Copiii dezradacinatilor fara familii extinse efect
Raspunsuri - Pagina 14
CriPOD spune:
Ramona, tot off-topic... te rog, cu incredere! N-am ©, ce conteaza cine-i prima. Io is in greva japoneza...
Edit: poate n-ati vazut-o inca p-aia noua grozava cu un kurutz iritat de-o juma de pagina. Au bagat marfa!!!
Am o semnatura noua: 'tu-i reclama ei!
Common sense is not so common... [Voltaire] DJ
lorelaim spune:
Apropo de termenul "dezradacinatzi"... Dupa ce am emigrat in Ca mie niciodata nu mi-a fost dor de Ro... De ce? Sincer - nu stiu... Habar nu am... Si nici nu mi-am pus problema f serios... am luat lucrurile asa cum au "venit", nici nu am avut timp sa stau sa "gandesc" prea mult. Doresc doar, ca o paranteza, sa spun ca am avut o fam f faina cand eram copil... Dar apoi, exact inaite de a pleca la fac tata a murit de cancer, cand eram in anul 2 de fac bunicul a murit (accident cerebral), atat mama cat si bunica au vandut fiec apt lor si s-au mutat imreuna... toata dinamica fam s-a schimbat, locurile in care am copilarit s-au schimbat si ele... Nimic nu mai era ca "inainte"... Nimic nu mai "semana" cu "ceea ce a fost". In primul an de fac a fost si Revolutzia... Ro a luat o alta cale... a democratziei.... sa zicem...
Cand am plecat n-am simtzit dor, n-am sitzit regrete... doar emotzie pt... "marea aventura". Nu pot sa-mi mint copilul si sa-i spun ca mi-e dor de Ro... Pe mama nu am reusit inca sa o aduc la noi (nici in Ca si nici in Sue) deoarece are grija de bunica care are aproape 96 de ani... si trebuie ingrijita ca un copil mic... Cu mama m-am obisnuit sa comunic (chiar si telepatic) inca de cand eram la fac. Ne sunam f des si de multe ori incepem cu "Azi am simtzit ca te-ai gandit f intens la mine... vrei sa-mi spui ceva asa-i?" si asa si este... Ciudat - ne "simtzim" de la distantza si nu ma simt cu-adevart "departe" de ea.
Da - aici in Sue imi e dor de Ca... dar nu simt ca am "radacini" in Ca... In Ca aproape totzi suntem "emigrantzi" - fie cam am venit acum 500 de ani sau acum 5 min... Doar nativii se pot numii cu adevarat "de-ai locului"... Cred ca asta este unul din "farmecele" Ca - ca esti viitura oricum si totzi suntem "in aceeasi oala" :-) (din acest punct de vedere - ma refer). In Sue niciodata nu voi putea spune ca ma simt acasa... Si am intalnit f multzi emigrantzi vorbitori de lb engl - care simt exact acelasi lucru si de-abia asteapta s-o zbugheasca in alta parte.
Cred ca "radacinile" sunt ceva care te tzin "legat de glie"... Ceva care te "imobilizeaza"... intr-o anumita masura si nu te lasa sa "zbori"... si sa te bucuri de libertatea de a zbura. In cee ce ma priveste am remarcat ca "atasamentl" de locuri si oameni nu face decat sa ingreuneze adaptarea la noile locuri si noii oameni pe care-i intalnesc in viatza. Mie mi-au "crescut aripi" si mi s-au "atrofiat complet radacinile" in momentul in care am plecat in Ro. Insa, surprinzator, am simtzit ca aripile mele nu sunt destul de puternice sa-mi sustzina a doua emigrare... (poate varsta - bat-o vina :-) si in plus "unrealistic expectations" pt o tzara care se lauda prea mult cu sine insasi :-)). Deci "let go" - e cheia spre pace in suflet in momentul in care decizi sa te desprinzi si sa "zbori". Am sa incerc sa-i explic (la timpul potrivit) copilei ca ea (ca si noi totzi de-altfel) este "cetatzean al acestui pamant" (cum f frumos mi-a spus cineva in Tunisia)... Si nu trebuie sa se "lege" de locuri cu disperare... daca va fii sa plece sa le pastreze cu drag in suflet si-n minte dar sa stie ca aripile ei sunt destul de puternice sa fie capabila sa "zboare din cuib" spre a-si lua viatza in maini oriunde pe acest pamant. Locurile unde am vietzuit de-a lungul timpului, oamenii pe care i-am intalnit, experientzele de viatza pe care le-am avut - nu fac decat sa ne imbogatzeasca si sa ne ajute sa ne dezvoltam, sa ne regasim pe noi insine... Ele nu trebuie sa fie "lantzuri" ci sa ne dea "aripi"...
