Cine isi mai aminteste de Revolutia din Dec '89?
Raspunsuri - Pagina 4
canuta-om-sucit spune:
Aveam 8 ani la revolutie. Puteti spune ca ce stii tu....asa e... dar sincer va spun ca imi aduc si acum aminte cum matusa-mea vorbea in ruseste (semn rau daca se vorbea ruseste cand eram noi, copiii prezenti) era ingrozita ca a auzit la radio ce se intampla la Timisoara si ca varu-meu era acolo si taica-miu o incuraja si deja pusese mana pe telefon sa afle.
La noi in oras nu s-a tras,cel putin asa stiu eu, insa imi aduc aminte ca pe 24 am spart pusculita si m-am dus in Diana si am cumparat doua lumanari in forma de mos si baba si m-am dus in Piata Civica si spuneam rugaciuni si ma inchinam pentru "eroii cazuti in revolutie" si acum lumanarile sunt la mama in vitrina. Asta am facut eu la revolutie, motiv pentru care sunt poreclita in familie ca fiind revolutionara si ma mai ia maica-mea la 11 metri ca sa ma duc sa imi cer certificat de revolutionar. Taica-miu era disperat ca nu sunt in fata blocului si a inceput sa ma caute si m-a gasit acolo in multime cu lumanarile, inchinandu-ma.
Imi aduc aminte ca prima informatie de pe 22 decembrie am primit-o de la vecina mea Ela care a iesit pe geamul de la dormitor si a strigat la noi toti sa fugim in casa si sa dam drumul la televizor. Ne-am executat toti, am sunat-o pe mama la servici, simteam cum ii tremura vocea si imi spunea sa inchid si sa ma incui in casa si sa nu dau drumul nimanui si eu tot ii povesteam. Stiu ca eram singura acasa.
Eram copil, dar aveam asa un sentiment de eliberare, sincer eu nu stiam ce teroare era in parinti zi de zi, caci eram un copil, insa va dau cuvantul meu de onoare, ca simteam ce se intampla, realizam ce e aia moarte, ca mor oameni ca pica Ceausescu si sincer ma doare sufletul, cand ma mai gandesc peste an in ce fel sunt respectate sufletele care au murit ca noi sa putem duce o viata buna.
Dumnezeu sa ii ierte!
Adrianaa spune:
Mi-a spus cineva apropiat ca in noaptea de 21 dec.pe 22 dec., erau multe taburi si in noaptea aceea s-au spalat strazile din centrul orasului, le spalau de sange, sa dispara urmele.
istorioare cu talc (pentru copii)
www.crestinortodox.ro/AscultaCasa_cu_mireasma_de_brad_lectura_Florian_Pitis-1261.html" target="_blank">povesti audio (pentru copii)
mamitzica spune:
Mi-au dat lacrimile citind mesajul lui tusferi despre baiatul impuscat si mama lui.
Eu imi amintesc cit am fost de plina de sperante si le-am zis alor mei...acum nu mai trebuie sa plec din Romania ca a venit revolutia;si uite-ma 18 ani mai tirziu cum scriu din Canada.
Pacat de toti oamenii nevinovati care au murit degeaba in zilele alea.
daliaailad spune:
Imi amintesc perfect. Aveam 13 ani si eram tare confuza. Imi era frica sa nu inceapa un razboi. Sora mea avea 9 ani si era mai speriata decat mine. Eram tare curioasa ce se va intampla...
