Oltenceleeee...adunareaaa...(22) !!!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 16

ciuf spune:

So
reveniram din peregrinarile noastre aztece. Impresionat la maxim parintii. Mama deja cantarea care i-a placut mai mult: las Vegasul sau Santa Fe. Diferenta este ca in Las Vegas tipa izbitor de tare puterea banului, ce poti face cu el, grandoarea, multe kitchuri daca le-as putea numi asa, ca pana la urma hotelul Venetian copiaza orasul Venetia, cu canalele ei si cu gondole, tavanele imita cerul albastru, insorit, apoi Parisul, cu casutele lui cu ferestre cu tocarie verde, albastra, floricele in geam, stilul acela frantuzesc, bistrouri, deci copii. Insa Santa Fe este un oras artistic, al artistilor ( 1, 2 ). E ceva exotic. Predomina casele adobe 2 3 , cu acea fatada gen chirpici rosiatica, culoarea pamantului rosu. Locuitorii din districtul istoric sunt chiar obligati sa pastreze acest stil de arhitectura. Orasul este atat de intins, ca de fapt ai impresia ca vezi o mare padure, iar pe ici pe colo se mai zareste o casa dincolo de inaltimea pomilor 1 . Dar in general ele sunt asa de ascunse in padure ca ai impresia ca sunt doar cateva. Insa ele sunt piticute si nu depasesc inaltimea pomilor. Cum nu exista acoperis tip caciula decat acoperis plat. Arata ca o platforma nu poti zari crestele caselor.
Oraselul este micut, cu vreo 60.000 locuitori, un loc unde sunt adunati multi artisti, scriitori, muzicanti, o amestecatura de culturi native, spaniole, mexicane si un pic britanice
Cortul a fost amplasat in padurea nationala Santa Fe. Padure deasa, plina de conifere, iar ici colo zareai niste foioase, mesteceni. Am inteles ca este nemaipomenit s ail vizitezi cam pe la mijlocul lui septembrie ca sa vezi schimbarea foliajului. Mestecenii dau niste tonuri calde la frunze, inainte de caderea lor.
Altitudinea era de 2700 m si nu va pot descrie cata vegetatie poate sa fie la acea altitudine. Mai zareai din loc in loc copaci la pamant, doborati de furtuni, care nu au fost ridicati ci lasati sa putrezeasca acolo, sa ingrase solul, sa fie cat mai neajutata natura. Nu se clinteste nimic. Aici am avut voie sa adunam lemne din padure. Dar pe unde am mai fost noi cu cortul asa ceva era interzis. Veneai cu lemne de acasa si carbuni.
Noroc ca am gasit rangerul sa il intrebam unde ne era locatia ca in acea padure imensa te cam pierdeai. Erau locurile de cort atat de izolate, ca pe o creasta de munte nu vedeai mai mult de 3 locuri de cort. Deci foarte izolat. Atat de izolat ca imediat ce am vazut unde trebuie sa stam am tras aer puternic in piept, am admirat natura si am zis cu Dzeu inainte. De pe platforma unde trebuia sa ne asezam cortul se arata o priveliste odihnitoare. Numai verde, creste de brazi si cerul senin. Ce poate fi mai odihnitor decat sa privesti natura, sa asculti susurul apei si sa te bucuri de soare? O terapie nemaipomenita pentru stress, oboseala. Sa ai timp sa te bucuri de frumusetile naturii.
Intrebaram rangerul daca au avut cazuri de ursi al cort. Rata este cam de 1:10.000. Deci slabe sperante. Tocmai de aceea pastreaza locul atat de curat pentru a nu atrage ursii, sa coboare dupa mancare. In fiecare zi venea rangerul, seriful si oameni care curatau zona de hartii. Ma si miram ca in ditamai padurea, pe unde ne-am catarat si noi nu am vazut o hartiuta si nici caca de om, nici unul.
De data asta nu mai beneficiaram de conditii prea luxoase sanitare in acest loc. WC-ul era o hazna, o curatenie sclipitoare (regret ca nu i-am facut poze, mi-a trecut prin gand, dar am incercat sa indepartez cat mai repede acest gand, ce naiba ajung sa fac poze la WC-uri), cu radiator inauntru, nu tu miros, nimic. Nu dusuri, nu apa curenta. Aveam o pompa. Si apa aia atat de rece ca imi inghetau mainile. Dimineata trebuia sa ne-o incalZim ca sa ne spalam.
Am vazut niste radacini de brazi superbe. O incurcatura de radacinute, crengute, superbe. Imi amintesc ca vazusem in Las Vegas la hotelul Bellagio un exponat superb dintr-o increngatura din asta imbarligata bine de tot si atasate, infipte niste flori cu petale din bronz pictate. Ceva de vis. Si ma gandeam ca daca as avea o asa increngatura m-as apuca sa fac si eu. Dar cine ma lasa sa iau uscaturi din padure???
Si dupa cum va spuneam iar fusei incantata de Santa Fe. Lume shoki, imbracata cat mai artistic, ca doar iti sare in ochi un artist, prin stilul lui de a se imbraca si gesturi. Tarabe intregi de bijuterii bijuterii (ceva in genul cum aveam acasa de Zilele Craiovei sau de Martisor) din Ag , Au, cu pietre cat mai colorate, modele cat mai interesante 1 , indiene 1 . Artizanat, tablouri, picturi pe metale, faianta, ceramica, statui din piele 1 (1). Imaginati-va magazine langa magazine cu vase 2 , bijuterii si haine indiene. Ceva de vis.
Nu m-as satura sa casc ochii la asa frumuseti. Lumea relaxata ca doar e in vacanta, trebuie sa se simta bine, restaurante cu mancare buna acompaniata de muzica mariachilor. Fiecare casa din centrul Santa Fe-ului era o galerie, curti ce le puteai vizita, statuete din bronz (costa mii de dolari una) 1 .
Tata nu se putea abtine sa nu pozeze operele de arta, impresionat de multimea de magazine de bijuterii, artizanat, Mall . Noroc ca a facut el cateva poze ca sa va arat si voua ca mie mi-a fost jena sa pozez. Al meu sot zice ca pozatul este viciul saracului. Ca cel bogat zice ca daca ii place isi permite sa mai vina a doua oara. Opinie ce nu o impartasesc cu el. Eu am tot timpul aparatul foto in geanta si ador sa imi pozez copiii, sa imortalizez fragmente din viata. Ca sa nu mai spun ca atata de repede uit, traiasca pozele ce imi reimprospateaza memoria.
Apoi vizitaram un salon japonez de infrumusetare . Amplasat undeva la periferia capitalei, undeva sus in munte. Cand am trecut prin gradina salonului m-am teleporat in Japonia. Bambusi, felinare stil japonez ( 1 2), pana si cosul de gunoi era construit intr-o forma de casuta in miniature, banci 2 sub copaci (1), alei inconjurate de o vegetatie cat mai sanatoasa, netaiata, lasata natura sa isi arate frumusetile ei, de ce e in stare sa faca.
Intrarea in salon foarte frumoasa, simpla si eleganta. Cu o minicascada 2 (2)in stanga, iar in dreapta ca un raulet plin de pesti portocalii, albi. Urcai niste scari si ajungeai in lobby. Acolo aveau expusa linia de cosmetice cu care lucrau si anume Dermalogica. Preturile cam usturatoare. Vedeai personae umbracate in halite albe, cu scris asiatic pe spatele lor. Din acel hol ieseai in curte erau baile erau compartimentate prin gard de bambus. Acolo aveai intimitatea dorita. Multe cupluri intrau sa stea impreuna in bai, goi. O vegetatie tare faina. Decoruri linistitoare ( 1, 2, 3 fara muzica, te incantau numai ciripiturile de pasarele.
Am vizitat si biserici, iar in poza vedeti cum lumea se plimba pe labirintul vietii.
Sper sa nu va fi plictisit cu jurnalul meu de calatorie, exemplificat prin poze.

