3 ani... greu de stapanit!
Raspunsuri - Pagina 4
marimar spune:
Vin si eu cu un sfat: copilul invata si se educa mult mai usor si cu mult mai mult succes daca ii e laudat comportamentul pozitiv si neaccentuat cel negativ: De ex: in loc sa-l pedepsim mereu pt cuvinte urite sa incercam sa-l stimulam sa nu le mai foloseasca prin a-l lauda daca nu le-a folosit. Ii putem spune: in casa noastra nu se vorbeste asa, daca nu mai vorbesti asa te vom rasplati.
Puneti un calendar pe perete undeva la nivelul ochilor lui si in fiecare zi notati de cite ori a zis cuvinte urite: spuneti-i ca atunci cind va avea o zi intreaga fara cuvinte urite va primi ceva: o mica surpriza, si tineti-va de cuvint ! Laudati-l daca azi a spus mai putine cuvinte decit ieri...si tot asa...
Dupa ce isi primeste surpriza lungiti perioada: la 3 zile apoi la 1 saptamina si tot asa....pina se va obisnui sa nu le mai spuna deloc.
Amintiti-va ca lauda, incurajarea si stimularea, sint instrumente educative care dau rezultate mult mai bune si mai eficient decit pedepsele !!
Ginditi-va la voi insiva: cum reactionati la o lauda si cum reactionati la o pedeapsa sau o mustrare? Care din ele va stimuleaza mai mult? Care are mai mult efect in a imbunatati o situatie?
E la fel si la copii!
-------
Life's a journey, enjoy the trip !
Lia70 spune:
Si eu am avut exact aceeasi problema cu Alex (3 ani si 1 luna), copil destept, frumos si iubit, ca toti copiii. Pur si simplu nu reuseam sa ne intelegem deloc, iar recompensele si pedepsele nu functionau. Eram disperata, obosita, simteam ca ma imbolnavesc. Ei bine, de ceva vreme iarasi ne intelegem; sigur ca mai are si rabufniri de personalitate, dar le ignor si-mi vad de treaba. Ne jucam, daca mi se suie in cap aplic si eu "time-out", daca am ceva urgent de facut la bucatarie, il intreb daca vrea sa se joace singur sau vine cu mine sa ma ajute (ii dau cate ceva de facut prin bucatarie, sa "curete" un morcov, sa pregateasca cosul de paine etc.) si coopereaza. Ei, dar am trecut prin momente grele, de disperare (cand vroiam eu sa merg la un psiholog, crezand ca e ceva in neregula cu mine), cu urlete, tipete, sculat noaptea din somn urland tip "unde sunt hainele mele de afara?"... Sau "vreau apa in pahar, nu in cana", urland.
Si ajung la concluzia ca acest comportament este o etapa de crestere, evident TRECATOARE. Poate vom mai avea conflicte, dar voi avea puterea sa le ignor si sa ma gandesc ca vor trece. Am gresit de multe ori, regret, dar mi-am propus sa mai intreb si pe altii, sa ma informez mai mult si, mai ales, sa intru aici pe forum, de unde am multe de invatat.
Mai vreau sa va spun ca intotdeauna i-am explicat de ce fac un anumit lucru sau de ce ii cer sa faca ceva anume, chiar de cand era foarte mic. Asa am simtit eu ca trebuie sa fac, probabil asta am dorit eu in copilarie (parintii nu mi-au dat prea mare atentie).
Cartea lui Salome am citit-o acum 2 ani, dar sigur o voi reciti. Multumesc ca mi-ati amintit.
Toate bune!
Crisu spune:
Din pacate din tot ce ati scris am facut de mult. Si pedeapsa, si laude... m-am recunoscut in toate variantele oferite.
De ex. dupa ce am auzit zilele trecute ca m-a facut p..., i-am interzis la desene, 2 zile. Duminica seara, s-a intalnit cu o doamna in bloc i-a vorbit frumos( la care zilele trecute scosese limba si o facuse proasta), i-a spus ca e pedepsit( deci a constientizat greseala) si s-a purtat exemplar. Apoi mi-a zis mami, ai vazut nu am mai zis cuvinte urate. L-am laudat, i-am spus ca asa trebuie sa se poarte cu toata lumea si i-am ridicat pedeapsa, putand sa se uite la desene, doar la Minimax, cele de pe DVD urmand sa vad dc mai vorbste saptamana asta urat.
Aseara, cum am intrat in casa imi spune ca i-a facut prosti pe bunici... si... asta ca nu mai face...
El constientizeaza greselile, dar ... il mananca limbuta.