aura_m spune:
IMi amintesc de Revolutia din '89, aveam 10 ani si fratele meu 9, a fost in anul cand a murit si tatal meu, el a murit in septembrie cu cateva zile inainte de a implini 48 de ani si in decembrie a fost revolutia. Imi amintesc ca mama imi spunea ca la ea la serviciu sunt politisti, atunci militieni care ii controlau in genti. Eu nu sunt din Bucuresti, atunci eram in VAlcea, de acolo sunt eu, imi amintesc ca avem un cartier se numeste Petrisor, lumea zicea ca s-au vazut lumini de acolo, s-au auzit impuscaturi, bineinteles ca puteau fi si artificiisau pocnitori fiind in preajma sarbatorilor, mai tin minte ca mama nu ma lasa sa stau in geam, vecinul de deasupra noastra scosese boxele afara si se auzea ce se spune la radio, apoi am plecat la tara, la 40km de oras. Eu,varul meu,fratele meu, bunica si strabunica ne uitam cu groaza la tv ce macel era in capitala si in Timisoara, cum oameni morti zaceau pe strada, ma gandeam ca daca vin teroristii unde sa ma scund, imi faceam o gramada de ganduri. Acela nu a mai fost nici Craciun nici An Nou, nu s-au simtit sarbatorile atunci. Se spunea ca scapasera niste teroristi si ca se otravisera fantanile, venise si mama mea la tara cu unchiul, adica fratele ei si sotia lui. Cand am venit de la apa mama l-a pus pe unchiul meu sa bea din apa sa vada daca era otravita, daca era so moara cineva sa nu fim noi copiii. Cand ma gandesc acum la faza aceea imi vine sa zambesc dar atunci eram terorizati. Intr-adevar ca familia mamei mele a avut ceva probleme cu securitatea imi spunea bunica mea, ptr ca mama coresponda cu niste francezi cand era in liceu, inainte era restrictie nu aveai voie, cine stie ce mesaje codificate erau si au fost chemate la militie dar pana la urma s-a rezolvat totul fara conflicte si urmari majore.
AURA
Rufus spune:
22 Dec. 1989 a fost o zi ciudata. Eram stagiar si lucram in Casa Republicii (asa se numea, nu stiu cine i-a spus Casa Poporului); zvonuri nu prea auzisem, insa de dimineata am vazut soldati inarmati care stateau in jurul constructiei; apoi am vazut coloane de oameni care coborau, dinspre 13 Septembrie, spre centru. Noi stateam afara si ne uitam...ei ne huiduiau, ne fluierau. Nu intelegeam si pace! Apoi s-au oprit si strigau "Veniti cu noi!"
Spre pranz am plecat acasa, nimeni nu mai lucra...am mancat si am plecat spre Universitate, unde era o mare de lume in piata...dar au disparut cu totii cand a inceput sa se traga.
Imi pare bine ca am fost martorul unui astfel de eveniment, istoric; imi pare rau de tinerii nevinovati, morti pentru un ideal care, iata, acum si-ar fi batut joc de ei. Jertfa lor nu este recunoscuta si, oricum minimalizata de hoardele nesatule de politicieni si oportunisti. Singura alinare pentru sufletul lor este rangul de eroi adevarati, la dreapta marilor eroi ai neamului nostru, si o viata vesnica in ceruri, departe de copitatii care le-au furat titlurile, pentru niste vremelnice avantaje...
poze multe cu noi
Ana a implinit un an 20062007
Adrianaa spune:
Perfect adevarat ce spui Rufus.
istorioare cu talc (pentru copii)
www.crestinortodox.ro/AscultaCasa_cu_mireasma_de_brad_lectura_Florian_Pitis-1261.html" target="_blank">povesti audio (pentru copii)
olguta12 spune:
In 89 aveam 20 ani impliniti, locuiam cu Bleumarina(sorela) in primul apartament al nostru, in facultate, intr-un orasel din sudul Californiei. Habar nu aveam ce se intampla in Romania...
Strinsesem destui bani sa ne bagam cablu- care acum 18 ani costa o groaza de bani... si tin minte ca au venit de la compania de cablu sa ne instaleze jucaria... primul canal a fost CNN, iar PRIMA imagine pe care am vazut-o a fost steagul romanesc cu stema taiata... si Ion Caramitru... unul din actorii copilariei mele... tras la fatza, neras, obosit... si cei care erau pe linga el... care semanau totusi... tot cu niste comunisti "de cariera", care citeau de zor cele ce se intamplau...
Si atunci, ca si acum, am stat in fatza unui ecran si am plans ore in sir... credeam ca totul s-a rezolvat, ca s-a terminat coshmarul, si ca ne vom putea intoarce acasa.
Deja ma vedeam inapoi,in Bucuresti, in cautarea mult doritelor branzoaice de linga Piatza Amzei.Ma vedeam deja printre prietenii copilariei mele..
