fericirea intr-o relatie

babyblue spune:

cea mai crunta chestie care mi se pare e violenta fizica!

cand eram in clasa a 12-a...super stresata cu examenul de admitere,nu imi doream decat sa primesc vorbe bune si incurajari..inainte de examen, s-a iscat un scandal, nu mai stiu din ce motiv...si eu eram ff stresata si ii reprosam tatei ca nu ma intelege si niciodata nu incearca sa ajunga la sufletul meu (adev e ca mergea f mult pe teoria: faci asta pt ca asa spun eu, pentru ca sunt tata! nu iesi in oras pt asa spun eu, ca-s tata, etc- ori eu nu am acceptat niciodata acest argument al lui, plus ca tot timpul imi reprosa orice, imi scotea pe nas fiecare ban pe care il cheltuia pt mine, tot timpul imi zicea lasa draga ca oricum nu iti va pasa de mine la batranete si il tot intrebam: de ce tata spui asta, ca ma doare, ce ti-am facut eu sa crezi asta, ca nu ies din casa, stau si invat si sunt preminanta doar k sa te mandresti cu mine, de ce ma crezi ultimul om)...
si i-am zis atunci ceva de genul, ca dc e tata nu e dumnezeu si ca si eu sunt om si am nevoie de respect, nu sa fiu un caine legat in lant acasa...stiu ca plangeam si tipam...si el atunci a dat in mine urat de tot si mama a sarit sa-l opreasca....l-am urat cumplit!!! am luat admiterea si 4 ani!!!! nu am vb niciodata cu el, cu adevarat...decat nimicuri si chestii de politete.
si odata l-am considerat cel mai bun prieten al meu. din clipa aia nu a mai fost si desi dupa 4 ani a venit la mine si si-a cerut scuze si am zis ca l-am iertat si am uitat..nu este asa. si desi il apreciez ca om, mai ales ca se poarta frumos cu mama, extraordinar...gestul ala e in mintea mea si nu il pot uita.

si dc nu ar fi mama, probabil ca as da rar pe acasa si cand sunt acasa, aparent ma comport normal, dar cand il privesc, vad...altceva decat am vazut odata.

_

Babyblue va pupa pe toti!!

"Sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: Nerabdarea si Lenea."

babyblue spune:

fiica ta, doina nu merita asta....
si dc nici tu nu esti fericita cu el, atunci nici tu nu meriti asta.
ceea ce am pov eu nu e ceva dramatic, caci a fost o sg data si in rest tata e un om extraordinar, dar Nu uit ca odata a dat in mine...nici fiica ta nu va uita....si indiferent ce iti ofera un parinte, dc nu stie sa ajunga la sufletul tau, totul e in van....

_

Babyblue va pupa pe toti!!

"Sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: Nerabdarea si Lenea."

Samsara7 spune:

Alyssa , sper ca nu m-ai inteles pe dos! Adesea ma simt intimidata sa scriu la gandul ca nu ma exprim cum trebuie si cineva intelege exact altceva. Poate sa fie cazul acum? Nu ma simt printre cele care a spus ca este OK si etc.

Marimar, agresivitatea nu e de acceptat, nu e normala si lasa semne. Ce vroiam eu sa spun este ca fiica Donyei trebuie sa inteleaga ca nu e vinovata (indiferent de reprosurile tatalui), ca nu merita tratamentul acesta . Trebuie sa inteleaga ca agresivitatea tatalui ei are alte surse. Ca sa nu poarte cu ea ca o arsura permanenta ideea unei eventuale dusmanii paterne. Eu am trait o experienta scurta de genul acesta, nu era vorba de agresiune fizica! A trecut, nu am inteles pe deplin atunci de ce, si tare am suferit. Toata lumea vedea ce se intampla , sarea in ochi: eram adulta si nu pricepeam ! Era dupa divort, eram fragila deja. Port o amintire din cele mai scumpe tatalui meu, dar ce rau mi-a facut acea perioada, cand credeam ca ma uraste. Viata mea a fost mult influentata. A trebuit sa ma departez de casa, asa se si face ca am parasit Romania.
Dupa ce am revenit, la un an, in vizita, totul a fost reluat de la ceasul bun unde se fransese relatia noastra.
Apoi am analizat, am inteles ca tata, om in varsta totusi, suferea de un complex al "omului nedeajuns iubit". A fost suficient ca doua trei elemente sa se infiltreze in viata noastra, ca sa dea totul peste cap, ca sa ii ia parca mintile. Cancerul mamei (a carei consecinta o nega, adica posibilitatea mortii) , sacrificiile facute pentru ea, faptul ca ea era prioritatea in toate, ca nu se vindeca si ca boala ei devenise aproape o isterie familiala. El fusese lasat de o parte, uitat cu problemele iesirii la pensie (si ea neacceptate), cu finantele subtiate, cu o groaza de probleme in minte. Singur....
Asa ca si-a imaginat ca niciodata nu l-am iubit suficient, mi-a spus odata "tu esti fiica lui mama-ta, doar ei ii faci confidente, eu nu valorez nimic". Totul era trecut sub lupa, tot ce faceam, si nu m-am simtit niciodata atat de adolescenta tinuta sub cheie (la 30 de ani). Tot ce faceam nu era bun, ba a ajuns pana la a crede ca daca mancara nu e buna e din pricina ca vreau sa ii fac in ciuda. Daca fetita mea plangea noaptea si el vroia sa o linisteasca, ea ii zicea "o vreau pe mama"! Si iar i se parea ca e inutil, ca nu e iubit! De aici a dezvoltat un complex aproape paranoiac, care a durat un an.Era odios cu mine... Nici macar nu m-a intrebat daca am luat permisul de conducere (nu aveam masina dar vroiam sa ii dovedesc lui ca pot sa il obtin, in ciuda fricii de a conduce, vroiam sa fie mandru de mine), s-a dus la vecina sa o intrebe daca ea stie. Si niciodata nu mi-a pus intrebarea mie insami, a scos doar motorul de la masina zicandu-mi ca masina lui nu o voi conduce (asa a si fost).
Am dus o cicatrice beanta multa vreme, si numai cand mama a revenit acasa si si-au reinceput casnicia ei doi, cand i s-a facut dor de mine, comportamentul lui a revenit la normal!
Nu l-am rediscutat niciodata, nu l-a recunoscut niciodata! Eu de una singura mi-am tradus totul, dupa analize ce au durat pana la moartea sa (la scurta vreme). Si pe muteste, in felul lui, mi-a cerut iertare in pragul mortii. Cel mai frumos "iarta-ma!" pe care l-as fi putut spera si dupa care tanjeam: sa imi spuna o data in viata lui ca ma iubeste.

