De ce ati emigrat?
Raspunsuri - Pagina 8
dana d spune:
Alra, am citit povestea vacantei voastre in Romania. Pe alocuri mi-au dat lacrimile de emotie, pe alocuri de necaz si rusine, una peste alta m-a intristat, viata mea mi se pare si mai mizerabila decat inainte cand am scris celelalte postari.
Dar stiu ca maine va fi mai bine, maine am sa uit iar si am sa ma bucur de lucrurile marunte, poate imi cumpar ceva care sa-mi ridice moralul pana data viitoare cand am sa-mi amintesc ca nu ma simt implinita in tara asta de kk, ca zilele trec, ca imbatranesc degeaba, ca copiii mei vor avea tot o viata mizerabila daca nu vor avea curajul sa se rupa de aici. Eu am sa-i sustin cat pot chiar daca se va rupe o parte din mine cu plecarea lor, am sa fiu o mama cu spirit de sacrificiu ca si parintii mei, am sa plang in perna pentru mine apoi am sa ridic capul si am sa zambesc pentru realizarea lor.
Fetele mele
Iremediabil indragostita de CANADA
alra spune:
eu nu regret ca am plecat, insa imi doresc sa nu trebuiasca sa fi plecat...
dana_d, la fel si parintii mei. cand am plecat eu parca nu le era asa greu insa de cand s-a nascut Laura jelesc ca niste babe. si eu de multe ori da' nu le zic 
Vacanta cu Laura in Romania
Alina Maria spune:
Eu am crescut intr-o familie saraca dar unita , eram 5 fete la parinti , cand a picat dictatura avem 8 ani si de atunci tata a tot plecat si lucrat in diferite tari pe diferite perioade , venea acasa cu tot felul de povesti si produse , eram vanduta , stiam ca si eu voi pleca . In mine rasarise visul unei alte lumialte culturi .
Dupa ce am terminat liceul si am luat diploma de bacalaureat a doua zi am si plecat spre Olanda .
Si acum tot in Olanda sunt de vreo 7 anisima simt bine aici vreau sa si raman ,mi-am intalnit jumatatea acum 6 ani si avem o fetita , un bb. care trebuie sa vina, o casa si o cariera .
Eu sunt laboranta sotul manager la o firma de satelit telecomunicatii , ne e bine si va dorim la toti la fel .
Alina 
37 
si 
Mandy Stephanie 3 ani
19 zile
http://community.webshots.com/album/563022521Iznlso
maru spune:
nemo, tu vrei sa traiesti in vancouver ca in Brasov, ori orice alt oras din Romania, ori nu se poate. Aici, si ar fi trebuit sa stii asta dupa atatia ani, f rar gasesti persoane care sa locuiasca langa serviciu. Nu m-as muta in downtown nici intr-o mie de ani, chiar daca ar fi la 5 min de servici.acum fac jumate de ora pe expres cu masina pana la universitate sau o ora jumate cu autobuzul si crede-ma ca nu mi se pare o tragedie. Nu mai vreau apartament de cand am gustat din dulceata vietii la casa, bbq facut in backyard, si multe altele...ne vom muta la sf lui august si nerabdarea e mai mare decat atunci cand am emigrat!!!
clar tu nu te-ai adaptat aici dupa atatia ani! bird iti spunea sa alegi sa vezi partea frumoasa a lucrurilor, a vietii si avea mare dreptate
cat despre mersul odata pe an in tara, mi-am anuntat deja parintii su fratele ca noi in tara ne vom intoarce doar odata la 10 ani, ca sa faca bine sa se suie in avion si sa vina ei aici. Merg in tara pentru 3 saptamani, cheltui cat pentru jumate de masina, vin obosita, frustata, mai bine lasa. Vin ei aici pentru cateva luni, ma satur de ei, ei vad cu ce se mananca viata in Canada, se mai linistesc, isi mai linistesc dorul
am avut fonctii in tara, eram mereu cu nervii la pamant, tensiunea mea era in cer si nimeni nu stia sa zica de unde si cum...am venit aici, am muncit in fabrica 6 luni, apoi am prins un contract la universitate, am avansat incet incet si sunt multumita. normal ca e loc de mai bine, dar stiu ca drumul nu e blocat spre acel mai bine...depinde doar de mine
stii ce bine ma simt cand directorul ma intreaba dac as face ceva pentru el, sau daca as putea sa ii fac favoarea asta, s imi aduc aminte din tara cand directoarea scolii urla pe holuri, injura ca un birjar, trantea cataloage sau hartoage...e o diferenta, ce zici?
eu zic sa fii multumit ca sotia e fericita, copiii sunt integrati perfect, cum vine we in masina si fuga pe o plaja, sau la un muzeu, sau la un restaurant la pranz, sunt atatea de facut in canada!!!!!!!!!!!