Ciuf, Luca (11.11.2003) si Eva Maria (21.04.2006)
Camera lui Luca/Finding Nemo si Camera Evei-Gradina cu flori vesele

marumiha spune:

Fetelor ,va multumesc la toate.Lorena,felicitari si iti urez o sarcina usoara.Ciuf ,interesanta aceasta vacanta ,minunate fotografiile unde se vede destul de bine ordinea si curatenia care exista ìn acele locuri minunate.Te ìnteleg pt.despartirea de cei dragi,despartirile sìnt dureroase mai ales cìnd si dìstanta e atìt de mare si nu e posibil de multe ori de a reveni sau de ai vedea pe cei dragi decìt destul de rar.Va doresc o saptamìna buna la toate,pe curìnd.

marumiha spune:

Bertha ,felicitari pt.acest job!

bertha spune:

Ciuf, ca de obicei, ai povestit minunat! Am citit pe nerasuflate, parca eram acolo cu voi! Cat despre "viciul " cu fotografiatul, eu cred ca asta-i o pasiune, e o adevarata arta, nu mi se pare a fi un apanaj al sarcului. cand ma gandesc la turistii japonezi din toate colturile lumii, nu mi-i pot imagina fara cateva aparate/camerere foto sau de filmat agatate de gat. Si nu cred ca sunt saraci.
Despre plecarea noastra: Darius va ramane cu bunicii pana in toamna, cand speram sa-i gasim un loc la o gradinita in Bucuresti, e o adevarata nebunie cu locurile acolo. Te inteleg ca nu l-ai putut lasa pe Luca in Craiova, eu macar voi veni saptamanal aici.

Liana, revenisi si disparusi?! DE ce nu ai avut net? Ai fost in vacanta? Ce mai faci?

Fetelor, eu de azi sunt in concediu, ma mai duc la serv. doar pt a-mi lua cartea de munca. O sa am f multe de facut, bagaje, cumparaturi, asa ca nu stiu daca o sa mai am timp de mesaje, dar voi reveni in forta (sper).

Pupici tuturor!

Bertha si Darius - frumusete rara (DN 08-06-2004)

poze

ciuf spune:

Si dupa cum va promiteam, iaca ca ma intorsei cu impresiile de sfarsit de saptamana.
Plecarea de acasa fu pe undeva in jur de 10 dim. Nu graba ca nu care cumva sa uitam ceva. Ne inarmaram cu multa muzica si la drum cu noi.
De data asta inchiriaram un minivan, Chrysler, cu 7 locuri. Masina spatioasa si care consuma cam cat masina noastra. Initial Dan gasise un SUV cu 7 locuri, una de-aia mare de consuma cat un tractor si cu
portbagaj mic de nu ne incapeau decat doua genti. Pe cand noua ne trebuia masina cu portbagaj mare ca sa bagam bicicleta lui Luca, carutul pentru teren accidental al Evei, genti frigorifice, haine, ce sa mai,toata casa.
De data asta m-am lasat convinsa cat poate sa fie de eficienta o masina ca asta. Multi zic ca e “soccer mom”, adica pentru mame care isi duc copiii la fotbal sau carpool, adica mai aduna alti copii de pe drum si ii duce la scoala (te cuplezi cu alti parinti si faci
cu schimbul. Cand e randul tau sa duci copiii, cand al celuilalt parinte). Te plimbi de pe scaunul din fata pana la cel din spate, fara nici o problema. Ai acces la copii, portbagaj, din interior. Se conduce foarte comod si dupa cum va spuneam consumul e bun. Hai ca fac acum reclama la masini minivan.
Drumul pana in statul Utah fu cu ploaie, soare,
peisaje cat mai verzi, trecuram prin trecereaEisenhower (despre aceasta constructie au fost facute documentare ce au rulat pe Discovery), tunnel la vreo 3500m. Copiii nu ne-au creeat nici o problema. Chiar i-as putea numi copii model. Luca (de pe randul din mijloc al masinii) incantat ca il lasam sa cante melodiile lui Celentano, iar Eva din spate il aplauda si mai tragea cate un chiot. Oricum o atmosfera nemaipomenita, ca atunci cand pornesti la drum, odihnit, cu voie buna. Deja la intoarcere nu te mai bucuri atat de mult de drum ca incepe sa se resimta oboseala acumulata. Am facut ceva opriri ca sa ne mai dezmortim, mai ales copiii. Cum ne apropiam de statul Utah incepea sa se schimbe relieful. Pe partea dreapta a drumului apareau munti goi, cu riduri multe si adanci, fete brazdate de trecerea anilor. Iar in partea stanga pe unde trecea raul Colorado cu afluentii lui (ce ne-a fost tovaras de drum cam pe tot parcursul drumului) era o explozie de verdeata, o oaza. Grand Junction este renumit pentru culturile de vita de vie, cirese, visine, piersici, rosii. Podgoriile de struguri insirate la linie, gen pomisori, nicidecum cum eram eu obisnuita acasa sa vad vita de vie. Intrarea in statul Utah a fost facuta prin aparitia stancilor rosii, cu forme cat mai ciudate.
Moabul (primul oras turistic la intrarea in stat) era punctul de plecare sa vizitam Arcele si Canioanele (pe care din pacate nu am mai apucat sa le vedem). Orasul fiind turistic este in plina dezvoltare. M-a surprins numarul turistilor nemti. Impresionant. Auzism ca vreo 40% din turistii orasului ar fi europeni. NU stiu cat e de adevatrat numarul. Moabul (denumire provenita de la Moabiti, regatul moabitilor care erau in conflict cu israelitii– imi cer scuze dar nu stiu prea multe despre etimologia
cuvantului)) se afla in sudul lui Salt Lake City si
este renumit pentru arcele (arcade) si canioanele ce
le are, pentru locurile unde se poate merge pe jos, cu bicicleta, cu Jeep-ul, rafting (mers cu barca pe raul Colorado), catarari. O statiune potrivita pentru iubitorii de miscare in aer liber, aventurieri. Zona a fost exploatata, s-a gasit uranium, vanadium, mangan. In prima zi, cum am ajuns la hotel ne-am schimbat si am incercat sa profitam cat putem de mult de timpul ce-l aveam ca sa vizitam cat mai multe obiective turistice. Asa ca am inceput cu parcul national Arches. Plata in parc am facut-o la o masinarie automata, nu am idée cam cum controleaza ei traficul, banuiesc ca prin acele camere video de le-am vazut sus instalate pe sus. Intrareaa fost spectaculoasa, la vreo 10 minute de oras.De cum am intrat in el l-am numit “paradisul fotografilor” forta naturii s-a dovedit a fi puternica si cuceritoare. Formatiunile stancoase rosii, (2, 3) si-au aratat formele. Peste tot gaseai elemente de comparatie: pinguini, oameni imbratisati, persoana