Acum sa nu va inchipuiti un monstru, ca nu era! A gresit, mult, iar eu am fost datoare fata de el si fata de mine insami sa inteleg aceasta criza. L-am iertat dar si acum cand imi amintesc simt cum ma strapunge inima si inca ma intreb "de ce ma ura atat de aprig?". Din fericire istoria nu a ramas neterminata, ca sa ma scald in dubii la infinit, pana la sfarsitul vietii! Am nevoie sa stiu ca tata m-a iubit! O stiu!A avut nevoie sa stie cat il iubesc, si a stiut-o! Restul face parte din trecut.

Merci ca m-ati ascultat. Pare impudic ce am scris de aceea ma voi grabi sa postez inainte sa ma razgandesc!

Alyssa spune:

Michaela, am inteles ce ai vrut sa spui, nu de ce ai spus tu eram eu indignata... Imi pare rau ca tatal tau nu mai este, Dumnezeu sa il odhineasca in pace! Offff... de ce oare ne sta in git sa spunem "te iubesc"?... si vorbele nerostite dor mai mult...

Odata, acum vreo unsprazece ani am cunoscut o tipa care mi-a devenit prietena. Nu am mai vazut-o de multi ani, dar imi reamintesc citeodata de ea si de ce mi-a povestit despre copilaria ei...
O batea taica-su crunt, pentru orice! Si o batea si pe maica-sa si pe frate-su tot pentru orice... Maica-sa fusese asistenta sefa la spital, el timplar care era si curvarul orasului pe deasupra... Si mi-a spus ca intr-o zi au venit de la scoala flaminzi si ea si frate-su si au luat cite o bucata de piine si au mincat-o cu margarina. Cind erau pe terminate, a venit si "tatutzu" (chiar asa ii spunea si acum, adulta fiind) si i-a luat la bataie ca au mincat inainte de masa, pentru ca toata lumea trebuia sa stea la masa deodata si nimeni nu minca fara el... Si le-a dat o bataie de i-a capiat! Pentru o bucata de piine si margarina!... Mama ei de treaba ca numai un cretin poate face asa ceva!!!...

Si tatutzu asta a baut-o pe maica-sa odata de i-a spart timpanul si nustiu ce balanta la echilibru de nu poate merge nici acum drept, decit tinindu-se de un perete sau dusa de mina, ca un copil. A venit aici in vizita la fata, care o iubea enorm si o ducea asa de mina peste tot! Vorbea cu frica femeia si un pic precum un copil... Si tot cu bestia traia care isi face in continuare de cap... chiar isi invata nepotu intr-o zi din intelepciunea lui de macho (care copil avea vreo cinci ani atunci)... "sa ai grija de putzulica ca ea este baza si mindria ta"... da, asa ceva...

Abuzul nu este ok! Nu este ok sa iti bati nevasta, sa iti bati copiii, sa bati un ciine sau un orice alt animal! Nu este ok, ar trebui sa fie nepermis chiar si la doze mici!... Copiii invata prin exemplu... Ce ii invatam noi cind ei vad ca inchidem ochii?... Pentru ce rabzi si taci?... pentru copii?... aiurea!

daniela_b spune:

quote:

---

Originally posted by doinyc

Ce este mai rau este faptul ca nu ai da pace fetei.Pentru o nota proasta maninca bataie...ptr ca nu a facut ceea ce a zis in momentul ala maninca bataie...ptr ca incearca sa-i explice ceva si lui nu-i convine ceea ce zice maninca bataie si de fiecare data cind intervin se razbuna si pe mine.A fost o faza odata cind de la scoala a venit acasa cu 2 colege si el a venit acasa si nu a zis nimic.Dupa ce au plecat colegele a luat-o la bataie pentru ca nu are voie sa vina cu copii in casa cind nu este el .