Aveau sa mai treaca 14 ani pina cand sa ma plimb din nou, prin Bucuresti...multe se schimbasera...dar si mai multe ramasesera la fel...
atunci am realizat ca multi au dat uitarii ceea ce s-a intamplat in '89.......
olguta12
"Fear less, hope more;
Whine less, breathe more;
Talk less, say more;
Hate less, love more;
And all good things are yours." 
www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE
POVESTEA DREI PISHCOT
cllaudia spune:
Imi amintesc ca toata familia mea era speriata, si am plecat cu totii din Bucuresti ca sa ajungem la tara, unde spuneau ei eram mai in siguranta. Imi amintesc ca am trecut cu masina prin fata unei biserici de unde a inceput sa se traga, probabil in noi, ca eram in singura masina de pe sosea. Am avut insa noroc ca nu am patit nimic in tot drumul nostru, si am ajuns cu totii bine la tara, unde multi nici nu auzisera de revolutie.
MissParker spune:
quote:
Originally posted by mamitzica
Eu imi amintesc cit am fost de plina de sperante si le-am zis alor mei...acum nu mai trebuie sa plec din Romania ca a venit revolutia;si uite-ma 18 ani mai tirziu cum scriu din Canada.
Pacat de toti oamenii nevinovati care au murit degeaba in zilele alea.
Si eu la fel. Aveam 22 de ani si am trait atunci cele mai fericite zile pe care mi le-as fi imaginat vreodata inainte...
Acum citesc "Memorialul durerii" si imi amintesc de zilele de atunci. Imi amintesc de seara de 21 decembrie, in fata facultatii de Arhitectura, unde m-am intalnit cu un bun prieten, amandoi cu lacrimi in ochi, amandoi zbierand pana la raguseala "Jos comunismul!" si "Libertate!!".
Stiu ca am plecat acasa cand s-a intunecat, iar la putina vreme dupa aceea au inceput sa traga exact in zona in care ne aflasem noi cu o ora inainte. Am avut zile sa traim. Spre deosebire de alte suflete al caror sange nevinovat a fost spalat cu furtunurile pe strada in noaptea aceea, ca sa nu se vada a doua zi urmele macelului. A doua zi insa tot se mai vedeau pete de sange si erau flori, lumanari si bucati de paine pe trotuar. Of, Doamne... Uneori nu-mi vine sa cred ca am trait acele clipe.
Pe 22 dimineata ma trezisem incuiata in casa si l-am sunat pe tata la servici (imi luasera si cheile, de teama ca plec iar in oras) si i-am spus ca daca intr-o jumatate de ora nu vine sa-mi deschida, sparg usa, las casa vraiste si plec in oras! A venit intr-un suflet si apoi am plecat amandoi. Am urlat impreuna pana nu mai aveam voce. Era ceva exhilarant, atata solidaritate si caldura umana pe strazi nu am mai simtit niciodata inainte si dupa acea zi.
Nopti intregi dupa aceea am stat cu o grupa de prieteni ca prostii "de paza" pe Colentina, sa nu treaca masinile cu teroristi, desi noi eram cu mainile goale si oricum nu am fi avut nici o sansa, dar voiam cu totii sa facem ceva, sa ne castigam libertatea. Cata naivitate si cum si-au batut joc de noi!
Si eu ma bucurasem initial ca uite, nu va mai fi nevoie sa plec din Romania, ca va fi si la noi libertate si democratie! Iluzia a durat cam o luna si ceva, pana la demonstratia de pe 31 ianuarie 1990 din Piata Victoriei. Fusesera acolo in acea duminica peste 100.000 de oameni care manifestasera impotriva comunismului si a candidaturii FSN-ului (care initial mintise ca ei vor doar sa pregateasca alegeri libere). Seara cand am ajuns acasa, ma uit la Telejurnal si aflu ca in Piata Victoriei se adunasera "tigani, betivi si oameni fara ocupatie" (?), care facusera scandal si incercasera sa destabilizeze si sa bla-bla-bla... si ca "din cauza cetii nu avem din pacate imagini!". Atunci m-am trezit si am realizat ca visul cel frumos se incheiase si ca de fapt nu se schimbase nimic esential.
Cateva luni mai tarziu ma duceam zilnic la demonstratia din Piata Universitatii, o data m-au alergat niste mineri pe langa Inter fiindca am scuipat in directia unui autobuz de-al lor, am avut noroc ca stiam unde sa ma ascund pe acolo si avusesem putin avans pana au coborat ei din autobuz... Iar in august 1990 am plecat din Romania. Indurerata si scarbita.
Felicia 
16+ viitoare mami de 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE