a adopta un copil mai mare
Raspunsuri - Pagina 7
claudia_a spune:
quote:
Originally posted by aiuras
Dar retine din toata mania ca toate am fost traumatizate de lipsa de profesionalism de la DPC. Adica esti destul de timorat ca trebuie sa iti gasesti copilul si in loc de sprijin gasesti plictis, indiferenta chiar rea-vointa. Am avut impresia si nu odata ca ne trateaza in cel mai bun caz ca pe nebuni...
Adevarul este ca nu am gasit intre fetele de la serv. adoptii nici una care sa fie dedicata cauzei!! Probabil (si nu este corect) ca a lucra in DPC-uri inseamna a lucra in oricare alt loc...lipsa de interes se vede inca de la primul pas pe care il faci in acea institutie!! La angajare ar trebui sa se selecteze persoanele care se vor ocupa de cazuri ca ale noastre, sa fie sensibile, sa simta si sa creada ceea ce vor pune in practica, sa se implice la maxim in munca pe care o au de facut!
E pacat ca atitudinea lor se rasfrange in mod negativ asupra unor oameni: copii si noi cei care ne dorim sa facem pasul de a adopta!
In primul rand ma gandesc ca indiferenta celor mai multe (nu-mi permit sa zic ca e regula generala in DPC) arunca in uitare viata unor copii, ca refuza inconstient dreptul acestora la fericire, la o a doua sansa!
m_monica spune:
am gasit acest subiect vechi, din 2006 si pot sa spun ca sunt nemultumita si revoltata de multe lucruri care s-au sris aici
parerea mea este ca unii au scris fara sa fie in cunostinta de cauza
sunt multi copii mari care au devenit adoptabili la o virsta mare (normal)
in aceste cazuri asistentele sociale nu au nici o vina
mai este un lucru pe care nu reusesc sa-l inteleg
cum puteti sa spuneti ca un copil la 3 ani este mare?
sunt de-a dreptul naucita!!!!!!!!!!
poti spune despre un copil ca este mare pe la 11-12 ani si ce daca are virsta asta, nu mai poate fi iubit, nu are dreptul la o viata frumoasa macar de la virsta asta ? intradevar este mult mai mult de lucru cu un copilde 11 ani, dar pina la urma cred ca merita efortul
nu vreau sa intru in polemica cu nimeni asa ca nu mai continui.......
Manuelita spune:
m_monica, am invatat pe pielea mea, ca si in adoptie oamenii au idei si interpretari proprii, nu exista bine/rau, corect/inccorect, mare/mic, urat/frumos care sa insemne acelasi lucru pentru toata lumea.
Pentru mine nu e o problema daca un copil e de etnie rroma, dar e o problema daca nu i se cunosc parintii, pentru ca indiferent cat groaznice sunt informatiile despre parinti, eu prefer sa le stiu, nu as suporta acest necunoscut. Exista insa multe persoane pentru care nu conteaza daca se cunosc parintii, insa un copil rrom le face sa dea inapoi de frica discriminarii din societate si de frica sa nu mosteneasca ceva inclinatii...
Citind pe acest forum si vorbind cu mai multe persoane am ajuns sa inteleg si sa respect libertatea fiecaruia de a avea o opinie, o credinta, o dorinta.
Eu mi-am dorit mult timp un baietel mulatru. Sunt convinsa ca pentru unii asta a parut un moft sau o scranteala, dar am apreciat faptul ca nu am fost criticata pentru asta, ca mi s-a respectat dorinta. Asta nu inseamna in nici un caz ca cineva se preface sau ca nu scriem pe bune ce gandim. Inseamna ca acceptam diversitatea in gandire. Iti doresc si tie sa ajungi la aceasta stare de echilibru.