Doamne'ajuta!
POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/
Happy_in_TO spune:
Hai ca vin si eu cu povestea mea de emigrare.
Acum, anul acesta se fac 18 ani de cid sint in Toronto, Canada, iar din Roamania am plecat la 18 ani... Deci o jumatate din viata mea s-a desfasurat "acolo" si o jumatate "aici".
Am stiut demult ca voi pleca din tara. Simteam ca ma sufoc in orasul ala mic si prafuit (medgidia, am crescut la bunici), ca nu este locul meu acolo dar nici la mama, la Bucuresti. Ma simteam aiurea, neintegrata, sufletul meu tinjea dupa o altfel de viata.
La 17 ani, deci eram clasa a 11-a, am prmiti chemare sa merg in vizita in Canada, la matusa mea care era aici de un an de zile. Mi-am depus actele impreuna cu bunica mea. Acte de vizita, ca altfel nu se putea. La citeva saptamini au venit doi insi in clasa, eram la ora de matematica. Au vorbit ceva cu profa si apoi mi-au spus sa vin cu ei. Si am intrat in duba politiei si m-au dus la securitate. Acolo, prietenul cel mai bun al vecinului meu, care era securist parca nu ma mai cunostea... M-au interogat, m-au intrebat ce stiu eu despre Canada si de ce vreau sa merg acolo. Le-am spus mirata ca vreau sa ma duc sa ma plimb, sa o vad pe matusa mea... "faaaa.... stii tu ce fac toate femeile care ajung in strainatate??... se fac curve si fac trotuarul!.. asta vrei tu de la viata??"... am inceput sa rid ca un drac impielitat (citisem nu demult "Taunul" si eram plina de sarcasm) "de ce rizi timpito??"... "pai ma gindesc si eu asa ca eu as putea face trotuarul... dar bunica mea saraca, la 72 de ani?!"...
M-au amenintat apoi si mi-au spus sa imi iasa Canada din cap si am plecat acasa tremurind. Stiam mai mult ca niciodata ca trebuie sa plec!
Faceam curat in casa cind am auzit prima data de Revolutie. Am crezut la inceput ca este o piesa de teatru si stateam asa mirata ca nu a cenzurat-o nimeni... Doar era Caramitru si ce spunea?? "dictatorul... jos comunismul?..." Am ascultat cu gura cascata... apoi am facut o geanta mica si i-am spus bunicii ca plec spre Bucuresti. M-am gindit ca, daca nu ies atunci din tara, nu o sa mai pot iesi in curind. Stiam ca trebuie sa profit de nebunia din jur ca sa imi realizez telul. Imi ramasese in cap o vorba de-a lui Reth Butler din Pe aripile vintului in care spunea ca atunci cind cad guvernele trebuie sa profiti sa iti atingi scopul. Si tzusti la Bucuresti.
Am ajuns cu greu la mama in apartament. Se tragea peste tot, la metrouri am avut de furca, eram controlata la fiecre cotitura...
A doua zi m-am trezit dimineata, mi-am luat toate actele si am plecat la Ambasada Canadei. Mai erau citiva oameni. Ne-au bagat la un subsol si am asteptat pe un scaun ore in sir. Am completat formularele si am asteptat. Si m-am rugat sa pot pleca.
Dupa-amiaza a venit consulul si am intrat in audienta. I-am spus ca matusa mea m-a cerscut pe mine, ca vreau sa o vad, ca am primit chemare dar ca mi-a fost sesizata de politie, ca este un drept al meu sa pot merge in vizita sa o vad... M-a intrebat daca ma voi intoarce. I-am spus categoric da. Cred ca i s-a parut ca eram sincera... Mi-a aprobat plecarea. Si mie si bunicii mele. Cu conditia ca matusa mea sa faxeze noi cereri pentru noi. In drum spre apartamentul mamaei mele parca zburam.
Am venit acasa, la medgidia si i-am spus bunicii mele ca aveam vizele amindoua.
Intre timp il omorisera pe Ceausescu, oamenii erau veseli, beti de fericire.
I-am spus bunicii ca va urma o perioada grea in tara, de adaptare, vor avea loc schimbari iar cei vulnerabili vor avea de suferit...batrinii si copiii.
Pe 16 Martie 1990 am iesit din tara impreuna, colege de immigratie :)
Acum bunica mea face 91 de ani. Mi-a fost mereu si inca imi este sursa de putere si optimism. La 73 de ani a lasat toata agoniseala ei de-o viata si a plecat in lume pentru o viata mia linistita, pentru o batrinete frumoasa. Si o are. E linistita, medicii se ocupa de ea cind este bolnava, inca face cite un pic de gradinarit, i se lumineaza fata cind le vede pe fetele mele intrind in casa, stranepoatele ei... Sta cu matusa mea, la doua minute de mine si mergem in fiecre seara sa ii spunem "noapte buna".