Eu nu ma simt "dezradacinata"... ma simt "cetatzean al acestui pamant" :-) (sau poate ar trebui sa spun... pasare migratoare :-) ?)
Cred ca noi paintzii trebuie sa ne ferim sa le "inoculam" copiilor "dorul"... pt ca le transmitem de fapt ceea ce simtzim noi... Si nu stiu cat e de bine - pt ca nu e ceea ce simt si ei...
Ceea ce am scris aici e ceea ce am invatzat de la mama: "da-i aripi puiului, invatza-l sa fie puternic si sa nu-i fie teama sa zboare, sa se dezlipeasca de fusta mamei, sa se cunoasca si sa se realizeze singur". De fapt ea nu m-a lasat sa ma intorc acasa dupa fac si apoi m-a incurajat sa emigrez si bine a facut... Am sa ma stradui sa fac acelasi lucru si pt prunca mea.
Lorelai
May 3, May 2, May 1
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
Siminaf spune:
Lorelai 
Eu nu am avut noroc de astfel de parinti, asa de intelegatori si ajutatori (ei nici acum nu inteleg ca aici este pentru mine acum acasa). Dar eu ma straduiesc sa fiu exact asa pentru copiii mei, pentru ca eu nu ma simt legata de un loc anume (si in nici un caz de locul pe care nu l-am putut alege sa ma nasc), ci dimpotriva, m-am simtit bine si acasa in mai multe locuri si ai mare dreptate: o viata avem, sa ne-o traim oriunde pe acest Pamint!
Ma opresc aici, ca iarasi voi fi apostrofata ca ma repet. De parca ceilalti nu. 
Adela99 spune:
io is transplantata :)
o floare ca mine :) se transplanteaza mai usor daca are radacini sanatoase. e drept ca prima perioada dupa dezradacinare e mai sensibila, cere mai multa atentie si cu cat e floarea mai exotica si rara 
cu atat mai delicat e procesul de transplantare.
da' mi-au aparut frunze noi, boboci, bobocii au dat in floare si chiar si altoirea a dat rezultate infloritoare 
blackpanterro spune:
Lorelai, ce frumos ai scris! Ai dreptate ca suntem cetateni ai pamantului.Nici eu nu inteleg isteria cu tinutul cu dintii de glie.
Nici mie nu mi-a fost si nu imi este dor de RO.Numai de mama :) dar vine aici luna viitoare, hehe.
Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
Croatia-The Mediterranean as it once was
"With or without religion, good people would do good things and evil people would do evil things; but for good people to do evil things—that takes religion" - Steven Weinberg - Nobel Prize winner
ari spune:
OK...Daca bine am inteles, e nevoie de un anumit numar de mesaje, ca sa poti sa intervii...Scuze, n-am stiut.
Ceea ce stiu insa e ca e cam hazardat sa etichetezi asa, cand iti expui un punct de vedere. Cu alte cuvinte, sa vehiculezi prejudecati. Si recunosc ca am fost un pic indignata, tocmai pentru ca eu nu ma simt dezradacinata si in ciuda faptului ca am...doar cateva mesaje...
Da'in rest, fiecare avem dreptate in felul nostru...
Un buchet de flori pentru Lorelai...Ma regasesc in ceea ce scrie...
CriPOD spune:
ari, nu mai citi si tu printre randuri atata
Am o semnatura noua: 'tu-i reclama ei!
