povesti de succes

TweetyGeo spune:

Buna fetelor! Am reusit! In sfarsit! Nu mai pot de bucurie! Azi mi-am facut testul si mi-au aparut 2 liniute. Vreti sa stiti povestea mea? Anul trecut, pe 21 august m-am casatorit. La 2 luni ne-am hotarat sa avem un bebe si prin noiembrie am crezut ca sunt insarcinata. Nu mi-am facut nici un test, m-am dus direct la o doctorita care mi-a confirmat ca sunt. Bucurie mare, mi-am anuntat familia mea, a lui. Peste o saptamana, cand m-am dus la ecografie, bomba: nu eram nici pe de parte insarcinata. Am aflat ca am un uter fibromatos exagerat de mare, de nouazecisiceva de cm, ca al unei persoane de 40 ani, plus de asta era si retrovers si aveam si anexita, si cistita si cervicita. Toate se adunasera la mine. Nu aveam rani pe coli. Asta era bine. Si dr. ma anunta ca va fi foarte greu sa fac copii, ca m-am apucat cam tarziu, dar nu e nici o problema ca laserele ei miraculoase o sa ma ajute. Si asa m-am dus la sedinte cu laser pana in decembrie, in apropierea sarbatorilor. Intre timp mi-a dat si cefalexin pentru anexita si dufhaston din a 15 zi de cm pana in a 21-a. Nu mi-a spus cat sa iau si de cate ori mergeam la lasere o intrebam cat trebuie sa mai vin si imi zicea mereu: mai trebuie. Eram disperata. Concediu nu mai puteam sa-mi iau, bani de lasere nu prea mai aveam si plus de asta simteam ca racesc mai mult pe holul de asteptare al cabinetului. Pana la urma nu mi-am mai facut nici o programare si am zis ca o sun dupa revelion. Bineinteles ca nu m-am mai dus ca eu credeam ca e pierdere de timp si bani, chiar daca am vazut persoane de patruzeci de ani la cabinetul dansei care au ramas dupa cateva sedinte cu laser. Poate corpul meu e altfel si nu reactioneaza la laserele ei. Totusi am continuat cu duphaston inca 4 luni deoarece pe prospect scria ca pentru eficienta maxima se ia 6 luni. Nu am rezistat sa iau 6 luni, am luat doar 5, pentru ca la CM aveam dureri insuportabile de ma urcam pe pereti si imi curegea ca la nebuni, cu cheaguri mari. Oricum, in vara m-am dus iar la un control, de data asta direct la ecograf ca sa nu ma pacalesc. Am aflat ca a scazut uterul la saizecisiceva de cm. Deci duphastonul si-a facut treaba. Am tot intrat pe site, mi-am procurat naprasnic dupa reteta Liviei. Insa am luat doar o zi ca mi s-a parut groaznic la gust. Am continuat cu ceai de galbenele si de cretisoara. Beam cand imi aduceam aminte. Nu aveam un program strict. Tot timpul spuneam ca la anul, in vara, o sa ma apuc de ceaiurile Lidiei si o sa fiu mai ferma atunci. Intre timp am terminat de aranjat apartamentul (stateam cu soacra) si am chemat preotul sa-l sfinteasca. (De obicei nu ma duc la biserica decat de Paste si Craciun.) Si in timp ce sfintea preotul casa ma rugam la Dumnezeu, la Fecioara Maria, la Isus sa ma binecuvanteze si pe mine cu un copil. Si s-a intamplat minunea. Au trecut 3 saptamani de atunci. In ultimul timp ma dureau sanii, ii simteam tot mai mari, parca explodau. De obicei cand trebuia sa-mi vina erau mari, dar ma si imbalonam. Acum nu m-am imbalonat si plus de asta simt cum imi curge un lichid din sani cand depun efort. Am zis ca mi se pare. Sa mai astept putin, ca trebuie sa-mi vina. Si azi dimineata mi-am luat inima in dinti si mi-am facut testul si surpriza: au aparut 2 liniute. Nu-mi venea sa cred. Nici acum nu realizez bine. Ma tot intreb, e bun testul, nu cumva e prost. Sa-mi iau altul? Oricum, nu cred ca ma inseala celelate semne. Asa ca fetelor, puteti sa ma taiati de pe lista aspirantelor si rugati-va ca trebuie sa se intample minunea pe care o asteptati. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in anul acesta si va doresc tuturor tot binele din lume.