m_monica spune:
spuneam ca nu vreau sa intru in polemici si ca s-au scris lucruri in necunostinta de cauza (asa cum s-a intimplat acum)
nu stii nimic despre mine dar ma acuzi
anul acesta am deschis procedura de adoptie pt un copil de 11 ani, si asta fara sa ma cert cu parintii, socrii, fratii sau cu copilul nascut de mine, care are 5 ani si deja intelege destul de multe lucruri
in nici un caz nu am avut probleme cu asistenta sociala care se ocupa de noi
parerea mea este ca nu trebuie sa facem "troaca de porci" persoanele care la un moment dat nu ne-au satisfacut, instant, o dorinta
experienta nea e cu toul diferita de a celor care au adoptat un copil "mare" de 3 ani
nu cred ca cele mai importante lucruri pentru un copil sunt schimbatul scutecelor si hranitul cu biberonul
parerea mea este ca, un copil, indiferent de virsta, are mai degraba nevoie de multe alte lucruri mai importante: dragoste, afectiune, incredere, stabilitate, ajutor, etc.
in ce priveste echilibrul despre care vorbeai, sunt convinsa ca am ajuns demult la el
asa cum spuneam, nu acuzati daca sunteti in necunostinta de cauza
sunt complet de acord ca parerea fiecaruia trebuie respectata
ioanaalice spune:
m_monica, ma bucur ca esti si tu mamica adoptiva si te felicit. Pe aici pe forum nimeni nu vrea sa te puna la punct sau sa te acuze (mai ales manuelita, care e intr-o perioada vulnerabila si preocupata de puiul ei 
). Mie imi pari cam 'aspra' in posturile tale.
...Bineinteles ca un copil de 11 ani este un copil mare (sa fie sanatos, sa te bucure si sa fiti cu totii o familie fericita 
), dar si un copil de 3 ani este mare, comparativ cu un bebelus. Diferenta intre 'mic' si 'mare' este legata de 'stiinta' (constiinta) copilului ca este adoptat, in momentul in care intra in viitoarea lui familie.
si pentru tine
ioana, mama lui Mihai
http://family.webshots.com/photo/2264295990103287451VZFvvq
Anca Wish spune:
m_monica, eu te felicit pentru modul cum gandesti! Daca ar fi mai multi oameni ca tine, ar fi mai putini copiii nefericiti. Te felicit pentru gandire si pentru curajul cu care ai luat o decizie punandu-ti, astfel, persoane dragi in cap.
Fetita mea, in momentul in care am adoptat-o avea 4 ani si ma gandesc serios ca urmatosrul nostru copil sa fie mai mare.
Vreau sa te rog, daca poti, sa-mi scrii aici, sau pe PM (cum preferi) cat de grea a fost acomodarea si alte lucruri care crezi ca m-ar putea ajuta in viitor.
Iti multumesc!
"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
m_monica spune:
Anca Wish- sa-ti traiasca fetita si sa fie sanatoasa
ma bucur sa vad ca mai sunt si altii care vor sa adopte un copil cu virsta mai mare
parerea mea este ca orice copil, indiferent de virsta se adapteaza daca vede ca familia in care a intrat il iubeste, are incredere in el, il sustine si il ajuta
cred ca este adevarat ca unii copii se adapteaza mai usor alti mai greu, dar aici intervine personalitatea copilului, nu virsta
eu si sotul meu am ales copilul acesta de la prima discutie pe care am avut-o cu asistenta sociala, fara sa stim in prima faza cum arata, daca e sanatos sau bolnav, daca isi cunoaste parintii etc., si mai mult chiar ne-a spus ca are 8 ani, apoi am aflat ca are 10 si face 11 anul acesta
e un copil sociabil, cuminte,istet, destul de docil,dar cel mai important a fost comportamentul pe care l-a avut cu fetita mea mai mica
ai inteles gresit: nu mi-am ridicat pe nimeni in cap
toti cei dragi ne-au fost aproape, au fost fff deschisi la adoptie si au acceptat totul ca si atunci cind am nascut si am dus copilul acasa
e la noi de 1 luna si acum asteptam sa se pronunte incredintarea