intinsa pe spate si cu gura deschisa), cap de egiptean. Apa, vanturile, zapezile au modelat tot felul de forme: spirale, ferestre ce mandre isi aratau peisajele, arcade, turnuri ce parca vroiau sa atinga cerul, gauri.
Suprafata parcului national este de vreo 310 km2. Imens. In unele locuri nu aveai acces cu masina si trebuia sa o iei la picior si mergeai de uitai de tine. La un moment dat ma inchipuiam ca facand parte din pelerinajul de la Mecca. Peisajul nu ma insela deloc.
Deci in prima seara am apucat sa vedem cam o treime din suprafata lui. Am vizitat La Sal Mountain,“ferestrele”, am mers mult pe jos, Luca vazu si Jack rabbit, o specie de
iepure mai lungan, cu niste urechi inalte. Era nemaipomenit de fotografiat apusul (1), prin acele ferestre cerul isi arata culorile serii(1, 2, 3, 4). Talent si pricepere sa fii avut sa realizezi niste fotografii memorabile. Din cauza sarii din sol care se afla sub presiune aveau loc tot felul de miscari ale scoartei, aparand modificari ale ei. Parcul presupune mult timp, exercitiu fizic si rabdare sa ajungi la punctele de vizitare. Ai cateodata impresia ca nu mai ajungi la locurile respective, te saturi de mers, catarat pe stanci, sa te bata soarele in cap. A doua zi dimineata am hotarat sa facem rafting. Grupurile se formau cam pe la 8 si plecarea era la 8:45. Cu toate eforturile noastre nu reusiram sa ajungem asa de devreme. Ma si gandeam cum naiba stabilesc expeditiile asa de matinal. Dar ei de fapt vroiau sa faca trei expeditii pe zi. Una de la 8:45 - 11:30, apoi alta si seara mai era una. Dupa ce vazuram ca ii rataram pe astia mai cautaram la alte agentii si gasiram una asa mai pentru intarziati, puturosi ca noi. Ne facura un scurt instructaj, puseram vestele pe noi si urcaram intr-un amarat de autobuz (parca era trenul din filmul "Dumbo") care avea "aer conditionat" - geamuri deschise si "caldura" - geamuri inchise. Si merseram cu el cam o ora. Si un curent ca deja imi faceam scenarii ce o sa ma doara mai intai: urechea, nasul, gatul sau ce? Hihihi, cred ca e tipic romaneasca treaba asta cu curentul. Ghidul ne-a prezentat zona, ne-a povestit ca s-a turnat un film cu John Wayne iar raul Colorado era considerat Rio Grande, partea dreapta a lui Mexic, iar in stanga America. Multe-multe filme au fost filmate acolo. Pe malul apei era un hotel de 5 stele, unde usierii erau imbracati in tuxedo. Parca nu prea rimeaza cu peisajul, dar ma rog. Raftingul) a durat cam o ora. Am optat pentru gradul de dificultate cel mai mic. Mama a ramas cu Eva in hotel ca o stiam fricoasa de apa. Fiecare cotitura a apei era ca o usa deschisa spre un alt (décor). Salbaticiunea era cutremurator de frumoasa. Canionul cu peretii lui rosii, stanci ce isi expuneau dantelariile, turnuri ce se duceau catre cerul albastru de desert. Simturile iti erau ascutite. Nu stiai unde sa iti indrepti privirea, de unde vine sunetul. In barca am fost vreo 13 persoane: 4 francezi, 3 nemti, noi romani si 3 americani. Vaslasul era fata cea care ne-a fost ghid in autobuz. Parea un pic suie. Foarte volubila, incerca si ea sa faca atmosfera. Dan a optat pentru un caiac). Luca incantat la maxim de fiecare data cand ajungeam la cataracte. Cum vedea valuri (care cateodata ajungeau si la un m amplitutine) incepea sa tipe de fericire. Nu vroia monotonie, vroia senzatii