Common sense is not so common... [Voltaire] DJ
ari spune:
ok...asa am sa fac...
try spune:
quote:
Si sa stiti ca eu am schimbat multe tari... si mi-e dor de toate radacinile .... N-a fost tara lipsita de calitati. Si nici nu cred ca exista tara perfecta. Asa ca eu am devenit mangrova, mai o radacina colo, una ici si sunt si p-afara si prin apa si prin pamant dupa cum se nimereste.
mai, tu nu cumva esti vreo buruiana? Ca astea se intind asa peste tot.
e o gluma, nu o ironie.A propos de radacini, lorelaim, si eu credeam cu putin inainte sa aplic pt canada ca am radacinile prea adanc infipte in Ro si ca nu as putea pleca niciodata tocmai din acest motiv. Ca sa realizez peste putin timp apoi ca de fapt ceea ce credeam eu ca-s radacini s-a adeverit a fi de fapt o teama de esec, nerealizare, in genere o teama de necunoscut in alta parte de lume si ca mintea m-a determinat sa folosesc aceste "radacini" ca argument de ce n-as pleca. Nu mi-a parut rau nici un moment de plecarea noastra, chiar am regretul ca n-am facut acest pas mai devreme si nu tanjesc nici dupa prieteni sau rude. Normal ca mi-e dor de ei, dar la modul general, nu ma mistui aici dupa cei ce i-am lasat acolo. Poate si pt ca ruptura fatza de familia extinsa la mine s-a produs cu mult inainte de a pleca in Ca si ca urmare n-am atribut aceasta vina emigrarii. Detasarea fatza de familia mea extinsa s-a produs un pic dupa ce-a murit bunicul care ne tinea pe toti laolalta, un pic dupa ce-am plecat la Buc. la fac., apoi un pic dupa ce l-am cunsocut pe sotul meu care e din tabara opusa a familiei extinse. Astfel incat cand am emigrat, nu am simtit durere pt cei ce nu aveam sa-i mai vad mult timp. Pluc ca mie nu mi se pare asa de tragica aceasta distanta intre oameni. Suntem in secolul migratiei mondiale, chinezii traiesc peste tot, indienii la fel, toata lumea traieste peste tot, nu mai e nici o mirare sa vezi tot felul de etnii pe oriunde in lumea asta. Ma simt oarecum un pic internationala tocmai din cauza faptului ca nu diferentele culturale sau bagajul meu cultural sunt prioritati in alegerea locului unde traiesc. Sunt motive clar obiective, ce tin de nivel de trai, de oportunitati legate de viatza, servici cele care m-ar determina sa aleg in orice moment locul unde vreau sa traiesc. Bagajul cultural, apartenenta la o natie anume o s-o port oriunde m-as duce in lumea asta si nu o port neaparat ca pe-o mandrie exagerata (un fel de Vadim care se bate cu pumnul in piet), ci mai degraba ca pe o amprenta ireversibila, indestructibila care mi-a fost pusa tocmai de locul unde am crescut si copilarit, o iau ca pe-un fapt. Mai degraba asta as numi eu radacini, aceasta apartenenta la un mod de traire, nu locul unde traiesc.
Pe de alta parte depinde si cu cine ma compar cand imi analizez radacinile (apartenenta). Ca daca ma compar cu vecinu’ canadian, eu mi-s romanca get-beget. Daca ma compar cu Ionel din Calarasi sigur sunt mult prea Canadianca. Raportarea asta cred ca e dinamica, se schimba mereu in timp, si ca forma si ca intensitate, si ca amploare.
Cred ca era intr-un fel inevitabila ruptura asta a mea de familia extinsa si probabil ca asta e cazul multora dintre cei ce au trait experienta familiei extinse. Eu una intotdeauna am avut aspiratia sa merg dincolo de universul in care am copilarit si crescut, si asta nu pt ca incercam sa fug de familia extinsa, ci pt ca intotdeauna mi-am dorit sa experimentez mai mult in viatza. Probabil ca daca familia mea extinsa mi-ar fi fost hrana suficienta pt sufletul meu, as fi cautat mereu sa raman implicata in acel mediu si in mentinerea acelor relatii, nu as fi parasit acel univers. Dar nu a fost si, ca urmare, am cautat mereu noi surse de a-mi diversifica hrana sufletului. Asa-mi explic si de ce am tinut mortis sa plec la fac. in Buc. si n-am ramas la fac. in orasul natal (in ciuda rugamintilor maica-mii care se descurca greu cu banii), asa-mi explic si de ce nu m-am intors in orasul natal dupa fac., ci am preferat un oras mare si aglomerat, asa-mi explic de ce-am ajuns si-n Canada si n-am ramas in Ro. Am fost oarecum propulsata ca de o forta centrifuga in afara universului in care am crescut si asta nu pt ca asa m-a dus viatza, ci pt ca asta a fost rezultatul alegerilor mele in viatza (necontientizate la acea vreme, de-abia acum realizez ca intuitia a ceea ce-mi doream m-a manat pe alte drumuri).
Nu tanjesc nici o clipa dupa experienta familiei mele extinse, adica stiu ca ea n-ar mai fi posibila pt mine ca adult, dar, daca ar exista o masina a timpului, m-as intoarce oricand cu mare drag sa retraiesc momente din acea perioada pe care cred ca nu le-am apreciat indeajuns cand le-am trait prima data. Si sunt perfect constienta ca mentinerea acelei familii extinse nu ar fi fost posibila pt mine nici macar de-as fi ramas in Ro. Maru are dreptate cand zice ca si parintii nostri aveau impresia ca doar copilaria lor a fost una adevarata. Asa-i, fiecare generatie tinde sa idilizeze mediul si timpurile in care ea s-a format. Singura sansa sa ii facem pe copii nostri sa priceapa ce am trait noi si valoarea experientelor noastre ar fi daca s-ar fi nascut si ei odata cu noi si ar fi trait alaturi de noi. Si nici macar asta nu e o garantie: uitati-va la noi cei de aici, provenim cam din aceleasi generatii, timpuri si locuri si tot gandim f diferit in aceasta privinta.
Acum logica-mi spune ca tocmai sanatatea, soliditatea mediului in care am crescut si m-am format, m-a ajutat acum sa nu ma simt o dezradacinata. Si cred ca aici e cheia succesului: in a oferi consistenta si coerenta mediului in care se formeaza copii nostri, caci de repetari ale istoriei nu poate fi vorba cand vorbim de un astfel de subiect.
Eu nu ma chinui sa-i fac pe copiii mei sa traiasca experienta mea pt ca e imposibil avand in vedere contextul in care ei s-au nascut: different time, different place, iar astia sunt indicatori pe care nu-i voi putea niciodata schimba. Ideea e ce fac eu (sau voi, cei ca mine) cu ceea ce am la dispozitie acum pt ei. Si sincera sa fiu, Mqqm, povestile despre fiul tau au devenit o curiozitate pt mine, urmaresc ce mai crede, ce mai zice nou flacaul tau, oarecum cu sufletul la gura
. E foarte interesanta evolutia lui.
ciuf spune:
Cand am plecat din tara am avut regrete, despartindu-ma de rude cu lacrimile innodate in barba. Cu timpul durerea s-a estompat. Suntem aici de 7 ani si inca imi este dor de familia din Ro. Sunt singura la parinti, insa in jurul meu erau bunicii, matusile si verisorul meu. Mi-e dor de cum imi petreceam zilele de nastere sau sarbatoream Craciunul ori Pastele. As vrea ca ai mei copii sa vada colindatorii pe viu, nu din cartile cu colinde. Vacantele le petreceam la bunici, stiam ce este gaina si cocosul, unde creste caisa sau morcovul. Copiilor mei le arat acum astea la gradina zoologica sau in carti. Adormeam pe fundalul povestilor spuse cu mare har de bunica. Imi amintesc cu cata placere ascultam despre cum bunicii mei au ramas fara parinti prin Siberia, cum s-au cunoscut si cum au ajuns in Oltenia. Mi-e dor de dupa amiezile cand stateam afara pe bancuta sub umbreluta sorbindu-ne ceaiul dintr-un set frumos cu ceainic de il avea bunica de cand era ea tanara.