TweetyGeo

marrina spune:

Bravo TweetyGeo
Ai reusit. Ma rog pentru tine ca sa fiti bine si tu si.
Sa ne tii la curent cu evolutia.
Multi

marrina

dariana spune:

felicitari Tweety!

Sa ai parte de un bebe sanatos si frumos!
Ma bucur ca exista rubrica asta (povesti de succes) ca ne mai da si noua sperante, asa ca fetelor care ati reusit, spuneti-ne si noua povestea voastra, sigur avem ceva de invatat din ea.

Monica-Elena spune:

Oare cand voi ramane insarcinata, cand voi fi si eu mamica, cum va fi, cum voi reactiona, cam astea au fost intrebarile care m-au rascolit timp de 11 ani. Prietenii trageau si ei de noi: ”Dar voi cand faceti un copil, ce mai asteptati?”. Sincer imi venea sa-i strang de gat. Pai, NOI nu vroiam copil? Numai eu stiam prin ce treceam, cate incercari, cate mari sperante urmate de mari dezamagiri, cat de chinuitor se scurgeau anii... Si uite ca pana la urma, dupa lungi tratamente, am ajuns si la acest pas important din viata unei femei. Mi-a fost alaturi Gabi, sotul meu, un om minunat, fara sprijinul caruia nu as fi facut fata situatiei. Am avut apoi sansa sa intalnesc si medicul si mai ales Omul deosebit, pe doctor Denisa Protopopescu, care mi-a recomandat fertilizarea in vitro. Vestea a cazut ca un trasnet. Nu-mi venea sa cred. De ce mi se intampla mie toate astea, de ce nu este si la mine o chestie normala si fireasca, ca la atatea cupluri. De ce, pentru ce, cu ce am gresit? Am vorbit cu sotul meu si am cazut de acord ca vom face aceasta procedura. Toata lumea stie cat de mult costa o fertilizare in vitro si cum statul nu suporta absolut nimic din aceste costuri, nici macar medicamentele. Am inceput sa ne preocupam de medicatie si, stupoare, am constatat ca medicamentele prescrise pentru fertilizare nu se gaseau in Romania. Ne-am hotarat sa plecam in vacanta in Europa si, din fericire, am gasit medicamentele la vecinii nostri unguri. Ne-am intors cu bateriile incarcate si cu o gramada de vise. Am inceput sa « construim » dosarul pentru fertilizare care contine o gramada de analize pe care le face cuplul. Dupa cateva zile fierbinti de asteptare, a urmat punctia si apoi a sosit si ziua cea mare: embriotransferul. La embriotransfer este chemat si tatal. Pe un monitor iti sunt aratati embrionii si medicii embrionologi te intreaba cati vrei sa ti se implaneze, apoi iti spun cati iti recomanda ei sa implantezi. Cand a vazut embrionii, Gabi s-a apropiat de monitor de parca ar fi fost atras de un magnet. Isi vedea pentru prima oara « puii ». Eu pluteam. Ma uitam si cooperam cu medicii, dar parca nu mi se intampla mie, efectiv mi se parea ca visez. La punctie si la embriotransfer l-am avut alaturi de mine nu numai pe Gabi, ci si pe sora mea. Si eu asistasem la nasterea celor doua minuni ale ei (cei doi nepotei ai mei Andreea de 3 ani si 9 luni si Alexandru de 6 luni), iar ea a tinut sa fie langa mine, asa cum si eu am fost langa ea. Pana si nepotica mea avea grija de mine si de “bebe din bultica” de la Mama Moni.
Mi-au fost transferati 4 embrioni si-n cele doua saptamani care au urmat vorbeam deja cu « puii » mei. Stiam ca, de obicei, cativa se pierd pe drum, dar credeam cu tarie ca macar unul se va prinde. Imi imaginam cum va arata copilul meu, ce prostioare va face si cate si mai cate. Dupa o saptamana, ma gandeam: « Sunt la jumatatea drumului. Oare va fi bine? Sunt destul de linistita in sufletul meu. Sa fie de bine aceasta pace interioara?” Am asteptat cu sufletul la gura doua saptamani. Nu m-am miscat din pat si am fost foarte cuminte. Nu stiu cum s-a facut, dar s-a potrivit sa merg la testul de sange pentru confirmarea sarcinii chiar de ziua numelui sotului meu. Si atunci am primit cea mai frumoasa veste din viata noastra si in acelasi timp cel mai frumos cadou pentru sotul meu de ziua lui : eram INSARCINATA. Bucurie mare in toata familia ! Minunea se intamplase !
A urmat confirmarea ecografica a sarcinii. Cand am vazut pe ecran acel punctulet mi-au dat lacrimile. Punctul acela era COPILUL MEU. Doamna doctor m-a asigurat ca totul decurgea normal asa ca mi-a recomandat analizele specifice sarcinii.
Pana la confirmarea reusitei ma rugasem la Dumnezeu sa se prinda embrionii, iar dupa aceea m-am rugat ca « puiul » ramas sa creasca sanatos in burtica si sa-l aduc pe lume la termen.
Sunt constienta ca de abia de acum incepe greul. Stiu ce ma asteapta, dar sunt dispusa sa suport orice ca aceasta comoara sa vina pe lume sanatos sau sanatoasa. Cum nu mai sunt chiar tanara la cei 35 de ani ai mei, sarcina trebuie monitorizata cu mare atentie. Imi dau seama ca vor urma 40 de saptamani de stat cat mai cuminte. Nici gand de mers la serviciu, de facut efort…..absolut nimic. Voi fi o rasfatata. Dar ce bine e ! Toate treburile casei cad in grija sotului meu, au inceput si poftele, iar mancarurile care imi placeau inainte acuma nici sa nu le vad. Am inceput sa citesc tot ce se poate despre sarcina si despre evolutia ei in timp. Asa cum pana acuma citisem si ma documentasem cu privire la tehnicile de reproducere asistata, acuma caut tot mai multe informatii despre sarcina. Vorbesc cu « puiul meu », iar tati cand vine acasa primul lucru pe care-l face este sa pupe burtica si sa stea cu capul pe burta parca si-ar asculta copilul. E o senzatie minunata care nu suporta termeni de comparatie !