tari. Am ajuns in camera de hotel dupa 1. Am mancat si am plecat sa continuam vizitarea arcelor. Am vazut balanced rock (40 m inaltime) si apoi a urmat arcada delicata (Delicate Arche). Pentru a o vedea a fost nevoie sa strabatem un drum de o ora jumate. La baza drumului eram avertizati ca va fi unul de 4,8 km. Nu-i bai. Il facem. Avem picioare sanatoase. Pe Luca il puseram in caruciorul Evei (cu gandul ca poate va fura un pic de somn), iar Eva carata de tata in brate. Drumul se arata a fi o poteca obisnuita, pietruita. Si merseram-si merseram, ne uitam inainte si vedeam niste siluete in departare si ne intrebam "Oare acolo ajungem? Acolo e arcada?". Deja drumul incepea sa isi schimbe infatisarea, se transforma intr-un drum accidentat), incepuram sa urcam. Cu carutul nu se mai putea urca, asa ca il abandonaram pe marginea potecii si o luaram incet pe jos. Ma si gandeam oare o merita atata drum sa vedem arcada? Cine stie ce-o fi? merita numai peisajul care era de-a lungul potecii. Despre acest drum v-am spus ca mi-a amintit de pelerinajul de la Mecca. Partea cea mai interesanta a acestui drum este ca nu ai nici o viziune a arcadei, nu stii cum arata, totul e o surpriza. Te duci cu speranta ca vei vedea ceva frumos. Iti lasi imaginatia sa zboare iar picioarele sa mearga. Si mergi, totul e faima si glorie (1). Cum ajungi sus apare mandra arcada), simbolul statului Utah pe placutele de inamtriculare ale masinilor. Un obiect ciudat, frumos, care ne arata ca parca traim intr-o alta lume, una batrana. Aparitia ei a fost ca un soc, un soc al realului. Traiai intr-o lume a minunilor. Nu concepeai ca natura a putut modela un asa obiect de arta. Cata vreme a durat modelarea lui, cata munca!!! Nimic nu se compara cu experienta personala. Sa ajungi acolo si sa o vezi cat este de impresionanta. Apoi am continuat drumul catre Devils Garden. Aici cred ca gasesti concentratia cea mai mare de arcade din lume. Drumul se arata primitiv, treci printr-un culoar de stanci perfect drepte, zici ca au fost taiate cu ferastraul. Pe indicatorul cu drumul spune ca incepe sa fie dificil de urcat. Primul obiectiv este Landscape arche. Peisajul e spectaculos. Nu iti vine sa crezi cum se poate mentine o asa arcada, la o grosime atat de mica. Pe panou era mentionat ca un turist elvetian a surprins dezlipirea unei stanci creind aceasta arcada. Din pacate nu am reusit sa vedem tot din acea zona din lipsa de timp si ca eram deja prea obositi. De aceea se si da pas de 7 zile pentru parc care costa $10 de masina pentru a avea timp sa vizitezi fara nici o graba.
A doua zi, in drum spre casa, ne-am oprit in orasul Glenwood Springs, din Colorado, situat cam la vreo 40 de minute de statiunile de ski Aspen si Vail (1, 2). Oras renumit pentru izvoarele lui termale, avand cea mai mare piscina termala din lume, piscina ce e alimentata din izvorul Yampah. Se poate vedea de pe autostrada. Aici ne-am petrecut cam 2 ore. M-am dat si cu barca pe tobogan, asta a fost curaj mare la mine. Cel mai fain e prima data. Atunci e placerea mare. A doua oara deja stii la ce sa te astepti si nu iti mai vine sa tipi de sa te auda tot poporul Din piscina aveai o vedere ampla a muntilor. Cand am plecat de acolo ma si gandeam ca data viitoare ar merita sa venim sa campam pe malul raului. E un peisaj de iti taie respiratie. Insaaaaa, cum parasiram orasul numai ce vazui un urs care bea apa din Colorado. Asta imi fuse de ajuns sa ma hotarasc ca nu mai e cazul sa ne facem o vacanta cu cortul acolo. Am ajuns acasa destul de tarziu, in jur de 9, iar parintii mei plecau a doua zi dimineata la 5 catre Ro. Cam astea au fost impresiile despre calatoria noastra. Poate conving pe cineva ca merita facuta o vacanta acolo.