Amintirile astea ma urmaresc oriunde m-as duce si ma consider o norocoasa ca le am. Apreciez cuvantul "bunic", "matusa" sau "parinte". Bunicii au fost tot timpul alaturi de mine, am stiut ca ma pot baza pe ei. Am fost o familie tare unita. Nu exista secret ca il aflam cu totii.
Consider ca pentru copil e benefic sa cunoasca sentimentul de familie unita.
Chiar daca societatea americana nu este prea darnica cu conceptele de bunic-nepot sau familie unita, asta nu inseamna ca al meu copil nu trebuie sa aiba cunostinta de asa ceva. Si daca ma uit la vecinii mei nu am nici un exemplu pozitiv.Insa asta nu ma face sa imi privez copiii de niste amintiri. Nu vreau sa imi las copiii sa perceapa familia prin prisma de vedere a societatii americane.
Aseara incercam sa il fac pe baietel sa inteleaga cine e bunica. Deja pentru copil bunica este un personaj intr-o poza si o voce cu care vorbeste o data pe saptamana la telefon. Atat. Habar nu are despre valoarea cuvantului "bunic", nu exista nici o conotatie. Eh uite ca vreau ca ai mei copii sa pastreze si ei niste amintiri frumoase despre familie. Drept urmare am hotarat ca de acum incolo in fiecare an sa ii trimitem in tara pentru doua luni.
Din fericire parintii mei vin des aici sa ne ajute cu copii. Nu se simt exploatati si ar fi in stare sa se mute aici pentru a fi cat mai aproape de nepoti. Ei sunt cei care au dreptul sa rasfete copiii (am zis, ei rasfata copiii, noi ii educam) si care au rabdarea necesara sa ii invete pe copii cate ceva. Recunosc ca atunci cand ajung seara acasa cad franta de oboseala, nemaifiind capabila nici macar o poveste sa le citesc.
Insa, bunicii din partea sotului nu se pot deplasa aici din motive de sanatate. Asa ca am considerat ca e corect ca ai nostri copii sa se bucure de ambele familii de bunici. Deocamdata ne permitem sa ii trimitem in tara si vrem sa profitam de perioada asta cand si ei sunt dornici sa calatoreasca in Ro.
Vreau sa fie si ei posesorii unor amintiri despre Ro, despre o copilarie traita in preajma altor copii. Nu as vrea sa se inteleaga ca ai mei copii nu au ce sa faca pe aici si ca se plictisesc. Nu. Tot timpul ii tinem angrenati in cate ceva, noi suntem foarte activi si avem locuri frumoase unde ne putem plimba, insa mi-as dori ca ai mei copii sa petreaca mai mult timp in prezenta altor copii, nu a adultilor. De exemplu, mama imi spunea ca la ei la bloc sunt vreo 5 copii cam de varsta baietelului meu care stau toata ziua afara. Eh, aici avem in comunitatea noastra multi copii, care prefera sa stea in casa si sa joace tot felul de jocuri pe TV. Ai mei sunt cei care dau startul la adunare in comunitate. Dar din pacate avem zile cand nu iese nici un copil afara si atunci le citesc suferinta pe fata copilasilor mei cand nu au cu cine se juca.
Poate mesajul meu pare un pic nostalgic. N-as vrea sa se interpreteze ca imi doresc ca ai mei copii sa isi traiasca copilaria in felul in care mi-am trait-o eu, caci timpul si imprejurarile nu ne mai permit asta, dar vreau sa le pun la dispozitie in masura in care putem tot comfortul pentru a avea o copilarie frumoasa si pentru a cunoaste esenta familiei.Vreau sa ii fac mai bogati in experiente, sa cunoasca mai multa lume, sa stie ca existe si alte moduri de viata, nu numai cel trait in USA.
Ciuf, Luca (11.11.2003) si Eva Maria (21.04.2006)
Camera lui Luca/Finding Nemo si Camera Evei-Gradina cu flori vesele
www.onetruemedia.com/my_shared?z=15dde712e107702b2ad340&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Binecuvantarea