O sa revin si cu povestea nasterii.



http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabriel_bambache/my_photos

marrina spune:

Monica Ti-am citit povestea, ti-am privit in poze puiul (are doua saptamani deja daca am calculat bine)dar am privit si mamica fericita. Iti multumesc pentru sperantele pe care ni le dai.

Iti doresc sa fiti sanatosi (toti trei) si sa va bucurati unul de celalalt toata viata. Tine-ne la curent.

dianaforisch spune:

buna fetelor!
Ma bucur nespus pt. voi!(si eu mi-as dori gemeni)
Pe scurt story-ul meu:Am 33 ani si un baiat de 10 ani dar noi cam de 7-8 ani ne doream inca un bb dar el nu venea apoi cand Axel a avut 2,5 ani am ramas in sfarsit dar la putin timp am pierdut sarcina,am fost la un cabinet m-au curatat in asa fel incat de atunci nu am mai ramas insarcinata .Un timp am uitat dar mereu ma apuca dorul de un bebik ,(inainte de nasterea fiului meu am avut o operatie la ovare chist ovarian stang) medicul mi-a spus ca voi ramane insarcinata cam la 2 ani si a avut dreptate caci la doi ani de la operatie am ramas insarcinata cu fiul meu.In fine de cand am fost la "curatat" nu am mai ramas pana cand am descoperit DC si tratamentul Liviei l-am tinut intocmai cam din 13 mai l-am inceput apoi in iunie am fost la mare si am venit acasa la inceputul lui iulie exact in perioada fertila si .....D-zeu m-a ajutat mi-a ascultat rugaciunile si acum miercurea precedenta mi-am facut testul si a iesit pozitiv sunt f. hapy fffff.
(am fost la medic mi-am facut inaite de tratamentul Liviei si un tratament clasic ,atat eu cat si sotul)
Va doresc sa fiti fericite ca si noi4
va puuup Dia!