Credeti-ma, am trecut prin toate fazele, poate de aceea am ajuns la capatul puterilor. Insa voi contiuna cu mult calm ( cu care m-am incarcat dupa discutiile cu voi) si voi decurge la pedepse, insa la lucruri destul de serioase, pt ca prostii fac multe, nu-i putem pedepsi chiar pt toate.. . pt ajunge sa nu mai aibe efect pedeapsa... cel putin asa reactioneaza fi-miu.
Multumesc inca odata pt sfaturi.
Cristina
mami Cris si bb Alex(05.11.2003)
Crisu spune:
Lia- nu stiu de ce insa parca ma simt mai bine ca nu doar fi-miu este unicat in comportament.
insa referitor la explicatii, noi l-am tratat pe Alex de cand s-a nascut ca un om matur, care are dreptul de vot la decizii referitoare la casa, masa, ii cerem si lui parerea, nu incercam sa impunem nimic. eu am suferit f mult cand eram copil, si nu vreau sa se intample acelasi lucru. singurul lucru care il impunem este buna purtare, atitudinea fata de oameni..
mami Cris si bb Alex(05.11.2003)
CRIXIA spune:
Crisu, te-am citit si obserrv ca sunt mai mult baieti nazdravani, decat fetite!
Si noi trecem printr-o perioada urata, nu mai detaliez comportamentul, dar vreau sa va spun ca am inceput un alt program, sa-i spun asa!
Regulile noastre sunt:
-Dus-adus copila de la cresa doar de mami/tati
-cat mai putin cu bunicii, doar scurte vizite, cornitele acolo cresc!
-seara activitati impreuna: bucatarie, facem mancare impreuna, discutam mult, apoi joaca, citit carti de povesti, pictat, colorat.
-fara TV, si nici nu-i duce lipsa, observ
As dori si eu cartea lui Salome @ crixia@gmail.com Multumesc!
Lia70 spune:
Crisu, de cand citesc la acest subiect, parca si eu m-am mai linistit, ca nu doar baiatul meu e asa de nazdravan!
Subscriu la ce spui tu, i-am acordat si noi multa atentie.
Pe de alta parte, bunicii se mira tot timpul ca e nazdravan, ca ei nu au avut copiii asa, dau vina pe noi ca-l rasfatam ori ca nu-l educam cum trebuie...bla bla.
Cert e ca ei sunt copii care primesc multa informatie, au multe provocari (nu ma refer numai la tv sau calculator) si probabil ca asa reactioneaza; sunt mai agresivi, mai neastamparati. Tin minte ca tatal meu cand imi spunea sa fac sau nu ceva, respectam cu sfintenie.
Trebuie sa-i crestem cu dragoste si multa credinta in Dumnezeu, ca El ne lumineaza pe noi, mamele, atunci cand suntem in situatii grele.
Rabdare, mamici; acusi se fac mari, nu ne mai lasa sa-i dragalim, sa-i pupicim si o sa ne amintim cu dor de varsta aceasta.
Lia70 spune:
Crixia, si eu consider ca bunicii lui Alex il rasfata. Adica, chiar am probleme cu parintii mei, in sensul ca nu respecta deloc regulile pe care eu le pun, chiar si in privinta alimentatiei (iese cu bunicul afara si, ca sa-i faca un hatar nepotului iubit, ii cumpara toate porcariile dulci; bunica gateste tot in stilul ei, la masa ii spune povesti ca sa manance -lucru care nu se intampla cu noi cand suntem la masa, si altele). Si normal ca Alex al meu, cand mergem la bunici, face ce vrea el si speculeaza pe fiecare in parte. Asa ca am mai redus si noi vizitele la bunici, ca de lasat acolo nici nu poate fi vorba!
CRIXIA spune:
Lia, deja am facut un articol de lege, sa-i spun asa: Bunicii fac orice ca sa se puna bine cu nepotii! Responsabilitatea o au doar parintii!
In alta ordine de idei e o vorba: Copii se fac la tinerete si se cresc la batranete! In valtoare grijilor, la tinerete ii crestem, iar cand devenim bunici realizam ca era loc de mai multa atentie si isi revarsa ceea ce nu au avut timp sa daruiasca copiilor catre nepoti!
E greu cand nu ai bunici, care sa aibe grija de nepoti, dar in ce priveste educatia unui copil inconjurati de familie numeroasa.... lasa de dorit influentele!
Ieri a venit cu un gest nou: scos limba!
Mai culege faptele rele si de la alti copii, dar.... cu greu o fac sa inteleaga ca sunt gesturi urate!
LindaZ spune:
Cititi neaparat dr.HAIM GINOTT - INTRE PARINTE SI COPIL, editura Humanitas, 190 000 lei. E un psiholog din Israel emigrat in SUA iar cartea e scrisa in 1960, dar ideile din ea sunt noi si pentru 2006.
