Dilema:adoptie sau tratament?

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns aissa spune:

Stiu povestea ta, ai scris o data si nici nu vreau sa ma gandesc prin ce ai trecut.
Si eu am fost gravida, de mult, in 1996, pentru 3 luni. Apoi a iesit pur si simplu....si de atunci nu s-a mai intamplat absolut nimic in organismul asta dat peste cap.



Cristina si Alexandra (30.09.2004)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns danielac spune:

aissa, sorry, nu stiam, imi pare tare rau, ma bucur ca acum are cine sa iti faca bucurii!!! sa fiti fericiti!

Fetita mea este Diana-Maria, nascuta pe 24.10.2001 http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns amuleta spune:

De obicei nu citesc aici dar am o prietena care trece printr-o situatie asemanatoare. Nu stiu cum e sa nu poti avea copii dar inteleg furtuna si obsesia zilnica, dorinta de-a te simti implinita ca femeie. Poti sa ai totul si nu te poti gindi decit ca nu ai tocmai acel lucru, cel mai important si care nu poate fi cumparat cu nimic. E un privilegiu sa poti naste un copil sanatos dar numai cine nu poate intelege asta. Totusi, cred ca este de zeci de ori mai inaltator sa poti face dintr-un handicap fizic o victorie sufleteasca si sa adopti un copil. Ce dovada mai mare de dragoste poate exista ?
Si eu ma gindesc uneori sa adoptam un copil, pe linga cei pe care-i avem, deocamdata ne este mai greu financiar dar poate cind se rezolva cu adoptiile internationale... Sper sa am puterea sa fac asa ceva, sa pot trece peste egoism si comoditate.
Cred ca le poti face pe amindoua in paralel. O eventuala reusita a tratamentului va fi cu atit mai dulce...ca un fel de frisca pe tort.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns poliana spune:

Va salut fetelor si va scriu pentru ca aceeasi dilema ma macina si pe mine. Am 29 de ani si eu si sotul meu ne dorim cu disperare un copil. Incercam cam de un an su jumatate si inca nici un rezultat. Stiu, nu e mult, sunt fete care au luptat si 10 ani pentru a-si vedea visul cu ochii dar eu din pacate nu stiu cu ce exact sa ma lupt pentru ca toata analizele noastre sunt perfecte deci teroretic nu avem nici o problema. Am facut stimulare, pregnyl,ecografii de m-am plictisit, bani aruncati pe fereasta dar bebele nu a venit. Si eu si sotul meu suntem pentru adoptie dar inca nu am reusit sa ne hotaram. Oare e prea devreme sa ne gandim la asta?! Am trecut prin momente de emotie maxima, de disperare, de nervi, de tristete acum suntem mai calmi dar tot neimpliniti. Si parca nici eu nu mai stiu pe ce drum sa o iau.
Am citit ce ati scris pana acum cu multa atentie si ma regasesc in multe din trairile voastre. Asa ca daca mai aveti sfaturi eu le astept cu mare nerabdare. Va pup din suflet!!
Poliana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns florypop spune:

Poliana, nu este deloc prea devreme. Conteaza ce simti. Eu am facut pasul la 27 de ani si nu regret nici o clipa. Si noi am luat in calcul banii aruncati pe tratamente si pe medici si analize si alte nebuneli...Cu banii astia cresteam un copil. Daca voi sunteti pregatiti nu conteaza varsta. Si stii cum e, cum vrea Dumnezeu. Poate ca veti avea si propiul vostru puiut la un moment dat dar pana atunci eu zic sa purcedeti la drum si sa adoptati un puiut care sigur va asteapta undeva.

