Mamicilor,nu le rapiti copilaria!

CristinaT spune:

quote:

---

Originally posted by Gabi_K

Alina, mi-am adus aminte cum fiul meu la 7-8 ani intr-o seara m-a intrebat de ce nu-mi caut un sot care nu bea... La nici 9 ani m-a intrebat de ce nu divortez, daca tati tot nu ne iubeste. Atunci i-am spus ca daca imi promite ca va fi cuminte si ascultator, nu o va mai sacai pe micuta, voi avea si eu destul curaj sa divortez. In seara aceea a soptit mamei mele la ureche: "Buniiii, mami mi-a spus ca daca vom fi cuminti, va divorta!" de parca i-as fi promis cel mai valoros cadou din lume!!!

ex- gabibarta

---

pupa baietelul cel mic din partea mea.

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 6 ani si ...

Gabi_K spune:

Cristina, multumesc! Acum fiul meu e linistit, e fericit, nici nu intreaba de tati, nici macar nu l-a vazut din august. Atunci l-a vazut doar pt 2-3 minute, si i-a dat 10mii. Atat a fost contributia lui la cresterea copiilor in ultimele 4-5 luni.

ex- gabibarta

Natasa spune:

Incredibil ce povestiti voi aici. Toata admiratia pentru curajul de a povesti si de a da o lectie si altora!

danielac spune:

sunteti niste femei curajoase! pentru voi toate


Fetita mea Diana-Maria are de acum, 5 anisori!
POZE

cristiama spune:

Mie mi-au trebui ani muulti ca sa-mi dau seama ca abuz nu inseamna neaparat bataie.

Noi nu am mancat bataie niciodata, aveam tot timpul haine frumoase, mancare buna, si parintii erau impreuna....si cam atat.

Voi spuneti ca aveati scandaluri pt note mai mici de 10, eu pana prin clasa 7-8 NU am avut note mai mici de 10.
Nop, nu era suficient.
Tatal meu gasea MEREU ceva de criticat: nu era suficient de curat pe jos, nici macar daca abia dadusem cu matura, nu mancam suficient de frumos, nu-i dadeam raspunuri suficient de destepte, asta pe la 7 ani!!! Am simtit asta mereu: eram o mare dezamagire pt el.
Ca am facut facultate amnandoua, ce conteaza asta? Ca am inceput sa castigam, noi fetele, de 2,3, 10 ori cat el?

Tatal meu a murit de ceva ani si mie inca imi e greu sa aleg ceva pt mine. Am fost foarte surprinsa cand sotul imi cerea parerea: ce mobila sa luam, ce culoare sa zugravim peretii, ce vreu sa mananac?
Cum adica, pot sa hotarasc EU toate astea?

Adilushu1 spune:

luptati-va pentru copiii vostri - e foarte trist ce scrieti aici. Uneori ma intreb daca aceste lucruri sunt adevarate - no offense dar daca nu le-ai trait sau nu le traiesti ti se par SF. In toata copilaria am luat o singura palma de la mama - m-a prins fumand la 7 ani - si o bataie de la tata - cu cureaua - am falsificat semnatura lui pe un bilet de la invatatoare care il chema la scoala pentru nu stiu ce prostii. Am suferit insa din cauza lipsei parintilor de acasa - lucrau mult si departe de casa asa ca stateam mai mult prin vecini. Pot spune insa ca am avut o copilarie super fericita.

mamaluidavid spune:

