nu stiu ce titlu

Nu stiu ce titlu sa dau subiectului asta!
Nu stiu daca s-a mai discutat. Daca da, rog pe cei care stiu sa-mi spuna.
Stau de azi dimineata si citesc subiecte de la ajutor umanitar. Si plang. Si chiar daca imi pot imagina cata suferinta e in inimile parintilor copiilor bolnavi grav cred ca nu pot simti nici a mia parte din durerea lor. Ii admir si le doresc sa aiba puterea de a lupta. Micutilor bolnavi le urez sanatate.
Poate deschizand subiectul asta o sa starnesc amintiri dureroase, poate controverse.
Poate sunt paranoica. Dar prefer sa stiu cat mai multe.
Ceea ce vreau sa stiu este cum au realizat, cum si-au dat seama parintii puiutilor bolnavi ca e ceva in neregula cu ei? Care au fost primele simptome?
Multumesc lui Dumnezeu ca puiul meu este sanatos. Dar asta nu ma impiedica sa ma gandesc dar daca copilul meu va ... .
Nu vreau sa intristez pe nimeni. Vreau doar informatii. Poate si alti parinti se vor folosi de ele.
Daca considerati subiectul nepotrivit, rog moderatorii sa il inchida.

idoina spune:

Buna!Poate ti-ar face bine sa nu te mai gandesti la asta.Stiu ca atunci cand citesti sau vezi copii bolnaviori,inima ta se frange...am si eu un puiut cu probleme mari.Dar am invatat multe de la el:cum sa fii fericita cand toate iti sunt potrivnice.
Nu am stiut de la inceput,totul a fost normal pana la 3 ani.Si deodata,fara sa fi fost in niciun fel avertizati,fara nici cel mai mic semn,a inceput calvarul.E inutil sa-ti povestesc tot,cert e ca din copilul inteligent,care mergea,vorbea,radea,facea ce fac toti copiii de 3 ani,acum,la 12 ani e in scaun rulant,nu mai vorbeste,nu mai face nimic.Si totusi ne bucuram ca il avem:e ratiunea vietii noastre,e iubirea mea pentru totdeauna.
Roaga-te sa nu stii niciodata ce inseamna sa ai copilasul bolnav.Nu vrei sa stii,crede-ma!Bucura-te de ceea ce ai,nu mai cauta explicatii si semne,nu are rost.Ce va fi,va fi si atat.
Pupici!

idoina

saphir spune:

idoina

Sheannamp spune:

Atunci cand crezi ca tie ti-e greu si suferi, se intampla sa citesti, sa afli, sa auzi si sa vezi suferinta imensa a altor semeni.
Si brusc, mi se face rusine. Rusine ca am putut sa spun vreun moment ca mie mi-e greu.

Dumnezeu sa va bincuvanteze, idoina, pe tine si pe toti parintii de copii suferinzi!

enachescug spune:

Multumesc, idoina!
Multumesc pentru ca mi-ai dat un sfat bun. Imi mai domoleste paranoia, dar nu mi-o vindeca.
Am deschis cu strangere de inima subiectul asta. Pentru parinti cu copii bolnavi , pentru mine ... .
Dumnezeu sa va aiba in paza pe tine, puiul tau si toti ce va sunt aproape!

huacin spune:

Mda... Cu riscul sa fiu criticata, eu evit subiectele dureroase... Nu stiu la voi, dar la mine cel mic ma simte daca sunt agitata si e jale... El are ceva problemute... pana la 6 luni totul a fost absolut perfect; crestea ca in povesti, etc. Nu stiu cat avea la 6 luni, dar la 8 luni juma' avea 12,5 kg si era inalt si bine dezvoltat, nu doar grasunel. Mama creste copii. Ideea este ca este cam panicoasa, n-o sa moara de moarte bune, ci de spaima. Prima data cand Andrei a facut criza, am avut impresia ca am devenit ca mama, ca visez probleme unde nu sunt. Nu am mai spus pana acum cred chestiile astea... ii dadeam sa manance si brusc nu a mai respirat si s-a invinetit teribil. Asa, pur si simplu, fara sa se innece, fara sa se zbata, sa se agite. Am sperat ca mi s-a parut, am dat vina pe ochii obositi de la lucrul la calculator, pa lumina din camera, etc, desi stiam ca ma mint singura...A doua zi dimineata, faza s-a repetat, dar mai lunga, certa de data asta. Am sunat pediatra. Ea ma cunoaste, suntem la al doilea copil "impreuna", stie ca nu ma agit inutil. Timp de 3 saptamani am trcut pe la muuulti medici, de toate specializarile. Copilul parea perfect sanatos. Unii ziceau ca eu sunt nebuna, ca am innecat copilul, etc, desi nu toate crizele avusesera legatura cu mancarea. EEG-ul era perfec, repetat in somn fiziologic, in somn indus, pe toate aparatele "destepte". In rest inima OK, etc. Problema lua amploare, la modul ca ajunsese sa faca 3 crize in 24h, erau din ce in ce mai lungi. Am avut noroc cu un medic cardiolog de copii de la Fundeni. Ne-a invatat sa filmam crizele si sa mergem la neurolog cu imaginile. La o luna de la inceperea calvarului, am lamurit misterul. Am filmat partial o astfel de criza si ne-am dus cu laptopul la pediatra care ne-a trimis val-vartej la neurolog. Andrei e pe tratament cu convulex de atunci, adica de un an si totul e aproape normal. Sau e chiar normal si poate sunt eu putin paranoica ... mai plange din senin, e mai sensibil, etc, darpoate e doar rasfat

Valentina(32ani), Alexandru(6,7ani), bebe Andrei (1,7 luni) si taticu' Gaby (32ani)

huacin spune:

scuze, nu am vrut sa va intristez si mai tare, am citi povesti cu adevarat teribile, noi suntem totusi un caz mai fericit...
pediatra m-a invatat, cand cel mare era bebe, ca instinctul matern este cel mai bun diagnostician. Asta nu inseamna sa fiti panicoase, dar, daca instinctul va spune ca ceva nu e in regula, gasiti un pediatru care sa va creada pe cuvant si sa faca toate verificarile posibile.