Eu?... M-am format aici ca adult. Ma simt in Toronto ca pestele in apa. Iubesc Toronto din tot sufletul! Multiculturalismul, prietenia oamenilor, corectitudinea specific canadiana, lacul , CN Tower'ul, parcurile frumos amenajate...
In acelas timp, le vorbesc fetelor mele de Romania, de locurile unde am crescut, facem impreuna cozonaci si sarmale, le-am invatat romaneste, tatareste.
Eu am emigrat pentru o alta viata. Si o am.
luxe spune:
Foarte frumos Happy !!!!! Curajoasa ai fost la 18 ani !!!!!:)
liris spune:
cred ca de multa vreme nu s-a mai scris cu atita ingaduinta (de ambele parti) la un subiect de acest tip.
clar, romanii (oamenii in general de fapt ... ca n-om fi noi mai cu mot) percep in mod diferit aceleasi locuri si intimplari. pot sa fie ei frati, sau cuplu.
dupa ce am suferit deziluzii prin numeroase parti ale lumii imi dau seama ca voi TOTI, in felul vostru, aveti dreptate. citesc pe nemo si-i dau drepate, apoi o citesc pe bird si-i dau si ei dreptate. pai cum asa? unora ni se potriveste romania, altora europa, altora america, altora poate marte doar. dupa fire, noroc ...
avmaria spune:
Liris, stai ca vin io sa incing spiritele si sa vezi ce-o sa mi-o aud. Sper totusi sa nu se iste vreo furtuna [steagul pacii]
Nemo, multumesc pentru raspunsurile tale deschise.
Oameni buni de prin occidente, explicati-mi si mie de ce nu se poate pricepe si accepta ca atare faptul ca exista oameni la care nu prinde mirajul occidentului, care nu pica in fund in fata minunatei lumi noi - asupra careia isi permit sa aiba o privire critica. De ce credeti ca detineti adevarul, si, in cazul lui Nemo, ca el e trist, ca nu stie sa profite de viata, ca nu a descoperit fericirea interioara si mai stiu si io ce aberatii am mai citit pe aici. Veniti cu lectii de filozofie cumparate de la dolarama à la Alchimistu' marelui scriitor Paolo Coelho si vreti sa le bagati cu palnia-n cap unui om care pare a fi un fin intelectual, care vroia poate numai sa discute nu sa fie indrumat spre fericire ...
Si inca o chestie care ma uimeste : ai facut copii gata nu mai existi, totul trebuie sa se rezume la ei de acum incolo, si tu sa-ti vezi de educatia copiilor si gata, "nu cauta, nu cerceta". Bird, sant convinsa ca Nemo - asa cum imi transpare mie din cele scrise - nu are nevoie de nu stiu ce scoala peste mari si tari ca sa-si educe copiii in spiritul pe care-l descrii. Sant convinsa ca scoala la care merge fetitza ta e deosebita, dar imi permit sa-ti atrag atentia, doar ca fapt divers, ca din exterior "nu conteaza daca ajung doctori sau tamplari" in acelasi paragraf cu "noi nu educam doar sefi , noi educam lideri" suna ca nuca-n perete, in ciuda parantezelor explicative. Si-mi permit sa-ti atrag atentia tot ca fapt divers, ca poate nu inseamna mare lucru participarea la conferinta a fetitei tale pt colega ei de banca. Era poate mai nimerita o exemplificare cu o actiune colectiva ceva.
PS : cine-i Dr. Phil?
Siminaf spune:
Happy in TO, nu am cuvinte! Esti nemaipomenita.
Exact asa mi-am dorit si eu, dar din pacate nu am avut curajul atunci si parca acum imi pare rau de atitia ani pe care i-am pierdut acolo...
mathilda spune:
PS : cine-i Dr. Phil?
[/quote]
un fel de dr cristian andrei in variata americana sau invers- dr andrei e un fel de dr. phil in varianta romaneasca.
referitor la ceea ce ai scris mai sus sa stii ca tine de mentalitatea si de socitatea in care ai fost crescut. sotul meu e belgian, momentan locuim in canada si n-are nici o pb , nu e nostalgic si nici dorul de parinti, familie, prieteni etc nu e ca la mine.se vede ca a fost plimbat prin lume din fasa. a fost crescut in alta cultura (nu aia comunista) si alte relatii de familie(nu ca la noi unde nici la 50 de ani nu e taiat cordonul ombilical, nu ca ar fi ceva rau-nu intelegeti gresit)