Nici eu nu am avut o copilarie frumoasa.
Tata alcoolic,nu ne batea in schimb tin minte ca nu aveam nimic in casa,zahar,ulei,mancare totul era la vecini,daca le gasea le vindea pentru a cumpara bautura.
Mama s-a trezit la realitate cand m-a vazut plina de sange;plecasem cu tata in vizite,s-a imbatat,m-a luat in brate si a cazut cu mine.Aveam 4 ani.
Dupa ce am ramas singure a fost liniste o perioada insa sora mea mai mare cu 4 ani incepuse sa ma bata si sa ma pedepseasca in cele mai crunte moduri.
Mi-a bagat foarfeca in picior,mergeam schioapa dar cand era mama de fata ma prefaceam ca nu am nimic,ma amenintase ca ma omoara daca afla mama.
Aveam 7 ani,ea invatase nu stiu ce poezie la scoala si m-a pus sa i-o spun.Fiindca nu am stiut sa o recit mi-a legat mainile la spate cu o curea si mi-a dat 49 de palme peste fata.Tin minte numarul pentru ca le numara cu voce tare.Atunci a aflat mama pentru ca obrajii imi erau vineti si umflati.
Pedeapsa cea mai deasa era sa stau cu genunchii pe un paharel mic de plastic, mainile sus.5 minute
Ma rugam de mama mereu sa ma ia cu ea la munca,cand lucra dupa masa,mi-era tare frica sa raman singura cu sora-mea.
Acum ne intelegem bine,am trecut peste si nu am vorbit niciodata despre trecut.
De aceea ma lupt ca copiii mei sa fie prieteni,sa se inteleaga;incerc sa nu ii provoc gelozie celui mare,fetitza e bb.
Nu obisnuiesc sa imi povestesc viata pe forum dar de data asta am facut o exceptie,nu doar parintii pot abuza.


Stefania,mami de David si Patricia

kores spune:

mamaluidavid este ingrozitor ceea ce povestesti....
cum poate un copil sa faca asa ceva?
sora ta acum este bine? sau are tot un comportament abuziv, anormal cu familia, copiii ei? citi ani avea cind facea aceste orori? si mama ta chiar nu avea fler sa depisteze agresorul tau...

ai un suflet mare daca ai putut trece senina peste asta...

filofteia spune:

Citind posturile voastre ma intreb daca eu nu am avut o copilarie fericita...

Si la noi bataile erau la ordinea zilei... si umilirile... iar acum imi dau seama ca nu-mi iubesc mama, am incercat sa ma impac cu ea in sufletul meu, dar nu pot. Am suferit prea mult copil fiind.

Mi-am promis de atunci ca eu nu-mi voi bate sau umili copilul. Asa ca atunci cand am ajuns acasa de la maternitate primul lucru pe care i l-am spus barbatului a fost ca nici cu mintea sa nu gandeasca sa bata copilul... nici macar acea palma la fund.
Au fost momente in care sotul a exagerat (il vad ca ar vrea copilul sa fie cel mai bun) si atunci i-am atras atentia ca se va departa de el, ca nu este bine sa-l compare, ca avem un copil minunat. Nu i-a cazut bine, dar am observat o schimbare in comportamentul lui.

Felicitarile mele mamicilor care au reusit sa ia o atitudine. Banuiesc ca este foarte greu, asa ca nu le condamn nici pe cele care nu au taria sa o faca. Eu una nu stiu cum as reactiona in fata unor greutati ca cele de care povestiti.
Sa fim sanatosi si sa avem puterea de a "nu rapi copiilor nostri copilaria".

Tzuni spune:

Ma alatur si eu voua! Mereu le gaseam scuze alor mei, pt ca imi era teama sa-i judec, ca ma vede Cel de Sus. Ma temeam ca poate nu stiu eu ca asa trebuie crescuti copiii, taindu-le mereu aripile, aruncandu-le in fata ca nu sunt buni de nimik, criticand-i mereu si desfiintandu-i ca oameni. M-am lamurit cum stau lucrurile: anul trecut cand dupa 6 ani de relatie m-am despartit de prietenul meu m-au facut in fel si chip: ca sunt o prapadita, ca ii fac de ras in fata rudelor... ca nu sunt buna de nimic, ca nimeni niciodata n-o sa mai uite la mine... De-atunci n-au mai vrut sa stie de mine. Sunt la sute de km distanta. Eu, aici, sunt singura. Dar va am pe voi! Si am liniste. Chiar pot spune ca acum sunt fericita!

_
Tzuni mic si drag si scump si grasunel si... pisicos