe jos-era profesor la mersul de-a buselea-a cazut in cap. Recuperam greu, a inceput sa treaca si pojarelul, a inceput sa-si accepte patutul-doar pe timpul noptii. Primele doua zile a dormit cu noi in pat.
Asteptam vesti si de la capsunica07(Irina din Iasi) si de la Crisandy (Cristina din Buzau).
Sanatate tuturor.
theooo spune:
multumesc cristidogaru , incerc sa fiu tare dar este al naibii de greu. ma gandesc cu groaza la ce va urma. dar,asta e si nu am ce face.
sa inteleg ca ma pot duce in spital pt una si ma intorc cu alta? de ex. pojar.
capsunica07 spune:
Buna.In sfarsit mi-au dat liber baietii sa intru la calculator. Pot spune ca si-au stricat toate obiceiurile cu drumul acesta la Bucuresti de 2 saptamani.
Sa va spun cum a fost la noi: am plecat la Bucuresti eu , sotul, mama, si gemenii Ianis (hipospadias balanic) si Denis.la fel ca si Cristidogaru ne-am internat eu si Ianis pe 19.01.09 urmand ca ceilalti sa se cazeze la casa Mc'Donald.Din cauza ca am ajuns prea tarziu (pe la 15) nu au reusit sa se cazeze in acea zi, dar a 2 zi s-a rezolvat problema cu multe insistente.Una dintre probleme ar mai fi fost ca erau cu copil mic(noua regula a lor este sa nu mai cazeze bebelusi in casa).
Operatia a avut loc pe 20.01.09,uretroplastie,plastie de preput+ debitare dorsala (ceva de genul,nu prea inteleg ce scrie pe biletul de iesire),glanduloplastie.
A avut 3 pansamente facute de dr. Basca iar in a 8 zi i-a scos sonda.
I-am urmarit jetul a 8 si a 9 zi si era totul OK.
Problema este ca eu nu prea vad putica si deci nici gaurica care a facut-o, deoarece este acoperita de pielicica.A spus ca a lasat-o in caz ca apar probleme si e nevoie de o noua operatie sa aiba cu ce sa lucreze.Daca nu o sa fie probleme mergem peste 4-5 luni la control si probabil tot atunci si operatia de cosmetizare.(speram sa fie ultima)
Temperatura nu a facut deloc,a fost foarte vioi, vesel, a ras cu toata lumea si la al 3 pansament chiar a ras la dr. Basca.
Ne-am externat vineri si acum il lasam in cucu gol si ii urmarim jetul.
A, in ziua cand ne-am externat trebuia sa intre baietul lui Crisandy in operatie.Asteptam vesti bune.
Multumesc pentru tot Roxana c, Radusca, Filofteia, Cristidogaru, Crisandy.
Multa bafta si sanatate multa celor care urmeaza sa se opereze si celor care au trecut de operatii.
Irina si Ianis si Denis
cristidogaru spune:
Buna seara!
Fetelor, eu deja intru in disperare. Nu stiu daca am scris anterior, dar la Darius am vazut pe puta langa operatie o gaurica mica care avea un soi de infectie. I-am trimis poze dlui. Andriescu si azi mi-a spus ca e o posibila fistula.Il dau cu rivanol acum si peste doua zile il sun. S-ar putea sa mergem iar la Bucuresti.
Am citit in mesajele anterioare ca si NAWEL se lovise de un astfel de caz. Curios tare mi se pare ca Darius are jetul bun. Il urmaresc zilnic. Nici nu plange cand face pipi, ba din contra, e amuzat ca se uda pe picioruse. Puta se "vindeca", in sensul ca se dezumfla. Nu stiu ce sa mai zic. Sunt distrusa, pe cuvantul meu.
Daca a mai intalnit cineva o astfel de situatie, va rog sa-mi spuneti.
Cristina
roxana c. spune:
Da, baietelul lui Nawel a avut asa ceva, dar parca tin minte ca i s-a vindecat, poate intra chiar ea sa ne spuna.
Stai linistita( pe cat poti, stiu) dar Andriescu e cam pesimist din fire din ce-am vazut eu, spune ce poate fi in cel mai rau caz.Iar in cazul unei fistule, iese si pipi pe acolo, poate iesi cu jet sau doar sa picure. Incearca si uita-te cu atentie cand face pipi.
Roxana,de Calin(9.11.2006),Ana-Maria(4.02.02)siOana(21.07.1997)
strumfi2004 spune:
N-am mai intrat de mult sa va salut, dar va citesc mereu. Multa sanatate si vindecare usoara baieteilor proaspat operati si nu numai!
Salut si mamicile mai vechi, Emi, Sama, Aly (vreo veste de la ea?), Corina, Roxana si pe toata lumea!
Roxana, La multi ani pt Ana-Maria! Sa creasca mare sanatoasa si norocoasa!
mami, "pinsentza" si "diliciosul"
Strumfii spun lucruri trasnite
roxana c. spune:
Multumesc,Gratiela. Te-am visat azi-noapte si am vrut sa te sun azi dar am uitat. Sper ca maine dupa amiaza(cat sunt la servici) sa nu mai uit.
Roxana,de Calin(9.11.2006),Ana-Maria(4.02.02)siOana(21.07.1997)