si-a dorit fff mult o familie si cred ca asta e cel mai important
a fost acceptata fff bine la noua scoala si de catre colegi, si de catre invatatoare, desi toata lumea stie ca nu are numele nostru inca
intradevar sunt si probleme: are carente mari la exprimare, are un vocabular destul de limitat, inca citeste povesti nu carti pe care ar trebui sa le citeasca un copil de 11 ani, sunt alimente pe care nu le cunoaste si pe care refuza in primul moment sa le manince, dar apoi se lasa convinsa si pina acum tot ce a primit nou i-a placut,pomeneste mereu de asistena maternala de la care a plecat si ne spune ca acolo lucrurile se faceu altfel, ca avea mult timp de pierdut,dar acestea sunt lucruri care in timp se vor rezolva
important este ca vrea, ca prinde repede si iti spun sincer, in ultima luna a facut progrese remarcabile
si eu si sotul suntem foarte fericiti ca am facut pasul acesta, e fericita e fetita mea mai mica si binenteles si cea mare pt ca in sfirsit si-a gasit un loc in care sa se simta protejata,in siguranta si unde are pe cine sa iubeasca
cu timpul stam cam rau in ultima vreme pt ca suntem ocupati cu lectiile (inca nu a reusit sa-si faca un program, lucreaza haotic, inecepe multe si ne le termina) si trebuie sa recunosc ca nu e usor, dar ai satisfactia cind o iei de la scoala si iti spune ca a avut cel mai bun proiect la o materie, sau ca a facut 50 din 60 puncte la testul de gramatica, sau ca a fost singura din clasa care a primit f bine la educatie fizica
din aceste lucruri ne dam seama ca nu pierdem timpul degeaba cind stam cu ea si ii explicam ce nu intelege din lectii, sau cind stam linga ea sa rezolve probleme la matematica, sa invate lectia la istorie, etc.
pe de alta parte eu cred ca e important si locul unde si-a petrecut copilul ultimii ani si cit de mult s-a implicat asistenta maternala in problemele copilului, cit l-a ajutat si cit l-a sustinut
sunt unele asistente care au grija doar sa nu-si rupa copilul gitul si sa manince o piine unsa si o supa zi
altele ii ajuta la lectii, ii invata sa se spele, sa vorbeasca etc
dezvoltarea si formarea unui copil depinde de multe lucruri
si cind spun asta nu ma refer doar la copiii fara familii ci si la cei care se nasc in familii si nu reusesc ca aiba o viata normala la maturitate
iti doresc sa ai scucces cu noua adoptie si asculta-ti intuitia
citem undeva ca nu noi alegem copilul ci el ne alege pe noi. sunt perfect de acord cu aceasta afirmatie
Alexa Ioana spune:
monica, felicitari ! si pentru modul cum gandesti, si pentru cei doi nazdravani ! (vad ca suntem concitadine )
ancutule, deci se pune problema de un al doilea copil ? super ! ma bucur mult pentru voi, dar mai ales pentru dana, ca va avea o fratioara sau un surior 
si eu tare mi'l doresc pe al doilea, dar vad ca nu mi se potrivesc ... conjuncturile nicicum. probabil inca nu e momentul.
oricum, si eu ma tot gandesc la un copil mai mare, cu care sa pot comunica, sa inteleaga ce i se intampla, sa putem hotari impreuna cum abordam problema...
sper ca momentul ala sa fie cat mai apropiat...
Anca Wish spune:
Monica, am citit aiurea, scuze! Tu scriai ca ai avut suportul celorlalti, iar eu am inteles altceva.
Citind despre fetita ta cea mare, despre perioada voastra de acomodare, am remarcat destul de multe asemanari cu a noastra:
Stia 15 cuvinte atunci cand am adus-o acasa si cu ajutorul unui logoped a facut progrese mari. Aceeasi problema cu mancare: refuza unele alimente si accepta cu greu sa le guste, macar. E un pic antisociala, da..lucram la asta.
E un copil minunat si nu as schimba-o cu niciun bebelus.