dianaforisch spune:

am uitat si acum am 3 sapt. si 3 zile

Tia spune:

Povestea noastra a inceput acum 3 ani si jumatate cand ne-am hotarat sa avem un bb. Spre surprinderea noastra bb n-a venit atunci cand am planificat noi si nici in lunile urmatoare. Timpul trecea si desi ne dadeam silinta, nu aveam nici un rezultat. Ce-i drept eu nu ramasesem niciodata insarcinata, dar nu facusem din asta o problema pentru ca ma ferisem. Au inceput vizitele la doctori, analize, grafice de temperatura, etc. Nimic!! Pana la urma am ajuns la Prof. Ancar (Monica-Elena ) care a luat-o sistematic. Dupa cateva luni descopeream ca am probleme cu trompitzele, mai ales cu stanga. Sotul meu a fost diagnosticat cu oligoastenospermie moderata (numar mic si morfologie normala sub 50%). Am facut instilatii, sotul tratament naturist, tot nimic! Luna de luna eram pe baricade. Situatia era trista si fara solutie! Ancar m-ar fi trimis la Sovata sa-mi "dreg" trompitzele, dar asta necesita un tratament de lunga durata si varsta nu ne permitea acest lucru. Singura solutie: FIV.. Am inceput demersurile si dupa cateva luni am intrat in tratament. Lucrurile nu au mers asa stralucit, desi ajunsesem sa fac cate 7 menogon/ zi, nu am avut mai mult de 7 foliculi, din care au ramas 5 ovocite si doar 2 embrioni viabili. Mi-au fost trasferati amandoi si dupa 14 zile aveam un test beta-hcg pozitiv!! Bucuria a fost uriasa! Sotul meu a fost ferm convins ca se va prinde si totul va merge ca pe roate. Dar n-a fost asa, dupa 7 saptamani sarcina s-a oprit in evolutie, exact in momentul in care ar fi trebuit sa-i bata inimioara lui bb. Rezultatul a fost devastator, credeam ca la FIV e greu pana prinde bb, nu si dupa aceea. Ulterior am aflat ca numai 50% dintre cazurile in care bb se prinde, se ajunge cu sarcina la bun sfarsit. Vroiam sa mai incercam dar eram epuizati psihic si finaciar. Spre toamna ne-am decis si l-am sunat pe Ancar. Ne puteam inscrie in orice lot incepand cu octombrie, dar parea cam din scurt, nu facusem rost de medicamante si nici banii de diphereline nu-i aveam, ar fi trebuit sa ne imprumutam. Am decis sa nu ne pripim si sa mai amanam o luna sa facem totul cum trebuie, fara graba ca oricum nu mai conta inca o luna de asteptare. Am inceput achizitiile, diphereline, menogon, am dat telefon la Ancar sa-i spunem ca ne-am hotarat sa intram in noiembrie. Totul era aranjat, asteptam sa vina menstruatia sa fac prima injectie (ziua 2). Menstruatia nu a mai venit.. dar se pregatea sa vina bb Cand am facut testul de sarcina si au aparut cele 2 liniute, am trait cele mai minunate clipe din viata mea traim o minune..

quote:

---

Fetelor, va multumesc din suflet, sunteti minunate!