Valentina(32ani), Alexandru(6,7ani), bebe Andrei (1,7 luni) si taticu' Gaby (32ani)

amyarabella spune:

Nici eu nu pot sa citesc mesajele de la ajutor umanitar,imi este foarte mila nici nu am cuvinte sa imi exprim durerea pe care o simnt in suflet cand citesc despre suferinta unui copil ,oricare ar fi ea .Si imi fac tot felul de ganduri rele si ma intreb ca si tine de altfel oare cum o fi inceput dar vb lui Idoina mai bine nu te gandii si bucurate pt sanatatea copilului tau si roagate pt sanatatea tuturor copiilor.
Multa ,multa sanatate tuturor !!!!

mami Amy si bebe Stefan

columbiana spune:

quote:

---

Originally posted by idoina

Buna!Poate ti-ar face bine sa nu te mai gandesti la asta.Stiu ca atunci cand citesti sau vezi copii bolnaviori,inima ta se frange...am si eu un puiut cu probleme mari.Dar am invatat multe de la el:cum sa fii fericita cand toate iti sunt potrivnice.
Nu am stiut de la inceput,totul a fost normal pana la 3 ani.Si deodata,fara sa fi fost in niciun fel avertizati,fara nici cel mai mic semn,a inceput calvarul.E inutil sa-ti povestesc tot,cert e ca din copilul inteligent,care mergea,vorbea,radea,facea ce fac toti copiii de 3 ani,acum,la 12 ani e in scaun rulant,nu mai vorbeste,nu mai face nimic.Si totusi ne bucuram ca il avem:e ratiunea vietii noastre,e iubirea mea pentru totdeauna.
Roaga-te sa nu stii niciodata ce inseamna sa ai copilasul bolnav.Nu vrei sa stii,crede-ma!Bucura-te de ceea ce ai,nu mai cauta explicatii si semne,nu are rost.Ce va fi,va fi si atat.Pupici!

idoina

---

Doina,

http://www.floriinro.ro/


credinta vede invizibilul, crede incredibilul si primeste de la Dumnezeu imposibilul

desprecopii spune:

scuze - eu am intrat la acest topic sa inteleg ce a facut-o pe Ana Stroe sa ii dea doar o steluta din cinci. Poate ne explica ea de ce considera acest topic (pe care eu il consider sensibil) atat de slab.

---

Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
iubesc:www.supereva.ro Blog: http://mirelablog.supereva.ro/dblog/

akella spune:

Am renuntat demult sa ma intreb "De ce Daria?", "De ce noi?"... Nu mai plang cand observ privirea plina de mila a altora - in parc, in magazin, pe strada... Am renuntat la supararea pe care i-o purtam propriei mame care, dupa ce am aflat ce-i cu Daria, mi-a spus s-o abandonez intr-un orfelinat sau sa-i pun perna pe fata sa-i curm suferinta... Nu, n-am stiut ce se va intampla: sarcina a decurs normal pana la 6 luni jumate, n-aveam de unde sa stiu ca decizia gresita a unui medic ii va stigmatiza viata copilului meu... Nu, n-am stiut nici ce este in sufletul unei mame "speciale", sau cum este viata ei, pana n-am ajuns si eu una... Da, este greu sa infrunti o asa problema, de cand deschizi ochii dimineata si pana pui capul pe perna seara... Da, Daria este lumina ochilor nostri si nu ne-am putea inchipui viata fara ea... Nu va inchipuiti ca sunt un munte de putere... Nici pe departe... Stiu insa ca puiul meu, familia mea, are nevoie de mine intreaga, si fizic si psihic... Mai cad uneori, imi vine sa-mi rup hainele si sa urlu aratand cu pumnul spre cer, pentru ca-i tare greu sa nu-ti poti ajuta copilul cu nimic... As da orice s-o pot face bine... As schimba locul oricand cu ea... (Iaca, iar plang ca toanta, dar cred ca-s hormonii din sarcina de vina...)
Ca sa n-o mai lungesc si sa raspund subiectului: drama fetitei mele s-a produs accidental, cauzata de nasterea prematura si neglijenta obstetricianului; cerul a cazut pe noi la cateva ore de la nastere, n-am avut cum sa ne dam seama daca si ce e in neregula... E normal sa fii paranoica si sa te gandesti cum ar fi daca ar pati ceva copilul tau, toate mamele isi fac griji exagerate... Iar despre subiectele de la ajutor umanitar: daca nu poti ajuta material vreunul din cazurile de acolo (nu toti avem disponibilitati in ziua de azi, la nivelul de trai de la noi etc.), o poti face in altfel: educa-ti copilul bine, fa din el un om adevarat, care sa stie ca valoarea unei persoane nu se afla in abilitatile fizice pe care le are sau nu, sa stie deci ca discriminarea de orice fel este incalificabila.