Avand in vedere ca avem abia 10 luni de cand suntem impreuna, vom mai astepta o perioada, pentru siguranta si confortul ei psihic, dupa care vom mai adopta un copil. Am stabilit amandoi ca ne-am dori un copil mai mare si de aceea eram curioasa in privinta comportamentului si a acomodarii.
Felicitari inca o data si multumesc pentru ca mi-ai povestit cate ceva din viata voastra impreuna.
"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore
carmenul spune:
Redeschiderea acestui subiect privind adoptia unui copil de varsta mai mare mi se pare extrem de utila si e de preferat sa trecem peste eventualele divergente de opinii si sa continuam acest subiect.
Eu am acum un copil mai mare, a implinit 9 ani asa cum poate stiti dar faptul ca nu l-am luat de mic , asta nu inseamna ca e mai putin bun decat altii. Am observat ca exista acea teama de a gandi macar la adoptia unui copil mai mare ca si cum am sti din start ca timpul si-ar fi pus amprenta negativa asupra lui .
Majoritatea viitoarelor mamici prefera copilasi micuti , completeaza atestatul cu emotie scriind in dreptul varstei copilului 0-1 an sau 0-2 ani , dupa care incep sa astepte , un atestat... si inca unul ... si al treilea... si tot asa.
Pentru ca sunt familii care sunt si in al treilea an de atestare dar nu renunta la ideea lor : un bebelus , perfect daca se poate.
Nu vreau sa se inteleaga ca acuz pe cineva, insa copii adoptabili sunt greu de gasit la varste atat de mici iar ca sa dam vina pe Sistem e iar o pierdere de timp.De ce se misca lucrurile asa de incet? Cine poate sti? E greu de gasit vinovatul.Cert este ca formalitatiile ce trebuie facute in cazul declararii unui copil adoptabil, dureaza, ani chiar si e bine de stiut.Tot ce putem face noi, cele care ii dorim atat pe ei, copii nostrii este sa ni-i cautam singure.Eu asa am facut.Mi s-a spus de copii mai mari si nu am refuzat ideea , ba chiar am mers sute de kilometri ca sa ii cunosc .Nimeni nu imi garanta nimic, nici ca se va potrivi cu noi, nici ca va vrea sa plece cu noi, nici ca este sau va fi cel mai bun copil din lume. Insa lucrurile acestea se cladesc pe parcurs, nu ai cum sa stii cum vor fi dinnainte asa ca este bine sa nu refuzam sa vedem copii mai mari ...cine stie.Eu asa am gandit , nu am avut idei preconcepute si am plecat la drum cu inima deschisa .
Eu de multe ori imi pun problema cu seriozitate, "oare eu puteam sa cresc acest copil sa fie asa cum este acum?"
Nimeni nu ne garanteaza ca un copil pe care il luam de mic , va fi perfect iar educatia pe care i-o vom da noi va fi fara repros.
Aici , in adoptie conteaza mult mai multe lucruri, indiferent ce varsta are copilul.
Exista acel sentiment inexplicabil care te cheama catre copilul tau .
Cu timpul ne dam seama ca nu varsta conteaza ,sau frumusetea, sau etnia ci modul in care acel copil ajunge pur si simplu sa faca parte din lumea noastra ca si cum acolo ar fi fost de la inceput.
Si nici daca adoptam un copil mai mare , nu exista garantia ca acela va fi perfect .Si mai cred ca un copil indiferent ce varsta are, e tot copil, are nevoie de afectiune la fel ca si cel micut, doar ca acum o constientizeaza mai mult,isi doreste o familie pe care poate sa o defineasca si singur cu atat de mult doritele cuvinte "mami" si "tati".
Atata timp cat noi , cele de aici , avem de daruit ceea ce foarte multi oameni nu inteleg, si anume iubire dincolo de limite ,eu zic ca e bine sa o facem pentru ca sigur se va gasi un suflet de copil care sa o primeasca indiferent ca e mare sau mic.