Ciuf, Luca (11.11.2003) si Eva Maria (21.04.2006)
Camera lui Luca/Finding Nemo si Camera Evei-Gradina cu flori vesele

Liana30 spune:

bertaha felicitari..uitai daca iti mai zisasi nu am avut net ca m'am mutat..am vandut casa..
ciuf frumos mai povestesti muica..te puppp
Oltencelorrr?pe unde umblati muica?

Vreti sa faceti ceva? 5 euro pentru o viata!!

Putin cu putin se aduna marea...

"Nimic nu-i imposibil!"

Nasica

lorena_andreianu spune:

LA MULTI ANI, Darius!
Sa cresti mare si cuminte, ca frumos stim ca esti! Andreea, multe succese pe plaiuri "capitaliste" si adaptare usoara tuturor.

Liana, si? v-ati luat alta casa?! super! si noi vrem sa ne mutam... dar inca suntem in cautari...

Valeria, super povestesti, ca de obicei. M-am delectat si cu pozele... super! super!

Marumiha, mai spune-ne despre tine. Poze, nimic?! Am auzit ca zona Anconei este f frumoasa. Mare cat cuprinde. Asa e si la tine?! Eu duc dorul marii...

Fetele, eu am zile cand nu sunt deloc functionala! Da' deloc! Ca tot ma intrebai tu, Anita... Azi e mai bine insa.

Va pup si mai apar!

Mitza cu bb2 si Miron Radu (06 oct. 2004)

Nazdravanii de sept-oct 2004 la 2 ani

deeapui spune:

Bine v-am regasit, oltence! Nu stiu daca va mai aduceti aminte de mine, e adevarat ca nu am mai intrat de luni bune pe forum.
Puiul meu Alex e deja un baietzel de 1 an si 7 luni, frumos de pica si destul de cuminte. (poze gasiti in linkul de la semnatura)Pot spune ca sunt o mamica norocoasa, asa ca m-am gandit sa-mi fortez norocul si sa mai incerc sa fac inca un bebe prin toamna. In ianuarie am mers la servici, de aceea nu am mai avut timp de intrat pe forum, dar de acum sper sa am timp sa mai dau cate o fuga pe aici din cand in cand.
Zozela, ce mai faci?

Deea si Alex
http://new.photos.yahoo.com/andreeatitza/album/576460762365304991

zozela spune:

Gand la gand...Alex si Deea Wooow..Andreea!M-ai socat!!Nu-mi vine sa cred ca va ganditi deja la BB 2!!Felicitari!!Ar fi super ca Alex sa aiba o surioara!!Spor la treaba!
Va !!

Nunta noastra de vis

Viata fara dragoste..isi pierde sensul..

Liana30 spune:

oauuuu lume noua..lume noua..cum am putea deea sa te uitam?sa'ti traiasca falacaul ca tare mumos e..si baga tare si pt o surioara
zuzoooooooo bne ai revenituratoooooo

Vreti sa faceti ceva? 5 euro pentru o viata!!

Putin cu putin se aduna marea...

"Nimic nu-i imposibil!"

Nasica

Pag. 15 | Pag. 17

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici