Exista prietenie intre femei?
Raspunsuri - Pagina 3
mihuta spune:
Hmm, prietenele mele sunt de cursa lunga, cu una sunt prietena de vreo 22 de ani (Doamne, ce-a mai trecut timpul), cu alta de vreo 18...
Relatiile noastre sunt mai degraba de surori, ne luam asa cum suntem, nu simtim nevoia sa ne vedem zilnic, dar cand ne auzim/vedem parca timpul se opreste in loc...
mami de Sophia
micalondra spune:
Normal ca exista prietenie sincera intre femei! Eu am doar 3 prietene foarte-foarte bune care au fost alaturi de mine chiar si cand nu erau de acord cu alegerile mele in viata (imi spuneau parerea lor dar daca eu le ceream total opusul stiam ca ma ajuta cum am eu nevoie!). Si mai am 2 prietene bune. Am constatat ca nu cu toate pot purta acelasi gen de discutii sau aceleasi intimitati, insa cu fiecare sunt intima si apropiata atat cat simt ca accepta fiecare si , la o adica, pe fiecare ma pot baza in momentele de restriste... sau de bucurie! Una mi-e verisoara si ne stim de o viata chiar daca suntem la 300 km distanta, cu alta sunt prietena de 24 de ani (din clasa a doua) si acum ne vedem 1 data pe an ca ea e in Danemarca, cu alta de 10 ani (din anul 2 de facultate) si ne vedem la 2-3 ani ca sta in Italia, iar cu cele doua prietene bune: una e in SUA si ne stim de 14 ani (din liceu) dar cand vorbim (mai bine zis "scriem") parca ieri ne-am fi despartit, iar cealalta prietena buna e din oras cu mine si ne-am apropiat in ultimii 4-5 ani.
Eu nu ma imprietenesc usor cu oricine fiindca sunt mai retrasa si nu imi place sa pierd timpul cu oricine "discutand discutii" si mai ales ca unele persoane se dau de gol asa de usor printr-o vorba sau gest!
De exemplu: in grupa la fetita mea la gradinita a venit acum in primavara si fetita unei foste colege din scoala generala. M-am bucurat ca mi-am zis ca acum cunosc si eu pe cineva si sa reulam legatura, sa ne vizitam imi propusesem. Insa dupa cateva zile o aud pe fosta mea colega zicandu-i fetitei ei cu voce destul de tare incat am auzit si eu: "Vai, tu nu esti ca plangacioasa asta"... pauza cateva clipe pana si-a dat seama ca a fost auzita si de mama fetitei "plangacioase" si a adaugat "nu esti ca plangacioasa asta mica". De mentionat ca avem copiii in grupa mica, foarte multi sub 3 ani, iar fetita colegei mele aproape de grupa mijlocie ca varsta. Atunci mi-am amintit ca de fapt nici in generala nu am fost prietena buna cu ea asa ca nici acum nu voi fi. Pentru mine e de ajuns cate o chestie de genul asta sau o intonatie anume ca sa simt daca ma pot imprieteni cu cineva sau pastrez doar relatii amicale.
iahim spune:
Adevaratele prietene le am din copilarie cand nu existau atunci invidii,interese sau rautati...De atunci mi-am mai facut prietene
dar tot cele din copilarie mi-au ramas in suflet.Am o prietena buna din liceu si una din facultate.
Cred ca in ziua de astazi greu mai exista prietenii adevarate,mai ales intre femei...Ma rezum la relatii 'sociale'...
Pragmatic spus,nu exista nici prieteni ,nici dusmani...ci numai INTERESE!
De aceea tin foarte mult la vechile prietene!Si cred ca vor ramane tot timpul in sufletul meu!Indiferent unde se vor afla!
dalina2x2 spune:
Asa e, si eu am observat in ultimii 10 ani din viata ca toate prietenele mele cele mai bune (chiar si cea din copilarie) aveau interese de urmarit in asa zisa noastra prietenie... si mai e un lucru: in momentul in care am ajuns colege de breasla, am ajuns sa concuram impreuna pe posturi (in invatamant) ai venit si invidia, rautatea, "marama pe fata", cum ar zice bunica mea...
singura mea PRIETENA e sora mea, pentru care as face orice in lume si sunt convinsa ca si viceversa. Pana la urma, in cazuri critice, fiecare isi apara propria piele. Asa ca nu cred in prietenia adevarata cu niste cunostinte dobandite pe parcursul timpului... eu una, m-am fript!
Dar sangele apa nu se face!!
_
Dalina, mami de minuni gemenute Anita & Miriam (29.06.2006)
http://s292.photobucket.com/albums/mm33/dalinaGMN/
"Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele!"
Carolyne spune:
Da, se poate sa ai prietene atat de bune incat sa le dai si camasa de pe tine (aratand prin aceasta disponibilitatea sufleteasca si nu numai).
Personal am 2 prietene f.f.f. bune, una dintre ele fiind in R, iar cealalata in Boston. Le cunosc de 18 si 20 de ani (din liceu si facultate).
Am trecut prin f.f. multe impreuna, ne-am fost alaturi la necaz si bucurie, una dintre ele mi-e nasa (saru'mana nasa daca esti prin zona 
), efectiv nu am cuvinte sa spun cat de dragi imi sunt fetele acestea 2 (suntem adulti in toata firea, cu familie si copii/copil).
Acum ca nu mai locuiesc in R prietena ramasa acolo se mai ajuta cu parintii mei, deoarece ai ei au murit mai demult.
Si nu ne-am invidiat niciodata, nu ne-am certat, pur simplu ne respectam si ne putem suna la orice ora fara sa ne formalizam.
Cred ca secretul este sa oferi dragoste cu toata inima, sa asculti nevoile celuilat, sa fi capabil sa accepti si pareri diferite de ale tale (unora critica le cade tare greu la mandrie), sa ai subiecte in comun, dar sa existe si sare si piper, altfel... daca te uiti doar dupa laude, haine frumoase, stralucire...ramai singur.
Cat despre barfit pe la spate clar nu consider prietenie genul acesta de relatie.
Carolyne
tab spune:
fetelor, trebui sa ne bagam mintiile in cap,toti au interese .
.Ei bine eu am trecut prin ceva de genul asta de curand,si a fost cine-va din casa fetelor, am fost judecata gresit jignita si cu toate ca locui-am impreuna noi am fost sprijinul si umarul care plangea atunci cand se certa cu sotul.
noi ii intretine-am ca ei vroiau sa-si faca afceri, si ei aveau o casa dar ne terminata ,lunar la tot ce insemna chieltuielile ale casei noi le plate-am si tot asa, au plecat cu certuri si scandaluri ei bine a nascut si ea un copil acum ,probabil ca-si da si ea seama cat de greu este sa ai un copil care fiecare dintre noi incercam sa le dam tot ce este mai sanatos nu ? si sa intreti si o alta familie .Ei imaginati-va fetelor ca acum noi suntem certate eu i-am interzis sa mai vina pe la noi.am Icercat sa nu amestec relatia adultilor cu copilul .Dar uni asa fac ....imi pare rau de atmosfera dintre noi si nu am ce sa fac dect s-o tin mai departe de noi si de copilul meu asa cum procdeaza si ea . Cu toate ca nu cred ca merit-am nici eu si nici sotul meu sa ne jigneasaca si sa muste mana care a hranit-o 2 ani . voi ce parere aveti? v-ati lovit de asa ceva ?va pup