Doinyc

---

Cunosc aceste lucruri, parca mi s-au intimplat chiar ieri.
Nu-ti mai scriu aici sfaturi, ai primit citeva si tare bine mi-ar parea sa-ti fie de ajutor.
Eu nu vreau decit sa-ti spun ce urmari a avut (in timp) acest comportament agresiv al tatalui (meu) fata de fiica lui( adica eu..)
Desigur, psihologul mi-a explicat indelung si a folosit termeni mai dezvoltati dar eu iti explic cu cuvintele mele:
- am devenit tematoare in relatia cu ceilalti ( si nu ma refer numai la prieteni), pentru mine este un chin sa merg la un ghiseu sa cer o hirtie de exemplu. Sint un candidat ideal pentru ratarea sanselor, daca nu primesc sau mi se refuza ceva, renunt imediat la lupta, ma simt de parca as fi pierduta pe lume si n-am tupeu sa cer hirtia aia a doua oara...
-mi-au disparut multe dintre fortele mele interioare si n-am curajul sa mai cred in mine si in ce pot face eu
-oricit mi-ar repeta ceilalti ca sint "ok" mi s-a creat o idee fixa in cap ca sint proasta, urita, antipatica etc.
-dintre aptitudinile si dorintele pe care le-am avut, am pierdut una cite una...copiii care sint batuti "suficient" de des, isi pierd VISELE!
te rog sa ai grija...

Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

Lemoni spune:

Nici eu nu sunt de acord cu bataia, vad ca ma intelegeti gresit aici problema mea este ca tata si mama nu sunt o echipa.Daca amindoi ar cadea de acord in cresterea copilului nu ar mai exista aceste probleme minore.Dar daca mama zice ca e ok si tata nu atunci copilul ia mesaje diferite si nu stie la cine sa asculte,normal ca incepe sa asculte la cel care ii face poftele si il ureste pe tata cum e cazul nostru aici.
Am citit destul de mult pe tema asta ,nu sunt specialista in materie dar am vazut cum da rezultate atunci cand mama si tata formeaza o echipa.

Lemoni spune:

What to Do When You Disagree on Discipline
Disciplining children can turn parent against parent, even in the best of marriages. Randie and Fenton disagree on how to punish their children, and argue about it so much that Randie often leaves to spend the night in a hotel. He believes in spanking, and she believes that their kids deserve a second chance when they've done something wrong.

Do you disagree with your spouse on how to punish your child? What can a couple do when they want to raise their children so differently?

Dr. Phil's has advice for parents who argue about how to react when their children misbehave:

Recognize What Your Arguments Do to Your Children.
No child likes to see his or her parents fight. When you argue about what to do with your kids, you create a troubling environment for them, which could have serious long-tem effects. Fighting with your spouse shifts the focus away from your child — and how they can learn to stop misbehaving — and on to a "parent versus parent" situation.

Negotiate a Plan in Calm Waters.
Sit down with your spouse and try to agree on ways to discipline at a time when nothing is wrong. When you discuss things calmly, you're more likely to come up with a plan you can both stick to. This will allow you to talk about what's best for your child, and not "who's right."

Present a Unified Front.
Kids understand when their parents feel differently about disciplining, no matter what their age. Children will often get away with misbehaving simply by creating an argument between you and your spouse — and this not only lets them off the hook, it creates a problem between the parents. Make sure that your child sees both parents following the same guidelines, no matter what the scenario. Once your kids start receiving the same treatment from both parents, they'll stop using your disagreements as a way to avoid punishment.


From The Show
Discipline Debate
Related Links
Stop Fighting in Front of the Kids
Age-Appropriate Discipline Techniques
Common Discipline Mistakes
A Discipline Questionnaire for Parents
Questions to Ask Before Spanking
Five Steps to Disciplining Your Kid

from Dr.Phil.com

Porumbita spune:

Lemoni copilul ala e o adolescenta... o adolescenta care va ajunge sa il urasca pe cel de la care mananca bataie; o adolescenta care mai tarziu ii va reprosa mamei ca nu a stiut si nu a fost in stare sa opreasca aceste manifestari violente (care nu sunt justificate; VIOLENTA NU SE JUSTIFICA. Punct. );

babyblue spune:

dc el o bate si tu doina, nu poti sa o aperi, pt ca te bate si pe tine....ai mare grija!!! nu stii cum va fi afectata fata ta, unii adolescenti au fugit de acasa, altii si-au pus streangul de gat in mom de tensiune maxima, altii au luat cutitul si l-au bagat in cel ce ii lovea...mi se pare periculos. scoate fata din mediul asta de agresivitate!!!

_

Babyblue va pupa pe toti!!

"Sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: Nerabdarea si Lenea."

miau-miau spune:

Dr. Phil e un mare, foarte mare b.o.u.