Povestea e uimitor de simpla, la sfarsitul lunii octombrie ne pregateam de un nou FIV, cumparasem toate fiolele, vorbisem cu Ancar sa intram in lotul de decembrie, asteptam mentruatia. In ziua 25 am facut o ultima ecografie la Iosup pentru chistuletzele mele, asa de control, sa fiu sigura ca nu incep stimularea cu vreo surpriza. Endometrul: 9mm "Cam mare" - zic. Iosup, glumet ca de obicei "Asa ati venit cu el de acasa". Ii povestesc sotului, dar nu ma baga in seama. Incep petele maronii pe chilot. 1zi.. 2zile.. 3zile.. Ii povestesc iar sotului "Mai, n-are de unde sa fie, nu te mai amagi".. Venise ziua sa merg la Fundeni, la verificarea de rutina a anticorpilor antifosfolipidici. Stupoare: fibrinogenul = 600, unde 200 era valoarea maxima.. Panica, disperare, de ce? cauta pe Internet, intreaba in stanga si in dreapta. Dr. Uscatescu stia ca trebuie sa intru la FIV, imi da unda verde, dar nu-mi explica ce-i cu fibrinogenul ala, de ce e asa mare si asa dintr-o data, ca nu era prima data cand il masuram. Intre timp primesc un PM "Auzi, tu esti gravida?" - ma intreaba Delia (un pupic de la mine, ai fost mareata) Eu: Noo, chiar intru la FIV acu' zilele astea. "Eu stiam - zice Delia - ca Uscateasca la fibrinogen mare zice ca e sarcina". M-am dus glont acasa "Vreau sa fac un test de sarcina" Sotul meu "Iubitzel, ai luat-o razna" "Da - zic, dar ca sa scapi de o obsesie trebuie sa o consumi" Zis si facut... "Cate linii tre' sa fie?" ma intreaba sotul meu dupa ce mi-a smuls din mana testul. Deodata se schimba la fata. Am ramas siderata cateva minute zambind tamp fara sa articulez un cuvant. Pana la urma imi revin si pun mana pe telefon. La capatul celalalt, Ancar zice in loc de buna seara "Ai facut diphereline-ul?".. "aaa, nu, zic, ca n-a venit menstruatia". "Aha, sa nu uiti .. ".. si zice poezia. "Stiti am facut un test de sarcina si am 2 liniutze" .... Liniste.... "Dar in cata zi esti?" intreaba Ancar sa castige timp "29" - zic eu repede fara sa respir "O sa vina zice"... Dar n-a venit, a doua zi am fost la consultatie, "si zici ca erau 2 liniutze" m-a intrebat Ancar de vreo 3 ori.. M-a consultat, aveam endometrul 17mm si "ceva in formare". In aceeasi zi am facut si beta-hcg = 167. Ancar ma felicita, eu nu eram in stare sa zic nimic. As fi intrebat "Eu ce fac acum?". La ecografia pentru confirmarea sarcinii Iosup a zambit sugubat "Ahaa, e cum am banuit"

Cam asta este povestea, simpla, dar minunata, va doresc tuturor sa o traiti

Doamne ajuta!

---

Sarcina a decurs fara mari probleme, doar cu spaima sa nu se repete istoria si cu emotiile din luna a 5-a cand a trebuit sa ma internez 3 saptamani pentru siguranta. Burtica a fost luata prin surprindere si nu facea fata cresterii lui bb. Am mai trait emotii cu ecografiile, cu triplu test, dar pana la urma toate temerile s-au dovedit a fi nefondate. Iata a venit si ziua Z, am nascut prin cezariana un baietel de 3,300gr si 50cm cu scor APGAR 8-9 si plete de rocker Dupa interventie sotul meu a intrat la Ancar sa-i multumeasca, l-a primit cu un zambet pe toata fata plin de satisfactie.. Reusisem!! Apoi, cand a venit sa ma vada a doua zi la reanimare, m-a prins de mana.. am ramas fara glas. Este un om extraordinar, datorita lui avem aceasta minune de bb.

Fetelor, nu va pierdeti speranta, vine si vremea voastra! Numai sa credeti in ea!

Sa auzim de

---

Alexandru

vera alina spune:

Buna fetelor,
Acum am descoperit acest forum si sper sa intru mai des, caci povestile voastre sunt f. mobilizatoare.


Vera

Carmen.cita spune:

Tia, ai scris in cateva cuvinte simple o poveste impresionanta! Asteptam povestea ta de mult, esti un simbol al sperantei! Felicitari pt minunea ta, sa fiti fericiti si sa va bucurati in fiecare zi de baietelul minunat!