Pupici,

Flory si Andrei (27 Nov 2004)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns valiburu spune:

Poliana, sunt intru totul de acord cu Florypop. sunt momente in viata cand trebuie sa iei o decizie importanta la o varsta tanara. Eu asa m-am gandit: daca nu s-a intamplat sa raman inssarcinata timp de 4 ani,apoi se poate ajunge la 10 ani si tot nimic. Si nu mai zic cati bani aruncati aiurea in spitale. Banii sunt decisa sa-i cheltuiesc pe educatia unui copil si va fi cu siguranta mult mai bine. Iar din punct de vedere afectiv voi fi linistita caci voi avea pe cine sa iubesc, (inafara de sotul meu). Daca voi ramane insarcinata nu-i nici o problema. Cum o vrea Dumnezeu!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns poliana spune:

Fetelor va multumesc pentru gandurile vostre. Asa gandesc si eu. Trece un an doi , trei...10 si apoi iti dai seama ca ai pierdut degeaba timp si bani si ti-ai tocit nervii. Si eu mi-am dorit mereu sa fiu o mama tanara si simt ca imi doresc asta cu toata fiinta mea. Asa ca am vorbit si cu al meu sot si am stabilit. In toamna luam taurul de coarne si incepem procedura de adoptie. Si daca va fi sa ":ramanem insarcinati" dupa aia vom fi mai multe decat fericiti!!!!!!!

POliana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Silvia_Pui spune:

Si nu se reduce totul la banii cheltuiti , ci la modul cum iti este abordata problema , la felul in care te trateaza personalul din spitale si la ,, timpul nostru ,, . Daca ne hotaram mai devreme , am fi trecut mai usor poate si peste alte probleme . Nici eu nu m-am dat batuta ,voi mai incerca sa am si o surioara pentru COPILUL NOSTRU , Stefanut . El mi-a schimbat viata radical si m-a invatat ce inseamna sa fii FERICIT .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns copilutzu spune:

Buna!
Ma gandesc ...ce sa fac???Cum sa fac??? Am nevoi de un sfat !
Am 37 de ani si ne dorim un copilas.De 15 ani tot speram...si pana la urma am hotarat sa infiem dar...Binenteles ca exista un dar..
Nu cumva suntem prea "batrani" .Mi-e teama ca nu avem timp sa ii oferim copilului toata dragostea, ca atunci cand va avea nevoie de noi noi...Doamne Fereste!!! Mi-e teama ca nu vom stii cind si cum sa ii spunem copilului ca e adoptat, mi-e teama sa nu afle de la altcineva despre adoptie ,mi-e teama ca el sa nu sufere prea mult cand va afla.....Aceasta teama imi taie tot entuziasmul. Ne dorim mult ,mult sa ne simtim impliniti si mandri alaturi de odorasul nostru dar exista aceasta teama.Nu vrem sa facem copilul sa sufere.
Dragele mele , voi cum veti proceda? E cazu sa consult un psiholog?
Nu stiu cand sa ii spunem copilului despre adoptie, nu stiu daca voi avea puterea sa ii spun .

Cum incepem procedura de adoptie ? Unde trebuie sa ne adresam? Care sunt "pasii" de urmat?
Pupici pe nasuci bebicilor vostrii!!
si
Fetelor sunteti niste" INVINGATOARE" Va felicit din toata inima!

"Multumirea este comoara cea mai de pret a omului" Proverb indian


Copilutzu'

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns irina_ina2000 spune:

Buna,

eu sunt una din cele care am tot sperat ca poate poate se va intampla si la noi minunea si nu a fost sa fie si la aproape 37 de ani mi-am luat inima in dinti si am zis ca asa ca doi cuci nu putem ramane.E drept ca noi am fost si norocosi pentru ca dupa ce am depus cererea de obtinere a a testatutului am fost invitati sa-l vedem pe Alexandru si am zis ca el este alesul si copilul destinat sa fie al nostru.Sincer nu m-am gandit ca sunt prea in varsta si pana acum totul a mers binisor si suntem tare fericiti.De spus ii vom spune cred ca in timp prin mici detalii in functie de ce intrebari va incepe sa puna dar oricum cat de repede se va putea.Eu iti spun doar sa nu mai intarzii momentul si sa porniti cumva tot demersul pentru acte.
Succes!!!

Mergi la inceput