Va scriu cateva pasaje mai jos:
Asa incepe: "Nici un parinte nu se trezeste dimineata cu gandul de a-i face viata copilului sau un iad. Nici o mama si nici un tata nu spun "Astazi o sa tip la copilul meu, o sa-l cicalesc si o sa-l umilesc ori de cate ori pot." Dimpotriva, multi parinti hotarasc dimineata "Azi va fi pace. Fara tipete, fara neintelegeri, fara certuri" Dar, in ciuda bunelor lor intentii, razboiul nedorit izbucneste din nou.
Din pacate, atunci cand se confrunta cu proasta purtare a copiilor, parintii nu isi dau seama ca, de obicei, acea purtare e declansata de sentimente puternice. Trebuie sa te adresezi mai intai sentimentelor - abia dupa aceea poate fi imbunatatit comportamentul.
De vreme ce copiii nu stiu sa-si marturiseasca sentimentele, ar fi util daca parintii ar invata sa auda sentimentele de frica, disperare si neajutorare ascunse in crizele de furie. In loc sa reactioneze la comportament, parintii ar raspunde la sentimentele de tulburare ale copiilor si i-a ajuta astfel sa faca fata. Numai atunci cand se simt in ordine copiii pot sa gandeasca limpede si sa actioneze corect - in cazul de fata sa se concentreze, sa fie atenti si capabili sa asculte.
Numai comportamentul poate fi condamnat sau laudat, sentimentele nu pot fi - si nici nu trebuie sa fie. A judeca sentimentele si a cenzura fantezia ar agresa atat libertatea personala, cat si sanatatea mentala.
Amenintarile sunt pentru copii, invitatii de a repeta o fapta nepermisa. Cand ii spunem unui copil "Daca o sa mai faci asta o data ...", el nu aude cuvintele "daca o sa". Aude numai "mai faci asta o data". Cateodata le interpreteaza cam asa: mami se asteapta de la mine sa mai fac asta o data, astfel va fi dezamagita. Asemenea avertismente - oricat de juste li se par adultilor - sunt mai rau decat inutile. Ele asigura repetarea unei fapte dezirabile. Un avertisment reprezinta o provocare pentru autonomia copilului. Daca acesta are un dram de autorespect, trebuie sa greseasca din nou, ca sa-si demonstreze siesi si sa arate celorlalti ca nu-i e frica sa raspunda la o sfidare.
Calea cea mai usoara de a-i face pe copii sa simta ca e ceva in neregula cu ei este sa-i critici. Critica le afecteaza imaginea despre sine. In loc de critici, copiii au nevoie de informatii fara discreditare.
In materie de disciplina orice genereaza furie trebuie evitat. Si orice sporeste increderea in sine si respectul fata de sine si de ceilalti trebuie stimulat. Nici un copil nu isi spune, dupa ce a fost pedepsit: "O sa devin mai bun. O sa fiu mai responsabil si mai cooperant pentru ca vreau sa ii fac pe plac adultului care tocmai m-a pedepsit.
Urmatoarea absurditate foarte raspandita, descrisa de o mama, subliniaza situatia dificila in care ne aflam: "Am devenit constienta de un paradox: adeseori folosesc tactici asemanatoare celor pe care incerc sa le desfiintez la copiii mei. Ridic vocea ca sa pun capat galagiei. Fac apel la forta ca sa intrerup o lupta. Sunt grosolana cu copilul nepoliticos si il ocarasc daca vorbeste urat."
Multi parinti se supara cand asista la lovirea copiilor mai mici de catre cei mari, nedandu-si seama ca, daca le dau o palma copiilor mici, le dau totodata permisiunea celor mari sa procedeze la fel.
Lectia pe care o da bataia: ii invata pe copii metode nedorite de a-si gestiona frustrarea. Le spune, in mod dramatic: "Cand esti furios ori frustrat, nu cauta solutii, loveste. Asa fac parintii tai."
Sper ca v-am facut curioase sa va cumparati cartea. O recomand din tot sufletul, alaturi de Mami, tati, ma auziti?
LindaZ spune:
Iar pentru cei care mai cred ca bataia poate fi vreodata o buna solutie, cititi ALICE MILLER - REVOLTA TRUPULUI, editura Nemira, 130 000 lei.
E doctor in psihologie, sociologie si filosofie, dar a primit bataie in copilarie ... si e trist sa citesti ce scrie acum despre relatia cu parintii ei. De asemenea ea analizeaza biografiile oamenilor celebri care au fost educati foarte autoritar in copilarie si urmarile acestui fapt, inclusiv Hitler, Ceausescu sau Sadam Hussein.
Mai multe despre ea gasiti pe site-ul www.alicemiller.com
Pentru tine Filofteia, 
de la mine. E prima pe care o dau 
.